Have you ever asked yourselves why it is that companies, the really cool companies, the innovative ones, the creative, new economy-type companies -- Apple, Google, Facebook -- are coming out of one particular country, the United States of America? Usually when I say this, someone says, "Spotify! That's Europe." But, yeah. It has not had the impact that these other companies have had.
V-ați întrebat vreodată de ce companii care atrag masele, companii inovative, creative, companii tipice noii economii, Apple, Google, Facebook, provin dintr-o anumită țară, Statele Unite ale Americii? De obicei, când spun asta, cineva spune „Spotify! Asta e Europa.” Da. Dar nu a avut impactul celorlalte companii.
Now what I do is I'm an economist, and I actually study the relationship between innovation and economic growth at the level of the company, the industry and the nation, and I work with policymakers worldwide, especially in the European Commission, but recently also in interesting places like China, and I can tell you that that question is on the tip of all of their tongues: Where are the European Googles? What is the secret behind the Silicon Valley growth model, which they understand is different from this old economy growth model? And what is interesting is that often, even if we're in the 21st century, we kind of come down in the end to these ideas of market versus state. It's talked about in these modern ways, but the idea is that somehow, behind places like Silicon Valley, the secret have been different types of market-making mechanisms, the private initiative, whether this be about a dynamic venture capital sector that's actually able to provide that high-risk finance to these innovative companies, the gazelles as we often call them, which traditional banks are scared of, or different types of really successful commercialization policies which actually allow these companies to bring these great inventions, their products, to the market and actually get over this really scary Death Valley period in which many companies instead fail.
Sunt economist, și studiez relația dintre inovație și creștere economică la nivel de societate, industrie și țară, și colaborez cu decidenți politici din lumea întreagă, în special din cadrul Comisiei Europene, dar, recent, și din locuri interesante precum China, și vă pot spune că acea întrebare este pe buzele tuturor: Unde sunt companiile Google europene? Care e secretul din spatele modelului de creștere al Silicon Valley care, potrivit lor, este diferit de acest vechi model de creștere economică? Și e interesant că, adeseori, chiar dacă ne aflăm în secolul XI, ajungem în cele din urmă la această idee de piață versus stat. E dezbătută în acest prezent modern, dar într-un fel, secretul unor locuri ca Silicon Valley a constat în diferite tipuri de mecanisme de formare a pieței, inițiativa privată, dacă este vorba despre un sector dinamic al capitalului de risc care poate asigura finanțări cu risc înalt acestor companii inovatoare, gazelelor, așa cum le numim adeseori, de care băncile tradiționale se tem, sau diferitele tipuri de politici de comercializare cu adevărat de succes, care permit efectiv acestor companii să aducă aceste minunate invenții, produsele lor, pe piață și să depășească efectiv perioada înspăimântătoare de Vale a Morții în care multe companii dau greș.
But what really interests me, especially nowadays and because of what's happening politically around the world, is the language that's used, the narrative, the discourse, the images, the actual words. So we often are presented with the kind of words like that the private sector is also much more innovative because it's able to think out of the box. They are more dynamic. Think of Steve Jobs' really inspirational speech to the 2005 graduating class at Stanford, where he said to be innovative, you've got to stay hungry, stay foolish. Right? So these guys are kind of the hungry and foolish and colorful guys, right? And in places like Europe, it might be more equitable, we might even be a bit better dressed and eat better than the U.S., but the problem is this damn public sector. It's a bit too big, and it hasn't actually allowed these things like dynamic venture capital and commercialization to actually be able to really be as fruitful as it could. And even really respectable newspapers, some that I'm actually subscribed to, the words they use are, you know, the state as this Leviathan. Right? This monster with big tentacles. They're very explicit in these editorials. They say, "You know, the state, it's necessary to fix these little market failures when you have public goods or different types of negative externalities like pollution, but you know what, what is the next big revolution going to be after the Internet? We all hope it might be something green, or all of this nanotech stuff, and in order for that stuff to happen," they say -- this was a special issue on the next industrial revolution -- they say, "the state, just stick to the basics, right? Fund the infrastructure. Fund the schools. Even fund the basic research, because this is popularly recognized, in fact, as a big public good which private companies don't want to invest in, do that, but you know what? Leave the rest to the revolutionaries." Those colorful, out-of-the-box kind of thinkers. They're often called garage tinkerers, because some of them actually did some things in garages, even though that's partly a myth. And so what I want to do with you in, oh God, only 10 minutes, is to really think again this juxtaposition, because it actually has massive, massive implications beyond innovation policy, which just happens to be the area that I often talk with with policymakers. It has huge implications, even with this whole notion that we have on where, when and why we should actually be cutting back on public spending and different types of public services which, of course, as we know, are increasingly being outsourced because of this juxtaposition. Right? I mean, the reason that we need to maybe have free schools or charter schools is in order to make them more innovative without being emburdened by this heavy hand of the state curriculum, or something. So these kind of words are constantly, these juxtapositions come up everywhere, not just with innovation policy.
