A few weeks ago, I had a chance to go to Saudi Arabia. And the first thing I wanted to do as a Muslim was to go to Mecca and visit the Kaaba, the holiest shrine of Islam. And I did that; I put on my ritualistic dress, I went to the holy mosque, I did my prayers, I observed all the rituals. And meanwhile, besides all the spirituality, there was one mundane detail in the Kaaba that was pretty interesting for me: there was no separation of sexes. In other words, men and women were worshiping all together. They were together while doing tawāf, the circular walk around the Kaaba. They were together while praying.
Acum câteva săptămâni, am avut ocazia să merg în Arabia Saudită. Primul lucru pe care am vrut să îl fac, ca musulman, a fost să merg la Mecca și să vizitez Kaaba, locul cel mai sfânt pentru musulmani. Și asta am și făcut, m-am îmbrăcat cu hainele de rugăciune, și am mers la sfânta moschee, m-am rugat, și am respectat toate ritualurile. Între timp, pe lângă această latură spirituală, am observat un lucru obișnuit în Kaaba, dar care mi s-a părut foarte interesant. Femeile nu erau separate de bărbați. Cu alte cuvinte, bărbații și femeile se rugau împreună. Făceau împreună tawaful, când înconjurau Kaaba. Stăteau împreună în timpul rugăciunilor.
And if you wonder why this is interesting at all, you have to see the rest of Saudi Arabia, because this a country which is strictly divided between the sexes. In other words: as men, you are simply not supposed to be in the same physical space with women. And I noticed this in a very funny way. I left the Kaaba to eat something in downtown Mecca. I headed to the nearest Burger King restaurant. And I went there -- I noticed that there was a male section, which is carefully separated from the female section. I had to pay, order and eat in the male section. "It's funny," I said to myself, "You can mingle with the opposite sex at the holy Kaaba, but not at the Burger King?"
Și dacă vă întrebați de ce acest lucru este interesant trebuie să vedeți restul Arabiei Saudite pentru că este o țară în care cele două sexe sunt separate cu strictețe. Cu alte cuvinte, este de neconceput ca bărbații să stea în același spațiu fizic cu femeile. A fost destul de amuzant când am observat asta. Am plecat din Kaaba pentru a mânca ceva în centrul orașului Mecca. M-am îndreptat către cel mai apropiat restaurant Burger King. Am intrat acolo și am observat că era o zonă pentru bărbați, care era separată cu grijă de zona pentru femei. Și a trebuit să plătesc, să comand și să mănânc în zona pentru bărbați. „Ce amuzant!," mi-am spus. „Poți să fii în preajma sexului opus când te afli la sfânta Kaaba, dar nu la Burger King."
(Laughter)
Foarte ironic.
Quite, quite ironic. Ironic, and it's also, I think, quite telling, because the Kaaba and the rituals around it are relics from the earliest phase of Islam, that of prophet Muhammad. And if there was a big emphasis at the time to separate men from women, the rituals around the Kaaba could have been designed accordingly. But apparently, that was not an issue at the time. So the rituals came that way. This is also, I think, confirmed by the fact that the seclusion of women in creating a divided society is something that you also do not find in the Koran -- the very core of Islam, the divine core of Islam -- that all Muslims, equally myself, believe.
Ironic și, aș spune eu, foarte relevant. Kaaba și ritualurile ce se desfășoară în jurul său datează din cea mai veche perioadă a Islamului, aceea a profetului Mohammed. Dacă atunci se punea accentul pe separarea bărbaților de femei, atunci ritualurile de la Kaaba ar fi fost stabilite în conformitate. Dar se pare că asta nu era o problemă atunci. Așa că ritualurile au fost stabilite așa de la început. Acest lucru este confirmat, cred eu și de faptul că izolarea femeilor pentru a forma o societate divizată este un aspect pe care nu îl veți întâlni în Coran, piatra de temelie a Islamului- esența divină a Islamului în care toți musulmanii, inclusiv eu, credem.
