Ten years ago, I wrote a book which I entitled "Our Final Century?" Question mark. My publishers cut out the question mark. (Laughter) The American publishers changed our title to "Our Final Hour." Americans like instant gratification and the reverse. (Laughter)
Acum 10 ani am scris o carte cu titlul „Ultimul nostru secol?”, cu semnul întrebării. Editura a șters semnul întrebării. (Râsete) Editura americană a schimbat titlul cărții în „Ultima noastră oră”. Americanii caută satisfacție imediată și invers.
And my theme was this: Our Earth has existed for 45 million centuries, but this one is special — it's the first where one species, ours, has the planet's future in its hands. Over nearly all of Earth's history, threats have come from nature — disease, earthquakes, asteroids and so forth — but from now on, the worst dangers come from us. And it's now not just the nuclear threat; in our interconnected world, network breakdowns can cascade globally; air travel can spread pandemics worldwide within days; and social media can spread panic and rumor literally at the speed of light. We fret too much about minor hazards — improbable air crashes, carcinogens in food, low radiation doses, and so forth — but we and our political masters are in denial about catastrophic scenarios. The worst have thankfully not yet happened. Indeed, they probably won't. But if an event is potentially devastating, it's worth paying a substantial premium to safeguard against it, even if it's unlikely, just as we take out fire insurance on our house.
(Râsete) Tema cărții era următoarea: Pământul există de 45 de milioane de secole, dar acest secol e deosebit; este primul în care o specie, a noastră, are viitorul planetei în mâinile sale. În aproape toată istoria Pământului, amenințările au venit din natură: boli, cutremure, asteroizi și tot așa. Dar de acum înainte, pericolele cele mai mari le producem noi. Şi nu mai e vorba doar de pericolul nuclear; în lumea noastră interconectată penele de rețea se pot propaga global; zborul în avion poate răspândi pandemii în toată lumea în câteva zile; mass-media socială poate răspândi panică și zvonuri literalmente cu viteza luminii. Ne facem prea multe griji despre riscurile minore: accidente aeriene improbabile, substanțe cancerigene în mâncare, doze reduse de radiații și altele. Dar noi și stăpânii noștri politici suferim de negarea scenariilor catastrofice. Din fericire, cele mai rele nu s-au petrecut și probabil nici nu se vor petrece. Dar dacă un eveniment e potențial devastator, merită să plătim o asigurare substanțială ca să ne protejăm, chiar dacă e improbabil, tot așa cum ne facem asigurare de incendiu pentru casă.
And as science offers greater power and promise, the downside gets scarier too. We get ever more vulnerable. Within a few decades, millions will have the capability to misuse rapidly advancing biotech, just as they misuse cybertech today. Freeman Dyson, in a TED Talk, foresaw that children will design and create new organisms just as routinely as his generation played with chemistry sets. Well, this may be on the science fiction fringe, but were even part of his scenario to come about, our ecology and even our species would surely not survive long unscathed. For instance, there are some eco-extremists who think that it would be better for the planet, for Gaia, if there were far fewer humans. What happens when such people have mastered synthetic biology techniques that will be widespread by 2050? And by then, other science fiction nightmares may transition to reality: dumb robots going rogue, or a network that develops a mind of its own threatens us all.
Pe măsură ce știința oferă mai multă putere și mai mari promisiuni, reversul medaliei e din ce în ce mai înfricoșător. Devenim tot mai vulnerabili. Peste câteva decenii, milioane de oameni vor putea abuza de progresele rapide din biotehnologie, exact cum abuzează azi de tehnologia informaticii. Freeman Dyson, într-o prezentare la TED, a prezis că noile generații de copii vor proiecta și crea organisme noi la fel de ușor cum se juca generația lui cu setul de experimente de chimie. Poate ideea e puțin științifico-fantastică, dar dacă măcar o parte din scenariu va deveni realitate ecologia și chiar specia noastră sigur nu vor supraviețui mult neatinse. De exemplu, unii ecologiști extremiști consideră că ar fi mai bine pentru planeta noastră, pentru Gaea, dacă ar fi mult mai puțini oameni. Ce se va întâmpla când aceștia vor stăpâni tehnica biologiei sintetice care va fi larg răspândită până în 2050? Până atunci și alte coșmaruri SF ar putea să devină realitate — roboți proști care dezertează sau o rețea care capătă conștiință — și să ne amenințe pe toți.
Well, can we guard against such risks by regulation? We must surely try, but these enterprises are so competitive, so globalized, and so driven by commercial pressure, that anything that can be done will be done somewhere, whatever the regulations say. It's like the drug laws — we try to regulate, but can't. And the global village will have its village idiots, and they'll have a global range.
Ne putem feri de astfel de riscuri prin legislație? Sigur că trebuie să încercăm, dar firmele sunt atât de concurențiale, atât de globalizate și se află sub atâta presiune comercială, încât orice se poate face se va face undeva, orice ar spune legile. E ca la droguri: încercăm să le limităm prin legi, dar nu putem. Satul global își va avea și el proștii satului, iar ei vor acționa la scară globală.
