Democracy. In the West, we make a colossal mistake taking it for granted. We see democracy not as the most fragile of flowers that it really is, but we see it as part of our society's furniture. We tend to think of it as an intransigent given. We mistakenly believe that capitalism begets inevitably democracy. It doesn't.
Democrația. În Occident, facem o greșeală colosală considerând-o subînțeleasă. Nu vedem democrația ca fiind cea mai fragilă floare, ceea ce este cu adevărat, ci o vedem ca parte a construcției societății noastre. Avem tendința să ne gândim la ea ca fiind un dat intransigent. În mod eronat credem că e dată inevitabil de capitalism. Nu este așa.
Singapore's Lee Kuan Yew and his great imitators in Beijing have demonstrated beyond reasonable doubt that it is perfectly possible to have a flourishing capitalism, spectacular growth, while politics remains democracy-free. Indeed, democracy is receding in our neck of the woods, here in Europe.
Lee Kuan Yew din Singapore și marii săi imitatori de la Beijing au demonstrat fără niciun dubiu că e pe deplin posibil să avem capitalism înfloritor, creșteri spectaculoase, în timp ce viața politică rămâne tot fără democrație. Într-adevăr, democrația se retrage în ograda noastră, aici, în Europa.
Earlier this year, while I was representing Greece -- the newly elected Greek government -- in the Eurogroup as its Finance Minister, I was told in no uncertain terms that our nation's democratic process -- our elections -- could not be allowed to interfere with economic policies that were being implemented in Greece. At that moment, I felt that there could be no greater vindication of Lee Kuan Yew, or the Chinese Communist Party, indeed of some recalcitrant friends of mine who kept telling me that democracy would be banned if it ever threatened to change anything.
Anul acesta, ca reprezentant al Greciei -- al noului guvern grec proaspăt ales -- în Eurogrup ca Ministru de Finanțe, mi s-a spus în termeni fără echivoc că democrația națiunii noastre, alegerile, nu poate fi lăsată să interfereze cu politicile economice ce se implementează în Grecia. În acel moment, am simțit că nici nu se putea justifica mai bine un Lee Kuan Yew sau Partidul Comunist Chinez, chiar niște prieteni mai recalcitranți care îmi tot spuneau că democrația va fi suspendată îndată ce va amenința să schimbe ceva.
Tonight, here, I want to present to you an economic case for an authentic democracy. I want to ask you to join me in believing again that Lee Kuan Yew, the Chinese Communist Party and indeed the Eurogroup are wrong in believing that we can dispense with democracy -- that we need an authentic, boisterous democracy. And without democracy, our societies will be nastier, our future bleak and our great, new technologies wasted.
Aici, în această seară, vreau să vă prezint un caz economic de democrație autentică. Vreau să vă invit alături de mine în a crede din nou că Lee Kuan Yew, Partidul Comunist Chinez și chiar și Eurogrupul se înșeală dacă cred că ne putem dispensa de democrație, că avem nevoie de o democrație autentică vibrantă și că fără democrație societatea va fi mai urâtă, viitorul, sumbru și minunata noastră tehnologie, deșartă.
Speaking of waste, allow me to point out an interesting paradox that is threatening our economies as we speak. I call it the twin peaks paradox. One peak you understand -- you know it, you recognize it -- is the mountain of debts that has been casting a long shadow over the United States, Europe, the whole world. We all recognize the mountain of debts. But few people discern its twin. A mountain of idle cash belonging to rich savers and to corporations, too terrified to invest it into the productive activities that can generate the incomes from which you can extinguish the mountain of debts and which can produce all those things that humanity desperately needs, like green energy.
Vorbind de pierderi, dați-mi voie să vă indic un paradox interesant ce amenință economia în acest moment. Îl numesc paradoxul munților gemeni. Un munte e de înțeles -- îl știți, îl recunoașteți -- e muntele de datorii ce-și aruncă umbra puternic asupra Statelor Unite, a Europei și a întregii lumi. Cu toții cunoaștem muntele datoriilor, dar puțini îl pot discerne pe fratele lui geamăn. E muntele lichidităților leneșe din buzunarele bogaților și corporațiilor, prea îngroziți să le investească în activități productive ce pot genera venituri prin care să se poată stinge muntele datoriilor și care să poată produce lucrurile de care umanitatea are mare nevoie, de pildă energie verde.
