One day, Los Angeles Times columnist Steve Lopez was walking along the streets of downtown Los Angeles when he heard beautiful music. And the source was a man, an African-American man, charming, rugged, homeless, playing a violin that only had two strings.
Într-o zi ziarisul Steve Lopez de la Los Angeles Times mergea pe străzile din centrul Los Angelesului când a auzit o muzică frumoasă. Și sursa era un om, un african-american, încântător, necizelat, un om al străzii, cântând la o vioară care avea doar două coarde.
And I'm telling a story that many of you know, because Steve's columns became the basis for a book, which was turned into a movie, with Robert Downey Jr. acting as Steve Lopez, and Jamie Foxx as Nathaniel Anthony Ayers, the Juilliard-trained double bassist whose promising career was cut short by a tragic affliction with paranoid schizophrenia. Nathaniel dropped out of Juilliard, he suffered a complete breakdown, and 30 years later he was living homeless on the streets of Skid Row in downtown Los Angeles. I encourage all of you to read Steve's book or to watch the movie to understand not only the beautiful bond that formed between these two men, but how music helped shape that bond, and ultimately was instrumental -- if you'll pardon the pun -- in helping Nathaniel get off the streets.
Și vă spun o poveste pe care mulți o știți, pentru că Steve a scris multe articole care au devenit baza unei cărți, după care s-a făcut un film, cu Robert Downey Jr ca Steve Lopez, și Jamie Fox ca Nathaniel Anthony Ayers, contrabasistul cu educație la Juilliard a cărui carieră promițătoare a fost scurtată de o tragică nenorocire, schizofrenie paranoidă. Nathaniel a renunțat la școală, a trecut printr-o cădere totală, și 30 de ani mai târziu, fără casă, trăia pe străzile din Skid Row în centrul Los Angelesului. Vă recomand tuturor să citiți cartea lui Steve sau să vedeți filmul să înțelegeți nu numai frumoasa legătură care s-a format între acești doi oameni, ci și cum muzica a ajutat la formarea acelei legături, și până la urmă a fost instrumentală, scuze pentru jocul de cuvinte, în a-l ajuta pe Nathaniel să nu mai stea pe străzi.
I met Mr. Ayers in 2008, two years ago, at Walt Disney Concert Hall. He had just heard a performance of Beethoven's First and Fourth symphonies, and came backstage and introduced himself. He was speaking in a very jovial and gregarious way about Yo-Yo Ma and Hillary Clinton and how the Dodgers were never going to make the World Series, all because of the treacherous first violin passage work in the last movement of Beethoven's Fourth Symphony. And we got talking about music, and I got an email from Steve a few days later saying that Nathaniel was interested in a violin lesson with me.
L-am întâlnit pe domnul Ayers în 2008, acum doi ani, la sala de concerte Walt Disney. Tocmai ascultase interpretarea a simfoniilor întâia și a patra ale lui Beethoven și a venit în spatele scenei și s-a prezentat. Vorbea într-un mod foarte jovial și sociabil despre Yo-Yo Ma și Hillary Clinton, și cum cei de la Dodgers nu vor ajunge niciodată în finală, totul din cauza unui pasaj înșelător de vioară din ultima parte a simfoniei a patra a lui Beethoven. Și-am vorbit despre muzică. Și-am primit un email de la Steve câteva zile mai târziu zicând că Nathaniel era interesat de o lecție de vioară cu mine.
Now, I should mention that Nathaniel refuses treatment because when he was treated it was with shock therapy and Thorazine and handcuffs, and that scar has stayed with him for his entire life. But as a result now, he is prone to these schizophrenic episodes, the worst of which can manifest themselves as him exploding and then disappearing for days, wandering the streets of Skid Row, exposed to its horrors, with the torment of his own mind unleashed upon him.
Acum, trebuie să menționez că Nathaniel refuză să facă tratament pentru că atunci când făcea era tratat cu terapie de șoc și Thorazine și cătușe, și asta a lăsat cicatrici care îi vor rămâne toată viața. Dar, ca un rezultat acum, e predispus la aceste episoade schizofrenice. Cele mai rele dintre ele se pot manifesta ca el explodând, și dispărând mai multe zile, rătăcind pe străzile din Skid Row, expus la acele orori, cu tortura din mintea lui dezlănțuită asupră-i.
And Nathaniel was in such a state of agitation when we started our first lesson at Walt Disney Concert Hall -- he had a kind of manic glint in his eyes, he was lost. And he was talking about invisible demons and smoke, and how someone was poisoning him in his sleep.
Și Nathaniel era foarte agitat când am început prima noastră lecție la sala Walt Disney avea un fel de scânteiere de nebun în privire, era pierdut. Și vorbea despre demoni invizibili și fum, și cum cineva îl otrăvea în somn.
And I was afraid, not for myself, but I was afraid that I was going to lose him, that he was going to sink into one of his states, and that I would ruin his relationship with the violin if I started talking about scales and arpeggios and other exciting forms of didactic violin pedagogy. (Laughter) So, I just started playing. And I played the first movement of the Beethoven Violin Concerto.
