To kick the bucket, bite the dust, cash in your chips, check out, depart, expire, launch into eternity ... These are all euphemisms we use in humor to describe the one life event we are all going to experience: death. But most of us don't want to acknowledge death, we don't want to plan for it, and we don't want to discuss it with the most important people in our lives.
A-și da duhul, a da ortul popii, a se prăpădi, a deceda, a trece dincolo, a se duce, a trece în eternitate... Toate sunt eufemisme pe care le folosim pentru a descrie singurul eveniment din viață pe care toți îl vom trăi: moartea. Însă cei mai mulți dintre noi nu vrem s-o recunoaștem, să ne facem planuri sau să discutăm despre asta cu persoanele cele mai importante din viețile noastre.
I grew up in an Australian community where people got old or sick and passed away, and only the adults attended the funeral. My parents would come home looking sad and drained, but they didn't discuss it with us. So I was ignorant to death and of the grieving process. At 15, I got my invitation. A dear neighbor who was like an aunt to me died suddenly of a heart attack, and I attended my first funeral and did my first reading. I didn't know the tightness in my chest and the dryness in my mouth was normal. The celebrant got some of the facts wrong, and it made me really angry. He talked about how she loved knitting. Knitting.
În comunitatea în care am crescut, oamenii îmbătrâneau sau se îmbolnăveau și mureau, dar numai adulții participau la funeralii. Părinții mei veneau acasă triști și obosiți, dar nu discutau cu noi despre asta, așa că nu știam multe despre moarte și doliu. La 15 ani, am primit întâia invitație. O vecină apropiată, care îmi fusese ca o mătușă, a murit brusc, în urma unui atac de cord. A fost prima înmormântare la care am fost și am citit un fragment. Nu știam că e normal să mă strângă ceva în piept și să mi se usuce gura. Oficiantul a greșit câteva lucruri, iar asta m-a înfuriat. A spus că îi plăcea să tricoteze. Să tricoteze.
(Laughter)
(Râsete)
He didn't mention that, at 75, she still mowed her own lawn, built an amazing fish pond in her front yard and made her own ginger beer. I'm pretty sure "keen knitter" isn't what she would have chosen for her eulogy.
N-a menționat că, la 75 de ani, își tundea singură gazonul, că își construise un iaz uimitor în curtea din față sau că făcea bere de ghimbir. Sunt destul de sigură că „pasionată de tricotat” nu sunt cuvintele pe care le-ar fi ales pentru elogiul său.
(Laughter)
(Râsete)
I believe if we discuss death as part of day-to-day living, we give ourselves the opportunity to reflect on our core values, share them with our loved ones, and then our survivors can make informed decisions without fear or regret of having failed to honor our legacy.
Cred că dacă discutăm despre moarte ca parte normală a vieții, ne oferim nouă înșine ocazia de a reflecta la valorile noastre și a le împărtăși cu cei dragi, pentru ca urmașii noștri să poată lua decizii informate, fără teama sau regretul că nu ne-au respectat dorințele.
I am blessed to lead a wonderful, culturally diverse team, and in the last 12 months, we've lost five parents, including my own father, and most recently, a former colleague who died at 41 from bowel cancer. We started having open and frank conversations about what we were experiencing. We talked about the practical stuff, the stuff no one prepares you for: dealing with government agencies, hospitals, nursing homes, advanced care directives, funeral directors and extended family members,
Am bucuria să conduc o echipă minunată, variată din punct de vedere cultural, și, în ultimele 12 luni, am pierdut cinci părinți, inclusiv pe tatăl meu. Recent, un fost coleg a murit de cancer intestinal, la 41 de ani. Am început să avem conversații sincere și deschise despre lucrurile prin care treceam. Am vorbit despre chestiile practice, pentru care nimeni nu te pregătește: cele legate de instituțiile statului, de spitale, azile, indicații privind îngrijirile paliative, antreprenori de pompe funebre și rude îndepărtate,
(Laughter)
(Râsete)
making decisions about coffins, headstones, headstone wording, headstone font size, all while sleep-deprived.
decizii despre sicrie, plăci funerare, cuvintele de pe plăcile funerare, dimensiunea literelor de pe plăcile funerare, totul, pe fondul unei oboseli groaznice.
We also discussed some of the issues triggered by our various cultural backgrounds, and we realized there can be some significant differences in how we honor the passing of a loved one.
