For the last 50 years, a lot of smart, well-resourced people -- some of you, no doubt -- have been trying to figure out how to reduce poverty in the United States. People have created and invested millions of dollars into non-profit organizations with the mission of helping people who are poor.
În ultimii 50 de ani, multe persoane dotate din punct de vedere intelectual și financiar, fără îndoială și unii dintre voi, au încercat să găsească o soluție pentru a reduce sărăcia în Statele Unite. Milioane de dolari au fost produse și investite în organizații non-profit cu scopul de a ajuta persoanele sărace.
They've created think tanks that study issues like education, job creation and asset-building, and then advocated for policies to support our most marginalized communities. They've written books and columns and given passionate speeches, decrying the wealth gap that is leaving more and more people entrenched at the bottom end of the income scale. And that effort has helped. But it's not enough. Our poverty rates haven't changed that much in the last 50 years, since the War on Poverty was launched. I'm here to tell you that we have overlooked the most powerful and practical resource. Here it is: people who are poor.
Au fost create grupuri de experți pentru a studia probleme ca educația, crearea locurilor de muncă și de resurse și a putea apoi susține măsuri în ajutorul comunităților marginalizate. Au fost scrise cărți și articole și au fost ținute discursuri care au atras atenția asupra discrepanței de venituri, dovadă că tot mai multe persoane au venituri foarte mici. Acest efort comun a fost de ajutor. Dar nu este suficient. Ratele de sărăcie nu s-au schimbat în ultimii 50 de ani, de când a început lupta împotriva sărăciei. Sunt aici ca să vă spun că am omis cea mai puternică și practică soluție. Iat-o: persoanele sărace.
Up in the left-hand corner is Jobana, Sintia and Bertha. They met when they all had small children, through a parenting class at a family resource center in San Francisco. As they grew together as parents and friends, they talked a lot about how hard it was to make money when your kids are little. Child care is expensive, more than they'd earn in a job. Their husbands worked, but they wanted to contribute financially, too.
În colțul din stângă sus le vedeți pe Jobana, Sintia și Bertha. S-au întâlnit când aveau copii mici la un curs de educație parentală, la un centru pentru părinți și copii din San Francisco. Dezvoltându-se împreună ca părinți și prietene, au vorbit foarte mult despre cât de greu este să faci bani atunci când ai copii mici. Cheltuielile pentru îngrijirea copilului sunt mari, mai mari decât un salariu. Soții lor munceau, dar voiau să contribuie și ele financiar. Așa că au pus la cale un plan:
So they hatched a plan. They started a cleaning business. They plastered neighborhoods with flyers and handed business cards out to their families and friends, and soon, they had clients calling. Two of them would clean the office or house and one of them would watch the kids. They'd rotate who'd cleaned and who'd watch the kids. (Laughs) It's awesome, right?
au început o afacere în servicii de curățenie. Au împânzit cartierele cu pliante, au împărțit cărți de vizită rudelor și prietenilor și în scurt timp au avut primii clienți. Două dintre ele făceau curățenie la birou sau acasă, iar cealaltă avea grijă de copii, prin rotație. (Râsete) Sună perfect, nu-i așa?
(Laughter)
(Râsete)
And they split the money three ways. It was not a full-time gig, no one could watch the little ones all day. But it made a difference for their families. Extra money to pay for bills when a husband's work hours were cut. Money to buy the kids clothes as they were growing. A little extra money in their pockets to make them feel some independence.
Au împărțit banii în trei. Nu era o slujbă cu normă întreagă pentru că niciuna nu putea să se ocupe toată ziua de cei mici. Dar au o adus oricum o contribuție importantă familiei. Banii în plus au fost numai buni pentru a plăti facturile când salariul soțului era mai mic decât de obicei sau pentru a le cumpăra hăinuțe copiilor pe măsură ce creșteau. Acei bani în plus le-au dat un anumit sentiment de independență.
Up in the top-right corner is Theresa and her daughter, Brianna. Brianna is one of those kids with this sparkly, infectious, outgoing personality. For example, when Rosie, a little girl who spoke only Spanish, moved in next door, Brianna, who spoke only English, borrowed her mother's tablet and found a translation app so the two of them could communicate.
