Today I stand before you as a man who lives life to the full in the here and now. But for a long time, I lived for death.
Stau astăzi în fața voastră, ca bărbat ce își trăiește viața din plin, aici și acum. Însă o lungă perioadă de timp, am trăit pentru moarte.
I was a young man who believed that jihad is to be understood in the language of force and violence. I tried to right wrongs through power and aggression. I had deep concerns for the suffering of others and a strong desire to help and bring relief to them. I thought violent jihad was noble, chivalrous and the best way to help.
Eram un tânăr ce credea că jihadul trebuie înțeles prin limbajul forței și al violenței. Am încercat să îndrept răul prin forță și agresiune. Aveam o profundă îngrijorare cu privire la suferința celorlalți și o dorință puternică de a-i ajuta și de a le aduce alinare. Credeam că jihadul violent este nobil, cavaleresc, și cel mai bun mod de a ajuta.
At a time when so many of our people -- young people especially -- are at risk of radicalization through groups like al-Qaeda, Islamic State and others, when these groups are claiming that their horrific brutality and violence are true jihad, I want to say that their idea of jihad is wrong -- completely wrong -- as was mine, then.
Într-un timp când mulți dintre noi - tinerii, în mod special - sunt în pericol de radicalizare de către grupuri precum al-Qaeda, Statul Islamic și alții, când aceste grupuri pretind că oribila lor cruzime și violență sunt adevăratul jihad, Aș vrea să spun că ideea lor despre jihad este greșită, complet greșită, ca și a mea, atunci.
Jihad means to strive to one's utmost. It includes exertion and spirituality, self-purification and devotion. It refers to positive transformation through learning, wisdom and remembrance of God. The word jihad stands for all those meanings as a whole. Jihad may at times take the form of fighting, but only sometimes, under strict conditions, within rules and limits.
Războiul sfânt înseamnă o străduință din răsputeri. Presupune efort și spiritualitate, autopurificare și devotament. Se referă la o transformare pozitivă, prin învățare, înțelepciune și aducerea aminte de Dumnezeu. Cuvântul „jihad” redă ca întreg toate acele înțelesuri. Jihadul poate lua câteodată forma unei lupte, însă doar rareori, în condiții stricte, în anumite limite, conform unor reguli.
In Islam, the benefit of an act must outweigh the harm or hardship it entails. More importantly, the verses in the Koran that are connected to jihad or fighting do not cancel out the verses that talk about forgiveness, benevolence or patience.
În Islam, folosul unei fapte trebuie să depășească dauna și dificultatea cauzată de aceasta. Mai important, versetele din Coran care sunt legate de jihad sau luptă nu le anulează pe cele care vorbesc despre iertare, mărinimie sau răbdare.
But now I believe that there are no circumstances on earth where violent jihad is permissible, because it will lead to greater harm. But now the idea of jihad has been hijacked. It has been perverted to mean violent struggle wherever Muslims are undergoing difficulties, and turned into terrorism by fascistic Islamists like al-Qaeda, Islamic State and others. But I have come to understand that true jihad means striving to the utmost to strengthen and live those qualities which God loves: honesty, trustworthiness, compassion, benevolence, reliability, respect, truthfulness -- human values that so many of us share.
Însă acum consider că nu există circumstanțe pe pământ conform cărora jihadul violent este permis, pentru că va provoca daune enorme. Însă acum ideea de război sfânt a fost denaturată. A fost coruptă spre a simboliza un conflict violent, în care musulmanii îndură necazuri, și transformată în terorism de către islamiștii fasciști precum al-Qaeda, Statul Islamic și alții. Dar am ajuns să înțeleg că adevăratul jihad semnifică străduință din răsputeri de a consolida și a trăi conform valorilor pe care Dumnezeu le iubește: sinceritate, onestitate, compasiune, mărinimie, seriozitate, respect, loialitate - valori umane pe care mulți dintre noi le împărtășesc.
I was born in Bangladesh, but grew up mostly in England. And I went to school here. My father was an academic, and we were in the UK through his work.
