Have you every had to break your family's rules? Today, I'm breaking mine, around money, secrecy and shame. In 2006, on my brother Keith's 40th birthday, he called. "Tam, I'm in dire straits. I wouldn't ask unless I had to. Can I borrow 7,500 dollars?" This wasn't the first time he needed quick cash, but this time, his voice frightened me. I had never heard him so beaten down and shameful, and it was on his 40th birthday. After a few basic questions that we would all ask, I agreed to loan him the money, but under one condition: that as the financial professional in the family, I wanted to meet with him and his wife to see what was really happening.
A trebuit vreodată să încălcați regulile din familie? Astăzi, le încalc pe ale mele, cu privire la bani, secrete și rușine. În 2006, fratele meu Keith m-a sunat când a împlinit 40 de ani. „Tam, sunt într-o situație dificilă. Nu te-aș ruga dacă n-ar fi necesar. Pot să împrumut 7.500 de dolari?" Nu era prima dată când avea nevoie de bani rapid, dar de data asta, vocea lui m-a speriat. Nu l-am auzit niciodată așa de abătut și rușinat, și tocmai împlinise 40 de ani. După câteva întrebări elementare pe care le-am pune cu toții, am fost de acord să-i împrumut banii, dar cu o condiție: fiind expertul financiar al familiei, am vrut să mă întâlnesc cu el și cu soția sa să văd despre ce era vorba.
Weeks later, we met at the local Starbucks, and I started right in with the tough-love budget conversation. "You should sell the house, downsize to something you can afford, sell the toys. And Starbucks? Give up the five-dollar-a-day coffee."
După câteva săptămâni, ne-am întâlnit la Starbucks-ul local și eu am început imediat cu dura conversație bugetară. „Ar trebui să vindeți casa, să reduceți totul la cât vă permiteți, vindeți jucăriile. Și Starbucks? Renunțați la cafeaua zilnică de cinci dolari."
You know, all the trappings that we do to keep up with the Joneses. Quickly, my brother and his wife went into a fearsome blame game, and it got messy. I vacillated between therapist and pissed-off sister. I wanted them to be better than this.
Știți, toate capcanele în care intrăm ca să păstrăm aparențele. Repede, fratele meu și soția sa au intrat într-un joc de învinovățire, și a devenit urât. Am oscilat între terapeut și soră enervată. Am vrut ca ei să fie mai bine de atât.
"Come on, you two. Get your shit together. You're parents. Grow up and buck up." After we left, I called my mom, but Keith beat me to it, and he told her that I wasn't helpful. In fact, he was hurt and felt ganged-up on. Of course he did. I shamed him with my tough-love budget conversation.
„Haideți. Gata cu prostia. Sunteți părinți. Fiți maturi și prindeți curaj." După ce am plecat, am sunat-o pe mama, dar Keith deja o sunase și îi spusese că nu l-am ajutat. De fapt, era jignit și se simțea atacat. Avea dreptate. L-am umilit cu conversația mea bugetară.
Two months went by when I received a call.
Trecuseră două luni când am primit un telefon.
"Tam? I have bad news. Keith committed suicide last night." Days later, at his home, I went looking for answers, in his "office" -- the garage. There, I found a stack of overdue credit card bills and a foreclosure notice served to him on the day that he died. My brother left behind his beautiful 10-year-old daughter, his brilliant 18-year-old son, weeks before his high school graduation, and his wife of 20 years.
„Tam? Am vești proaste. Keith s-a sinucis aseară." Peste câteva zile, m-am dus la el acasă să caut răspunsuri, în „biroul" lui - garajul. Acolo, am găsit o grămadă de facturi depășite ca termen și un aviz de executare silită ce i-a fost înmânat în ziua în care a murit. Fratele meu i-a lăsat în urmă pe frumoasa-i fiică de 10 ani, genialul fiu de 18 de ani, cu câteva săptămâni înainte de absolvirea liceului, și pe cea care-i era soție de 20 de ani.
How did this happen? My brother was caught in our family's money-shame cycle, and he was far from alone in this. Suicide rates among adults ages 40 to 64 have risen nearly 40 percent since 1999. Job loss, bankruptcy and foreclosures were present in nearly 40 percent of the deaths, with white middle-aged men accounting for seven out of 10 suicides. What I've learned is that our self-destructive and self-defeating financial behaviors are not driven by our rational, logical minds. Instead, they are a product of our subconscious belief systems rooted in our childhoods and so deeply ingrained in us, they shape the way that we deal with money our entire adult lives, and so many of you are left believing that you're lazy, crazy or stupid -- or just bad with money.
