So, I'm a climate scientist, and if this room is representative of the country we live in, that means about 60 percent of you, so maybe from about there over, don't strongly trust me for information on the causes of climate change. Now, I promise to tell the truth tonight, but just to humor that demographic, I've started this talk with a falsehood.
Sunt un om de știință în domeniul climatic și dacă această cameră e reprezentativă pentru țara în care trăim, înseamnă că aproximativ 60% dintre voi, de aici până acolo, nu aveți încredere în informațiile mele privind cauzele schimbărilor climatice. Promit să spun adevărul în seara asta, dar doar ca să fiu pe placul acelui segment de populație, am început această discuție cu o minciună.
[The Paris Climate Accord is a product of the recognition that climate change is a global problem ...]
[Acordul de la Paris: schimbările climatice sunt o problemă globală] Această afirmație nu a fost făcută de președintele Obama,
This statement was not made by President Obama. It was made by President Reagan, and it wasn't about climate change and the Paris Climate Accord. It was actually about the Montreal Protocol and stratospheric ozone depletion.
ci de președintele Reagan și nu se referea la schimbările climatice sau la Acordul Climatic de la Paris. Se referea la Protocolul de la Montreal și la deteriorarea stratului de ozon stratosferic.
Now, I'm sure that many of you aren't familiar with this environmental problem, but you should be, because it's a rare environmental success story. And it's worth revisiting, because sometimes, we need to examine the world we've avoided in order to find guidance for the choices we make today.
Sunt sigur că mulți dintre voi nu sunteți familiarizați cu această problemă de mediu, dar ar trebui să fiți deoarece e o poveste rară de succes în domeniul mediului. Și merită abordată din nou, fiindcă uneori trebuie să examinăm tragedia globală pe care am evitat-o, pentru a găsi îndrumare în alegerile pe care le facem astăzi.
So let's go back to the 1970s, when some questionable choices were made: first of all -- hoo -- hairstyles. (Laughs) Second of all, objectively terrible quantities of hairspray, and third, CFCs, chlorofluorocarbons, man-made chemicals that were used as propellant in aerosol spray cans. And see, it turns out these CFCs were a problem because they were destroying the ozone layer.
Deci, haideți să ne întoarcem în anii '70, când s-au făcut câteva alegeri îndoielnice: În primul rând... coafurile. (Râsete) În al doilea rând, cantitățile enorme de fixativ, și în al treilea rând, CFC-urile, clorofluorocarburile: produse chimice făcute de om și folosite ca propulsant în spray-uri cu aerosoli. Se pare că aceste CFC-uri au reprezentat o problemă pentru că distrugeau stratul de ozon.
Now I'm sure most of you have heard of the ozone layer, but why does it matter? Well, quite simply, the ozone layer is earth's sunscreen, and it's really fragile. If you could take all of the ozone, which is mostly about 10 to 20 miles up above our heads, and compress it down to the surface of the earth, it would form a thin shell only about two pennies thick, about an eighth of an inch. And that thin shell does an amazing amount of work, though. It filters out more than 90 percent of the harmful UV radiation coming from the sun. And while I'm sure many of you enjoy that suntan that you get from the remaining 10 percent, it causes a lot of problems: cataracts, damage to crops, damage to immune systems and also skin cancer. It's not an exaggeration to say that a threat to the ozone layer is a threat to human safety.
Sunt sigur că majoritatea publicului a auzit de stratul de ozon, dar care e importanța acestuia? E destul de simplu: stratul de ozon e protecția solară a Pământului și acesta e foarte fragil. Dacă ați putea strânge tot ozonul, care se află în mare parte la 10-20 de km deasupra noastră, și dacă l-ați comprima pe suprafața Pământului, s-ar forma o coajă de grosimea a două monede, cam de 3 mm. Cu toate acestea, acea coajă subțire face o muncă uimitoare. Filtrează mai mult de 90% din radiațiile dăunătoare de UV provenite de la soare. Și în timp ce mulți dintre voi se bucură de bronzul căpătat de la restul de 10%, acestea provoacă multe probleme: cataractă, distruge culturile, afectează sistemul imunitar și provoacă cancerul de piele. Nu e exagerat să afirmăm că o amenințare la adresa stratului de ozon e o amenințare la adresa siguranței umane.
And actually, ironically, it was human safety that motivated the invention of CFCs in the first place. You see, in the early days of refrigeration, refrigerators used toxic and flammable chemicals like propane and ammonia. For good reason, the refrigeration industry wanted a safe alternative, and they found that in 1928, when a scientist named Thomas Midgley synthesized the first commercially viable CFCs. And in fact, Midgley famously inhaled CFCs and blew out a candle to demonstrate, at a scientific conference, that they were safe and nonflammable. And in fact, as a scientist, I can tell you there is no way you could get away with that kind of antic today. I mean, wow.
