You probably don't know me, but I am one of those .01 percenters that you hear about and read about, and I am by any reasonable definition a plutocrat. And tonight, what I would like to do is speak directly to other plutocrats, to my people, because it feels like it's time for us all to have a chat. Like most plutocrats, I too am a proud and unapologetic capitalist. I have founded, cofounded or funded over 30 companies across a range of industries. I was the first non-family investor in Amazon.com. I cofounded a company called aQuantive that we sold to Microsoft for 6.4 billion dollars. My friends and I, we own a bank. I tell you this — (Laughter) — unbelievable, right?
Probabil nu mă cunoaşteţi, dar sunt unul din cei 0,1% despre care aţi auzit şi aţi citit, şi sunt, prin orice definiţie rezonabilă, un plutocrat. Şi, în această seară, vreau să mă adresez direct altor plutocraţi, oamenilor mei, deoarece se pare că este timpul ca noi toţi să avem o discuţie. Ca majoritatea plutocraţilor, şi eu sunt un capitalist mândru şi lipsit de regrete. Am fondat, co-fondat şi finanţat peste 30 de companii într-o gamă largă de industrii. Am fost primul investitor în Amazon.com din afara familiei. Am co-fondat o companie denumită aQuantive pe care am vândut-o companiei Microsoft pentru 6,4 miliarde dolari. Prietenii mei şi eu deţinem o bancă. Vă spun asta - (Râsete) - De necrezut, nu?
I tell you this to show that my life is like most plutocrats. I have a broad perspective on capitalism and business, and I have been rewarded obscenely for that with a life that most of you all can't even imagine: multiple homes, a yacht, my own plane, etc., etc., etc. But let's be honest: I am not the smartest person you've ever met. I am certainly not the hardest working. I was a mediocre student. I'm not technical at all. I can't write a word of code. Truly, my success is the consequence of spectacular luck, of birth, of circumstance and of timing. But I am actually pretty good at a couple of things. One, I have an unusually high tolerance for risk, and the other is I have a good sense, a good intuition about what will happen in the future, and I think that that intuition about the future is the essence of good entrepreneurship.
Vă spun asta pentru a vă arăta că viaţa mea este ca a majorităţii plutocraţilor. Am o perspectivă largă a capitalismului şi a afacerilor, şi am fost obscen răsplătit pentru asta cu o viaţă pe care majoritatea dintre voi nici nu puteţi să v-o imaginaţi: case multiple, un yaht, propriul meu avion, etc., etc., etc. Dar, să fim cinstiţi: nu-s cea mai inteligentă persoană pe aţi întâlnit-o. Cu certitudine, nu muncesc cel mai mult. Am fost un student mediocru. Nu mă pricep deloc la tehnică. Nu pot să scriu nici măcar un cuvânt de cod. Cu adevărat, succesul meu e consecinţa unui noroc spectaculos, a naşterii, a circustanţelor şi a sincronizării. Dar, sunt de fapt destul de bun la câteva lucruri. Unul, am o toleranţă neobişnuit de ridicată la risc, şi altul este că am un simţ bun, o bună intuiţie despre ce se va întâmpla în viitor, şi cred că această intuiţie despre viitor este esenţa unui bun antreprenoriat.
So what do I see in our future today, you ask? I see pitchforks, as in angry mobs with pitchforks, because while people like us plutocrats are living beyond the dreams of avarice, the other 99 percent of our fellow citizens are falling farther and farther behind. In 1980, the top one percent of Americans shared about eight percent of national [income], while the bottom 50 percent of Americans shared 18 percent. Thirty years later, today, the top one percent shares over 20 percent of national [income], while the bottom 50 percent of Americans share 12 or 13. If the trend continues, the top one percent will share over 30 percent of national [income] in another 30 years, while the bottom 50 percent of Americans will share just six.
Deci, ce văd eu azi în viitorul nostru, mă întrebaţi? Văd furci, ca la mulţimile furioase cu furci, deoarece, în timp ce oamenii ca noi, plutocraţii trăiesc dincolo de visurile avariţiei, restul de 99% al compatrioţilor noştri rămân din ce în ce mai în urmă. În 1980, cei 1% mai bogaţi americani deţineau cam 8% din venitul naţional, în timp ce, cei 50% mai săraci americani deţineau 18%. Treizeci de ani mai târziu, cei 1% mai bogaţi deţin peste 20% din venitul naţional, în timp ce cei mai săraci 50% din americani deţin 12% sau 13%. Dacă tendinţa continuă, cei mai bogaţi 1% vor deţine peste 30% din venitul naţional în alţi 30 de ani, în timp ce cei mai săraci 50% din americani vor deţine doar 6%.