Now let me give you two numbers. Over the last three months, in the United States, in Britain and in the Eurozone, we have invested, collectively, 3.4 trillion dollars on all the wealth-producing goods -- things like industrial plants, machinery, office blocks, schools, roads, railways, machinery, and so on and so forth. $3.4 trillion sounds like a lot of money until you compare it to the $5.1 trillion that has been slushing around in the same countries, in our financial institutions, doing absolutely nothing during the same period except inflating stock exchanges and bidding up house prices.
Și acum, permiteți-mi să vă dau două cifre. În ultimele trei luni, în Statele Unite, Marea Britanie și Zona Euro, am investit, în total, 3,4 trilioane de dolari pe bunuri ce produc bogăție, cum ar fi: parcuri industriale, mașini, birouri, școli, drumuri, căi ferate etc. 3,4 trilioane pare a fi o sumă mare până când se compară cu cele 5,1 trilioane aruncate în aceleași țări în instituțiile financiare ce nu au făcut absolut nimic în aceeași perioadă, exceptând faptul că au umflat bursele și costurile locuințelor.
So a mountain of debt and a mountain of idle cash form twin peaks, failing to cancel each other out through the normal operation of the markets.
Muntele datoriilor și muntele lichidităților leneșe formează două vârfuri gemene ce nu reușesc să se anihileze reciproc prin mecanismele normale ale pieței.
The result is stagnant wages, more than a quarter of 25- to 54-year-olds in America, in Japan and in Europe out of work. And consequently, low aggregate demand, which in a never-ending cycle, reinforces the pessimism of the investors, who, fearing low demand, reproduce it by not investing -- exactly like Oedipus' father, who, terrified by the prophecy of the oracle that his son would grow up to kill him, unwittingly engineered the conditions that ensured that Oedipus, his son, would kill him.
Ca rezultat, salariile stagnează, peste un sfert dintre cei între 25 și 54 de ani din America, Japonia și Europa fără loc de muncă. În consecință, scăderea cererii în ansamblu ceea ce, într-un cerc vicios infinit, întărește pesimismul investitorilor care, temându-se de cererea scăzută, nu investesc -- exact ca și tatăl lui Oedip care, temându-se de profeția Oracolului cum că fiul său va crește și-l va ucide, fără să realizeze a asigurat condițiile ce au dus la uciderea sa de către fiul său, Oedip.
This is my quarrel with capitalism. Its gross wastefulness, all this idle cash, should be energized to improve lives, to develop human talents, and indeed to finance all these technologies, green technologies, which are absolutely essential for saving planet Earth.
Aici mă cert eu cu capitalismul. Resursele sale ce se pierd, tot acest capital leneș, ar trebui energizate pentru a îmbunătăți viețile oamenilor, pentru dezvoltarea talentului uman și chiar pentru a finanța dezvoltarea tehnologică, tehnologiile verzi, esențiale pentru salvarea planetei.
Am I right in believing that democracy might be the answer? I believe so, but before we move on, what do we mean by democracy? Aristotle defined democracy as the constitution in which the free and the poor, being in the majority, control government.
Oare am dreptate când cred că democrația poate fi răspunsul? Așa cred, dar înainte de-a trece mai departe, ce înțelegem prin democrație? Aristotel a definit democrația ca o construcție în care oamenii liberi și săracii, fiind majoritari, controlează guvernarea.
Now, of course Athenian democracy excluded too many. Women, migrants and, of course, the slaves. But it would be a mistake to dismiss the significance of ancient Athenian democracy on the basis of whom it excluded.
Sigur, democrația ateniană excludea prea multă lume. Femeile, emigranții și, desigur, sclavii. Dar ar fi greșit să anulăm semnificația democrației ateniene antice pe baza celor care erau excluși.
What was more pertinent, and continues to be so about ancient Athenian democracy, was the inclusion of the working poor, who not only acquired the right to free speech, but more importantly, crucially, they acquired the rights to political judgments that were afforded equal weight in the decision-making concerning matters of state. Now, of course, Athenian democracy didn't last long. Like a candle that burns brightly, it burned out quickly. And indeed, our liberal democracies today do not have their roots in ancient Athens. They have their roots in the Magna Carta, in the 1688 Glorious Revolution, indeed in the American constitution. Whereas Athenian democracy was focusing on the masterless citizen and empowering the working poor, our liberal democracies are founded on the Magna Carta tradition, which was, after all, a charter for masters. And indeed, liberal democracy only surfaced when it was possible to separate fully the political sphere from the economic sphere, so as to confine the democratic process fully in the political sphere, leaving the economic sphere -- the corporate world, if you want -- as a democracy-free zone.