De fapt, în mod ironic, siguranța omului e cea care a motivat invenția CFC-urilor în primul rând. La începuturile sale, frigiderele utilizau chimicale inflamabile și toxice, precum propanul și amoniacul. Dintr-un motiv bun, industria de refrigerare a dorit o alternativă sigură, pe care au descoperit-o în 1928, când un om de știință, Thomas Midgley, a sintetizat primele CFC-uri viabile din punct de vedere comercial. De fapt, Midgley a inhalat CFC-uri și apoi a suflat într-o lumânare pentru a demonstra, la o conferință științifică, că acestea sunt sigure și neinflamabile. Ca om de știință pot să vă spun că, în ziua de azi, n-ați scăpa basma curată cu un astfel de truc. Adică, oau!
But really, at the time, CFCs were a really remarkable invention. They allowed what we now know as modern-day refrigeration and air-conditioning and other things. So it wasn't actually until over 40 years later, in the 1970s, when scientists realized that CFCs would break down high in the atmosphere and damage the ozone layer. And this finding really set off a lot of public concern. It led, ultimately, to the banning of CFC usage in aerosol spray cans in the US and a few other countries in 1978.
Dar într-adevăr, pe vreme aceea, CFC-urile erau o invenție remarcabilă. Au permis invenția a ceea ce cunoaștem azi ca fiind frigiderul modern, aerul condiționat și alte lucruri. De fapt, abia după 40 de ani, în anii '70, oamenii de știință au realizat că CFC-urile se descompun în atmosferă și deteriorează stratul de ozon. Iar această descoperire a atras îngrijorarea publică. În final, a dus la interzicerea utilizării CFC-urilor în spray-urile cu aerosoli în SUA și în alte câteva țări, în 1978.
Now, the story doesn't end there, because CFCs were used in much more than just spray cans. In 1985, scientists discovered the Antarctic ozone hole, and this was a truly alarming discovery. Scientists did not expect this at all. Before the Antarctic ozone hole, scientists expected maybe a five or 10 percent reduction in ozone over a century. But what they found over the course of less than a decade was that more than a third of the ozone had simply vanished, over an area larger than the size of the US. And although we now know that CFCs are the root cause of this ozone hole, at the time, the science was far from settled. Yet despite this uncertainty, the crisis helped spur nations to act.
Povestea nu se termină aici fiindcă CFC-urile erau utilizate și în alte domenii. În 1985, oamenii de știință au descoperit gaura de ozon din Antarctica. Aceasta a fost o descoperire alarmantă. Oamenii de știință nu se așteptau deloc la asta. Înainte de găsirea găurii de ozon, oamenii de știință se așteptau doar la o degradare de 5 -10% a stratului de ozon, dar peste un secol. Dar ceea ce au găsit pe parcursul a mai puțin de un deceniu, a fost că mai mult de o treime din ozon a dispărut pur și simplu, pe o suprafață mai mare decât dimensiunea SUA. Și deși acum știm că CFC-urile constituie cauza principală a găurii de ozon, la acea vreme știința era departe de a fi stabilit acest lucru. Totuși, în ciuda acestei incertitudini, criza a ajutat națiunile să acționeze.
So that quote that I started this talk with, about the Montreal Protocol, from President Reagan -- that was his signing statement when he signed the Montreal Protocol after its unanimous ratification by the US Senate. And this is something that's truly worth celebrating. In fact, yesterday was the 30th anniversary of the Montreal Protocol.
Deci, acel citat cu care am început această discuție, despre Protocolul de la Montreal, a președintelui Reagan - aceea a fost declarația lui de semnare când a încheiat Protocolul de la Montreal, după ratificarea sa unanimă de către Senatul SUA. Și acesta e un lucru ce merită sărbătorit. Ieri a avut loc cea de-a 30-a aniversare a Protocolului de la Montreal.
(Applause)
(Aplauze)
Because of the protocol, ozone-depleting substances are now declining in our atmosphere, and we're starting to see the first signs of healing in the ozone layer. And furthermore, because many of those ozone-depleting substances are also very potent greenhouse gases, the Montreal Protocol has actually delayed global warming by more than a decade. That's just wonderful. But I think it's worth asking the question, as we face our current environmental crisis, global warming, what lessons can we learn from Montreal? Are there any? I think there are.
Datorită protocolului, substanțele care subțiază stratul de ozon sunt în declin în atmosfera noastră și începem să vedem primele semne de vindecare a stratului de ozon. În plus, fiindcă multe dintre substanțele care subțiază stratul de ozon sunt gaze puternice cu efect de seră, Protocolul de la Montreal a întârziat încălzirea globală cu mai mult de un deceniu. Acesta e un lucru minunat. Dar cred că merită să ne întrebăm: din moment ce ne confruntăm cu o criză de mediu, încălzirea globală, ce lecție putem învăța de la Montreal? Există vreuna? Eu cred că există.
First, we don't need absolute certainty to act. When Montreal was signed, we were less certain then of the risks from CFCs than we are now of the risks from greenhouse gas emissions. A common tactic that people who oppose climate action use is to completely ignore risk and focus only on uncertainty. But so what about uncertainty? We make decisions in the face of uncertainty all the time, literally all the time. You know, I'll bet those of you who drove here tonight, you probably wore your seat belt. And so ask yourself, did you wear your seat belt because someone told you with a hundred percent [certainty] that you would get in a car crash on the way here? Probably not. So that's the first lesson. Risk management and decision making always have uncertainty. Ignoring risk and focusing only on uncertainty is a distraction. In other words, inaction is an action.