Și mi-a fost frică, nu pentru mine, dar mi-a fost frică că îl voi pierde, că se va scufunda în una din stările lui, și că voi distruge relația lui cu vioara dacă voi începe să vorbesc despre game și arpegii și alte forme încântătoare de pedagogie didactică a viorii. (Râsete) Așa că am început să cânt. Și am cântat prima parte din concertul pentru vioară al lui Beethoven.
And as I played, I understood that there was a profound change occurring in Nathaniel's eyes. It was as if he was in the grip of some invisible pharmaceutical, a chemical reaction, for which my playing the music was its catalyst. And Nathaniel's manic rage was transformed into understanding, a quiet curiosity and grace. And in a miracle, he lifted his own violin and he started playing, by ear, certain snippets of violin concertos which he then asked me to complete -- Mendelssohn, Tchaikovsky, Sibelius. And we started talking about music, from Bach to Beethoven and Brahms, Bruckner, all the B's, from Bartók, all the way up to Esa-Pekka Salonen.
Și pe măsură ce cântam am înțeles că o schimbare profundă apărea în ochii lui Nathaniel. Era ca și cum era sub influența unor medicamente invizibile, o reacție chimică, pentru care muzica cântată de mine era catalizatorul. Și turbarea maniacală a lui Nathaniel s-a tranformat în înțelegere, o curiozitate tăcută și grație. Și ca într-un miracol, şi-a ridicat propria vioară, și a început să cânte, după ureche, unele fragmente din concerte pentru vioară pe care m-a rugat să le completez, Mendelssohn, Tchaikovsky, Sibelius. Și am început să vorbim despre muzică, de la Bach la Beethoven, și Brahms, Bruckner, toți de la litera B, de la Bartók, până la Esa-Pekka Salonen.
And I understood that he not only had an encyclopedic knowledge of music, but he related to this music at a personal level. He spoke about it with the kind of passion and understanding that I share with my colleagues in the Los Angeles Philharmonic. And through playing music and talking about music, this man had transformed from the paranoid, disturbed man that had just come from walking the streets of downtown Los Angeles to the charming, erudite, brilliant, Juilliard-trained musician.
Și am înțeles că el nu numai că avea cunoștințe enciclopedice despre muzică, dar avea o legătură personală cu muzica. Vorbea despre ea cu acea pasiune și înțelegere pe care o împărtășesc cu colegii mei de la filarmonica din Los Angeles. Și în timp ce interpretam și vorbeam muzică omul acesta s-a transformat dintr-un om paranoid, deranjat care tocmai venise de pe străzile din centrul Los Angelesului, în acest muzician încântător, erudit, genial, educat la Juilliard.
Music is medicine. Music changes us. And for Nathaniel, music is sanity. Because music allows him to take his thoughts and delusions and shape them through his imagination and his creativity, into reality. And that is an escape from his tormented state. And I understood that this was the very essence of art. This was the very reason why we made music, that we take something that exists within all of us at our very fundamental core, our emotions, and through our artistic lens, through our creativity, we're able to shape those emotions into reality. And the reality of that expression reaches all of us and moves us, inspires and unites us.
Muzica este terapie. Muzica ne schimbă. Iar pentru Nathaniel, muzica este sănătate psihică. Pentru că muzica îi permite să-și ia propriile gânduri și iluzii, și să le transforme prin imaginația și creativitatea lui, în realitate. Și asta este o evadare din starea lui de suferință. Și am înțeles că asta este esența artei. Acesta este motivul pentru care facem muzică, luăm ceva ce există în noi, în esența noastră fundamentală, emoțiile noastre, și cu ajutorul filtrelor noastre artistice, cu creativitatea noastră, modelăm acele emoții în realitate. Și realitatea acelei expresii ne atinge pe toți, și ne impresionează, ne inspiră și ne unește.
And for Nathaniel, music brought him back into a fold of friends. The redemptive power of music brought him back into a family of musicians that understood him, that recognized his talents and respected him. And I will always make music with Nathaniel, whether we're at Walt Disney Concert Hall or on Skid Row, because he reminds me why I became a musician. Thank you. (Applause)
Și pentru Nathaniel, muzica l-a adus înapoi în îmbrățișarea prietenilor. Puterea eliberatoare a muzicii l-a adus înapoi într-o familie de muzicieni care îl înțeleg, care îi recunosc talentele și îl respectă. Întotdeauna voi face muzică cu Nathaniel, fie că suntem la sala Walt Disney, sau în Skid Row, pentru că îmi aduce aminte de ce am devenit muzician. Mulțumesc. (Aplauze)
Bruno Giussani: Thank you. Thanks. Robert Gupta. (Applause)
Bruno Giussani: Vă mulțumesc. Mulțumesc. Robert Gupta. (Aplauze)
Robert Gupta: I'm going to play something that I shamelessly stole from cellists. So, please forgive me.
Robert Gupta: Vreau să cânt ceva ce am furat fără rușine de la violonceliști. Așa că, vă rog să mă iertați.
(Laughter) (Music) (Applause)
(Râsete) (Muzică) (Aplauze)