Ceea ce era pertinent, și continuă să fie, în democrația ateniană antică era includerea lucrătorilor săraci care nu doar că au obținut dreptul de a vorbi liber, ci, mai important, crucial, au obținut dreptul de implicare în viața politică, conferindu-le același cuvânt în luarea deciziilor cu privire la problemele de stat. Sigur, democrația ateniană nu a durat prea mult. Ca și lumânarea cu lumină puternică, ea s-a consumat repede. Și sigur, democrațiile liberale de azi nu-și au rădăcinile în Atena antică. Ele își au rădăcinile în Magna Carta, în Revoluția Glorioasă de la 1688, în constituția americană. În timp ce democrația ateniană punea accent pe cetățeanul fără stăpân și acordarea de putere lucrătorilor săraci, democrațiile noastre liberale se bazează pe tradiția Magna Carta care era, înainte de toate, un privilegiu al stăpânilor. Democrația liberală a ieșit la suprafață doar când a fost posibilă separarea completă a sferei politice de sfera economică, pentru a restrânge procesul democratic în totalitate în sfera politică, lăsând sfera economică -- lumea corporațiilor, dacă vreți -- ca o zonă fără democrație.
Now, in our democracies today, this separation of the economic from the political sphere, the moment it started happening, it gave rise to an inexorable, epic struggle between the two, with the economic sphere colonizing the political sphere, eating into its power.
În democrațiile de astăzi, în momentul în care a început separarea economicului de politic, între cele două a început o luptă inexorabilă, epică. sfera economică colonizând-o pe cea politică, servindu-se de puterea sa.
Have you wondered why politicians are not what they used to be? It's not because their DNA has degenerated.
V-ați pus întrebarea de ce politicienii nu mai sunt ceea ce au fost? Nu pentru că le-a degenerat ADN-ul.
(Laughter)
(Râsete)
It is rather because one can be in government today and not in power, because power has migrated from the political to the economic sphere, which is separate.
Mai degrabă deoarece azi se poate guverna fără a fi la putere, căci puterea a migrat din sfera politică în cea economică care e separată.
Indeed, I spoke about my quarrel with capitalism. If you think about it, it is a little bit like a population of predators, that are so successful in decimating the prey that they must feed on, that in the end they starve.
Într-adevăr, am vorbit despre cearta mea cu capitalismul. Dacă te gândești bine, seamănă puțin cu o populație de prădători care își decimează prada cu atâta succes încât, în final, ajunge să sufere de foame.
Similarly, the economic sphere has been colonizing and cannibalizing the political sphere to such an extent that it is undermining itself, causing economic crisis. Corporate power is increasing, political goods are devaluing, inequality is rising, aggregate demand is falling and CEOs of corporations are too scared to invest the cash of their corporations.
La fel, economicul a colonizat și canibalizat politicul într-o așa măsură, încât se autosubminează, ceea ce duce la criză economică. Crește puterea corporațiilor, bunurile politicului se devalorizează, inegalitatea crește, cererea per ansamblu scade și directorii corporațiilor sunt prea speriați să-și investească capitalul.
So the more capitalism succeeds in taking the demos out of democracy, the taller the twin peaks and the greater the waste of human resources and humanity's wealth.
Cu cât reușește mai mult capitalismul să scoată demosul din democrație, cu atât mai înalți sunt munții gemeni și cu atât mai mari sunt pierderile de resurse umane și de bogății ale umanității.
Clearly, if this is right, we must reunite the political and economic spheres and better do it with a demos being in control, like in ancient Athens except without the slaves or the exclusion of women and migrants.
Clar, dacă este așa, sferele economică și politică trebuie reunite și e mai bine ca aceasta să se facă sub controlul demos-ului, ca în Atena antică, dar fără sclavi și fără excluderea femeilor și emigranților.
Now, this is not an original idea. The Marxist left had that idea 100 years ago and it didn't go very well, did it?