And I think it's not an accident that you don't find this idea in the very origin of Islam, because many scholars who study the history of Islamic thought -- Muslim scholars or Westerners -- think that, actually, the practice of dividing men and women physically came as a later development in Islam, as Muslims adopted some preexisting cultures and traditions of the Middle East. Seclusion of women was actually a Byzantine and Persian practice, and Muslims adopted it and made it a part of their religion.
Și nu cred că este o întâmplare că nu găsești această idee în însăși originea Islamului. Pentru că mulți specialiști care studiază istoria gândirii islamice - specialiști musulmani sau occidentali - cred că, de fapt, acest obicei de a separa fizic bărbații de femei a apărut în ultima perioadă a dezvoltării Islamismului, când musulmanii au adoptat anumite culturi și tradiții preexistente ale Orientului Mijlociu. Izolarea femeilor a fost, de fapt, un obicei bizantin și persan pe care musulmanii l-au adoptat
Actually, this is just one example of a much larger phenomenon.
și l-au inclus în religia lor.
What we call today Islamic law, and especially Islamic culture -- and there are many Islamic cultures, actually; the one in Saudi Arabia is much different from where I come from in Istanbul or Turkey. But still, if you're going to speak about a Muslim culture, this has a core: the divine message which began the religion. But then many traditions, perceptions, practices were added on top of it. And these were traditions of the Middle East medieval traditions.
Și acesta este doar un exemplu dintr-un fenomen cu mult mai amplu. Ceea ce numim azi „Lege Islamică”, și in mod special, cultură Islamică, și există multe culturi islamice, de altfel, cea din Arabia Saudită e mult mai diferită față de cea din Istanbul, Turcia, de unde vin eu. Cu toate acestea, dacă e să vorbim despre o cultură musulmană, aceasta are un fundament, un mesaj divin, de la care a pornit religia, dar apoi numeroase tradiții și percepții, multe obiceiuri au fost adoptate pe lângă acest fundament. Acestea erau tradiții ale Orientului Mijlociu- tradiții medievale.
There are two important messages, or two lessons, to take from that reality. First of all, Muslims -- pious, conservative, believing Muslims who want to be loyal to their religion -- should not cling onto everything in their culture, thinking that that's divinely mandated. Maybe some things are bad traditions and they need to be changed. On the other hand, the Westerners who look at Islamic culture and see some troubling aspects should not readily conclude that this is what Islam ordains. Maybe it's a Middle Eastern culture that became confused with Islam.
Există două mesaje importante, sau două lecții, pe care le putem învăța din această realitate. În primul rând, musulmanii, cei practicanți, conservatori, credincioși, care vor să fie loiali religiei lor, nu ar trebui să se ia după toate elementele care constituie cultura lor, crezând că acestea au fost stabilite de divinitate. E posibil ca unele să fie tradiții proaste, și trebuie să fie schimbate. Pe de altă parte, occidentalii, care analizează cultura islamică și văd anumite aspecte îngrijorătoare, nu ar trebui să tragă concluzia că asta e ceea ce poruncește Islamul. Poate e o cultură din Orientul Mijlociu care a ajuns să fie confundată cu Islamul.
There is a practice called female circumcision. It's something terrible, horrible. It is basically an operation to deprive women of sexual pleasure. And Westerners -- Europeans or Americans -- who didn't know about this before, [saw] this practice within some of the Muslim communities who migrated from North Africa. And they've thought, "Oh, what a horrible religion that is, which ordains something like that." But when you look at female circumcision, you see that it has nothing to do with Islam; it's just a North African practice which predates Islam. It was there for thousands of years. And, quite tellingly, some Muslims do practice it -- the Muslims in North Africa, not in other places. But also the non-Muslim communities of North Africa -- the animists, some Christians and even a Jewish tribe in North Africa -- are known to practice female circumcision. So what might look like a problem within Islamic faith might turn out to be a tradition that Muslims have subscribed to.
