What is consciousness? Can an artificial machine really think? Does the mind just consist of neurons in the brain, or is there some intangible spark at its core? For many, these have been vital considerations for the future of artificial intelligence. But British computer scientist Alan Turing decided to disregard all these questions in favor of a much simpler one: can a computer talk like a human?
Ce este conștiința? Pot mașinile artificiale să gândească? Mintea e alcătuită doar din neuroni, sau are și o scânteie intangibilă în interior? Pentru mulți, acestea sunt aspecte vitale, relevante pentru viitorul inteligenței artificiale. Informaticianul britanic Alan Turing a ignorat aceste întrebări în favoarea uneia simple: ar putea computerul să vorbească asemenea unui om?
This question led to an idea for measuring aritificial intelligence that would famously come to be known as the Turing test. In the 1950 paper, "Computing Machinery and Intelligence," Turing proposed the following game. A human judge has a text conversation with unseen players and evaluates their responses. To pass the test, a computer must be able to replace one of the players without substantially changing the results. In other words, a computer would be considered intelligent if its conversation couldn't be easily distinguished from a human's.
Această întrebare a dus la ideea de măsurare a inteligenței artificiale, care a ajuns cunoscută sub numele de testul Turing. În articolul din 1950, „Computing Machinery and Intelligence”, Turing a propus următorul joc: un critic are o conversație scrisă cu jucători nevăzuți și le evaluează răspunsurile. Să treacă testul, un computer trebuie să reușească să înlocuiască un jucător fără să schimbe substanțial rezultatele. Adică un computer ar fi considerat inteligent dacă conversația cu el n-ar putea fi deosebită de cea cu un om.
Turing predicted that by the year 2000, machines with 100 megabytes of memory would be able to easily pass his test. But he may have jumped the gun. Even though today's computers have far more memory than that, few have succeeded, and those that have done well focused more on finding clever ways to fool judges than using overwhelming computing power. Though it was never subjected to a real test, the first program with some claim to success was called ELIZA. With only a fairly short and simple script, it managed to mislead many people by mimicking a psychologist, encouraging them to talk more and reflecting their own questions back at them. Another early script PARRY took the opposite approach by imitating a paranoid schizophrenic who kept steering the conversation back to his own preprogrammed obsessions. Their success in fooling people highlighted one weakness of the test. Humans regularly attribute intelligence to a whole range of things that are not actually intelligent. Nonetheless, annual competitions like the Loebner Prize, have made the test more formal with judges knowing ahead of time that some of their conversation partners are machines.
Turing a prezis că până în anul 2000, mașini cu 100 MB de memorie vor trece cu ușurință acest test. Se poate să se fi grăbit când a zis asta. Deși computerele de azi au o memorie mult mai mare de atât, puține au reușit, iar cele care au avut rezultate bune s-au concentrat pe găsirea unor modalități de păcălire a juriului, și nu pe folosirea puterii computerului. Deși nu a fost niciodată supus unui test real, primul program care a avut succes, a fost ELIZA, Cu un script scurt și simplu, prin imitarea unui psiholog a reușit să inducă în eroare numeroase persoane, le-a încurajat să vorbească mai mult, adresându-le întrebări reflective. Un alt script, PARRY, a abordat situația în mod opus, imitând un schizofrenic paranoic care îndrumă conversația către obsesiile lui preprogramate. Succesul lor în păcălirea oamenilor a evidențiat o slăbiciune a testului. Oamenii de obicei atribuie inteligență unei game variate de lucruri care nu sunt, de fapt, inteligente. Cu toate acestea, competițiile anuale, cum ar fi Premiul Loebner, au făcut testul mai formal: judecătorii știu dinainte că unii dintre partenerii de conversație sunt mașini.
But while the quality has improved, many chatbot programmers have used similar strategies to ELIZA and PARRY. 1997's winner Catherine could carry on amazingly focused and intelligent conversation, but mostly if the judge wanted to talk about Bill Clinton. And the more recent winner Eugene Goostman was given the persona of a 13-year-old Ukrainian boy, so judges interpreted its nonsequiturs and awkward grammar as language and culture barriers. Meanwhile, other programs like Cleverbot have taken a different approach by statistically analyzing huge databases of real conversations to determine the best responses. Some also store memories of previous conversations in order to improve over time. But while Cleverbot's individual responses can sound incredibly human, its lack of a consistent personality and inability to deal with brand new topics are a dead giveaway.
Dar deși calitatea s-a îmbunătățit, mulți programatori de chatboți au folosit strategii similare cu ELIZA și PARRY. Catherine, câștigătorul din 1997 putea purta conversații foarte inteligente, dar în special atunci când judecătorul voia să vorbească despre Bill Clinton. Eugene Goostman este cel mai recent câștigător. Acestuia i-a fost atribuită personalitatea unui băiat ucrainean de 13 ani, așa că judecătorii i-au considerat greșelile gramaticale și de logică ca fiind cauzate de bariera lingvistică și culturală. Alte programe, ca Cleverbot, au folosit o abordare diferită: au analizat baze uriașe de date cu conversații reale pentru a determina cele mai bune răspunsuri. Unele chiar stochează amintiri din conversațiile anterioare pentru îmbunătățire pe parcursul timpului. Dar deși răspunsurile individuale ale lui Cleverbot sună incredibil de uman, lipsa unei personalități constante și inabilitatea de a aborda subiecte nou-nouțe îl dau de gol.
Who in Turing's day could have predicted that today's computers would be able to pilot spacecraft, perform delicate surgeries, and solve massive equations, but still struggle with the most basic small talk? Human language turns out to be an amazingly complex phenomenon that can't be captured by even the largest dictionary. Chatbots can be baffled by simple pauses, like "umm..." or questions with no correct answer. And a simple conversational sentence, like, "I took the juice out of the fridge and gave it to him, but forgot to check the date," requires a wealth of underlying knowledge and intuition to parse. It turns out that simulating a human conversation takes more than just increasing memory and processing power, and as we get closer to Turing's goal, we may have to deal with all those big questions about consciousness after all.
Cine din vremea lui Turing ar fi prezis că computerele de azi vor pilota nave spațiale, vor face intervenții chirurgicale complicate, vor rezolva ecuații masive, dar se vor strădui din greu să poarte o scurtă conversație? Limbajul uman este un fenomen surprinzător de complex ce nu poate fi cuprins nici de cel mai mare dicționar. Chatboții sunt derutați de pauze simple, cum ar fi „ăă...” sau întrebări ce nu au răspuns corect. O simplă frază conversațională ca: „Am luat sucul din frigider și i l-am dat, dar am uitat să verific data de expirare”, necesită numeroase cunoștințe și intuiție pentru a fi analizată. Se pare că simularea unei conversații umane necesită mai mult decât mărirea memoriei și a puterii de procesare, și pe măsură ce ne apropiem de scopul lui Turing, s-ar putea să ne lovim de multe întrebări despre conștiință.