Aceasta nu este o idee originală. Stânga marxistă a avut-o acum 100 de ani și nu a funcționat prea bine, nu-i așa?
The lesson that we learned from the Soviet debacle is that only by a miracle will the working poor be reempowered, as they were in ancient Athens, without creating new forms of brutality and waste.
Lecția pe care am învățat-o din căderea sovietică e că doar un miracol poate împuternici sărăcimea muncitoare, ca în Atena antică, fără a se crea noi forme de brutalitate și risipă.
But there is a solution: eliminate the working poor. Capitalism's doing it by replacing low-wage workers with automata, androids, robots. The problem is that as long as the economic and the political spheres are separate, automation makes the twin peaks taller, the waste loftier and the social conflicts deeper, including -- soon, I believe -- in places like China.
Dar există o soluție: eliminarea sărăcimii muncitoare. Capitalismul face asta înlocuind muncitorii prost plătiți cu procese automate, androizi, roboți. Problema e că atâta timp cât economicul e separat de politic, automatizarea duce la înălțarea munților gemeni, la creșterea risipei și la adâncirea conflictelor sociale, inclusiv -- și cred că în curând -- în locuri ca și China.
So we need to reconfigure, we need to reunite the economic and the political spheres, but we'd better do it by democratizing the reunified sphere, lest we end up with a surveillance-mad hyperautocracy that makes The Matrix, the movie, look like a documentary.
Deci trebuie reconfigurat totul, trebuie reunite sferele economică și politică, dar ar fi mai bine să o facem prin democratizarea sferei reunite, de nu vrem să sfârșim într-o hiper-autocrație nebună de supraveghere ce ar face ca filmul Matrix să pară un documentar.
(Laughter)
(Râsete)
So the question is not whether capitalism will survive the technological innovations it is spawning. The more interesting question is whether capitalism will be succeeded by something resembling a Matrix dystopia or something much closer to a Star Trek-like society, where machines serve the humans and the humans expend their energies exploring the universe and indulging in long debates about the meaning of life in some ancient, Athenian-like, high tech agora.
Întrebarea nu este dacă va supraviețui capitalismul inovațiile tehnologice. Întrebarea mai interesantă e dacă după capitalism urmează ceva asemănător distopiei din Matrix sau ceva ce va fi mai aproape de o societate de tip Star Trek, în care mașinile îi servesc pe oameni și oamenii își angajează energiile în explorarea Universului și în lungi dezbateri despre sensul vieții într-o Agora high-tech de tip atenian antic.
I think we can afford to be optimistic. But what would it take, what would it look like to have this Star Trek-like utopia, instead of the Matrix-like dystopia?
Cred că ne putem permite să fim optimiști. Dar ce trebuie să facem, cum ar fi să avem utopie de tip Star Trek în locul distopiei de tip Matrix?
In practical terms, allow me to share just briefly, a couple of examples.
În termeni practici, permiteți-mi să vă expun pe scurt câteva exemple.
At the level of the enterprise, imagine a capital market, where you earn capital as you work, and where your capital follows you from one job to another, from one company to another, and the company -- whichever one you happen to work at at that time -- is solely owned by those who happen to work in it at that moment. Then all income stems from capital, from profits, and the very concept of wage labor becomes obsolete. No more separation between those who own but do not work in the company and those who work but do not own the company; no more tug-of-war between capital and labor; no great gap between investment and saving; indeed, no towering twin peaks.
La nivel de anteprenoriat, imaginați-vă o piață de capital în care se câștigă capital pe măsura muncii și în care capitalul te urmează de la un loc de muncă la altul, de la o companie la alta, și compania -- oricare ar fi cea la care lucrezi la un moment dat -- este deținută exclusiv de cei care lucrează în ea în acel moment. Astfel toate ramurile de venit din capital, din profit și însuși conceptul de lucru pentru salariu devin depășite. Nu mai există separația dintre cei care dețin compania, dar nu lucrează în ea și cei care lucrează în ea dar nu o dețin, nu mai există luptă între capital și muncă, dispare prăpastia dintre investiții și economii, chiar nu se mai înalță cei doi munți gemeni.