Am discutat și unele dintre problemele determinate de originile noastre culturale diferite și ne-am dat seama că există diferențe semnificative în modul cum tratăm decesul unei persoane dragi.
A great example of this is "Sorry Business," practiced by Aboriginal and Torres Strait Islander people. During Sorry Business, family members will take on specific roles and responsibilities, protocols such as limiting the use of photographs, saying the name of the deceased, and holding a smoking ceremony are all a sign of respect and allow for a peaceful transition of the spirit. These customs can be a complete contrast to those we might practice in Western cultures, where we would honor the memory of a loved one by talking about them and sharing photographs.
Un bun exemplu este „Sorry Business”, o practică a locuitorilor aborigeni și din regiunea Strâmtorii Torres. E o perioadă în care membrii familiei își asumă anumite roluri și răspunderi, precum limitarea utilizării fotografiilor, a rostirii numelui celui decedat și organizarea unei ceremonii de purificare, toate în semn de respect și menite să permită o trecere ușoară a spiritului. Aceste obiceiuri diferă complet de cele din culturile occidentale, în care cinstim memoria cuiva drag vorbind despre el și privind fotografii.
So my lesson from this last year is, life would be a lot easier to live if we talked about death now, while we're healthy. For most of us, we wait until we are too emotional, too ill or too physically exhausted -- and then it's too late. Isn't it time we started taking ownership of our finale on this earth?
Așadar, lecția pe care am învățat-o în ultimul an e că viața ar fi mult mai ușoară dacă am vorbi despre moarte acum, cât suntem sănătoși. Cei mai mulți dintre noi așteptăm până când suntem prea afectați emoțional, prea bolnavi sau prea epuizați, moment în care e prea târziu. Nu e oare timpul să ne asumăm răspunderea pentru sfârșitul nostru?
So let's get going. Do you know what you want when you die? Do you know how you want to be remembered? Is location important? Do you want to be near the ocean or in the ocean?
Să începem. Știți ce vă doriți pentru când veți muri? Știți cum vreți să fiți ținuți minte? Este important locul? Vreți să fiți aproape de ocean sau în ocean?
(Laughter)
(Râsete)
Do you want a religious service or an informal party, or do you want to go out with a bang, literally, in a firework?
Vreți o slujbă religioasă, o petrecere informală sau vreți să plecați cu tam-tam, la propriu, printr-un foc de artificii?
(Laughter)
(Râsete)
When it comes to death, there's so much to discuss, but I want to focus on two aspects: why talking about and planning your death can help you experience a good death, and then reduce the stress on your loved ones; and how talking about death can help us support those who are grieving.
Când vine vorba de moarte, sunt multe de discutat, dar vreau să mă concentrez pe două aspecte: de ce discuțiile și planificarea vă pot ajuta să aveți o moarte bună și pot reduce stresul celor dragi și de ce discuțiile ne pot ajuta să-i susținem pe cei aflați în doliu.
So let's start with planning. How many of you have a will? Put your hand up. Oh, this is fantastic. In Australia, 45 percent of adults over the age of 18 do not have a legal will. You're a little bit above average. This is a startling statistic given that writing a will can actually be quite simple and inexpensive. So I started asking my friends and neighbors and was really surprised to learn many of them don't have a will, and some couples don't realize they need individual wills. The usual explanation was, well, it's all going to go to my partner anyway.
Să începem cu planificarea. Câți dintre voi aveți un testament? Ridicați mâinile. O, fantastic! În Australia, 45% din adulții cu vârste peste 18 ani nu au un testament. Voi sunteți puțin peste medie. E o statistică alarmantă, deoarece realizarea unui testament e destul de simplă și de ieftină. Am început să-mi întreb prietenii și vecinii și am fost foarte surprinsă să aflu că mulți dintre ei nu au un testament, iar unele cupluri nu știu că au nevoie de testamente individuale. Explicația uzuală e că, ei bine, totul îi va rămâne oricum partenerului.
So keep in mind that laws vary from state to state and country to country, but this is what happens in New South Wales if you die without leaving a legal will. Firstly, a suitable administrator must be appointed by the Supreme Court of New South Wales. Chances are this is someone who would never have met the deceased. That person is then responsible for arranging your funeral, collecting assets and distributing them after paying debts and taxes. And one of those debts will be the bill for their services. This is not someone who would have known you want the four-foot wooden giraffe in your living room to go to the person who helped you carry it halfway across the world, and yes, that's in my will.