Dar, ceea ce mă interesează de fapt, în special în prezent și din cauza a ceea ce se întâmplă politic la nivel global, este limbajul utilizat, povestea, discursul, imaginile, cuvintele în sine. Așadar, adeseori ni se prezintă idei precum sector privat este mult mai inovator deoarece poate veni cu un concept neconvențional. Sunt mult mai dinamice. Gândiți-vă la discursul cu adevărat inspirant al lui Steve Jobs ținut în fața promoției 2005 a Stanford, când a spus că pentru a fi inovator trebuie să rămâi flămând și nebun. Așadar, sunt genul de oameni flămânzi, nebuni și diverși. Iar în locuri ca Europa, piața poate fi mult mai echitabilă, poate că suntem îmbrăcați mai elegant și mâncăm mai bine ca în Statele Unite, dar problema o constituie acest sector public blestemat. E un pic prea mare și nu a permis o piață dinamică cu capital de risc și o comercializare pentru a putea într-adevăr să dea roadele posibile. Chiar și ziarele respectabile, unele la care sunt abonată, folosesc cuvinte precum statul este Leviatanul. Acest monstru cu tentacule uriașe. Editorialele lor sunt foarte explicite. Spun că „statul trebuie să remedieze aceste mici deficiențe de pe piață când există bunuri publice sau diferite tipuri de externalități negative precum poluarea, dar întrebarea este care va fi noua mare revoluție după Internet? Toți sperăm că va fi una verde, sau nanotehnologia, iar pentru ca ea să se producă” spun ei - acesta a fost un articol dedicat următoarei revoluții industriale -- aceștia spun „statul ar trebuie să se rezume la aspectele de bază.” La finanțarea infrastructurii. La finanțarea școlilor. Chiar și la finanțarea cercetării de bază, deoarece e general recunoscută de fapt ca un bun public semnificativ în care societățile cu capital privat nu doresc să investească, dar știți ce? Lăsați restul pe seama revoluționarilor.” Lăsați restul pe seama celor expresivi și neconvenționali. Aceștia sunt numiți de obicei „garage tinkerers”, deoarece unii dintre ei chiar au avut o idee inovatoare pornind dintr-un garaj, chiar dacă acesta e parțial un mit. Ceea ce doresc să fac în doar 10 minute este să regândesc această juxtapunere, deoarece are implicații masive dincolo de politica de inovare care, întâmplător, este domeniul pe care îl abordez cu decidenții politici. Are implicații imense, chiar și cu această noțiune pe care o avem cu privire la unde, când și de ce ar trebui să reducem cheltuielile publice și diferitele tipuri de servicii publice care, din câte știm, sunt, bineînțeles externalizate în proporții din ce în ce mai mari, din cauza acestei juxtapuneri. Motivul pentru care poate ar trebui să avem școli gratuite sau școli autonome este de a le face mult mai inovatoare fără a fi conduse de mâna de fier a programei impuse de stat. Aceste cuvinte apar mereu, aceste juxtapuneri apar pretutindeni, nu doar în politica de inovare.