At the level of the global political economy, imagine for a moment that our national currencies have a free-floating exchange rate, with a universal, global, digital currency, one that is issued by the International Monetary Fund, the G-20, on behalf of all humanity. And imagine further that all international trade is denominated in this currency -- let's call it "the cosmos," in units of cosmos -- with every government agreeing to be paying into a common fund a sum of cosmos units proportional to the country's trade deficit, or indeed to a country's trade surplus. And imagine that that fund is utilized to invest in green technologies, especially in parts of the world where investment funding is scarce.
La nivel de politică economică globală, imaginați-vă pentru o clipă că monedele noastre naționale au o rată de schimb liberă cu o valută digitală universală, globală emisă de Fondul Monetar Internațional, grupul G-20, în folosul umanității. Mai imaginați-vă că întregul volum de comerț internațional e denominat în această valută -- să o numim „cosmos”, în unități de cosmos -- fiecare națiune fiind de acord să verse într-un fond comun o sumă de unități de cosmos proporțională cu deficitul țării sau chiar cu surplusul comercial al țării. Și imaginați-vă că fondul se utilizează pentru investiții în tehnologii verzi, în special în părțile lumii în care finanțarea investițiilor e rară.
This is not a new idea. It's what, effectively, John Maynard Keynes proposed in 1944 at the Bretton Woods Conference. The problem is that back then, they didn't have the technology to implement it. Now we do, especially in the context of a reunified political-economic sphere.
Nu este o idee nouă. E ceea ce a propus, de fapt, John Maynard Keynes în 1944 la conferința Bretton Woods. Problema era că atunci nu exista tehnologia necesară implementării. Acum o avem, în special în contextul reunificării sferei politico-economice.
The world that I am describing to you is simultaneously libertarian, in that it prioritizes empowered individuals, Marxist, since it will have confined to the dustbin of history the division between capital and labor, and Keynesian, global Keynesian. But above all else, it is a world in which we will be able to imagine an authentic democracy.
Lumea pe care v-o descriu este în același timp libertariană, prin faptul că are ca prioritate puterea individului, marxistă, dat fiind că va trimite la coșul de gunoi al istoriei diviziunea între capital și muncă, și keynesiană, keynesiană la nivel global. Dar înainte de toate, e o lume în care ne vom putea imagina o democrație adevărată.
Will such a world dawn? Or shall we descend into a Matrix-like dystopia? The answer lies in the political choice that we shall be making collectively. It is our choice, and we'd better make it democratically.
Va veni o astfel de lume? Sau ne vom cufunda într-o distopie de tip Matrix? Răspunsul stă în alegerea politică pe care o vom face la nivel colectiv. E alegerea noastră și ar fi mai bine să o facem în mod democratic.
Thank you.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)
Bruno Giussani: Yanis ... It was you who described yourself in your bios as a libertarian Marxist. What is the relevance of Marx's analysis today?
Bruno Giussani: Yanis ... În autobiografie te-ai descris a fi un marxist libertarian. Ce relevanță are analiza lui Marx în zilele noastre?
Yanis Varoufakis: Well, if there was any relevance in what I just said, then Marx is relevant. Because the whole point of reunifying the political and economic is -- if we don't do it, then technological innovation is going to create such a massive fall in aggregate demand,
Yanis Varoufakis: Dacă a existat orice relevanță în ceea ce tocmai am zis, atunci Marx e relevant. Căci întregul argument al reunificării politico-economice este -- dacă nu o facem, inovația tehnologică va crea o cădere masivă în cererea globală,
what Larry Summers refers to as secular stagnation. With this crisis migrating from one part of the world, as it is now, it will destabilize not only our democracies, but even the emerging world that is not that keen on liberal democracy. So if this analysis holds water, then Marx is absolutely relevant. But so is Hayek, that's why I'm a libertarian Marxist, and so is Keynes, so that's why I'm totally confused.
ceea ce Larry Summers numește „stagnare seculară”. Cu această criză ce migrează dintr-o parte a lumii în alta, așa cum se întâmplă acum, ea va destabiliza nu doar democrațiile noastre, ci chiar și lumea emergentă care nu e atât de curioasă de democrația liberală. Dacă această analiză e corectă, Marx e absolut relevant. Dar la fel e și Hayek, de aceea sunt un marxist libertarian, la fel e și Keynes, de aceea sunt într-o confuzie totală.
(Laughter)
(Râsete)
BG: Indeed, and possibly we are too, now.
BG: Așa este și, posibil, acum și noi suntem.