Dar țineți minte că legile diferă de la stat la stat și de la țară la țară. Iată ce se întâmplă în New South Wales dacă muriți fără a lăsa un testament. Întâi, un administrator va fi numit de către Curtea Supremă din New South Wales. E posibil să fie cineva care nu l-a cunoscut niciodată pe decedat. Persoana respectivă e responsabilă de organizarea funeraliilor, de colectarea bunurilor și împărțirea lor după plata taxelor și a datoriilor. Iar una dintre aceste datorii va fi plata propriilor servicii. Nu e o persoană care să știe că vreți ca girafa de un metru din lemn din sufragerie să ajungă la persoana care v-a ajutat s-o aduceți din celălalt capăt al lumii (și da, asta apare în testamentul meu).
(Laughter)
(Râsete)
If you die leaving a spouse or a domestic partner, then chances are they will receive your estate, but if you are single, it's far more complicated, as parents, siblings, half-siblings and dependents all come into play. And did you know that if you make a regular donation to charity, that charity may have grounds to make a claim on your estate? The most important thing to know is the bigger your estate, the more complicated that will will be, and the more expensive that bill. So if you don't have a will, I ask you ... when else in your life have you willingly given money to the government when you didn't have to?
Dacă în urma voastră rămâne un soț sau un partener, probabil că acesta vă va moșteni, dar dacă sunteți singuri, e mult mai complicat, deoarece trebuie luați în calcul părinții, frații, frații vitregi și dependenții. În plus, știați că dacă faceți regulat donații către o organizație caritabilă, aceasta poate cere o parte din moștenire? Cel mai important lucru de știut este că, cu cât mai mare e averea, cu cât mai complicat va fi și cu atât mai mult veți avea de plătit. Așa că, dacă nu aveți un testament, spuneți-mi... când ați mai oferit vreodată voluntar bani instituțiilor statului, dacă nu erați obligați?
(Laughter)
(Râsete)
I lost my father in February to a progressive lung disease. When dad knew his death was imminent, he had three clear wishes. He wanted to die at home; he wanted to die surrounded by family; and he wanted to die peacefully, not choking or gasping for air. And I'm pleased to say that my family were able to support dad's wishes, and he achieved his goals, and in that sense, he had a good death. He had the death he planned for. Because dad wanted to die at home, we had to have some pretty tough conversations and fill out a lot of paperwork. The questions on the forms cover everything from resuscitation to organ donation. Dad said, "Take whatever organs you can use." This was upsetting to my mum, as my dad's health was deteriorating rapidly, and it was no longer the right time to talk about organ donation.
Mi-am pierdut tatăl în februarie, în urma unei boli pulmonare progresive. Când și-a dat seama că i se apropia sfârșitul, tata a avut trei dorințe clare. Și-a dorit să moară acasă, să fie înconjurat de familie și să moară liniștit, nu sufocându-se sau înecându-se. Îmi pare bine să spun că familia noastră a reușit să-i respecte dorințele și că obiectivele sale au fost atinse; din acest punct de vedere, a avut o moarte bună. A avut moartea pe care și-a dorit-o. Deoarece tata voia să moară acasă, am fost nevoiți să purtăm câteva conversații destul de dificile și să completăm multe documente. Întrebările din formulare acoperă totul, de la resuscitare la donarea organelor. Tata a spus: „Luați orice organe mai puteți folosi”, lucru care a tulburat-o pe mama, deoarece sănătatea lui se deteriora rapid și nu mai era momentul să discutăm despre donarea organelor.
I believe we need to discuss these issues when we are fit and healthy, so we can take the emotion out of it, and then we can learn not just what is important, but why it's important.
Cred că trebuie să discutăm despre aceste lucruri când suntem bine, pentru a nu fi afectați emoțional; astfel, putem vedea nu doar ce este important, ci și de ce e important.
So as part of my journey, I started engaging my family and friends to find out their thoughts on death, and how they wanted to be remembered. I discovered you can host a "Death Over Dinner," or a "Death Cafe," which is a great, casual way to introduce the topic ...
Așadar, în cadrul acestui proces, am început să-mi întreb familia și prietenii ce gândesc despre moarte și cum voiau să fie ținuți minte. Am descoperit că poți organiza o reuniune de tip „Moartea la cină” sau „Moartea la cafea”, un mod grozav și subtil de a aduce în discuție subiectul...