And so to think again, there's no reason that you should believe me, so just think of some of the smartest revolutionary things that you have in your pockets and do not turn it on, but you might want to take it out, your iPhone. Ask who actually funded the really cool, revolutionary thinking-out-of-the-box things in the iPhone. What actually makes your phone a smartphone, basically, instead of a stupid phone? So the Internet, which you can surf the web anywhere you are in the world; GPS, where you can actually know where you are anywhere in the world; the touchscreen display, which makes it also a really easy-to-use phone for anybody. These are the very smart, revolutionary bits about the iPhone, and they're all government-funded. And the point is that the Internet was funded by DARPA, U.S. Department of Defense. GPS was funded by the military's Navstar program. Even Siri was actually funded by DARPA. The touchscreen display was funded by two public grants by the CIA and the NSF to two public university researchers at the University of Delaware. Now, you might be thinking, "Well, she's just said the word 'defense' and 'military' an awful lot," but what's really interesting is that this is actually true in sector after sector and department after department. So the pharmaceutical industry, which I am personally very interested in because I've actually had the fortune to study it in quite some depth, is wonderful to be asking this question about the revolutionary versus non-revolutionary bits, because each and every medicine can actually be divided up on whether it really is revolutionary or incremental. So the new molecular entities with priority rating are the revolutionary new drugs, whereas the slight variations of existing drugs -- Viagra, different color, different dosage -- are the less revolutionary ones. And it turns out that a full 75 percent of the new molecular entities with priority rating are actually funded in boring, Kafka-ian public sector labs. This doesn't mean that Big Pharma is not spending on innovation. They do. They spend on the marketing part. They spend on the D part of R&D. They spend an awful lot on buying back their stock, which is quite problematic. In fact, companies like Pfizer and Amgen recently have spent more money in buying back their shares to boost their stock price than on R&D, but that's a whole different TED Talk which one day I'd be fascinated to tell you about.
Așadar, ajungând să regândim lucrurile, nu există niciun motiv pentru care ar trebui să mă credeți, doar gândiți-vă la unul dintre cele mai ingenioase și revoluționare lucruri care se află în buzunarele voastre pe care vă rog să nu le deschideți, și pe care ați vrea să le scoateți, iPhone-ul. Întrebați-vă cine a finanțat aplicațiile cu adevărat grozave, revoluționare și neconvenționale din iPhone. De fapt, ce face ca telefonul vostru să fie un smartphone și nu un telefon anost? Internetul, cu care puteți naviga pe diferite site-uri oriunde în lume; GPS-ul, cu ajutorul căruia știi unde te afli oriunde în lume; afișajul cu ecran tactil care face ca telefonul să poată fi ușor utilizabil de oricine. Toate acestea sunt aplicații foarte inteligente și revoluționale ale iPhone-ului și toate sunt finanțate de guvern. Ceea ce vreau să evidențiez este că Internetul a fost finanțat de DARPA, Departamentul Apărării SUA. GPS-ul a fost finanțat prin programul Navstar al armatei. Chiar și Siri a fost finanțat de DARPA. Afișajul cu ecran tactil a fost finanțat prin două programe de ajutoare publice acordate de CIA și NSF unui număr de doi cercetători din universități publice din cadrul Universității Delaware. În prezent, probabil că vă gândiți „Ei bine, a pronunțat de prea multe ori cuvintele „apărare” și „armată””, dar e interesant că acest lucru e valabil pentru toate sectoarele și departamentele. Așadar, de exemplu, industria farmaceutică care, personal, mă interesează, deoarece am avut șansa de a o studia în profunzime, este minunat să-ți pui întrebări despre partea revoluționară versus cea non-revoluționară, deoarece, pentru toate medicamentele există categorii în care pot fi incluse, revoluționare sau incrementale. Așadar, noile entități moleculare prioritare sunt noile medicamente revoluționare, în timp ce micile variațiuni ale medicamentelor existente - Viagra, diferite culori, diferite dozaje - sunt mult mai puțin revoluționare. Și, de fapt, 75% din noile entități moleculare cu prioritate sunt finanțate în laboratoare anoste și kafkiane ale sectorului public. Asta nu înseamnă că Big Pharma nu alocă fonduri destinate inovațiilor. O fac. Suportă cheltuieli de marketing. Alocă fonduri dezvoltării. Cheltuiesc sume enorme pentru a-și răscumpăra acțiunile, ceea ce e destul de problematic. Recent, companii precum Pfizer și Amgen au investit mult mai mult în răscumpărarea acțiunilor pentru a majora prețul lor decât în cercetare și dezvoltare, dar subiectul acesta s-ar putea concretiza într-un discurs TED cu totul diferit pe care ar fi fascinant să vi-l prezint.
