When, in 1960, still a student, I got a traveling fellowship to study housing in North America. We traveled the country. We saw public housing high-rise buildings in all major cities: New York, Philadelphia. Those who have no choice lived there. And then we traveled from suburb to suburb, and I came back thinking, we've got to reinvent the apartment building. There has to be another way of doing this. We can't sustain suburbs, so let's design a building which gives the qualities of a house to each unit.
În 1960, când eram încă student, am primit o bursă de călătorie pentru un studiu al locuințelor din America de Nord. Am străbătut întreaga țară, am văzut blocuri-turn de locuințe sociale în toate marile orașe: New York, Philadelphia. Cei care nu au de ales, locuiesc acolo. Apoi am vizitat și zone rezidențiale și m-am întors acasă cu ideea că trebuie să ne reinventăm blocul de apartamente. Trebuie să existe o altă soluție. Zonele rezidențiale nu sunt viabile. Hai să proiectăm o clădire în care să găsim avantajele unei case în fiecare apartament.
Habitat would be all about gardens, contact with nature, streets instead of corridors. We prefabricated it so we would achieve economy, and there it is almost 50 years later. It's a very desirable place to live in. It's now a heritage building, but it did not proliferate.
Proiectul „Habitat” urma să însemne grădini, contact cu natura, străzi în loc de coridoare. Am construit-o din prefabricate pentru a face economie. Și iat-o și acum, după aproape 50 de ani. E un loc în care ți-e drag să locuiești. Acum clădirea face parte din patrimoniu, dar modelul nu a luat avânt.
In 1973, I made my first trip to China. It was the Cultural Revolution. We traveled the country, met with architects and planners. This is Beijing then, not a single high rise building in Beijing or Shanghai. Shenzhen didn't even exist as a city. There were hardly any cars. Thirty years later, this is Beijing today. This is Hong Kong. If you're wealthy, you live there, if you're poor, you live there, but high density it is, and it's not just Asia. São Paulo, you can travel in a helicopter 45 minutes seeing those high-rise buildings consume the 19th-century low-rise environment. And with it, comes congestion, and we lose mobility, and so on and so forth.
În 1973 am călătorit în China pentru prima dată. Era în timpul Revoluției Culturale. Am străbătut întreaga țară și ne-am întâlnit cu arhitecți și organizatori. Așa era în Beijing atunci: nici urmă de clădire înaltă în Beijing sau Shanghai. Shenzhen nici măcar nu exista ca oraș. Rareori vedeai vreo mașină. După 30 de ani așa arată Beijingul azi. Acesta e Hong Kong. Dacă ești bogat, locuiești aici. Dacă ești sărac, locuiești dincoace, dar e tot aglomerat. Și asta nu doar în Asia: la São Paolo poți să zbori 45 de minute cu elicopterul și vezi cum acești zgârie-nori înghit zonele scunde datând din secolul XIX. Așa apare și congestia drumurilor, pierdem din mobilitate și așa mai departe.
So a few years ago, we decided to go back and rethink Habitat. Could we make it more affordable? Could we actually achieve this quality of life in the densities that are prevailing today? And we realized, it's basically about light, it's about sun, it's about nature, it's about fractalization. Can we open up the surface of the building so that it has more contact with the exterior?
Acum câțiva ani ne-am decis să ne revenim la proiectul „Habitat” și să-l regândim. Îl putem face mai ieftin? Oare chiar putem obține o calitate a vieții la densitățile obișnuite din ziua de azi? Și am înțeles că problema ține de lumină, de soare, de natură, de fractalizare: putem deschide suprafața clădirii încât să aibă un contact mai mare cu exteriorul?
We came up with a number of models: economy models, cheaper to build and more compact; membranes of housing where people could design their own house and create their own gardens. And then we decided to take New York as a test case, and we looked at Lower Manhattan. And we mapped all the building area in Manhattan. On the left is Manhattan today: blue for housing, red for office buildings, retail. On the right, we reconfigured it: the office buildings form the base, and then rising 75 stories above, are apartments. There's a street in the air on the 25th level, a community street. It's permeable. There are gardens and open spaces for the community, almost every unit with its own private garden, and community space all around. And most important, permeable, open. It does not form a wall or an obstruction in the city, and light permeates everywhere.
Am propus diverse modele: economice, mai ieftine și mai compacte; „membrane” de locuințe, unde fiecare să-și proiecteze propria casă și să-și creeze propriile grădini. Apoi am luat New Yorkul ca studiu de caz, și ne-am uitat la centrul Manhattanului. Am cartografiat întreaga sa suprafață construibilă. În stânga, Manhattanul de azi: cu albastru locuințele și cu roșu birourile și magazinele. În dreapta, am reconfigurat compoziția: birourile formează baza, iar în cele 75 de etaje de deasupra sunt apartamente. Are o stradă suspendată la etajul 25, o stradă pentru comunitate, e aerisit, are grădini și spații libere pentru comunitate, aproape fiecare apartament are propria sa grădină, și o zonă pentru comunitate de jur împrejur. Și, foarte important, totul e aerisit, deschis, nu formează un zid, un obstacol în oraș, iar lumina pătrunde peste tot.
And in the last two or three years, we've actually been, for the first time, realizing the quality of life of Habitat in real-life projects across Asia. This in Qinhuangdao in China: middle-income housing, where there is a bylaw that every apartment must receive three hours of sunlight. That's measured in the winter solstice. And under construction in Singapore, again middle-income housing, gardens, community streets and parks and so on and so forth. And Colombo.
Iar în ultimii doi sau trei ani, am avut ocazia, pentru prima dată, să evaluăm calitatea vieții în astfel de proiecte realizate peste tot în Asia. Aici suntem în Qinhuangdao, în China: locuințe pentru oameni cu venit mediu, unde statutul cere ca fiecare apartament să primească trei ore de lumină solară, măsurate la solstițiul de iarnă. În Singapore avem o clădire în construcție, la fel, pentru oameni cu venituri medii, cu grădini, străzi de uz în comun, parcuri și așa mai departe. Și Colombo.
And I want to touch on one more issue, which is the design of the public realm. A hundred years after we've begun building with tall buildings, we are yet to understand how the tall high-rise building becomes a building block in making a city, in creating the public realm. In Singapore, we had an opportunity: 10 million square feet, extremely high density. Taking the concept of outdoor and indoor, promenades and parks integrated with intense urban life. So they are outdoor spaces and indoor spaces, and you move from one to the other, and there is contact with nature, and most relevantly, at every level of the structure, public gardens and open space: on the roof of the podium, climbing up the towers, and finally on the roof, the sky park, two and a half acres, jogging paths, restaurants, and the world's longest swimming pool. And that's all I can tell you in five minutes.
Și vreau să abordez încă un aspect, anume proiectarea spațiului public. La 100 de ani de când facem construcții înalte încă nu am înțeles ce rol are clădirea înaltă ca element în structura unui oraș și în crearea spațiului public. Am avut această ocazie în Singapore: aproape 1 milion de metri pătrați, o densitate extremă, unde am luat conceptul de spațiu interior și exterior, spații pietonale și parcuri integrate în viața urbană intensă. Sunt spații exterioare și spații interioare, ajungi din unele în altele și ai contact cu natura. Foarte important, la fiecare nivel al clădirii există grădini publice și spații deschise: pe acoperișul bazei clădirii, în sus pe turnuri și în sfârșit pe acoperiș, Parcul Cerului, 1 hectar de piste de alergare, restaurante și cea mai lungă piscină din lume. Și asta e tot ce pot spune în 5 minute.
Thank you.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)