(Laughter)
(Râsete)
and gain some wonderful insight.
și de a obține informații extraordinare.
(Laughter)
(Râsete)
Did you know that your body has to be legally disposed of, and you can't just be shoved off a cliff or set fire to in the backyard?
Știați că există metode legale care trebuie respectate când moare cineva și nu puteți doar să-l aruncați de pe o stâncă sau să-i dați foc în curtea din spate?
(Laughter)
(Râsete)
In Australia, you have three options. The two most common are burial and cremation, but you can also donate your body to science. And I am pleased to report that innovation has touched the world of corpse disposal.
În Australia aveți trei opțiuni. Cele mai frecvente sunt înmormântarea și incinerarea, dar puteți alege să vă donați trupul în scopuri științifice și mă bucur să vă spun că inovarea a ajuns și în domeniul eliminării cadavrelor.
(Laughter)
(Râsete)
You can now opt for an eco-funeral. You can be buried at the base of a tree in recycled cardboard or a wicker basket, and for those who love the ocean, there are eco-friendly urns that will dissolve at sea. Personally, I plan to be cremated, but given that I get seasick, I can think of nothing worse than having my ashes flung into a huge ocean swell. I've actually bought a plot in the rose garden next to my dad. I call it my investment property.
Puteți acum opta pentru o înmormântare ecologică. Puteți fi înmormântați la rădăcina unui copac în carton reciclat sau într-un coș de răchită, iar pentru cei care iubesc oceanul există urne ecologice care se dizolvă în apă. Eu, una, vreau să fiu incinerată, dar, deoarece am rău de mare, nu mă pot gândi la nimic mai rău decât ca cenușa mea să fie aruncată în ocean. În realitate, am cumpărat un spațiu în grădina de trandafiri de lângă tata. Spun că e investiția mea imobiliară.
(Laughter)
(Râsete)
But sadly, there's no tax deduction.
Din păcate, însă, nu mi-o pot deduce din impozit.
(Laughter)
(Râsete)
So if you plan for your death, then your survivors will know how to experience a healthy bereavement without fear or guilt of having failed to honor your legacy. As part of my research, I've been to seminars, read books and talked to palliative care nurses. And I've come to understand as a consequence of not talking about death, we don't know how to be around grief. And on the flip side, if we talk about death more, we will become more comfortable with the emotions we experience around grief.
Prin urmare, dacă vă planificați moartea, urmașii voștri vor ști cum să treacă prin perioada de doliu fără teama sau vina de a nu vă fi respectat dorințele. În cadrul cercetărilor mele, am participat la seminarii, am citit cărți și am discutat cu asistente de îngrijire paliativă. Am înțeles că, deoarece nu vorbim despre moarte, nu știm nici cum să ne purtăm cu persoanele aflate în doliu. Și, de partea cealaltă, dacă vorbim mai mult despre moarte, ne vom gestiona mai ușor emoțiile în această situație.
I discovered, this year, it's actually a privilege to help someone exit this life, and although my heart is heavy with loss and sadness, it is not heavy with regret. I knew what dad wanted, and I feel at peace knowing I could support his wishes. My dad's last 24 hours were in a peaceful coma, and after days of around-the-clock care, we had time to sit, hold his hand, and say goodbye. He passed away on a Monday morning just before breakfast, and after the doctor came and we waited for the funeral home, I went into the kitchen, and I ate a big bowl of porridge. When I told some of my friends this, they were really shocked. "How could you eat at a time like that?" Well, I was hungry.
Anul acesta am descoperit că e, de fapt, un privilegiu să ajuți pe cineva să părăsească această viață și, deși inima mi-e plină de dor și de tristețe, nu e plină și de regret. Știam ce-și dorea tatăl meu și sunt liniștită că i-am putut respecta dorințele. Și-a petrecut ultimele 24 de ore într-o comă liniștită, iar după zile întregi de îngrijiri non-stop, am avut timp să stăm cu el, să-l ținem de mână și să ne luăm adio. A murit într-o dimineață de luni, chiar înainte de micul dejun, iar după ce a venit medicul și i-am așteptat pe cei de la pompe funebre, m-am dus la bucătărie și am mâncat un bol mare de porridge. Când le-am spus acest lucru unora dintre prietenii mei, au fost șocați. „Cum ai putut să mănânci într-un asemenea moment?” Păi, îmi era foame.