M-am născut în Bangladesh, însă am crescut în Anglia. Am mers la școală aici. Tatăl meu era cadru universitar, iar noi eram acolo datorită ocupației sale.
In 1971 we were in Bangladesh when everything changed. The War of Independence impacted upon us terribly, pitting family against family, neighbor against neighbor. And at the age of 12 I experienced war, destitution in my family, the deaths of 22 of my relatives in horrible ways, as well as the murder of my elder brother. I witnessed killing ... animals feeding on corpses in the streets, starvation all around me, wanton, horrific violence -- senseless violence. I was a young man, teenager, fascinated by ideas. I wanted to learn, but I could not go to school for four years.
În 1971 eram în Bangladesh, când totul s-a schimbat. Războiul de Independență a avut un impact teribil asupra noastră, familiile s-au întors una împotriva celeilalte, vecinii, unul împotriva celuilalt. Iar la vârsta de 12 ani, am experimentat războiul, sărăcia în cadrul familiei mele, moartea a 22 de rude în moduri oribile, precum și uciderea fratelui mai mare. Am fost martor la ucidere... la animale ce se hrăneau cu cadavrele de pe străzi, la foametea din jurul meu, violență excesivă, înspăimântătoare - violență absurdă. Eram tânăr, adolescent, fascinat de idei. Voiam să învăț, dar nu am putut merge la școală patru ani.
After the War of Independence, my father was put in prison for two and a half years, and I used to visit him every week in prison, and homeschooled myself. My father was released in 1973 and he fled to England as a refugee, and we soon followed him. I was 17.
După Războiul de Independență, tatăl meu a stat în închisoare doi ani și jumătate, și obișnuiam să-l vizitez săptămânal la închisoare și să fac școala acasă. Tatăl meu a fost eliberat în 1973 și a fugit în Anglia ca refugiat, iar noi l-am urmat curând. Aveam 17 ani.
So these experiences gave me a sharp awareness of the atrocities and injustices in the world. And I had a strong desire -- a very keen, deep desire -- to right wrongs and help the victims of oppression.
Așadar, aceste experiențe mi-au oferit o conștientizare bruscă a atrocităților și nedreptăților din lume. Aveam o dorință puternică - o dorință ascuțită, profundă - să îndrept injustiția și să ajut victimele opresiunii.
While studying at college in the UK, I met others who showed me how I could channel that desire and help through my religion. And I was radicalized -- enough to consider violence correct, even a virtue under certain circumstances.
Pe când eram la facultate în Marea Britanie am întâlnit oameni care mi-au arătat cum aș putea să canalizez acea dorință și să ajut prin religia mea. Și am fost radicalizat - îndeajuns pentru a crede că violența este dreaptă, ba chiar o virtute, în anumite circumstanțe.
So I became involved in the jihad in Afghanistan. I wanted to protect the Muslim Afghan population against the Soviet army. And I thought that was jihad: my sacred duty, which would be rewarded by God.
Am devenit astfel implicat în jihadul din Afganistan. Voiam să protejez populația musulmană afgană împotriva armatei sovietice. Și am crezut că jihadul era datoria mea sacră, care ar fi răsplătită de Dumnezeu.
I became a preacher. I was one of the pioneers of violent jihad in the UK. I recruited, I raised funds, I trained. I confused true jihad with this perversion as presented by the fascist Islamists -- these people who use the idea of jihad to justify their lust for power, authority and control on earth: a perversion perpetuated today by fascist Islamist groups like al-Qaeda, Islamic State and others.
Am devenit predicator. Am fost unul din inițiatorii războiului violent din Marea Britanie. Am recrutat, am strâns fonduri, am antrenat. Am încurcat adevăratul jihad cu denaturarea prezentată de către islamiștii fasciști - acești oameni care au folosit ideea de jihad pentru a justifica dorința de putere, autoritate și control pe pământ: o denaturare transmisă de grupările islamiste fasciste precum al-Qaeda, Statul Islamic și alții.