You see, the problem isn't that we have some inequality. Some inequality is necessary for a high-functioning capitalist democracy. The problem is that inequality is at historic highs today and it's getting worse every day. And if wealth, power, and income continue to concentrate at the very tippy top, our society will change from a capitalist democracy to a neo-feudalist rentier society like 18th-century France. That was France before the revolution and the mobs with the pitchforks.
Vedeţi, problema nu-i că avem o oarecare inechitate. O oarecare inechitate este necesară pentru o democraţie capitalistă înalt-funcţională. Problema este că inechitatea se găseşte azi la cote istorice maxime şi situaţia se înrăutăţeşte cu fiecare zi. Şi dacă bogăţia, puterea şi venitul continuă să se concentreze la vârful vârfului, sociatea noastră se va schimba dintr-o democraţie capitalistă într-o societate rentieră neo-feudală ca Franţa secolului XVIII. Asta era Franţa înaintea revoluţiei şi a mulţimilor cu furci.
So I have a message for my fellow plutocrats and zillionaires and for anyone who lives in a gated bubble world: Wake up. Wake up. It cannot last. Because if we do not do something to fix the glaring economic inequities in our society, the pitchforks will come for us, for no free and open society can long sustain this kind of rising economic inequality. It has never happened. There are no examples. You show me a highly unequal society, and I will show you a police state or an uprising. The pitchforks will come for us if we do not address this. It's not a matter of if, it's when. And it will be terrible when they come for everyone, but particularly for people like us plutocrats.
Deci am un mesaj pentru colegii mei plutocraţi şi trilionari şi pentru oricine trăieşte într-o lume balon închisă: Treziţi-vă. Treziţi-vă. Nu poate dura. Dacă noi nu facem nimic să reparăm inechităţile economice evidente din societatea noastră, furcile vor veni asupra noastră, pentru că nicio societate liberă şi deschisă nu poate susţine pe termen lung acest tip de inegalitate economică în creştere. Nu s-a întâmplat niciodată. Nu există astfel de exemple. Arătaţi-mi o societate extrem de inegală, şi vă voi arăta un stat poliţienesc sau o revoltă. Furcile vor veni asupra noastră dacă nu îi acordăm ateţie. Nu se pune problema dacă, ci când. Şi va fi teribil când vor veni pentru oricine, dar, mai ales pentru oameni ca noi, plutocraţii.
I know I must sound like some liberal do-gooder. I'm not. I'm not making a moral argument that economic inequality is wrong. What I am arguing is that rising economic inequality is stupid and ultimately self-defeating. Rising inequality doesn't just increase our risks from pitchforks, but it's also terrible for business too. So the model for us rich guys should be Henry Ford. When Ford famously introduced the $5 day, which was twice the prevailing wage at the time, he didn't just increase the productivity of his factories, he converted exploited autoworkers who were poor into a thriving middle class who could now afford to buy the products that they made. Ford intuited what we now know is true, that an economy is best understood as an ecosystem and characterized by the same kinds of feedback loops you find in a natural ecosystem, a feedback loop between customers and businesses. Raising wages increases demand, which increases hiring, which in turn increases wages and demand and profits, and that virtuous cycle of increasing prosperity is precisely what is missing from today's economic recovery.
Ştiu că probabil par a fi un binefăcător liberal oarecare. Nu sunt. Nu aduc un argument moral că inegalitatea economică e greşită. Ce argumentez este că inegalitatea economică în creştere e o prostie şi, în cele din urmă, autodestructivă. Creşterea inegalităţii nu numai că ne măreşte riscurile de a avea parte de furci, dar este, de asemenea, teribilă şi pentru afaceri. Modelul pentru noi, băieţii bogaţi, ar trebui să fie Henry Ford. Atunci când Ford, în mod faimos, a introdus salariul de 5 dolari pe zi, care era dublul câştigului mediu din acel timp, el nu numai că a crescut productivitatea fabricilor sale, i-a şi transformat pe muncitorii exploataţi, săraci, într-o clasă de mijloc înfloritoare, care îşi permitea acum să cumpere produsele pe care le fabricau. Ford a intuit ceea ce noi ştim acum că este adevărat, că o economie e cel mai bine înţeleasă ca un ecosistem şi caracterizată prin acelaşi tip de bucle feedback pe care le găsiţi într-un ecosistem natural, o buclă feedback între cumpărători şi afaceri. Creşterea salariilor creşte şi cererea, care creşte angajările, care, la rândul lor, cresc salariile şi cererea şi profiturile, şi acel cerc virtuos al unei prosperităţi înfloritoare este exact ce lipseşte recuperării economice de astăzi.