Există un anumit obicei al circumciziei la femei. Este terifiant, oribil. Este, de fapt, o operație prin care femeile sunt private de plăcerea sexuală. Occidentalii, europenii sau americanii, care anterior nu știau de existența obiceiului, s-au confruntat cu el în cadrul anumitor comunități musulmane care au emigrat din Africa de Nord. Și și-au spus: „O, ce religie oribilă e aceea care obligă la asemenea lucru." Dar dacă te gândești bine la circumcizia la femei, realizezi că nu are nimic de a face cu Islamul, este doar un obicei nord-african, care precedă Islamul. Acest obicei exista de mii de ani. Și, în mod revelator, unii musulmani chiar îl practică. Musulmanii din Africa de Nord, nu și din alte părți. Dar și alte comunități non-musulmane din Africa de Nord - cum ar fi animiștii, chiar și unii creștini, și chiar un trib evreiesc din Africa de Nord practică circumcizia la femei. Deci, ceea ce ar părea a fi o problemă în cadrul credinței islamice, ar putea fi, de fapt, o tradiție pe care musulmanii au adoptat-o.
The same thing can be said for honor killings, which is a recurrent theme in the Western media -- and which is, of course, a horrible tradition. And we see, truly, in some Muslim communities, that tradition. But in the non-Muslim communities of the Middle East, such as some Christian communities, Eastern communities, you see the same practice. We had a tragic case of an honor killing within Turkey's Armenian community just a few months ago.
Același lucru este valabil pentru crimele de onoare, o temă recurentă în mass-media occidentală - și care este, bineînțeles, o tradiție odioasă. Într-adevăr, această tradiție există în unele comunități musulmane. Dar în comunitățile non-musulmane din Orientul Mijlociu, cum ar fi anumite comunități creștine sau orientale, se poate observa același obicei. A fost un caz tragic de crimă de onoare în comunitatea armeană din Turcia, cu doar câteva luni în urmă.
Now, these are things about general culture, but I'm also very much interested in political culture and whether liberty and democracy is appreciated, or whether there's an authoritarian political culture in which the state is supposed to impose things on the citizens. And it is no secret that many Islamic movements in the Middle East tend to be authoritarian, and some of the so-called "Islamic regimes," such as Saudi Arabia, Iran and the worst case, the Taliban in Afghanistan, they are pretty authoritarian -- no doubt about that.
Acum, aceste lucruri țin de cultura generală, dar sunt foarte interesat și de cultura politică și anume dacă libertatea și democrația sunt prețuite, sau dacă există o cultură politică autoritară, în care se presupune că statul impune anumite lucruri cetățenilor. Și nu e niciun secret că foarte multe mișcări islamice din Orientul Mijlociu au tendința să fie autoritare, și unele din așa-numitele „regimuri islamice", cum ar fi cel din Arabia Saudită, Iran și cel mai rău caz, talibanii din Afghanistan, sunt destul de autoritari- nu încape nicio îndoială.
For example, in Saudi Arabia, there is a phenomenon called the religious police. And the religious police imposes the supposed Islamic way of life on every citizen, by force -- like, women are forced to cover their heads -- wear the hijab, the Islamic head cover. Now that is pretty authoritarian, and that's something I'm very much critical of. But when I realized that the non-Muslim, or the non-Islamic-minded actors in the same geography sometimes behaved similarly, I realized that the problem maybe lies in the political culture of the whole region, not just Islam. Let me give you an example: in Turkey, where I come from, which is a very hyper-secular republic, until very recently, we used to have what I call "secularism police," which would guard the universities against veiled students. In other words, they would force students to uncover their heads. And I think forcing people to uncover their head is as tyrannical as forcing them to cover it. It should be the citizen's decision.