For a period of around 15 years, I fought for short periods of time in Kashmir and Burma, besides Afghanistan. Our aim was to remove the invaders, to bring relief to the oppressed victims and of course to establish an Islamic state, a caliphate for God's rule. And I did this openly. I didn't break any laws. I was proud and grateful to be British -- I still am. And I bore no hostility against this, my country, nor enmity towards the non-Muslim citizens, and I still don't.
Timp de 15 ani, am luptat pentru scurte perioade de timp în Cașmir și Birmania, pe lângă Afganistan. Obiectivul nostru era de a înlătura invadatorii, de a aduce alinare victimelor asuprite și, desigur, de a fonda un stat islamic, un califat, așa cum cere Dumnezeu. Și am făcut-o deschis. Nu am încălcat nicio regulă. Eram mândru și recunoscător că eram englez - Încă sunt. Nu eram ostil acesteia, țării mele, nu arătam antipatie cetățenilor non-musulmani, și nici acum n-o fac.
During one battle in Afghanistan, some British men and I formed a special bond with a 15-year-old Afghani boy, Abdullah, an innocent, loving and lovable kid who was always eager to please. He was poor. And boys like him did menial tasks in the camp. And he seemed happy enough, but I couldn't help wonder -- his parents must have missed him dearly. And they must have dreamt about a better future for him. A victim of circumstance caught up in a war, cruelly thrust upon him by the cruel circumstances of the time.
În timpul unei lupte din Afganistan, eu și câțiva englezi ne-am apropiat sufletește de un băiat afgan care avea 15 ani, Abdullah, un copil inocent, iubitor și simpatic, care era mereu dornic să ajute. Era sărac. Iar băieții ca el îndeplineau sarcinile umile în tabără. Părea destul de fericit, dar mă întrebam - cu siguranță părinții îi duceau dorul. Și probabil că visau la un viitor mai bun pentru el. O victimă a circumstanțelor, prinsă într-un război, impus cu cruzime asupra lui de către circumstanțele nemiloase ale timpului.
One day I picked up this unexploded mortar shell in a trench, and I had it deposited in a makeshift mud hut lab. And I went out on a short, pointless skirmish -- always pointless, And I came back a few hours later to discover he was dead. He had tried to recover explosives from that shell. It exploded, and he died a violent death, blown to bits by the very same device that had proved harmless to me. So I started to question. How did his death serve any purpose? Why did he die and I lived?
Într-o zi am luat un aruncător de bombe dintr-o tranșee, și l-am pus într-un laborator improvizat din chirpici. Am ieșit afară într-o altercație scurtă și inutilă - întotdeauna inutilă. Și m-am întors după câteva ore, să-l găsesc mort. Încercase să recupereze explozibil din acel proiectil. A explodat, iar el a murit într-un mod violent, aruncat în aer de același dispozitiv care s-a dovedit inofensiv pentru mine. Așa că am început să mă întreb. Care era rostul morții lui? De ce el era mort și eu trăiam?
I carried on. I fought in Kashmir. I also recruited for the Philippines, Bosnia and Chechnya. And the questions grew.
Am continuat. Am luptat în Cașmir. Am recrutat de asemenea și pentru Filipine, Bosnia și Cecenia. Întrebările se înmulțeau.
Later in Burma, I came across Rohingya fighters, who were barely teenagers, born and brought up in the jungle, carrying machine guns and grenade launchers. I met two 13-year-olds with soft manners and gentle voices. Looking at me, they begged me to take them away to England. They simply wanted to go to school -- that was their dream. My family -- my children of the same age -- were living at home in the UK, going to school, living a safe life. And I couldn't help wonder how much these young boys must have spoken to one another about their dreams for such a life. Victims of circumstances: these two young boys, sleeping rough on the ground, looking up at the stars, cynically exploited by their leaders for their personal lust for glory and power.
Mai târziu în Birmania, m-am întâlnit cu luptătorii Rohingya, care de abia dacă erau adolescenți, născuți și aduși în junglă, cărând mitraliere și lansatoare de rachete. Am întâlnit doi care aveau 13 ani, manierați și cu voci blânde. Privindu-mă, m-au implorat să îi iau în Anglia. Voiau doar să meargă la școală - acesta era visul lor. Familia mea - copiii mei de aceeași vârstă - erau acasă în Marea Britanie, mergeau la școală, trăiau o viață sigură. Și mă întrebam oare cât de mult au vorbit băieții aceștia unul cu celălalt despre visurile lor la așa o viață. Victime ale circumstanțelor: acești doi tineri, ce dormeau afară pe pământ, privind la stele, exploatați în mod cinic de liderii lor pentru propria dorință pentru glorie și putere.