În colțul din dreapta sus le puteți vedea pe Theresa și pe fiica sa Brianna. Brianna este o fetiță plină de viață, cu un entuziasm contagios. De exemplu, atunci când Rosie, o fetiță care vorbea doar spaniolă, s-a mutat în apartamentul vecin, Brianna, care la rândul ei, vorbea doar engleză, a împrumutat tableta mamei și a găsit o aplicație pentru a putea comunica cu Rosie.
(Laughter)
(Râsete)
I know, right? Rosie's family credits Brianna with helping Rosie to learn English.
Uimitor, nu-i așa? Familia lui Rosie spune că Rosie a învățat engleza datorită Briannei.
A few years ago, Brianna started to struggle academically. She was growing frustrated and kind of withdrawn and acting out in class. And her mother was heartbroken over what was happening. Then they found out that she was going to have to repeat second grade and Brianna was devastated. Her mother felt hopeless and overwhelmed and alone because she knew that her daughter was not getting the support she needed, and she did not know how to help her. One afternoon, Theresa was catching up with a group of friends, and one of them said, "Theresa, how are you?" And she burst into tears. After she shared her story, one of her friends said, "I went through the exact same thing with my son about a year ago." And in that moment, Theresa realized that so much of her struggle was not having anybody to talk with about it. So she created a support group for parents like her. The first meeting was her and two other people. But word spread, and soon 20 people, 30 people were showing up for these monthly meetings that she put together. She went from feeling helpless to realizing how capable she was of supporting her daughter, with the support of other people who were going through the same struggle. And Brianna is doing fantastic -- she's doing great academically and socially.
În urmă cu câțiva ani, Brianna a început să aibă dificultăți la școală. Dezvolta un sentiment de frustrare, era retrasă și avea un comportament obraznic în clasă. Mama ei era foarte îngrijorată, mai ales când a descoperit că Brianna trebuia să repete clasa a doua. Bineînțeles, Brianna era și ea distrusă, iar mama ei se simțea neajutorată și singură pentru că își dădea seama că fiica ei nu primea ajutorul necesar, dar în același timp, nu știa cum să o ajute. Într-o după amiază, în timp ce Theresa discuta cu niște prietene, și când una dintre ele a întrebat-o cum se simte, a izbucnit în lacrimi. După ce le-a împărtășit povestea ei, una dintre ele a spus: „Am trecut și eu prin așa ceva cu fiul meu acum câțiva ani.” În acel moment, Theresa a înțeles că zbaterea ei era că nu avea cu cine să vorbească despre asta. Așa că a creat un grup de susținere pentru părinți ca ea. La prima întâlnire au venit doar doi părinți, dar la scurt timp după ce s-a aflat, 20-30 de persoane au început să vină la întâlnirile lunare organizate de ea. A trecut de la sentimentul de neajutorare, la a înțelegecă putea să-și ajute fiica cu ajutorul altor persoane care treceau prin aceeași situație. Acum Brianna o duce de minune... Se descurcă foarte bine academic și pe plan social.
That in the middle is my man Baakir, standing in front of BlackStar Books and Caffe, which he runs out of part of his house. As you walk in the door, Baakir greets you with a "Welcome black home."
În mijloc, îl puteți vedea pe prietenul meu Baakir stând în fața cafenelei sale, BlackStar Book and Caffe care ocupă o parte din casa lui. De cum intri pe ușă, Baakir te întâmpină cu: „Bine ați revenit la omul negru."
(Laughter)
(Râsete)
Once inside, you can order some Algiers jerk chicken, perhaps a vegan walnut burger, or jive turkey sammich. And that's sammich -- not sandwich. You must finish your meal with a buttermilk drop, which is several steps above a donut hole and made from a very secret family recipe. For real, it's very secret, he won't tell you about it.
Înăuntru, puteți comanda pui în stil algerian, un burger vegan de alune sau un sandviș cu curcan. Dar nu este un sandviș oarecare. Trebuie neapărat să-ți închei masa cu niște gogoșele cu totul speciale, făcute după o rețetă de familie secretă. Nu glumesc, nu dezvăluie secretul nimănui.