Cum s-a întâmplat așa ceva? Fratele meu a fost prins în ciclul rușinii din familia noastră datorate banilor, și nu era singur în asta. Rata sinuciderilor la adulții între 40 și 64 de ani a crescut cu aproape 40% din 1999. Pierderea locului de muncă, falimentul și executarea silită au fost prezente în aproape 40% din decese, cu bărbați caucazieni de vârstă mijlocie constituind 7 sinucideri din 10. Ceea ce am învățat e că aceste comportamente financiare autodistructive nu sunt determinate de gândirea noastră rațională și logică. În schimb, ele sunt produsul sistemelor subconștiente de credințe cu rădăcini în copilăria noastră și imprimate atât de adânc, încât modelează felul în care ne raportăm la bani toată viața noastră adultă, și atât mulți dintre noi rămânem cu convingerea că suntem leneși, nebuni sau proști, sau nepricepuți la bani.
This is what I call money shame. Dr. Brené Brown, a well-known shame researcher, defines shame as "the intensely painful feeling or experience of believing that we are flawed, and therefore unworthy of love and belonging." Based on this definition, here's how I'm defining money shame: "the intensely painful feeling or experience of believing that we are flawed, and therefore unworthy of love and belonging, based on our bank account balances, our debts, our homes, our cars and our job titles."
Asta e ceea ce eu numesc rușine monetară. Dr. Brené Brown, o bine cunoscută cercetătoare a rușinii, definește rușinea ca „senzația sau experiența dureroasă și intensă de a crede că suntem „defecți”, și, prin urmare, nevrednici de dragoste și apartenență." Pe baza acestei definiții, iată cum definesc eu rușinea monetară: „senzația sau experiența intensă și dureroasă de a crede că suntem „defecți”, așadar nevrednici de dragoste și apartenență, bazat pe soldul contului nostru bancar, datoriile noastre, casele noastre, mașinile noastre, și denumirea funcției noastre."
Let me give you a couple of examples of what I mean. I believe that we all have money shame, whether you earn 10,000 dollars a year or 10 million, and it's because we give money all of our power. Here's what it would look like if someone that you love, or you, might have money shame. They play the big shot, always picking up the check, financially rescuing family and friends. They are financially secure, but they live in a state of chronic not-enoughness. They drive a Mercedes, but their budget really only can afford a Honda. And they're looking good at every cost.
Să vă dau câteva exemple. Eu cred că toți avem o rușine monetară, fie că facem 10.000 de dolari pe an, fie că 10 milioane, și asta pentru că le dăm banilor toată puterea noastră. Iată cum ar arăta dacă cineva pe care îl iubești, sau tu, ar putea avea rușinea monetară. Se preface că e foarte important, întotdeauna achită nota de plată, salvează financiar familia și prietenii. Este acoperit financiar, dar trăiește într-o stare de insuficiență cronică. Conduce un Mercedes, dar în realitate bugetul îi permite doar o Honda. Și arată bine cu orice preț.
I know that we can break free from the grips of money shame, because I did. Shortly after my brother's death, the Recession hit. I lost my business and faced bankruptcy. Secretly, I was terrified. I stayed in my home for a year, thinking I did something wrong, told myself, "What did you do? What happened?" I stayed silent, while all along, I went outside and smiled. Nobody knew. That's money shame.
Știu că se poate scăpa din strânsoarea rușinii monetare, pentru că eu am făcut-o. La puțin timp de la moartea fratelui meu, a lovit recesiunea. Mi-am pierdut afacerea și mă confruntam cu falimentul. În secret, eram îngrozită. Am stat în casă un an, crezând că am greșit cu ceva, îmi spuneam: „Ce ai făcut? Ce s-a întâmplat?" Am rămas tăcută, deși tot timpul ieșeam și zâmbeam. Nimeni nu știa. Asta este rușinea monetară.
So what I had to do was let go of the grip that I had on knowing all the answers. I was the know-it-all in my family, and I had to give up the idea that a new financial plan was the solution. And so just like everything in my life, for me, I was sent a human to help, and I accepted the help, but I had to do major self-inquiry about my family's money history and my money beliefs.
A fost nevoie să nu mă mai cramponez de ideea că trebuie să cunosc toate răspunsurile. Eram atoateștiutoarea familiei, și a trebuit să renunț la ideea că un plan financiar nou era soluția. Și așa ca în toate celelalte din viața mea, pentru mine, mi s-au trimis un om să mă ajute și am acceptat ajutorul, dar a trebuit să fac o introspecție majoră despre istoria banilor familiei mele și părerea mea despre bani.
We have to start having this conversation. Money can no longer be a taboo topic. We have to get honest with each other that we're suffering with money issues, and let's get real -- we have to stop numbing out our pain. In order to uncover the painful parts of your money story and your money history, you can't be numb. We have to let go of our past in order to be free. Letting go of the past happens through surrender, faith and forgiveness. Debt is the tangible manifestation of not forgiving. If you have debt, you've not completely forgiven your past, so it's our work to forgive ourselves and others so that we can live freely. Otherwise, our history will continue to repeat. This is not a quick fix, and I know we all want one, but it's a slow wake-up. This is another level of work. We have to go higher to get it, to get at it.