And this is why we need to put behind us the trickle-down policies that so dominate both political parties and embrace something I call middle-out economics. Middle-out economics rejects the neoclassical economic idea that economies are efficient, linear, mechanistic, that they tend towards equilibrium and fairness, and instead embraces the 21st-century idea that economies are complex, adaptive, ecosystemic, that they tend away from equilibrium and toward inequality, that they're not efficient at all but are effective if well managed. This 21st-century perspective allows you to clearly see that capitalism does not work by [efficiently] allocating existing resources. It works by [efficiently] creating new solutions to human problems. The genius of capitalism is that it is an evolutionary solution-finding system. It rewards people for solving other people's problems. The difference between a poor society and a rich society, obviously, is the degree to which that society has generated solutions in the form of products for its citizens. The sum of the solutions that we have in our society really is our prosperity, and this explains why companies like Google and Amazon and Microsoft and Apple and the entrepreneurs who created those companies have contributed so much to our nation's prosperity.
De aceea avem nevoie să abolim politicile de scurgere a veniturilor, care domină ambele partide politice şi să adoptăm ceva ce eu denumesc economia de mijloc. Economia de mijloc respinge ideea economică neo-clasică conform căreia economiile sunt eficiente, liniare, mecanice, că tind spre echilibru şi justeţe, și în schimb să adoptăm ideea secolului XXI că economiile sunt complexe, adaptive, ecosistemice, că au tendinţa să fugă de echilibru şi se îndreaptă spre inegalitate că nu sunt deloc eficiente dar sunt eficiente, dacă sunt bine administrate. Perspectiva secolului XXI ne permite să vedem clar: capitalismul nu funcţionează prin alocarea eficientă a resurselor existente. Funcţionează prin crearea eficientă de noi soluţii la problemele umane. Geniul capitalismului este că-i un sistem evoluţionist care găseşte soluţii. Îi răsplăteşte pe oameni pentru că rezolvă problemele altor oameni. Diferenţa între o societate săracă şi o societate bogată, evident, e gradul în care acea societate a generat soluţii sub forma produselor pentru cetăţenii săi. Suma soluţiilor pe care le avem în societatea noastră este, cu adevărat, bogăţia noastră, şi asta explică de ce companii precum Google şi Amazon şi Microsoft şi Apple şi întreprinzătorii care au creat aceste companii au contribuit atât de mult la prosperitatea naţiunii noastre.
This 21st-century perspective also makes clear that what we think of as economic growth is best understood as the rate at which we solve problems. But that rate is totally dependent upon how many problem solvers — diverse, able problem solvers — we have, and thus how many of our fellow citizens actively participate, both as entrepreneurs who can offer solutions, and as customers who consume them. But this maximizing participation thing doesn't happen by accident. It doesn't happen by itself. It requires effort and investment, which is why all highly prosperous capitalist democracies are characterized by massive investments in the middle class and the infrastructure that they depend on.
Această perspectivă a secolului XXI face clar, de asemenea, că, ce gândim că este creştere economică este cel mai bine înţeles ca ritmul în care rezolvăm probleme. Dar, acest ritm este total dependent de câţi rezolvatori de probleme, rezolvatori de probleme diverşi, capabili avem şi, astfel, de câţi concetăţeni de ai noştri participă activ, ca întreprinzători care pot oferi soluţii şi în calitate de consumatori care să le consume. Dar acest lucru care maximizează participatrea nu are loc accidental. Nu se întâmplă de la sine. Solicită efort şi investiţii, şi de aceea toate democraţiile capitaliste prospere sunt caracterizate prin investiţii masive în clasa de mijloc şi în infrastructura de care depind.