But BlackStar is much more than a café. For the kids in the neighborhood, it's a place to go after school to get help with homework. For the grown-ups, it's where they go to find out what's going on in the neighborhood and catch up with friends. It's a performance venue. It's a home for poets, musicians and artists. Baakir and his partner Nicole, with their baby girl strapped to her back, are there in the mix of it all, serving up a cup of coffee, teaching a child how to play Mancala, or painting a sign for an upcoming community event.
Dar BlackStar este mult mai mult decât o cafenea. Pentru copiii din cartier, este locul unde se întâlnesc după ore pentru a-și face temele. Pentru adulți, e locul în care se duc să afle ce se mai întâmplă în cartier și să-și vadă prietenii. E un loc al spectacolului O casă pentru poeți, muzicieni și artiști. Baakir împreună cu partenera sa Nicole și cu fetița lor în brațe sunt întotdeauna pe poziții fie că servesc o cafea, că învață un copil să joace Mancala, sau că fac un afiș pentru un nou eveniment al comunității.
I have worked with and learned from people just like them for more than 20 years. I have organized against the prison system, which impacts poor folks, especially black, indigenous and Latino folks, at an alarming rate. I have worked with young people who manifest hope and promise, despite being at the effect of racist discipline practices in their schools, and police violence in their communities. I have learned from families who are unleashing their ingenuity and tenacity to collectively create their own solutions. And they're not just focused on money. They're addressing education, housing, health, community -- the things that we all care about. Everywhere I go, I see people who are broke but not broken. I see people who are struggling to realize their good ideas, so that they can create a better life for themselves, their families, their communities. Jobana, Sintia, Bertha, Theresa and Baakir are the rule, not the shiny exception. I am the exception.
Am lucrat și am învățat de la persoane exact ca ei pentru mai mult de 20 de ani. Am atras atenția asupra sistemului penitenciar care afectează în mod alarmant persoanele sărace, mai ales persoanele de culoare și de origine latino-americană și băștinașii. Am lucrat cu tineri care nutreau speranță și credeau în promisiuni, în ciuda faptului că erau victimele unui comportament rasist la școală și ale violenței poliției în comunitățile din care făceau parte. Am învățat de la familii care-și folosesc ingeniozitatea și tenacitatea pentru a crea soluții împreună. Și nu este vorba doar despre bani. Este vorba despre educație, nevoia de locuințe, sănătate și problemele fiecărei comunități despre lucrurile care ne preocupă pe toți. Oriunde m-aș duce, văd persoane care sunt sărace din punct de vedere material dar nu și punct de vedere spiritual. Văd persoane care se zbat pentru a-și pune în practică ideile ingenioase pentru a crea o viață mai bună pentru ei, pentru familiile lor și comunitățile din care fac parte. Jobana, Sintia, Bertha, Theresa și Baakir reprezintă pura normalitate a lucrurilor, nu sunt doar niște simple excepții de apreciat. Eu sunt excepția.
I was raised by a quietly fierce single mother in Rochester, New York. I was bussed to a school in the suburbs, from a neighborhood that many of my classmates and their parents considered dangerous. At eight, I was a latchkey kid. I'd get myself home after school every day and do homework and chores, and wait for my mother to come home. After school, I'd go to the corner store and buy a can of Chef Boyardee ravioli, which I'd heat up on the stove as my afternoon snack. If I had a little extra money, I'd buy a Hostess Fruit Pie.
Am fost crescută în Rochester, New York, de o mamă singură, o adevărată luptătoare. Am fost la o școală din periferie într-un cartier pe care majoritatea colegilor mei și părinților îl considerau periculos. Fac parte din generația cu cheia de gât. Mă întorceam singură acasă de la școală, îmi făceam temele și treburile prin casă și așteptam ca mama să se întoarcă de la serviciu. După școală, mergeam la magazinul din colț și îmi cumpăram o conservă de ravioli pe care o încălzeam pe aragaz ca gustare de după amiază. Dacă aveam câțiva bani în plus, îmi cumpăram și o felie de plăcintă.