De exemplu, în Arabia Saudită, există un fenomen numit „poliție religioasă”. Și poliția religioasă impune așa-numitul mod de viață islamic fiecărui cetațean, prin forță, cum ar fi: femeile sunt obligate să își acopere capul-- să poarte hijabul, un acoperământ islamic special pentru cap. Asta este într-adevăr foarte autoritar, și e ceva ce critic cu multă tărie. Dar când am realizat că non-musulmanii, sau actorii cu gândire non-islamică din aceeași regiune, se comportau, uneori, în același mod, mi-am dat seama că, poate, problema rezidă în cultura politică a întregii regiuni, nu doar în Islam. Să vă dau un exemplu: Turcia, de unde sunt eu, este o republică ultra-laică, până de curând, am avut ceea ce eu numesc poliție laică, care păzea universitățile de studenții care purtau văl. Cu alte cuvinte, obligau studenții să își descopere capul. Și cred că a obliga oamenii să își descopere capul este la fel de tiranic ca a-i obliga să și-l acopere. Ar trebui să fie decizia cetățeanului.
But when I saw that, I said, "Maybe the problem is just an authoritarian culture in the region, and some Muslims have been influenced by that. But the secular-minded people can be influenced by that. Maybe it's a problem of the political culture, and we have to think about how to change that political culture." Now, these are some of the questions I had in mind a few years ago when I sat down to write a book. I said, "Well, I will do research about how Islam actually came to be what it is today, and what roads were taken and what roads could have been taken." The name of the book is "Islam Without Extremes: A Muslim Case for Liberty." And as the subtitle suggests, I looked at Islamic tradition and the history of Islamic thought from the perspective of individual liberty, and I tried to find what are the strengths with regard to individual liberty.
Dar când am văzut asta, am spus: „Poate problema este doar cultura autoritară din zonă, și unii musulmani au fost influentați de aceasta." Dar și cei cu gândire laică pot fi influențați de ea. Poate că este o problemă a culturii politice, și trebuie să ne gândim cum să schimbăm această cultură politică. Acestea sunt unele din întrebările, la care mă gândeam cu câțiva ani în urmă, când m-am apucat să scriu o carte. Am spus: „Ei bine, voi cerceta cum a ajuns, de fapt, Islamul să fie ceea ce este astăzi, și pe ce drum s-a mers și pe ce drumuri s-ar fi putut merge." Numele acestei cărți este „Islam Without Extremes: A Muslim Case for Liberty." Și așa cum sugerează subtitlul, m-am oprit asupra tradiției islamice și a istoriei gândirii islamice din perspectiva libertății individului, și am încercat să identific punctele forte în ceea ce privește libertatea individului.
And there are strengths in Islamic tradition. Islam, actually, as a monotheistic religion, which defined man as a responsible agent by itself, created the idea of the individual in the Middle East, and saved it from the communitarianism, the collectivism of the tribe. You can derive many ideas from that. But besides that, I also saw problems within Islamic tradition. But one thing was curious: most of those problems turn out to be problems that emerged later, not from the very divine core of Islam, the Koran, but from, again, traditions and mentalities, or the interpretations of the Koran that Muslims made in the Middle Ages. The Koran, for example, doesn't condone stoning. There is no punishment for apostasy. There is no punishment for personal sins like drinking. These things which make Islamic law, the troubling aspects of Islamic law, were developed into later interpretations of Islam.
Există puncte forte în tradiția islamică. Islamul, de fapt, ca și religie monoteistă, care-l definește pe om ca fiind responsabil pentru sine însuși, a creat idea de individualitate în Orientul Mijlociu, salvând regiunea de comunitarismul, colectivismul tribului. De aici derivă multe alte idei. Dar, în afară de asta, am văzut că există și probleme în tradiția islamică. Un lucru era ciudat: majoritatea problemelor au apărut mai târziu, nu derivă din esența divină a Islamului, Coranul, dar, din nou, din tradiții și mentalități, sau din interpretările Coranului pe care musulmanii le-au dat în Evul Mediu. Coranul, de exemplu, nu consimte moartea prin lapidare. Nu există nicio pedeapsă pentru apostazie. Nu există nicio pedeapsă pentru vicii personale, precum consumul de alcool. Aceste lucruri care constituie Legea islamică, aspectele problematice ale Legii islamice au fost transformate mai târziu în noi interpretări ale Islamului.