We plutocrats need to get this trickle-down economics thing behind us, this idea that the better we do, the better everyone else will do. It's not true. How could it be? I earn 1,000 times the median wage, but I do not buy 1,000 times as much stuff, do I? I actually bought two pairs of these pants, what my partner Mike calls my manager pants. I could have bought 2,000 pairs, but what would I do with them? (Laughter) How many haircuts can I get? How often can I go out to dinner? No matter how wealthy a few plutocrats get, we can never drive a great national economy. Only a thriving middle class can do that. There's nothing to be done, my plutocrat friends might say. Henry Ford was in a different time. Maybe we can't do some things. Maybe we can do some things. June 19, 2013, Bloomberg published an article I wrote called "The Capitalist’s Case for a $15 Minimum Wage." The good people at Forbes magazine, among my biggest admirers, called it "Nick Hanauer's near-insane proposal." And yet, just 350 days after that article was published, Seattle's Mayor Ed Murray signed into law an ordinance raising the minimum wage in Seattle to 15 dollars an hour, more than double what the prevailing federal $7.25 rate is. How did this happen, reasonable people might ask. It happened because a group of us reminded the middle class that they are the source of growth and prosperity in capitalist economies. We reminded them that when workers have more money, businesses have more customers, and need more employees. We reminded them that when businesses pay workers a living wage, taxpayers are relieved of the burden of funding the poverty programs like food stamps and medical assistance and rent assistance that those workers need. We reminded them that low-wage workers make terrible taxpayers, and that when you raise the minimum wage for all businesses, all businesses benefit yet all can compete.
Noi, plutocraţii, avem nevoie să lăsăm această scurgere economică în urma noastră, această ideee că, cu cât ne merge nouă mai bine cu atât mai bine le merge tuturor celorlalţi. Nu este adevărat. Cum ar putea fi? Căştig de 1.000 ori mai mult decât salariul mediu, dar, nu cumpăr de 1.000 ori mai multe lucruri, nu-i aşa? De fapt, am cumpărat două perechi din aceşti pantaloni, pe care partenerul meu Mike îi denumeşte pantalonii mei de manager. Aş fi putut cumpăra 2.000 de perechi, dar, ce aş face cu ei? (Râsete) De câte ori mă pot tunde? Cât de des pot lua cina în oraş? Nu contează cât de bogaţi pot fi câţiva plutocraţi, nu vom putea niciodată să propulsăm o mare economie naţională. Numai o clasă de mijloc prosperă poate face acest lucru. Nu se poate face nimic, ar putea spune prietenii mei plutocraţi. Henry Ford a trăit în alte vremuri. Poate nu putem face unele lucruri. Poate putem face unele lucruri. Pe 19 iunie 2013, Bloomber a publicat un articol pe care l-am scris, "Pledoaria capitalistului pentru un salariu minim de 15 dolari". Bunii oameni de la revista Forbes, printre cei mai mari admiratori ai mei, au numit-o "Propunearea aproape nebună a lui Nick Hanauer", Şi totuşi, după doar 350 de zile după ce a fost publicat articolul, primarul oraşului Seattle, Ed Murray, a aprobat o ordonanţă prin care a crescut salariul minim în Seattle la 15 dolari pe oră, mai mult decât dublul a cât e rata federală predominantă de 7,25 dolari. Cum s-a întâmplat asta, se pot întreba oamenii rezonabili. S-a întâmplat, deoarece o parte din noi şi-a adus aminte că în clasa de mijloc este sursa creşterii şi prosperităţii în economiile capitaliste. Le-am adus aminte că atunci când muncitorii au bani, afacerile au mai mulţi clienţi, şi au nevoie de mai mulţi angajaţi. Le-am adus aminte că, dacă afacerile plătesc angajaţilor salarii rezonabile, contribuabilii sunt eliberaţi de povara finanţării programelor de sărăcie, precum bonurile de masă şi asistenţa medicală şi asistenţa de chirie de care acei angajaţi au nevoie. Le-am adus aminte că angajaţii care au salarii de subzistenţă sunt contribuabili teribili, şi că atunci când creşti salariul minim pentru toate afacerile, toate afacerile au de câştigat şi, totuşi, toate pot concura.
Now the orthodox reaction, of course, is raising the minimum wage costs jobs. Right? Your politician's always echoing that trickle-down idea by saying things like, "Well, if you raise the price of employment, guess what happens? You get less of it."