(Laughter)
Cherry. Not as good as a buttermilk drop.
De cireșe. Dar nu la fel de bună ca gogoșelele lui Baakir.
(Laughter)
We were poor when I was a kid. But now, I own a home in a quickly gentrifying neighborhood in Oakland, California. I've built a career. My husband is a business owner. I have a retirement account. My daughter is not even allowed to turn on the stove unless there's a grown-up at home and she doesn't have to, because she does not have to have the same kind of self-reliance that I had to at her age. My kids' raviolis are organic and full of things like spinach and ricotta, because I have the luxury of choice when it comes to what my children eat.
Făceam parte dint-o familie săracă, dar acum am o casă într-un cartier modern din Oakland, California. Mi-am construit o carieră. Soțul meu este om de afaceri. Am un fond de pensie privată, iar fiica mea nici măcar nu are voie să aprindă aragazul dacă nu este supravegheată de un adult, și nu este nevoită să o facă pentru că nu este obligată să se descurce singură la fel ca mine la vârsta ei. Copiii mei mănâncă doar ravioli cu spanac și brânză bio, pentru că îmi permit luxul de a le oferi tot ce este mai bun.
I am the exception, not because I'm more talented than Baakir or my mother worked any harder than Jobana, Sintia or Bertha, or cared any more than Theresa. Marginalized communities are full of smart, talented people, hustling and working and innovating, just like our most revered and most rewarded CEOs. They are full of people tapping into their resilience to get up every day, get the kids off to school and go to jobs that don't pay enough, or get educations that are putting them in debt. They are full of people applying their savvy intelligence to stretch a minimum wage paycheck, or balance a job and a side hustle to make ends meet. They are full of people doing for themselves and for others, whether it's picking up medication for an elderly neighbor, or letting a sibling borrow some money to pay the phone bill, or just watching out for the neighborhood kids from the front stoop.
Eu sunt excepția, dar nu pentru că sunt mai talentată decât Baakir sau pentru că mama mea a muncit mai mult decât Jobana, Sintia sau Bertha, sau pentru că i-a păsat mai mult decât Theresei. Comunitățile marginalizate sunt pline de persoane inteligente, talentate care își dau silința muncind și inovând, la fel ca cei mai cunoscuți și apreciați manageri. Sunt pline de persoane care, mulțumită tenacității lor, se trezesc în fiecare dimineață, duc copii la școală, se duc la un serviciu prost plătit și se împrumută pentru a putea avea o educație. Sunt pline de persoane care își folosesc istețimea pentru a supraviețui cu un salariu minim pe economie sau pentru a se împarți între două locuri de muncă ca să le ajungă banii. Sunt pline de persoane care se implică nu doar pentru ei, ci și pentru alții, fie cumpărând medicamente pentru un bătrân, fie împrumutându-și sora sau fratele ca să plătească factura la telefon sau doar uitându-se după copiii care se joacă în cartier.
I am the exception because of luck and privilege, not hard work. And I'm not being modest or self-deprecating -- I am amazing.
Eu sunt excepția datorită norocului și privilegiilor, nu neapărat datorită muncii. Și nu o spun din modestie. Știu că sunt extraordinară.
(Laughter)
(Râsete)
But most people work hard. Hard work is the common denominator in this equation, and I'm tired of the story we tell that hard work leads to success, because that allows --
Dar majoritatea persoanelor muncesc din greu. Munca este numitorul comun în această ecuație și m-am săturat de povestea conform căreia munca duce spre succes pentru că... Vă mulțumesc.
Thank you.