Now, what's interesting in all of this is the state, in all these examples, was doing so much more than just fixing market failures. It was actually shaping and creating markets. It was funding not only the basic research, which again is a typical public good, but even the applied research. It was even, God forbid, being a venture capitalist. So these SBIR and SDTR programs, which give small companies early-stage finance have not only been extremely important compared to private venture capital, but also have become increasingly important. Why? Because, as many of us know, V.C. is actually quite short-term. They want their returns in three to five years. Innovation takes a much longer time than that, 15 to 20 years. And so this whole notion -- I mean, this is the point, right? Who's actually funding the hard stuff? Of course, it's not just the state. The private sector does a lot. But the narrative that we've always been told is the state is important for the basics, but not really providing that sort of high-risk, revolutionary thinking out of the box. In all these sectors, from funding the Internet to doing the spending, but also the envisioning, the strategic vision, for these investments, it was actually coming within the state. The nanotechnology sector is actually fascinating to study this, because the word itself, nanotechnology, came from within government.
E interesant, în toate aceste exemple există statul care a făcut mult mai mult decât să remedieze disfuncționalitățile pieței. Statul modela și crea piețe. Finanța nu doar cercetarea de bază care, din nou, este un bun public tipic, ci și cercetarea aplicată. Statul a fost chiar și un investitor în capital de risc. Așadar, programele SBIR și SDTR, care acordă întreprinderilor mici finanțare în etapa incipientă nu au fost extrem de importante comparativ cu capitalul de risc privat, dar importanța lor a început să fie în creștere. De ce? Deoarece, așa cum cei mai mulți dintre noi știu capitalul de risc este pe termen scurt. Vor să-și recupereze investițiile în trei -cinci ani. Inovația durează mult mai mult, 15-20 de ani. Deci, această întreagă noțiune, căci despre asta e vorba, nu? Cine finanțează de fapt chestiile dificile? Bineînțeles, nu doar statul. Sectorul privat alocă acestora fonduri considerabile. Dar povestea care ni s-a spus întotdeauna e că statul este important pentru lucrurile de bază, și că nu vine cu o gândire revoluționară și neconvențională care presupune un risc mare. În toate aceste sectoare, adică finanțarea Internetului, alocarea de fonduri, dar și conceperea, viziunea strategică a acestor investiții, toate provin de la stat. Sectorul nanotehnologiei este fascinant de studiat, deoarece cuvântul în sine, nanotehnologie a fost introdus de guvern.
And so there's huge implications of this. First of all, of course I'm not someone, this old-fashioned person, market versus state. What we all know in dynamic capitalism is that what we actually need are public-private partnerships. But the point is, by constantly depicting the state part as necessary but actually -- pffff -- a bit boring and often a bit dangerous kind of Leviathan, I think we've actually really stunted the possibility to build these public-private partnerships in a really dynamic way. Even the words that we often use to justify the "P" part, the public part -- well, they're both P's -- with public-private partnerships is in terms of de-risking. What the public sector did in all these examples I just gave you, and there's many more, which myself and other colleagues have been looking at, is doing much more than de-risking. It's kind of been taking on that risk. Bring it on. It's actually been the one thinking out of the box. But also, I'm sure you all have had experience with local, regional, national governments, and you're kind of like, "You know what, that Kafka-ian bureaucrat, I've met him." That whole juxtaposition thing, it's kind of there. Well, there's a self-fulfilling prophecy. By talking about the state as kind of irrelevant, boring, it's sometimes that we actually create those organizations in that way. So what we have to actually do is build these entrepreneurial state organizations. DARPA, that funded the Internet and Siri, actually thought really hard about this, how to welcome failure, because you will fail. You will fail when you innovative. One out of 10 experiments has any success. And the V.C. guys know this, and they're able to actually fund the other losses from that one success.