Trebuie să începem conversația asta. Banii nu mai pot să fie un subiect tabu. Trebuie să fim cinstiți unul cu altul că avem problemele financiare, și, haideți să fim realiști, trebuie să încetăm să ne amorțim durerea. Pentru a descoperi părțile dureroase în povestea ta financiară și în istoria ta bănească, nu poți fi amorțit. Ca să fim liberi, trebuie să ne eliberăm de trecut. O putem face prin renunțare, credință și iertare. Datoria e manifestarea tangibilă a stării de a nu ierta. Dacă ai datorii, nu ți-ai iertat trecutul în întregime, deci este treaba noastră să ne iertăm pe noi înșine și pe alții ca să putem trăi liberi. Altfel, istoria noastră va continua să se repete. Asta nu e o rezolvare rapidă, și știu că toți vrem una, dar este o trezire lentă. Este un alt nivel de lucru. Trebuie să ne ridicăm mai sus să-l obținem.
So try this: follow your dollars. Your money will show you right away what you value. Where's it going? And then ask yourself: Do I really value all this stuff? And get curious about what you're feeling when you're spending. Are you lonely? Are you bored? Or are you just excited?
Deci încercați asta: urmăriți-vă dolarii. Banii vă vor arăta imediat ce prețuiți. Unde se duc? Și întrebați-vă: într-adevăr prețuiesc lucrurile astea? Și fiți curioși în ceea ce privește ceea ce simțiți când cheltuiți. Sunteți singuri? Sunteți plictisiți? Sau sunteți doar surescitați?
But there's deeper work that needs to happen. How did you get all these money beliefs to begin with? I call this your money autobiography, and as a money coach, this is the first step I take with my clients. Think back to your earliest childhood money memory. What did it feel like when you got money? Were you excited, proud or confused? And what did you do with the money? Did you run with the candy store, or did you run to the bank? And what did you hear your parents say, and what did you see your parents do with the money?
Dar trebuie să se întâmple ceva mai profund. Cum ai ajuns la toate credințele astea despre bani în primul rând? Eu numesc asta autobiografia monetară, iar în calitate de consilier financiar, acesta e primul pas pe care-l fac cu clienții mei. Gândește-te la prima ta amintire din copilărie despre bani. Cum te-ai simțit când ai primit banii? Erai încântat, mândru sau confuz? Și ce ai făcut cu banii aceia? Ai fugit la magazinul de bomboane sau ai fugit la bancă? Și ce au spus părinții tăi despre bani și ce i-ai văzut făcând cu ei?
My brother and I heard, "More money will make us happy." Every day. "More money will make us happy." And we internalized that into the money belief that our self worth was equal to our net worth as we watched our mom live in a state of chronic not-enoughness. And she numbed the pain with sugar and shopping.
Eu și fratele meu auzisem: „Mai mulți bani o să ne facă fericiți." În fiecare zi. „Mai mulți bani o să ne facă fericiți." Și am asimilat asta în credința privind banii, cum că valoarea noastră proprie este egală cu valoarea noastră netă, în timp ce o priveam pe mama trăind într-o stare cronică de lipsuri. Și își amorțea durerea cu zahăr și mers la cumpărături.
So what did we do? Keith played out my mother's life. He was an underearner, longed to be financially rescued, and he numbed out the pain with alcohol. I did the opposite. I became a high earner, rescuer, and I numbed the pain out with self-help books. But what we had in common was our money belief. We both believed that our bank account balance was equal to our self worth.
Deci ce am făcut noi? Keith a trăit viața mamei mele. Câștiga puțin, tânjea să fie salvat financiar și își îneca durerea în alcool. Eu am făcut contrariul. Câștigam mult, eram un salvator și îmi amorțeam durerea cu cărți self-help. Dar ceea ce aveam noi în comun era credința noastră privind banii. Credeam amândoi că soldul contului nostru bancar era egal cu propria noastră valoare.
Looking back at the Starbucks meeting with my brother ... he didn't need a budget and my judgment. He needed a breakthrough from his suffering, and he needed my compassion. Keith was not able to be the one to speak up and break our family money shame cycle, so he left me to do the work and share his legacy. Change is difficult, but in my family, not changing is fatal.
Privind în urma la întâlnirea cu fratele meu la Starbucks... el nu avea nevoie de un buget și de judecata mea. Avea nevoie să se rupă de suferința lui și avea nevoie de compasiunea mea. Keith n-a fost capabil să fie cel care vorbește și rupe ciclul de rușine monetară din familia noastră, așa că m-a lăsat pe mine să fac asta și să împărtășesc moștenirea lui. Schimbarea e dificilă, dar în familia mea, absența schimbării este fatală.
So I did the work, and I have experienced deep and profound forgiveness, and as I stand here today, I am living on purpose, I serve, and money serves me. It only takes one person in your family to break through the money-shame cycle. I want you to be the one.
Așadar am făcut eu treaba, și am trăit iertare adâncă, profundă, și aflându-mă aici, astăzi, trăiesc cu un scop, servesc, și banii mă servesc pe mine. Este nevoie doar de o persoană în familia ta să rupă ciclul de rușine monetară. Vreau să fii tu acela.
Thank you.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)