(Applause)
(Aplauze)
... because that story allows those of us who make it to believe we deserve it, and by implication, those who don't make it don't deserve it. We tell ourselves, in the back of our minds, and sometimes in the front of our mouths, "There must be something a little wrong with those poor people." We have a wide range of beliefs about what that something wrong is. Some people tell the story that poor folks are lazy freeloaders who would cheat and lie to get out of an honest day's work. Others prefer the story that poor people are helpless and probably had neglectful parents that didn't read to them enough, and if they were just told what to do and shown the right path, they could make it.
pentru că această poveste îi face pe cei care ajung sus să creadă că merită să fie acolo, și implicit, cei care nu ajung acolo nu o merită. Toți gândim sau spunem că: „Trebuie să fie ceva în neregulă cu persoanele sărace”. Avem o mulțime de păreri despre ce ar putea fi în neregulă. Anumite persoane susțin că persoanele sărace sunt niște profitori leneși care înșală și mint pentru a evita munca cinstită. Alte persoane preferă povestea conform căreia persoanele sărace sunt neajutorate și au avut părinți nepăsători care nu le-au citit îndeajuns, dar s-ar putea descurca dacă cineva le-ar pune pe drumul cel bun.
For every story I hear demonizing low-income single mothers or absentee fathers, which is how people might think of my parents, I've got 50 that tell a different story about the same people, showing up every day and doing their best. I'm not saying that some of the negative stories aren't true, but those stories allow us to not really see who people really are, because they don't paint a full picture. The quarter-truths and limited plot lines have us convinced that poor people are a problem that needs fixing. What if we recognized that what's working is the people and what's broken is our approach? What if we realized that the experts we are looking for, the experts we need to follow, are poor people themselves? What if, instead of imposing solutions, we just added fire to the already-burning flame that they have? Not directing -- not even empowering -- but just fueling their initiative.
Pentru fiecare poveste care condamnă mamele singure cu venituri mici sau tații absenți din viața copiilor lor, cum ar putea fi catalogați și părinții mei am alte 50 care spun o poveste diferită despre aceleași persoane, care sunt alături de copiii lor în fiecare zi dându-și toată silința. Nu spun că poveștile mai puțin frumoase nu sunt adevărate, dar acele povești nu ne permit să cunoaștem cu adevărat persoanele pentru că nu prezintă o imagine completă. Aceste adevăruri spuse pe jumătate ne-au convins că persoanele sărace sunt o problemă care trebuie rezolvată. Ce ar fi dacă am recunoaște că persoanele sunt bune și că ceea ce este cu adevărat stricat este abordarea noastră? Ce ar fi dacă am recunoaște că experții pe care îi căutăm, experții pe care avem nevoie să-i urmăm, sunt chiar persoanele sărace? Ce ar fi dacă, în loc să impunem soluții, am da doar un impuls avântului pe care ei îl au deja? Să nu îi dirijăm, să nu îi îndrumăm ci doar să susținem spiritul lor de inițiativă.
Just north of here, we have an example of what this could look like: Silicon Valley. A whole venture capital industry has grown up around the belief that if people have good ideas and the desire to manifest them, we should give them lots and lots and lots of money.
Puțin spre nord, avem un exemplu despre cum ar arătă acest sistem: Silicon Valley. O întreagă industrie bazată pe capital de risc s-a dezvoltat din convingerea că, dacă persoanele au idei bune și vor să le pună în practică, ar trebui să le dăm foarte foarte mulți bani.
(Laughter)
(Râsete)
Right? But where is our strategy for Theresa and Baakir? There are no incubators for them, no accelerators, no fellowships. How are Jobana, Sintia and Bertha really all that different from the Mark Zuckerbergs of the world? Baakir has experience and a track record. I'd put my money on him.
Nu-i așa? Dar unde este strategia noastră pentru Theresa și Baakir? Pentru ei nu există incubatoare sau acceleratoare de afaceri și nici burse. Sunt oare Jobana, Sintia și Bertha chiar atât de diferite de Mark Zuckerberg sau de alții ca el? Baakir are experiență și oferă seriozitate. Eu aș paria banii mei pe el.
So, consider this an invitation to rethink a flawed strategy. Let's grasp this opportunity to let go of a tired, faulty narrative and listen and look for true stories, more beautifully complex stories, about who marginalized people and families and communities are.
Așadar, considerați intervenția mea o invitație pentru a regândi strategia noastră defectă. Haideți să ne agățăm de această oportunitate pentru a lăsa în spate un șir de povești neadevărate și pentru a asculta și a căuta povești adevărate, povești mai complexe și frumoase care vorbesc despre persoanele, familiile și comunitățile marginalizate.