(Laughter)
(Râsete)
(Applause)
(Aplauze)
YV: If you are not confused, you are not thinking, OK?
YV: De nu ești în confuzie, nu gândești, OK?
BG: That's a very, very Greek philosopher kind of thing to say --
BG: Foarte adevărat, un limbaj de filozof foarte grec ---
YV: That was Einstein, actually --
YV: De fapt a spus-o Einstein --
BG: During your talk you mentioned Singapore and China, and last night at the speaker dinner, you expressed a pretty strong opinion about how the West looks at China. Would you like to share that?
BG: În discurs ai menționat Singapore și China și seara trecută, la cina vorbitorilor, ai exprimat o opinie dură vizavi de modul în care privește Vestul China. Ai vrea să o împărtășești?
YV: Well, there's a great degree of hypocrisy. In our liberal democracies, we have a semblance of democracy. It's because we have confined, as I was saying in my talk, democracy to the political sphere, while leaving the one sphere where all the action is -- the economic sphere -- a completely democracy-free zone.
YV: E o mare ipocrizie. În democrațiile noastre liberale, avem doar ceva asemănător democrației. E pentru că, așa cum am zis, avem democrație doar în sfera politică, lăsând sfera în care se petrece toată acțiunea, sfera economică, o zonă total lipsită de democrație.
In a sense, if I am allowed to be provocative, China today is closer to Britain in the 19th century. Because remember, we tend to associate liberalism with democracy -- that's a mistake, historically. Liberalism, liberal, it's like John Stuart Mill. John Stuart Mill was particularly skeptical about the democratic process. So what you are seeing now in China is a very similar process to the one that we had in Britain during the Industrial Revolution, especially the transition from the first to the second. And to be castigating China for doing that which the West did in the 19th century, smacks of hypocrisy.
Într-un fel, dacă pot să vă provoc, China de azi e mai aproape de Britania din secolul XIX. Pentru că, rețineți, avem tendința să asociem liberalismul cu democrația -- greșit, din punct de vedere istoric. Liberalismul, liberalul e ca John Stuart Mill. John Stuart Mill era sceptic cu privire la procesul democratic. Ce se vede azi în China e un proces foarte asemănător cu ce a fost în Britania în timpul Revoluției Industriale, mai ales în timpul tranziției de la prima la a doua. Să critici China pentru că face ce a făcut Vestul în secolul al XIX-lea e plin de ipocrizie.
BG: I am sure that many people here are wondering about your experience as the Finance Minister of Greece earlier this year.
BG: Sunt sigur că multă lume de aici se întreabă despre experiența ta ca Ministru de Finanțe al Greciei, de la începutul acestui an.
YV: I knew this was coming.
YV: Știam că urmează asta.
BG: Yes.
BG: Da.
BG: Six months after, how do you look back at the first half of the year?
BG: Acum, la șase luni, cum vezi retrospectiv prima jumătate a anului?
YV: Extremely exciting, from a personal point of view, and very disappointing, because we had an opportunity to reboot the Eurozone. Not just Greece, the Eurozone. To move away from the complacency and the constant denial that there was a massive -- and there is a massive architectural fault line going through the Eurozone, which is threatening, massively, the whole of the European Union process.
YV: Extrem de incitant, din punct de vedere personal și foarte dezamăgit pentru că am avut ocazia de a reașeza Zona Euro. Nu doar Grecia, Zona Euro. Puteam să lăsăm autoamăgirea și negarea constantă a faptului că exista -- și există o linie de ruptură masivă în arhitectura Zonei Euro, ce amenință, masiv, întregul proces al Uniunii Europene.
We had an opportunity on the basis of the Greek program -- which by the way, was the first program to manifest that denial -- to put it right. And, unfortunately, the powers in the Eurozone, in the Eurogroup, chose to maintain denial.
Am avut ocazia pe baza programului grec -- care, apropo, a fost primul program ce manifestă această negare -- să îndreptăm lucrurile. Și, din păcate, puterile din Zona Euro, din Eurogrup, au ales să mențină această negare.
But you know what happens. This is the experience of the Soviet Union. When you try to keep alive an economic system that architecturally cannot survive, through political will and through authoritarianism, you may succeed in prolonging it, but when change happens it happens very abruptly and catastrophically.