Which means that Muslims can, today, look at those things and say, "Well, the core of our religion is here to stay with us. It's our faith, and we will be loyal to it. But we can change how it was interpreted, because it was interpreted according to the time and milieu in the Middle Ages. Now we're living in a different world, with different values and political systems." That interpretation is quite possible and feasible.
Asta înseamnă că azi musulmanii pot să se uite la aceste lucruri și să spună: „Ei bine, fundamentul religiei noastre este aici și rămâne aici cu noi. Este credința noastră și îi vom fi loiali." Dar putem schimba felul în care legea a fost interpretată pentru că a fost interpretată după epoca și mediul social al Evului Mediu. Acum trăim într-o lume diferită, cu valori și sisteme politice diferite. Această interpretare este posibilă și realizabilă.
Now, if I were the only person thinking that way, we would be in trouble. But that's not the case at all. Actually, from the 19th century on, there's a whole revisionist, reformist -- whatever you call it -- tradition, a trend in Islamic thinking. These were intellectuals or statesmen of the 19th century, and later, 20th century, which looked at Europe, basically, and saw that Europe has many things to admire, like science and technology. But not just that; also democracy, parliament, the idea of representation, the idea of equal citizenship. These Muslim thinkers, intellectuals and statesmen of the 19th century, looked at Europe, saw these things, and said, "Why don't we have these things?" And they looked back at Islamic tradition, and saw that there are problematic aspects, but they're not the core of the religion, so maybe they can be re-understood, and the Koran can be reread in the modern world.
Acum, dacă numai eu aș gândi astfel, am fi în mare încurcătură. Dar nu este deloc cazul. De fapt, încă din secolul al XIX-lea există o adevărată tradiție revizionistă, reformistă - cum vreți s-o numiți - tradiție, tendință în gândirea islamică. Și aceștia au fost intelectuali sau oameni de stat din secolul al XIX-lea, și mai târziu, în secolul XX, care s-au uitat la situația din Europa și au văzut că în Europa sunt multe lucruri demne de admirație, precum știința și tehnologia. Dar nu numai acestea, ci și democrația, parlamentul, ideea de reprezentare, ideea de egalitate între cetățeni. Acești gânditori musulmani, intelectuali și oameni de stat din secolul al XIX-lea au analizat Europa și au văzut aceste lucruri acolo. Au spus: „Noi de ce nu avem toate acestea?" Și au privit înapoi la tradiția islamică, au văzut că există aspecte problematice, care nu constituie fundamentul religiei și poate de aceea pot fi re-înțelese și Coranul poate fi citit altfel în lumea modernă.
That trend is generally called Islamic modernism, and it was advanced by intellectuals and statesmen, not just as an intellectual idea, though, but also as a political program. And that's why, actually, in the 19th century, the Ottoman Empire, which then covered the whole Middle East, made very important reforms -- reforms like giving Christians and Jews an equal citizenship status, accepting a constitution, accepting a representative parliament, advancing the idea of freedom of religion. That's why the Ottoman Empire, in its last decades, turned into a proto-democracy, a constitutional monarchy, and freedom was a very important political value at the time.
Această tendință este numită, în general modernism islamist, și a fost propusă de către intelectuali și oameni de stat, nu numai ca și idee intelectuală, dar și ca program politic. Și de aceea, de fapt, în secolul al XIX-lea Imperiul Otoman, care pe atunci se întindea în tot Orientul Mijlociu a făcut reforme foarte importante, precum acordarea statutului de cetățeni egali pentru creștini și evrei, acceptarea unei constituții, acceptarea unui parlament reprezentativ, avansarea ideii de libertate religioasă. Și de aceea Imperiul Otoman, în ultimele sale decenii, s-a transformat într-o proto-democrație, o monarhie constituțională. Și libertatea era o valoare politică foarte importantă atunci.