I'm going to take a minute to speak to my people. We cannot wait for somebody else to get it right. Let us remember what we are capable of; all that we have built with blood, sweat and dreams; all the cogs that keep turning; and the people kept afloat because of our backbreaking work. Let us remember that we are magic. If you need some inspiration to jog your memory, read Octavia Butler's "Parable of the Sower." Listen to Reverend King's "Letter from Birmingham Jail." Listen to Suheir Hammad recite "First Writing Since," or Esperanza Spalding perform "Black Gold." Set your gaze upon the art of Kehinde Wiley or Favianna Rodriguez. Look at the hands of your grandmother or into the eyes of someone who loves you. We are magic. Individually, we don't have a lot of wealth and power, but collectively, we are unstoppable. And we spend a lot of our time and energy organizing our power to demand change from systems that were not made for us. Instead of trying to alter the fabric of existing ways, let's weave and cut some fierce new cloth. Let's use some of our substantial collective power toward inventing and bringing to life new ways of being that work for us.
Vreau să mă adresez pentru un minut celor care gândesc la fel ca mine. Nu putem să așteptăm ca altcineva să îndrepte lucrurile. Să ne aducem aminte de ce suntem capabili; de tot ce am construit cu sudoare frunții noastre datorită viselor noastre: de fiecare lucrușor de care avem grijă; și de faptul că munca noastră i-a ajutat pe mulți să rămână pe linia de plutire. Să ne aducem aminte că suntem miraculoși. Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă reîmprospăta memoria, citiți <i>Pilda semănătorului</i> de Octavia Butler. Citiți „Scrisoare din Închisoarea Birmingham" a lui Martin Luther King. Ascultați-o pe Suheir Hammad recitând poemul „First Writing Since” sau pe Esperanza Spalding interpretând melodia „Black Gold”. Admirați operele lui Kehinde Wiley sau a Faviannei Rodriguez. Uitați-vă la mâinile bunicilor voastre sau în ochii unei persoane care vă iubește. Suntem miraculoși. Ca indivizi, nu avem mulți bani sau putere, dar împreună, suntem de neoprit. Depunem foarte mult timp și energie pentru a ne organiza și a cere o schimbare din partea unor sisteme care nu au fost gândite în favoarea noastră. În loc să deșirăm și să peticim o țesătură veche, haideți să îndrăznim să împletim o pânză nouă și rezistentă. Haideți să folosim puterea noastră colectivă pentru a crea și a aduce la viață noi căi care să fie cu adevărat funcționale.
Desmond Tutu talks about the concept of ubuntu, in the context of South Africa's Truth and Reconciliation process that they embarked on after apartheid. He says it means, "My humanity is caught up, is inextricably bound up, in yours; we belong to a bundle of life." A bundle of life. The Truth and Reconciliation process started by elevating the voices of the unheard. If this country is going to live up to its promise of liberty and justice for all, then we need to elevate the voices of our unheard, of people like Jobana, Sintia and Bertha, Theresa and Baakir. We must leverage their solutions and their ideas. We must listen to their true stories, their more beautifully complex stories.
Desmond Tutu vorbește despre conceptul Ubuntu, în contextul procesului pentru Adevăr și Reconciliere în Africa de Sud care a început la sfârșitul apartheidului. Tutu spune că Ubuntu înseamnă: „Humanitatea mea este legată de a ta într-un mod inextricabil și aparținem într-o legătură universală ce unește întreaga omenire.” O legătura universală. Procesul pentru Adevăr și Reconciliere a început mulțumită reacțiilor celor marginalizați. Pentru ca această țară să poată respecta promisiunea de libertate și dreptate pentru toți, trebuie să susținem persoanele marginalizate, persoane ca Jobana, Sintia și Bertha, Theresa și Baakir. Trebuie să susținem soluțiile și ideile lor. Trebuie să ascultăm adevărata lor poveste, povestea lor deosebită de viață.
Thank you.
Vă mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)