(Laughter)
(Râsete)
You see, grief impacted my sleep and my ability to concentrate, but it never impacted my stomach. I was always hungry.
Vedeți, suferința mi-a afectat somnul și puterea de concentrare, dar niciodată digestia.
(Laughter)
Îmi era permanent foame.
(Râsete)
It's different for all of us, and it's really important that we acknowledge that. So if we don't talk about our death and the death of loved ones, how can we possibly support a friend, a colleague, a neighbor who is grieving? How do we support someone who has lost someone suddenly, like an accident or suicide? We tend to avoid them ... not because we don't care, because we don't know what to say. We know as a friend we can't fix it, we can't take away that pain, so we say things to fill that awkward silence, sometimes things we regret saying. Examples would be: "At least he isn't suffering anymore." "At least you've got your memories." "At least you don't have to pay for hospital parking anymore."
Cu toții suntem diferiți și e important să acceptăm acest lucru. Așa că, dacă nu vorbim despre moarte și despre moartea celor dragi, cum am putea ajuta un prieten, un coleg sau un vecin care a pierdut pe cineva? Cum îi putem susține pe cei care au pierdut brusc o persoană dragă, de exemplu, în urma unui accident sau a unui suicid? Avem tendința să-i evităm, nu deoarece nu ne pasă, ci pentru că nu știm ce să spunem. Știm că nu putem face nimic, ca prieteni, că nu le putem lua durerea, așa că spunem diverse lucruri pentru a umple liniștea aceea incomodă, lucruri pe care uneori le regretăm. Iată la ce mă refer: „Măcar nu mai suferă.” „Măcar ai amintiri despre el.” „Măcar nu mai trebuie să plătești parcarea la spital.”
(Laughter)
(Râsete)
Really, we don't need to say anything. We just need to be. Be patient, be understanding, and be a listener. And if you can't be any of those things, then please, be the person who makes the lasagna, the curry or the casserole, because your offerings will be greatly appreciated.
În realitate, nu trebuie să spunem nimic. Trebuie doar să fim. Să fim răbdători, să fim înțelegători și să fim niște buni ascultători. Dacă nu puteți fi niciunul din aceste lucruri, vă rog, fiți persoana care face lasagna, curry sau caserole, deoarece ofertele voastre vor fi extrem de apreciate.
(Laughter)
(Râsete)
I've been to 10 funerals in the last year, one of which I helped arrange. They ran the full gamut: a very solemn Greek Orthodox service, four Catholic requiem masses and a garden party where I made a toast while scattering my friend's ashes around her garden with a soup ladle.
Am fost la 10 funeralii în ultimul an, iar la organizarea uneia dintre ele am și contribuit. Tot felul de evenimente: o slujbă ortodoxă grecească, extrem de solemnă, patru recviemuri catolice și o petrecere în grădină, la care am ținut un toast, împrăștiind cenușa prietenei mele prin grădină, cu un polonic pentru supă.
(Laughter)
(Râsete)
I have carried, kissed, written on and toasted coffins with a shot of ouzo. I have worn all black, all color and a party dress. Despite the vast differences in sendoff, despite me being at times out of my comfort zone doing something I've never done before, I drew comfort from one thing -- knowing that this is what each person would have wanted.
Am purtat sicrie, le-am sărutat, am scris pe ele și le-am închinat un pahar de ouzo. Am purtat haine negre, colorate sau de petrecere. În ciuda diferențelor dintre stiluri, în ciuda faptului că uneori m-am simțit incomod și am făcut lucruri pe care nu le mai făcusem niciodată, un lucru m-a liniștit: faptul că știam că asta era ceea ce și-ar fi dorit acea persoană.
So what do I want? Well, I like to be organized, so I have the will, I'm a registered organ donor, and I have my investment property. All that is left is planning my sendoff, a big party, lots of champagne, color, laughter, and of course, music to remember me by.
Ce-mi doresc eu? Îmi place să fiu organizată, așa că mi-am făcut testamentul, sunt înregistrată ca donatoare de organe și am investiția de care ziceam. Tot ce rămâne e să-mi planific un rămas bun: o petrecere mare, cu multă șampanie, culoare, râsete și, desigur, muzică ce amintește de mine.
Thank you.
Vă mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)