So as I said in my book, we'll have a bumpy ride through this century. There may be setbacks to our society — indeed, a 50 percent chance of a severe setback. But are there conceivable events that could be even worse, events that could snuff out all life? When a new particle accelerator came online, some people anxiously asked, could it destroy the Earth or, even worse, rip apart the fabric of space? Well luckily, reassurance could be offered. I and others pointed out that nature has done the same experiments zillions of times already, via cosmic ray collisions. But scientists should surely be precautionary about experiments that generate conditions without precedent in the natural world. Biologists should avoid release of potentially devastating genetically modified pathogens.
Cum spuneam și în carte, călătoria prin acest secol va fi plină de hopuri. Societatea noastră s-ar putea să aibă și regrese. Sunt 50% șanse pentru un regres grav. Dar sunt oare posibile evenimente care să fie încă și mai grave, care ar putea să stingă viața complet? Când a pornit noul accelerator de particule unii s-au întrebat îngrijorați dacă nu va distruge planeta sau, mai rău, dacă nu va rupe țesătura spațiului. Din fericire, ni s-au putut da garanții. Eu și alții am arătat că natura a făcut deja aceleași experimente de n-șpe milioane de ori până acum, prin coliziuni de raze cosmice. Sigur, oamenii de știință trebuie să fie atenți cu experimentele care generează condiții fără precedent în mediul natural. Biologii trebuie să evite eliberarea potențial devastatoare de agenți patogeni modificați genetic.
And by the way, our special aversion to the risk of truly existential disasters depends on a philosophical and ethical question, and it's this: Consider two scenarios. Scenario A wipes out 90 percent of humanity. Scenario B wipes out 100 percent. How much worse is B than A? Some would say 10 percent worse. The body count is 10 percent higher. But I claim that B is incomparably worse. As an astronomer, I can't believe that humans are the end of the story. It is five billion years before the sun flares up, and the universe may go on forever, so post-human evolution, here on Earth and far beyond, could be as prolonged as the Darwinian process that's led to us, and even more wonderful. And indeed, future evolution will happen much faster, on a technological timescale, not a natural selection timescale.
Și apropo, aversiunea noastră intensă față de riscul de dezastre cu adevărat existențiale depinde de o chestiune filozofică și etică, și anume aceasta. Imaginați-vă două scenarii. În scenariul A se extermină 90% din omenire. În scenariul B omenirea se extermină 100%. Cu cât e mai rău scenariul B decât A? Unii ar zice cu 10% mai rău. Numărul de cadavre e cu 10% mai mare. Dar eu susțin că scenariul B e incomparabil mai rău. Ca astronom nu pot să cred că rasa umană constituie sfârșitul istoriei. Mai sunt 5 miliarde de ani până își dă Soarele duhul, iar universul poate dura o veșnicie. Atunci evoluția de după omenire, aici pe Pământ cât și undeva departe, poate continua la fel de mult ca procesul darwinist care ne-a produs pe noi și poate fi chiar mai minunată. În plus, de acum înainte evoluția va fi mult mai rapidă, la scara de timp a tehnologiei, nu a selecției naturale.
So we surely, in view of those immense stakes, shouldn't accept even a one in a billion risk that human extinction would foreclose this immense potential. Some scenarios that have been envisaged may indeed be science fiction, but others may be disquietingly real. It's an important maxim that the unfamiliar is not the same as the improbable, and in fact, that's why we at Cambridge University are setting up a center to study how to mitigate these existential risks. It seems it's worthwhile just for a few people to think about these potential disasters. And we need all the help we can get from others, because we are stewards of a precious pale blue dot in a vast cosmos, a planet with 50 million centuries ahead of it. And so let's not jeopardize that future.
Desigur, având în vedere această miză imensă, nu trebuie să acceptăm nici măcar un risc de 1 la 1 miliard ca dispariția rasei umane să nimicească acest imens potențial. Unele scenarii imaginate ar putea fi științifico-fantastice, dar altele pot fi îngrijorător de reale. O maximă importantă spune că nefamiliarul nu-i totuna cu improbabilul. Tocmai de aceea la Universitatea Cambridge înființăm un centru pentru a studia cum vom atenua aceste riscuri existențiale. Credem că merită ca o mână de oameni să analizeze aceste dezastre potențiale și primim orice ajutor ni se oferă, pentru că avem în grijă acest prețios punct albastru într-un cosmos vast, o planetă pe care o așteaptă 50 de milioane de secole. Atunci hai să nu-i primejduim viitorul.
And I'd like to finish with a quote from a great scientist called Peter Medawar. I quote, "The bells that toll for mankind are like the bells of Alpine cattle. They are attached to our own necks, and it must be our fault if they do not make a tuneful and melodious sound."
Aș dori să închei citând un mare om de știință pe nume Peter Medawar. Citez: „Clopotele care bat pentru omenire sunt ca tălăngile vitelor din Alpi. Sunt legate la gâtul nostru, și este vina noastră dacă nu scot un sunet frumos și melodios.”
Thank you very much.
Vă mulțumesc foarte mult.
(Applause)
(Aplauze)