Deci, implicațiile sunt imense. În primul rând, bineînțeles că nu sunt o persoană de modă veche, nu gândesc în termeni piață versus stat. Ceea ce toți știm cu privire la capitalismul dinamic este că avem nevoie de parteneriate public-private. Dar ideea este că, descriind în mod constant implicarea statului ca fiind necesară dar, de fapt, un pic anostă și adeseori un fel de Leviatan un pic periculos, cred că am înlăturat efectiv posibilitatea de a construi aceste parteneriate publice-private într-un mod cu adevărat dinamic. Chiar și termenii pe care îi utilizăm adeseori pentru a justifica P-ul din dimensiunea publică -- ei bine, sunt doi P -- în parteneriatele publice-private, se referă la minimizarea riscului. În toate exemplele menționate, și aș mai putea să vă dau multe altele, pe care eu și alți colegi le-am analizat, sectorul public face mult mai mult decât să minimizeze riscurile. Își asumă respectivul risc. Arată-mi ce poți! Este, de fapt, cel care gândește neconvențional. Dar sunt sigură că ați avut experiențe cu guvernele locale, regionale, naționale și spuneți ceva de genul „Știi, l-am întâlnit pe acel birocrat kafkian.” Acea întreagă juxtapunere este acolo. EI bine, există o profeție autorealizatoare. Atunci când spunem despre stat că este irelevant, anost, uneori așa creăm acele organizații. Ceea ce avem de făcut e să construim organizații antreprenoriale de stat. DARPA care a finanțat Internetul și Siri a analizat îndelung acest lucru, cum să te confrunți cu eșecul, deoarece vei da greș. Vei da greș atunci când încerci inovații. Unul din zece experimente are succes. Și investitorii în capital de risc știu acest lucru și pot finanța celelalte pierderi din acel succes.
And this brings me, actually, probably, to the biggest implication, and this has huge implications beyond innovation. If the state is more than just a market fixer, if it actually is a market shaper, and in doing that has had to take on this massive risk, what happened to the reward? We all know, if you've ever taken a finance course, the first thing you're taught is sort of the risk-reward relationship, and so some people are foolish enough or probably smart enough if they have time to wait, to actually invest in stocks, because they're higher risk which over time will make a greater reward than bonds, that whole risk-reward thing. Well, where's the reward for the state of having taken on these massive risks and actually been foolish enough to have done the Internet? The Internet was crazy. It really was. I mean, the probability of failure was massive. You had to be completely nuts to do it, and luckily, they were. Now, we don't even get to this question about rewards unless you actually depict the state as this risk-taker. And the problem is that economists often think, well, there is a reward back to the state. It's tax. You know, the companies will pay tax, the jobs they create will create growth so people who get those jobs and their incomes rise will come back to the state through the tax mechanism. Well, unfortunately, that's not true. Okay, it's not true because many of the jobs that are created go abroad. Globalization, and that's fine. We shouldn't be nationalistic. Let the jobs go where they have to go, perhaps. I mean, one can take a position on that. But also these companies that have actually had this massive benefit from the state -- Apple's a great example. They even got the first -- well, not the first, but 500,000 dollars actually went to Apple, the company, through this SBIC program, which predated the SBIR program, as well as, as I said before, all the technologies behind the iPhone. And yet we know they legally, as many other companies, pay very little tax back.
Și probabil că asta mă duce la cea mai importantă implicație, și are implicații enorme dincolo de inovație. Dacă statul face mai mult decât să fie un remediator al pieței, dacă este efectiv un modelator al pieței și, acționând astfel, a fost nevoit să-și asume un risc masiv, ce s-a întâmplat cu recompensa? Știm cu toții, dacă ați făcut un curs de finanțe, că primul lucru pe care îl învățați este relația dintre risc și recompensă, și unii sunt destul de nechibzuiți sau probabil suficient de inteligenți, dacă au răbdare, să investească în acțiuni, deoarece acestea prezintă un risc mai mare, dar care, în timp, se va transforma într-o recompensă mai mare decât obligațiunile, adică se va reflecta în acel raportul risc-recompensă. Ei bine, cum este statul recompensat pentru că și-a asumat riscuri enorme și pentru că a fost suficient de nechibzuit să finanțeze Internetul? Internetul a fost o nebunie. A fost curată nebunie. Adică, probabilitatea de a eșua a fost imensă. Trebuia să fii complet nebun să te implici, și, din fericire, statul a fost. Acum, nici măcar nu ne mai punem întrebări despre recompense decât dacă statul este descris ca această entitate care își asumă riscuri. Iar problema este că economiștii cred adeseori, ei bine, că statul este recompensat cumva. Prin taxe. Companiile vor plăti taxe, locurile de muncă pe care le vor crea vor determina creșterea astfel încât persoanele care obțin aceste locuri de muncă și ale căror venituri cresc vor recompensa statul prin mecanismul de impozitare. Ei bine, din nefericire, acest lucru nu e adevărat. Nu este adevărat, deoarece multe locuri de muncă create sunt internaționale. E vorba de globalizare și e bine. Nu trebuie să fim naționaliști. Poate trebuie să lăsăm locurile de muncă să se ducă unde trebuie. Putem să adoptăm o poziție. Dar și aceste societăți care au beneficiat masiv de pe urma statului -- Apple este un exemplu minunat. Apple a fost printre primele companii care a primit finanțări, a primit 500.000 de dolari prin programul SBIC care a precedat programului SBIR, precum și, așa cum am mai spus, tuturor tehnologiilor din spatele iPhone-ului. Și știm că, legal, acestea ca și multe alte companii plătesc foarte puține taxe.