Reacţia ortodoxă, desigur, este că creşterea salariului minim presupune pierderea de locuri de muncă. Corect? Politicienii voştri întotdeauna se fac ecoul acelei idei de scurgere a banilor, spunând: „Ei bine, dacă creşti preţul angajărilor, ghici ce se întâmplă? Pierzi multe din ele".
Are you sure? Because there's some contravening evidence. Since 1980, the wages of CEOs in our country have gone from about 30 times the median wage to 500 times. That's raising the price of employment. And yet, to my knowledge, I have never seen a company outsource its CEO's job, automate their job, export the job to China. In fact, we appear to be employing more CEOs and senior managers than ever before. So too for technology workers and financial services workers, who earn multiples of the median wage and yet we employ more and more of them, so clearly you can raise the price of employment and get more of it.
Sunteţi siguri? Deoarece există ceva dovezi contrare. Din 1980, salariile CEO din ţara noastră au crescut de la 30 ori salariile medii la de 500 ori. Asta a crescut preţul angajărilor. Şi totuşi, din cunoştinţele mele, nu am văzut niciodată ca vreo companie să-şi externalizeze sarcinile de CEO, să-şi automatizeze sarcinile acestora, să-şi exporte slujbele în China. De fapt, se pare că angajăm mai mulţi directori şi administratori seniori decât oricând. La fel şi în cazul angajaţilor din servicii şi a celor din serviciile financiare, care câştigă de multe ori mai mult decât salariul mediu şi totuşi angajăm din ce în ce mai mulţi, aşa încât e clar că puteţi creşte preţul angajării şi să obţineţi mai mult prin aceasta.
I know that most people think that the $15 minimum wage is this insane, risky economic experiment. We disagree. We believe that the $15 minimum wage in Seattle is actually the continuation of a logical economic policy. It is allowing our city to kick your city's ass. Because, you see, Washington state already has the highest minimum wage of any state in the nation. We pay all workers $9.32, which is almost 30 percent more than the federal minimum of 7.25, but crucially, 427 percent more than the federal tipped minimum of 2.13. If trickle-down thinkers were right, then Washington state should have massive unemployment. Seattle should be sliding into the ocean. And yet, Seattle is the fastest-growing big city in the country. Washington state is generating small business jobs at a higher rate than any other major state in the nation. The restaurant business in Seattle? Booming. Why? Because the fundamental law of capitalism is, when workers have more money, businesses have more customers and need more workers. When restaurants pay restaurant workers enough so that even they can afford to eat in restaurants, that's not bad for the restaurant business. That's good for it, despite what some restaurateurs may tell you.
Ştiu că majoritatea oamenilor cred că salariul minim de 15 dolari e un experiment economic nebun, riscant. Nu suntem de acord. Noi credem că salariul minim de 15 dolari din Seattle este, de fapt, continuarea unei politici economice logice. Îi permite oraşului nostru să îi dea un picior în fund oraşului vostru. Deoarece, vedeţi, statul Washington are deja cel mai mare salariu minim dintre toate statele naţiunii noastre. Noi le plătim tuturor angajaţilor 9,32 dolari, care e cu 30% mai mult decât minimul federal de 7,25 dolari, dar, crucial, cu 427% mai mult decât minimul federal de salarii din bacşişuri, de 2,13 dolari. Dacă gânditorii scurgerii banilor aveau dreptate atunci statul Washington ar trebui să aibe un şomaj masiv. Seattle ar trebui să alunece în ocean. Şi totuşi, Seattle este oraşul cu creşterea cea mai rapidă din ţară. Statul Washington generează locuri de muncă în afacerile mici într-un ritm mai ridicat decât orice alt oraş mare din ţară. Afacerea restaurantelor din Seattle? Explozivă. De ce? Deoarece legea fundamentală a capitalismului spune că atunci când muncitorii au mai mulţi bani, afacerile au mai mulţi clienţi şi au nevoie de mai mulţi angajaţi. Atunci când restaurantele le plătesc angajaţilor lor suficient aşa încât chiar şi ei să-şi permită să mănânce în restaurante, asta nu este rău pentru afacerea restaunantelor. Asta este bine pentru ea, în ciuda a ceea ce v-ar putea spune unii proprietari de restaurante.