Dar știți ce se întâmplă. E experiența Uniunii Sovietice. Dacă încerci să menții un sistem economic cu o arhitectură neviabilă prin voință politică și autoritarism, poate că reușești să-l prelungești, dar când vine schimbarea, aceasta se întâmplă foarte brusc și catastrofic.
BG: What kind of change are you foreseeing?
BG: Ce fel de schimbări prevezi?
YV: Well, there's no doubt that if we don't change the architecture of the Eurozone, the Eurozone has no future.
YV: Păi, fără dubii, dacă nu schimbăm arhitectura Zonei Euro, aceasta nu are viitor.
BG: Did you make any mistakes when you were Finance Minister?
BG: Ai făcut vreo greșeală ca Ministru de Finanțe?
YV: Every day.
YV: În fiecare zi.
BG: For example? YV: Anybody who looks back --
BG: De exemplu? YV: Oricine privește retrospectiv --
(Applause)
(Aplauze)
No, but seriously. If there's any Minister of Finance, or of anything else for that matter, who tells you after six months in a job, especially in such a stressful situation, that they have made no mistake, they're dangerous people. Of course I made mistakes.
Serios acum. Orice Ministru de Finanțe, de fapt de orice altceva, dacă spune după șase luni de lucru, mai ales într-o situație atât de stresantă, că nu a făcut nicio greșeală, e o persoană periculoasă. Sigur, am făcut greșeli.
The greatest mistake was to sign the application for the extension of a loan agreement in the end of February. I was imagining that there was a genuine interest on the side of the creditors to find common ground. And there wasn't. They were simply interested in crushing our government, just because they did not want to have to deal with the architectural fault lines that were running through the Eurozone. And because they didn't want to admit that for five years they were implementing a catastrophic program in Greece. We lost one-third of our nominal GDP. This is worse than the Great Depression. And no one has come clean from the troika of lenders that have been imposing this policy to say, "This was a colossal mistake."
Cea mai mare greșeală a fost semnarea cererii de prelungire a acordului de împrumut, la sfârșitul lunii februarie. Credeam că există un interes autentic din partea creditorilor în a găsi un numitor comun. Nu exista așa ceva. Erau interesați doar de prăbușirea guvernului nostru pentru că nu voiau să aibă de-a face cu liniile de ruptură ce străbat Zona Euro. Și pentru că nu voiau să recunoască faptul că timp de cinci ani au implementat un program catastrofic în Grecia. Am pierdut o treime din PIB-ul nominal. Mai rău decât în Marea Depresie. Și nimeni nu și-a spălat rușinea, din troica creditorilor care ne-au impus această politică, zicând: „A fost o greșeală colosală.”
BG: Despite all this, and despite the aggressiveness of the discussion, you seem to be remaining quite pro-European.
BG: Cu toate acestea și în ciuda agresivității discursului, se pare că ai rămas pro-european.
YV: Absolutely. Look, my criticism of the European Union and the Eurozone comes from a person who lives and breathes Europe. My greatest fear is that the Eurozone will not survive. Because if it doesn't, the centrifugal forces that will be unleashed will be demonic, and they will destroy the European Union. And that will be catastrophic not just for Europe but for the whole global economy.
YV: Absolut. Critica mea la Uniunea Europeană și la Zona Euro vine din partea unei persoane trup și suflet europene. Cea mai mare frică a mea e că Zona Euro nu va supraviețui. Căci, de nu supraviețuiește, forțele centrifuge ce se vor declanșa vor fi demonice și vor distruge Uniunea Europeană. Iar asta va fi o catastrofă nu doar pentru Europa, ci pentru economia globală.
We are probably the largest economy in the world. And if we allow ourselves to fall into a route of the postmodern 1930's, which seems to me to be what we are doing, then that will be detrimental to the future of Europeans and non-Europeans alike.
Probabil că suntem cea mai mare economie a lumii. Și dacă ne permitem să cădem pe o traiectorie a postmodernismului anilor '30, ceea ce, mi se pare mie, e ceea ce facem, aceasta va fi în detrimentul generațiilor viitoare, atât în Europa, cât și în afara ei.
BG: We definitely hope you are wrong on that point. Yanis, thank you for coming to TED.
BG: Credem cu tărie că te înșeli în această privință. Yanis, mulțumesc că ai venit la TED.
YV: Thank you.
YV: Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)