Similarly, in the Arab world, there was what the great Arab historian Albert Hourani defines as the Liberal Age. He has a book, "Arabic Thought in the Liberal Age," and the Liberal Age, he defines as 19th century and early 20th century. Quite notably, this was the dominant trend in the early 20th century among Islamic thinkers and statesmen and theologians. But there is a very curious pattern in the rest of the 20th century, because we see a sharp decline in this Islamic modernist line. And in place of that, what happens is that Islamism grows as an ideology which is authoritarian, which is quite strident, which is quite anti-Western, and which wants to shape society based on a utopian vision.
La fel, în lumea arabă, exista ceea ce un mare istoric arab, Albert Hourani, numea Era Liberală. Are și o carte: "Arabic Thought in the Liberal Age". Și el definește Era Liberală ca fiind cuprinsă între sec. al XIX-lea și începutul sec.al XX-lea. Remarcabil, aceasta era tendința dominantă la începutul sec. al XIX-lea printre gânditorii islamici, oamenii de stat și teologi. Dar există un tipar foarte interesant în restul secolului al XX-lea pentru că observăm un declin puternic în linia modernistă a Islamului. Și în locul acesteia, ce se întâmplă e că Islamismul crește ca și ideologie autoritară, foarte vehementă, chiar anti-Occident, care vrea să modeleze societatea bazându-se pe o viziune utopică.
So Islamism is the problematic idea that really created a lot of problems in the 20th-century Islamic world. And even the very extreme forms of Islamism led to terrorism in the name of Islam -- which is actually a practice that I think is against Islam, but some, obviously, extremists, did not think that way. But there is a curious question: If Islamic modernism was so popular in the 19th and early 20th centuries, why did Islamism become so popular in the rest of the 20th century? And this is a question, I think, which needs to be discussed carefully. In my book, I went into that question as well. And actually, you don't need to be a rocket scientist to understand that. Just look at the political history of the 20th century, and you see things have changed a lot. The contexts have changed.
Deci, Islamismul este ideea îndoielnică care chiar a creat foarte multe probleme în lumea islamică a secolului al XX-lea. Iar cele mai extreme forme ale Islamismului au dus la mișcări teroriste în numele Islamului - o practică ce contravine Islamului, cred eu, dar evident, câțiva extremiști nu o percep astfel. Dar mai este o întrebare interesantă: dacă modernismul islamic a fost atât de popular în secolul XIX și la începutul secolului XX, de ce Islamismul a devenit atât de popular în restul secolului al XX-lea ? Și aceasta este o întrebare, cred eu, care trebuie să fie discutată cu multă atenție. În cartea mea, am abordat și această chestiune. Și nu trebuie să fii un geniu ca să o înțelegi. Trebuie doar să te uiți la istoria politică din secolul al XX-lea și vei vedea că lucrurile s-au schimbat mult. Contextul s-a schimbat.
In the 19th century, when Muslims were looking at Europe as an example, they were independent; they were more self-confident. In the early 20th century, with the fall of the Ottoman Empire, the whole Middle East was colonized. And when you have colonialization, what do you have? You have anti-colonialization. So Europe is not just an example now to emulate; it's an enemy to fight and to resist. So there's a very sharp decline in liberal ideas in the Muslim world, and what you see is more of a defensive, rigid, reactionary strain, which led to Arab socialism, Arab nationalism and ultimately to the Islamist ideology. And when the colonial period ended, what you had in place of that was generally secular dictators, which say they're a country, but did not bring democracy to the country, and established their own dictatorship. And I think the West, at least some powers in the West, particularly the United States, made the mistake of supporting those secular dictators, thinking that they were more helpful for their interests. But the fact that those dictators suppressed democracy in their country and suppressed Islamic groups in their country actually made the Islamists much more strident.