În primul rând, nu avem nevoie de o certitudine deplină pentru a acționa. Când Protocolul de la Montreal a fost semnat, eram mai puțin siguri de riscurile generate de CFC-uri decât suntem acum referitor la riscurile emisiilor de gaze cu efect de seră. O practică obișnuită a oamenilor care se opun măsurilor climatice e de a ignora complet riscurile și de a se concentra pe incertitudini. Dar ce e cu incertitudinea asta? Luăm decizii în situații incerte tot timpul, literalmente tot timpul. Pariez că aceia dintre voi care ați condus până aici în seara asta, probabil că v-ați pus centura de siguranță. Așa că întrebați-vă: V-ați pus centura de siguranță fiindcă v-a spus cineva cu o certitudine de 100% că veți avea un accident de mașină pe această rută? Probabil că nu. Deci, aceasta e prima lecție. Gestionarea riscului și luarea deciziilor sunt mereu incerte. Ignorarea riscului și țintirea incertitudinii e o distragere. Cu alte cuvinte, inacțiunea e o acțiune.
Second, it takes a village to raise a healthy environment. The Montreal Protocol wasn't just put together by industry and governments or environmental advocacy groups and scientists. It was put together by all of them. They all had a seat at the table, and they all played an important role in the solution. And I think in this regard, we're actually seeing some encouraging signs today. We see not just environmental groups concerned about climate change but also civic and religious groups, the military and businesses. So wherever you find yourself on that spectrum, we need you at the table, because if we're going to solve global warming, it's going to take actions at all levels, from the individual to the international and everything in between.
Doi: e nevoie de o întreagă comunitate pentru a construi un mediu sănătos. Protocolul de la Montreal nu a fost realizat doar de industrii și de guverne sau doar de susținătorii de mediu și de oamenii de știință. A fost realizat de toți. Toți au avut un loc la masa decizională și toți au jucat un rol important în soluționare. Și cred că, în acest sens, observăm câteva semne încurajatoare în prezent. Nu vedem doar grupuri de mediu îngrijorate de schimbările climatice, dar și grupuri civice și religioase, militare și de afaceri. Așa că oriunde te-ai afla pe acest spectru, avem nevoie de tine la masă. Dacă vrem să soluționăm încălzirea globală, trebuie luate măsuri la toate nivelurile, de la cel individual la cel internațional și la tot ce se află între ele.
Third lesson: don't let the perfect be the enemy of the good. While Montreal has become the brake pedal for stopping ozone depletion, at its beginning, it was more just like a tap on the brakes. It was actually the later amendments to the protocol that really marked the decision to hit the brakes on ozone depletion.
A treia lecție: nu lăsați perfecțiunea să fie inamicul binelui. Montreal a dat startul acțiunii împotriva dezintegrării stratului de ozon, dar la începuturile sale a fost un proces destul de lent. Modificările ulterioare ale protocolului au fost cele care au marcat decizia de a acționa împotriva dezintegrării stratului de ozon.
So to those who despair that the Paris Climate Accord didn't go far enough or that your limited actions on their own won't solve global warming, I say don't let the perfect be the enemy of the good. And finally, I think it helps us to contemplate the world we've avoided. Indeed, the world we have avoided by enacting the Montreal Protocol is one of catastrophic changes to our environment and to human well-being. By the 2030s, we'll be avoiding millions of new skin cancer cases per year with a number that would only grow. If I'm lucky, I'll live long enough to see the end of this animation and to see the ozone hole restored to its natural state.
Deci, cei care sunt deznădăjduiți de faptul că Acordul de la Paris nu a mers suficient de departe sau că acțiunile voastre limitate nu vor rezolva încălzirea globală, vă cer să nu permiteți perfecțiunii să fie inamicul binelui. Și, în sfârșit, cred că asta ne ajută să analizăm tragedia pe care am evitat-o. Într-adevăr, tragedia pe care am evitat-o prin adoptarea Protocolului de la Montreal e una dintre schimbările catastrofale pentru mediul nostru și pentru bunăstarea umană. Până în 2030, vom evita milioane de noi cazuri de cancer de piele pe an cu un număr care ar fi în continuă creștere. Dacă am noroc, voi trăi suficient pentru a vedea sfârșitul acestei acțiuni și pentru a vedea gaura de ozon restabilită la starea sa naturală.
So as we write the story for earth's climate future for this century and beyond, we need to ask ourselves, what will our actions be so that someone can stand on this stage in 30 or 50 or a hundred years to celebrate the world that they've avoided.
Deci, când scriem povestea pentru viitorul climatic al Pământului pentru acest secol și pentru următoarele, trebuie să ne întrebăm care vor fi acțiunile noastre, astfel încât cineva să poată sta pe această scenă peste 30 sau 50 sau 100 de ani pentru a sărbători tragedia globală pe care ei au evitat-o.
Thank you.
Vă mulțumesc!
(Applause)
(Aplauze)