So what we really need to actually rethink is should there perhaps be a return-generating mechanism that's much more direct than tax. Why not? It could happen perhaps through equity. This, by the way, in the countries that are actually thinking about this strategically, countries like Finland in Scandinavia, but also in China and Brazil, they're retaining equity in these investments. Sitra funded Nokia, kept equity, made a lot of money, it's a public funding agency in Finland, which then funded the next round of Nokias. The Brazilian Development Bank, which is providing huge amounts of funds today to clean technology, they just announced a $56 billion program for the future on this, is retaining equity in these investments. So to put it provocatively, had the U.S. government thought about this, and maybe just brought back just something called an innovation fund, you can bet that, you know, if even just .05 percent of the profits from what the Internet produced had come back to that innovation fund, there would be so much more money to spend today on green technology. Instead, many of the state budgets which in theory are trying to do that are being constrained. But perhaps even more important, we heard before about the one percent, the 99 percent. If the state is thought about in this more strategic way, as one of the lead players in the value creation mechanism, because that's what we're talking about, right? Who are the different players in creating value in the economy, and is the state's role, has it been sort of dismissed as being a backseat player? If we can actually have a broader theory of value creation and allow us to actually admit what the state has been doing and reap something back, it might just be that in the next round, and I hope that we all hope that the next big revolution will in fact be green, that that period of growth will not only be smart, innovation-led, not only green, but also more inclusive, so that the public schools in places like Silicon Valley can actually also benefit from that growth, because they have not.
Așadar, trebuie să ne gândim din nou dacă există un mecanism care generează venituri mult mai direct ca taxele. De ce nu? Ar putea exista prin capital. Apropo, în țările care se gândesc la asta din punct de vedere strategic, precum Finlanda din țările scandinave, dar și China și Brazilia, rețin capital din aceste investiții. Sitra a finanțat Nokia, a păstrat capital, a înregistrat un profit uriaș, Sitra e o agenție de finanțare publică din Finlanda, care a finanțat următoarele serii de Nokia. Banca Braziliană de Dezvoltare, care, în prezent, furnizează fonduri uriașe tehnologiei verzi, tocmai a anunțat un program de 56 de miliarde alocat pentru viitorul acesteia, reține capital din aceste investiții. Așadar, pentru a incita, dacă guvernul american s-ar fi gândit la asta și, poate, ar fi readus în discuție ceva numit un fond de inovare, putem fi siguri că, dacă doar 0,05 procente din profiturile obținute de Internet ar fi revenit fondului de inovare, ar exista mult mai mulți bani de investit astăzi în tehnologia verde. În schimb, multe dintre bugetele de stat care teoretic încearcă să facă asta sunt constrânse. Dar, poate, mai important, am mai auzit de un procent, de 99 de procente. Dacă ne gândim la stat într-un mod mult mai strategic, ca fiind unul dintre principalii jucători din mecanismul de creare a unei valori, căci, despre asta vorbim, nu-i așa? Care sunt diferiții jucători care creează valoare în economie, și aici intervine statul, a fost statul respins ca fiind un jucător secundar? Dacă putem avea o teorie mai amplă de creare a unei valori, care ne permite să recunoaștem ce a făcut statul și să profităm, asta s-ar putea întâmpla în următoarea rundă și sper că toți sperăm ca noua revoluție importantă să fie, de fapt, verde, că, acea perioadă de creștere nu va fi doar inteligentă, inovatoare, nu doar verde, ci și globală, astfel încât școli publice din locuri precum Silicon Valley să poată beneficia de această creștere, deoarece asta nu s-a întâmplat.
Thank you.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)