Is it more complicated than I'm making out? Of course it is. There are a lot of dynamics at play. But can we please stop insisting that if low-wage workers earn a little bit more, unemployment will skyrocket and the economy will collapse? There is no evidence for it. The most insidious thing about trickle-down economics is not the claim that if the rich get richer, everyone is better off. It is the claim made by those who oppose any increase in the minimum wage that if the poor get richer, that will be bad for the economy. This is nonsense. So can we please dispense with this rhetoric that says that rich guys like me and my plutocrat friends made our country? We plutocrats know, even if we don't like to admit it in public, that if we had been born somewhere else, not here in the United States, we might very well be just some dude standing barefoot by the side of a dirt road selling fruit. It's not that they don't have good entrepreneurs in other places, even very, very poor places. It's just that that's all that those entrepreneurs' customers can afford.
Este mai complicat decât v-o spun eu? Sigur că este. Sunt o mulţime de elemente dinamice în joc. Dar, vă rog, putem înceta să insistăm că, dacă angajaţii cu salarii de subzistenţă câştigă mai mult, şomajul va exploda, iar economia se va prăbuşi? Nu sunt dovezi în acest sens. Cel mai insidios lucru despre economia scurgerii banilor nu e afirmaţia că, dacă bogaţii devin mai bogaţi, toată lumea o duce mai bine. E afirmaţia făcută de acei care se opun oricărei creşteri a salariului minim căci, dacă săracii devin mai bogaţi, asta va fi rău pentru economie. Este un non-sens. Aşa încât, putem, vă rog, să ne lipsim de această retorică care spune că tipii bogaţi, ca mine şi prietenii mei plutocraţi au făcut ţara noastră? Noi, plutocraţii ştim, chiar dacă nu ne place să admitem în public, că dacă am fi fost născuţi în altă parte, nu aici, în Statele Unite, am fi putut foarte bine să fim vreun tip cu picioarele goale pe marginea unui drum murdar, vânzând fructe. Nu-i vorba că ei n-au întreprinzători buni în alte locuri, chiar în locuri foarte, foarte sărace. ci doar că asta este tot ce clienţii acelor întreprinzători îşi pot permite.
So here's an idea for a new kind of economics, a new kind of politics that I call new capitalism. Let's acknowledge that capitalism beats the alternatives, but also that the more people we include, both as entrepreneurs and as customers, the better it works. Let's by all means shrink the size of government, but not by slashing the poverty programs, but by ensuring that workers are paid enough so that they actually don't need those programs. Let's invest enough in the middle class to make our economy fairer and more inclusive, and by fairer, more truly competitive, and by more truly competitive, more able to generate the solutions to human problems that are the true drivers of growth and prosperity. Capitalism is the greatest social technology ever invented for creating prosperity in human societies, if it is well managed, but capitalism, because of the fundamental multiplicative dynamics of complex systems, tends towards, inexorably, inequality, concentration and collapse. The work of democracies is to maximize the inclusion of the many in order to create prosperity, not to enable the few to accumulate money. Government does create prosperity and growth, by creating the conditions that allow both entrepreneurs and their customers to thrive. Balancing the power of capitalists like me and workers isn't bad for capitalism. It's essential to it. Programs like a reasonable minimum wage, affordable healthcare, paid sick leave, and the progressive taxation necessary to pay for the important infrastructure necessary for the middle class like education, R and D, these are indispensable tools shrewd capitalists should embrace to drive growth, because no one benefits from it like us.
Deci iată o idee pentru un nou tip de economii, un nou tip de politică pe care eu o denumesc noul capitalism. Hai să recunoaştem, capitalismul bate alternativele, dar şi că, de asemenea, cu cât includem mai mulţi oameni atât ca întreprinzători, cât şi în calitate de clienţi, cu atât mai bine funcţionează. Hai să reducem prin toate mijloacele marimea guvernului, dar nu prin ciuntirea programelor de sărăcie, ci prin asigurarea că angajaţii sunt plătitţi suficient aşa încât ei nu mai au nevoie de acele programe. Hai să investim suficient în clasa de mijloc pentru a face economia noastră mai echitabilă şi mai inclusivă, şi, prin echitabilitate, mai competitivă, şi de mai multe ori cu adevărat competitivă, mai capabilă să genereze soluţii pentru problemele umane, care sunt adevăratele motoare ale creşterii şi prosperităţii. Capitalismul este cea mai mare tehnologie socială inventată vreodată pentru a crea prosperitate în societăţile umane, dacă sunt bine conduse, dar capitalismul, datorită dinamicilor fundamentale multiplicative ale sistemelor complexe, tinde spre inegalitate inexorabilă, concentrare şi colaps. Sarcina democraţiilor este să maximizeze incluziunea celor mulţi pentru a crea prosperitate, nu să le permită câtorva să acumuleze bani. Guvernul chiar crează prosperitate şi creştere prin crearea condiţiilor care permit atât întreprinzătorilor, cât şi clienţilor lor să prospere. Echilibrarea puterii capitaliştilor, ca mine şi a angajaţilor, nu-i rea pentru capitalism. Este esenţială pentru el. Programe precum un salariu minim rezonabil, asistenţă medicală la preţuri accesibile, concedii medicale plătite, şi taxarea progresivă, necesară pentru a plăti importanta infrastructură necesară educării clasei de mijloc, R şi D, care sunt unelte indispensabile pe care capitaliştii vicleni ar trebui să le îmbrăţişeze pentru a propulsa creşterea, deoarece nimeni nu beneficiază de ea ca noi.
