When we think about data, we usually think about averages. Average height, average salary, average number of hours spent on video calls. It’s tempting to focus on these neat little summaries of our world.
Când ne gândim la date statistice, ne gândim de obicei la medii. Înălțimea medie, salariul mediu, numărul mediu de ore petrecute în apeluri video. Suntem tentați să ne concentrăm asupra acestor cifre fixe.
But the world is a lot messier than these averages can make it out to be. So instead, I look for the outliers. They can offer a better reflection of this chaos we call life. And they can offer a different perspective on the things that we think we understand.
Dar lumea e mult mai haotică decât o descriu aceste medii. Așa că, în schimb, eu mă uit la excepții. Ele pot oferi o imagine mai bună a acestui haos pe care îl numim viață. Și pot oferi o perspectivă diferită asupra lucrurilor pe care credem că le înțelegem.
[Am I Normal? with Mona Chalabi]
[Oare sunt normală? cu Mona Chalabi]
Take, for instance, the stats around teens and cigarettes. According to the CDC, between 1997 and 2019, the percentage of American high school students who smoked plummeted from 36 to just six percent. That seems like a pretty big win, but when you break apart the data and look at the outliers, it is a totally different picture. Among American Indian and native Alaskan students, cigarette usage is much higher than that six percent average. It comes in at a sizable 21 percent. All other racial and ethnic groups were in the single digits.
Să luăm, de exemplu, datele despre fumatul în rândul adolescențior. Conform CDC, între 1997 și 2019, procentul liceenilor americani care fumau a scăzut vertiginos de la 36% la doar 6%. Asta pare a fi o victorie destul de mare, dar atunci când descompui datele și te uiți la excepții vezi o imagine total diferită. Printre indienii americani și elevii nativi din Alaska, consumul de țigări este mult mai mare decât acea medie de 6%. Este vorba de un procent considerabil de 21%. Toate celelalte grupuri rasiale și etnice se încadrează la excepții.
So what first seemed like this great success story is actually an indicator of how much work we need to do to reach some of the most marginalized communities.
Deci, ceea ce părea la început ca o poveste de mare succes este de fapt un indicator despre cât de mult mai avem de lucru pentru a ajunge la unele dintre cele mai marginalizate comunități.
In general, when we present data as a scatterplot, the average would usually look like this. And where there are outliers, the typical approach is to undervalue them, to see them as a deviation from the average or from what society thinks is normal.
În general, atunci când prezentăm date sub forma unei diagrame, media ar arăta de obicei astfel. Și unde există excepții, abordarea tipică este de a le subevalua, de a le vedea ca pe o abatere de la medie sau de la ceea ce societatea crede că este normal.
But I like to call these outliers “lost birds.” It's a nickname I use for something or someone who has gone astray. If you look hard enough, you'll find that these lost birds pop up everywhere.
Dar mie îmi place să numesc aceste excepții „păsări pierdute”. E o denumire pe care o folosesc pentru cineva care s-a rătăcit. Dacă te uiți destul de atent, vei descoperi că aceste păsări pierdute apar peste tot.
Like my mom, for example. She doesn't like being on camera, so this puppet will have to do. She's a soft spoken, hijabi woman who isn't much bigger than this puppet. Because of that, it's easy for some people to underestimate her. But don't let those first impressions fool you.
Ca mama mea, de exemplu. Nu-i place să fie filmată, așa că această păpușă o va înlocui. E o femeie cu o voce blândă, care poarta hijab și care nu e mult mai mare decât această păpușă. Din această cauză, e ușor pentru unii oameni să o subestimeze. Dar nu vă lăsați păcăliți de prima impresie.
“In my generation, we used to listen and accept what they tell us. 'Do what you're told.' But when I got older, I just changed and I started to argue my point and get what I want."
„Pe vremea mea, obișnuiam să ascultăm și acceptam ce ni se spunea. ‘Fă ce ți se spune!’ Dar când am mai crescut, m-am schimbat și am început să îmi spun punctul de vedere și să obțin ceea ce vreau.”
My mom's a retired doctor, an avid ugly-dress maker, a mother of two and a grandmother of none. Though she spends a fair amount of time trying to speak that into existence,
Mama mea e un medic pensionar, pasionat de confecționat rochii urâte, mamă a doi copii și care nu are niciun nepot. Deși își petrece destul de mult timp încercând să vorbească despre asta.
"I think for every mother, for her daughter, she wants a grandchild."
„Cred că fiecare mamă, își dorește un nepot, pentru fiica ei.”
(Laughter)
(Râsete)
"Sorry, Mona."
„Îmi pare rău, Mona.”
Moving on.
Mergem mai departe.
My mom is also a lost bird.
Și mama mea este o pasăre pierdută.
"Me?"
„Eu?”
She has, statistically speaking, gone astray.
Și ea, statistic vorbind, s-a rătăcit.
"Yeah, but it was a good deviation."
„Da, dar a fost o abatere benefică.”
Back in the late '70s, my mom left Iraq and moved to the UK to further her medical training and practice. She's among the four percent of people born in Iraq who now live abroad. By the early 2000s, just three percent of UK doctors with her experience were non-white and practicing in her speciality. My mom is a lost bird because she is an outlier. She's one of the rare few to leave her home country and even rarer still among her medical peers.
La sfârșitul anilor ’70, mama a părăsit Irakul și s-a mutat în UK pentru a-și continua studiile și pregătirea medicală. Ea e una din cei 4% care s-au născut în Irak și care trăiesc acum în străinătate. La începutul anilor 2000, doar 3% dintre medicii britanici cu experiența ei nu erau albi și practicau pe specialitatea ei. Mama mea este o pasăre pierdută pentru că ea este o excepție. E unul din puținii oameni care au plecat din țara natală și chiar dintre cei și mai puțini din rândul medicilor.
We all think that the people that we love are special, and there is some truth to that. But it’s worth considering the ways that we are all lost birds. Because when we focus on the average and we ignore the outliers, we lose all of the richness and insights that those stories provide.
Cu toții credem că cei pe care îi iubim sunt speciali, și este, cumva adevărat. Dar merită să ne gândim în ce măsură suntem cu toții păsări pierdute. Pentru că dacă ne concentrăm pe medii și ignorăm excepțiile, pierdem toată bogăția și experiența pe care aceste povești le oferă.
But when we dig into the deviations, we get to see the bigger picture. One from a bird's-eye view.
Dar atunci când cercetăm excepțiile, ajungem să vedem imaginea de ansamblu. Cea din perspectiva unei păsări.