În secolul al XIX-lea, când musulmanii priveau Europa ca pe un exemplu, erau independenți, aveau mai multă încredere în ei. La începutul secolului al XXl-ea, odată cu căderea Imperiului Otoman, întregul Orient Mijlociu a fost colonizat. Și când există colonizare, ce se întâmplă? Se creează mișcări anti-colonizare. Deci, Europa nu mai este un exemplu demn de urmat acum, ci un dușman căruia trebuie să i se opună rezistență. Există un declin puternic al ideilor liberale în lumea musulmană și ceea ce se vede este mai mult o formă de apărare rigidă, un efort reacționar, care a dus la socialismul arab, la naționalismul arab, și, în final, la ideologia islamistă. Și când perioada colonială s-a terminat, ea a fost înlocuită, în general, de dictatori laici, care spun că ei sunt o țară, dar care nu au adus democrație țării, și și-au instaurat propria lor dictatură. Și cred că Occidentul, cel puțin anumite puteri occidentale, în special Statele Unite, au făcut greșeala de a-i susține pe acești dictatori laici, crezând că ei ar fi mai folositori propriilor interese. Dar faptul că acei dictatori au eliminat democrația în țările lor și au înlăturat grupuri islamice a făcut ca islamiștii să fie mult mai puternici.
So in the 20th century, you had this vicious cycle in the Arab world, where you have a dictatorship suppressing its own people, including the Islamic pious, and they're reacting in reactionary ways. There was one country, though, which was able to escape or stay away from that vicious cycle. And that's the country where I come from, Turkey. Turkey has never been colonized, so it remained as an independent nation after the fall of the Ottoman Empire. That's one thing to remember; it did not share the same anti-colonial hype that you can find in some other countries in the region. Secondly, and most importantly, Turkey became a democracy earlier than any of the countries we are talking about. In 1950, Turkey had the first free and fair elections, which ended the more autocratic secular regime, which was in the beginning of Turkey. And the pious Muslims in Turkey saw that they could change the political system by voting. And they realized that democracy is something compatible with Islam, compatible with their values, and they've been supportive of democracy. That's an experience that not every other Muslim nation in the Middle East had, until very recently.
Astfel, în secolul al XX-lea se observa acest cerc vicios în lumea arabă, unde exista un regim dictatorial care își asuprea propriul popor, inclusiv pe musulmanii practicanți și aceștia se comportă de manieră reacționară. A fost însă o țară care a reușit să scape sau să stea deoparte de acest cerc vicios. Și aceasta este țara de unde vin eu, Turcia. Turcia nu a fost colonizată niciodată, astfel a rămas o națiune independentă după căderea Imperiului Otoman. Acesta e un lucru care trebuie ținut minte. Turcii nu au luat parte la campania anti-colonială care este prezentă în alte țări din regiune. În al doilea rând, și cel mai important, Turcia a devenit o țară democratică mai devreme decât oricare dintre țările despre care vorbim. În 1950, Turcia a ținut primele alegeri libere, corecte, care au pus capăt regimului laic autocratic prezent în Turcia încă de la crearea statului. Și musulmanii practicanți din Turcia au văzut că pot schimba sistemul politic prin vot. Și și-au dau seama că democrația este compatibilă cu Islamul, compatibilă cu valorile lor, și de aceea au susținut democrația. Este o experiență pe care alte națiuni musulmane din Orientul Mijlociu nu au cunoscut-o decât recent.
Secondly, in the past two decades, thanks to globalization, thanks to the market economy, thanks to the rise of a middle class, we in Turkey see what I define as a rebirth of Islamic modernism. Now, there's the more urban middle-class pious Muslims who, again, look at their tradition and see that there are some problems in the tradition, and understand that they need to be changed and questioned and reformed. And they look at Europe, and see an example, again, to follow. They see an example, at least, to take some inspiration from. That's why the EU process, Turkey's effort to join the EU, has been supported inside Turkey by the Islamic pious, while some secular nationalists were against it. Well, that process has been a little bit blurred by the fact that not all Europeans are that welcoming, but that's another discussion. But the pro-EU sentiment in Turkey in the past decade has become almost an Islamic cause and supported by the Islamic liberals and the secular liberals as well, of course.
