Your plan to set up your friend Carey with your acquaintance Emerson is finally coming together. Both individuals have heard all about each other and they’re eager to meet for dinner. You’ve just made them a reservation for Friday night, and you’re about to text Carey the details when an unsettling thought crosses your mind: Carey is always<i> </i>late. And not just by 5 minutes; we’re talking 20 or even 30 minutes late. Carey seems to view punctuality as an oppressive relic of an earlier era. But what if you told them dinner was at 6 instead of 6:30? That way, they would almost certainly arrive on time. You really want this relationship to work, so... should you lie? Take a moment to think: what you would do?
Planul tău de a le face lipeala prietenei tale Carey și cunoștinței tale Emerson se îndeplinește în sfârșit. Ambii au auzit multe unul despre celălalt și sunt nerăbdători să se cunoască la cină. Tocmai le-ai făcut o rezervare pentru vineri seara și ești pe cale să-i dai mesaj lui Carey cu detaliile, când un gând tulburător îți trece prin minte: Carey întârzie mereu. Și nu doar cu 5 minute; vorbim de 20 sau chiar de 30 de minute întârziere. Carey pare să perceapă punctualitatea ca o relicvă opresivă a unei ere trecute. Dar dacă le-ai spune că cina e la ora 18 în loc de 18:30? Așa, aproape sigur ar ajunge la timp. Chiar vrei ca această relație să meargă, deci... ar trebui să minți? Stai puțin și gândește-te: tu ce ai face?
Maybe you should lie! You think this new relationship could be great for Carey, and you don’t want them to ruin it before it’s even begun. Sure, Emerson may eventually learn about their chronic lateness. But if Carey shows up on time just this once, the relationship will at least have a chance to take root. Your lie would pave the way for a potentially happy relationship. And if taking an action will create a better outcome for everyone involved, that’s normally a pretty good reason to take it.
Poate ar trebui să minți! Crezi că această nouă relație ar putea fi bună pentru Carey și nu vrei ca ea să o strice înainte să înceapă. Sigur, e posibil ca Emeron să afle până la urmă despre problema ei. Dar dacă Carey vine la timp doar de data asta, relația ar avea măcar șansa să prindă rădăcini. Minciuna ta ar putea conduce la o relație fericită în viitor. Și dacă o acțiune duce la un rezultat mai bun pentru toți cei implicați, de obicei e un motiv destul de bun să o faci.
But isn't it morally wrong to lie? The absolutist position on lying, associated with German philosopher Immanuel Kant, holds that lying is always immoral, regardless of the circumstances. In other words, there’s a moral rule which forbids lying, and that rule is absolute. You might think, though, that this stance overstates the moral importance of lying. Suppose a murderer were hunting Carey down. If the killer asked you about Carey’s whereabouts, it seems odd to say that you must tell the truth at the cost of your friend’s life. From this perspective, absolutism seems too rigid.
Dar nu e greșit din punct de vedere moral să minți? Viziunea absolutistă despre minciună, asociată cu filozoful german Immanuel Kant, spune că e mereu imoral să minți, indiferent de circumstanțe. Cu alte cuvinte, există o lege morală care interzice minciuna, și aceasta e absolută. Poate te gândești că această abordare exagerează importanța morală a minciunii. Să presupunem că un criminal ar urmări-o pe Carey. Dacă criminalul te-ar întreba unde e Carey, pare ciudat faptul că trebuie să spui adevărul cu costul vieții prietenei tale. Din această perspectivă, absolutismul pare prea rigid.
By contrast, utilitarian philosopher John Stuart Mill would say lying is wrong only when it leads to less happiness overall. Now, to be fair, most lies do seem likely to create unhappiness. Someone who accepts a lie believes something which is false, and trying to conduct your life on the basis of false information doesn’t usually go well. However, in some circumstances, perhaps including your situation, lying might produce more happiness overall. In those cases, utilitarians say it’s not morally wrong to lie. In fact, it might even be your moral duty to do so.
Prin contrast, filozoful utilitarist John Stuart Mill ar spune că este greșit să minți doar atunci când duce la mai puțină fericire. Ca să fim sinceri, majoritatea minciunilor par a cauza nefericire. Cineva care acceptă o minciună crede în ceva care e fals, iar a încerca să-ți ghidezi viața pe baza informațiilor false nu merge de obicei bine. Totuși, în unele situații, poate chiar în circumstanțele în care te afli tu, poate că minciuna creează mai multă fericire per ansamblu. În aceste cazuri, utilitariștii spun că, moral vorbind, nu e greșit să minți. De fapt, poate că e chiar datoria ta morală să faci asta.
But if absolutism seems too extreme, you might feel this stance is too lax. In other words, perhaps the utilitarian position understates the moral significance of lying. Most people generally feel some regret about lying, even when they believe it’s the right thing to do. This suggests there’s something inherently objectionable about lying— even when it leads to more happiness. In this case, lying to Carey would be an instance of Paternalism. Paternalism is interfering with another person’s choices for that person's benefit. This might be fine if that person is a literal child. But it seems disrespectful to treat a peer paternalistically. Lying to Carey would mean taking away their opportunity to handle the situation as they see fit, based on their own beliefs and values. Trying to protect Carey from what you consider to be a bad choice would show a lack of respect for their autonomy. By extension, it might also be disrespectful towards Emerson, since you would be deliberately trying to give him a false impression of Carey’s punctuality.
Dar dacă absolutismul pare prea extrem, poate acestă viziune ți se pare prea laxă. Cu alte cuvinte, poate că viziunea utilitaristă subestimează semnificația morală a minciunii. Majoritatea oamenilor regretă într-o anumită măsură minciuna, chiar și atunci când cred că asta trebuie să facă. Asta sugerează că există ceva inerent inadmisibil în legătură cu minciuna — chiar și atunci când duce la mai multă fericire. În acest caz, să o minți pe Carey ar fi un exemplu de paternalism. Paternalismul reprezintă amestecul în alegerile altei persoane pentru binele acesteia. Acest lucru ar fi în regulă dacă persoana este literalmente un copil. Dar pare nerespectuos să tratezi o persoană de aceeași vârstă paternalist. A o minți pe Carey ar însemna a o priva de șansa de a aborda situația așa cum crede ea, bazându-se pe credințele și valorile ei. Încercarea de a o proteja pe Carey de ceea ce tu consideri a fi o decizie proastă ar arăta lipsă de respect pentru independența sa. Prin extensie, ar putea fi și lipsit de respect față de Emerson, din moment ce ai încerca dinadins să îi faci o impresie falsă asupra punctualității lui Carey.
So how do you weigh potential happiness against guaranteed disrespect? Followers of Kant would say treating others with respect is the heart of moral conduct, while followers of Mill would say nothing is more important than happiness. But other philosophers believe that such conflicts can only be resolved on a case-by-case basis, depending on various details and on the individuals involved. So what will you do in Carey’s case?
Dar cum pui în balanță eventuala fericire și lipsa de respect garantată? Susținătorii lui Kant ar spune că a trata pe cineva cu respect se află la baza conduitei morale, iar susținătorii lui Mill ar spune că nimic nu e mai important ca fericirea. Dar alți filozofi cred că aceste conflicte pot fi rezolvate de la caz la caz, în funcție de diverse detalii și de indivizii implicați. Deci ce vei face în cazul lui Carey?