Many economists would have you believe that their field is an objective science. I disagree, and I think that it is equally a tool that humans use to enforce and encode our social and moral preferences and prejudices about status and power, which is why plutocrats like me have always needed to find persuasive stories to tell everyone else about why our relative positions are morally righteous and good for everyone: like, we are indispensable, the job creators, and you are not; like, tax cuts for us create growth, but investments in you will balloon our debt and bankrupt our great country; that we matter; that you don't. For thousands of years, these stories were called divine right. Today, we have trickle-down economics. How obviously, transparently self-serving all of this is. We plutocrats need to see that the United States of America made us, not the other way around; that a thriving middle class is the source of prosperity in capitalist economies, not a consequence of it. And we should never forget that even the best of us in the worst of circumstances are barefoot by the side of a dirt road selling fruit.
Mulţi economişti ar dori să crezi că domeniul lor este o ştiinţă obiectivă. Nu sunt de acord, şi cred că asta este atât o unealtă pe care oamenii o utilizează pentru a pune în aplicare şi a codifica preferinţele şi prejudecăţile noastre sociale şi morale despre statut şi putere, de care unii plutocraţi, ca mine, au avut întotdeauna nevoie pentru a găsi poveşti convingătoare pe care să le spună oricărui altcuiva despre de ce poziţiile noastre relative sunt din punct de vedere moral drepte şi bune pentru toată lumea: precum, noi suntem indispensabili, creatorii de locuri de muncă, şi voi nu sunteţi; precum, tăierile de taxe pentru noi crează creştere, dar investiţiile în voi vor creşte rapid datoria noastră şi va falimenta marea noastră ţară; că noi contăm; că voi nu contaţi. De mii de ani, aceste poveşti au fost denumite dreptul divin. Astăzi, noi am sifonat economia. Cât de evidentă, de transparentă autoservire sunt toate acestea. Noi, plutocraţii, avem nevoie să vedem că Statele Unite ale Americii ne-au făcut pe noi nu vicecersa; că o clasă de mijloc înfloritoare este sursa prosperităţii în economiile capitaliste, nu o consecinţă a ei. Şi nu ar trebui să uităm niciodată că şi cei mai buni dintre noi, în cele mai proaste circumstanţe sunt desculţi pe marinea unui drum murdar, vânzând fructe.
Fellow plutocrats, I think it may be time for us to recommit to our country, to commit to a new kind of capitalism which is both more inclusive and more effective, a capitalism that will ensure that America's economy remains the most dynamic and prosperous in the world. Let's secure the future for ourselves, our children and their children. Or alternatively, we could do nothing, hide in our gated communities and private schools, enjoy our planes and yachts — they're fun — and wait for the pitchforks.
Colegi plutocraţi, cred că, poate este timpul ca noi să ne reangajăm faţă de ţara noastră să ne dedicăm unui nou tip de capitalism care este și mai inclusiv şi mai eficient, un capitalism care va asigura că economia Americii rămâne cea mai dinamică şi prosperă din lume. Să ne asigurăm viitorul pentru noi înşine copiii noştri şi copiii lor. Sau, putem să nu facem nimic, să ne ascundem în comunităţile noastre închise şi şcolile private, să ne bucurăm de avioanele şi yahturile noastre - sunt distractive - şi să aşteptăm furcile.
Thank you.
Vă mulţumesc.
(Applause)
(Aplauze)