În al doilea rând, în ultimele două decenii, datorită globalizării și economiei de piață, datorită ridicării clasei de mijloc, vedem cum în Turcia a apărut ceea ce eu numesc renașterea modernismului islamic. Acum mai este și clasa medie, mai urbană, de musulmani practicanți care, din nou, se uită la tradițiile lor și văd că există anumite probleme în ceea ce privește tradiția. Și înțeleg că tradiția trebuie schimbată, pusă în discuție și reformată. Și privesc Europa și văd, din nou, un exemplu demn de urmat. Văd un exemplu, cel puțin, din care să se inspire. De aceea, procesul de aderare la UE, efortul Turciei de a adera la U.E. a fost susținut în interiorul Turciei de către musulmanii practicanți, în timp ce alte națiuni laice s-au împotrivit. Acest proces a fost puțin tulburat de faptul că nu toți europenii sunt la fel de primitori, dar asta e o altă discuție. Dar sentimentul pro-U.E. din Turcia, în ultimii zece ani, a devenit aproape o cauză islamică, și a fost susținut de liberalii islamici și de liberalii laici deopotrivă.
And thanks to that, Turkey has been able to reasonably create a success story in which Islam and the most pious understandings of Islam have become part of the democratic game, and even contributes to the democratic and economic advance of the country. And this has been an inspiring example right now for some of the Islamic movements or some of the countries in the Arab world.
Și datorită acestui lucru, Turcia a fost capabilă să creeze o poveste de succes, în care Islamul și învățăturile fundamentale ale Islamului au devenit parte a jocului democratic și chiar contribuie la progresul democratic și economic al țării. Și acesta constituie un exemplu demn de urmat astăzi pentru anumite mișcări islamice sau pentru anumite țări din lumea arabă.
You must have all seen the Arab Spring, which began in Tunis and in Egypt. Arab masses just revolted against their dictators. They were asking for democracy; they were asking for freedom. And they did not turn out to be the Islamist boogeyman that the dictators were always using to justify their regime. They said, "We want freedom; we want democracy. We are Muslim believers, but we want to be living as free people in free societies." Of course, this is a long road. Democracy is not an overnight achievement; it's a process. But this is a promising era in the Muslim world.
Cred că ați văzut cu toții valul de proteste din Orientul Mijlociu care a început în Tunisia și în Egipt. Popoarele arabe tocmai s-au revoltat împotriva dictatorilor. Cereau să trăiască în democrație, în libertate. Și nu s-au dovedit a fi bau-baul islamist de care dictatorii se foloseau mereu pentru a-și justifica regimul. Spuneau: „Vrem libertate, vrem democrație. Suntem credincioși musulmani, dar vrem să trăim ca oameni liberi în societăți libere." Bineînțeles, acesta este un drum lung. Democrația nu se câștigă peste noapte, este un proces lung. Dar este un început promițător în lumea musulmană.
And I believe that the Islamic modernism which began in the 19th century, but which had a setback in the 20th century because of the political troubles of the Muslim world, is having a rebirth. And I think the takeaway message from that would be that Islam, despite some of the skeptics in the West, has the potential in itself to create its own way to democracy, create its own way to liberalism, create its own way to freedom. They just should be allowed to work for that.
Și cred că modernismul islamic, care a început în secolul al XIX-lea dar a cărui dezvoltare a fost întârziată in sec. al XX-lea din cauza problemelor politice din lumea musulmană începe să renască. Și eu cred că morala ar fi că Islamul, în pofida unor sceptici din Occident, are potențialul în sine de a-și crea propria-i cale spre democrație, propriul drum către liberalism, propriul drum către libertate. Trebuie doar să fie lăsați să facă asta.
Thanks so much.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)