I soon witnessed boys like them killing one another in conflicts between rival groups. And it was the same everywhere ... Afghanistan, Kashmir, Burma, Philippines, Chechnya; petty warlords got the young and vulnerable to kill one another in the name of jihad. Muslims against Muslims. Not protecting anyone against invaders or occupiers; not bringing relief to the oppressed. Children being used, cynically exploited; people dying in conflicts which I was supporting in the name of jihad. And it still carries on today.
Curând am văzut băieți ca aceștia ucigându-se între ei, în conflicte dintre grupări rivale. Era la fel peste tot... Afganistan, Cașmir, Birmania, Filipine, Cecenia; Dictatori militari neînsemnați îi făceau pe cei tineri și vulnerabili să se omoare în numele jihadului. Musulmani împotriva musulmanilor. Fără să protejeze pe nimeni împotriva invadatorilor sau a ocupanților; fără să aducă alinare celor asupriți. Copiii erau folosiți, exploatați în mod cinic; oamenii mureau în conflicte pe care eu le susțineam în numele jihadului. Și continuă și astăzi.
Realizing that the violent jihad I had engaged in abroad was so different -- such a chasm between what I had experienced and what I thought was sacred duty -- I had to reflect on my activities here in the UK. I had to consider my preaching, recruiting, fund-raising, training, but most importantly, radicalizing -- sending young people to fight and die as I was doing -- all totally wrong.
Realizând că jihadul violent la care luasem parte în străinătate era atât de diferit - era o prăpastie atât de mare între ceea ce am experimentat eu și ce consideram drept datorie sacră... A trebuit să reflectez asupra acțiunilor mele în Marea Britanie. A trebuit să mă gândesc la predicile ținute, la recrutare, strângerea de fonduri, antrenare, însă cel mai mult, la radicalizare - la a trimite tinerii să lupte și să moară așa cum făceam - totul era o greșeală.
So I got involved in violent jihad in the mid '80s, starting with Afghanistan. And by the time I finished it was in the year 2000. I was completely immersed in it. All around me people supported, applauded, even celebrated what we were doing in their name. But by the time I learned to get out, completely disillusioned in the year 2000, 15 years had passed.
Am luat parte la un jihad violent la mijlocul anilor '80, începând cu Afganistan. Iar când terminasem, era aproape anul 2000. Eram cufundat cu totul în el. Peste tot în jurul meu oamenii susțineau, aplaudau, ba chiar sărbătoreau ce făceam noi în numele lor. Până să aflu cum să plec de acolo, complet dezamăgit prin anul 2000, trecuseră 15 ani.
So what goes wrong? We were so busy talking about virtue, and we were blinded by a cause. And we did not give ourselves a chance to develop a virtuous character. We told ourselves we were fighting for the oppressed, but these were unwinnable wars. We became the very instrument through which more deaths occurred, complicit in causing further misery for the selfish benefit of the cruel few.
Deci ce merge rău? Eram atât de ocupați să vorbim despre virtuți, și eram orbiți de cauză. Nu ne-am dat o șansă să dobândim un caracter virtuos. Ne spuneam nouă înșine că luptăm pentru cei oprimați, însă acestea erau războaie de necâștigat. Devenisem chiar instrumentul ce provoca mai multe morți, complice la a cauza suferință în continuare pentru beneficiul egoist al câtorva fără inimă.
So over time, a very long time, I opened my eyes. I began to dare to face the truth, to think, to face the hard questions. I got in touch with my soul.
De-a lungul timpului, după o lungă perioadă, am deschis ochii. Am început să îndrăznesc să înfrunt adevărul, să gândesc, să înfrunt întrebările grele. Am luat legătura cu sufletul meu.
What have I learned? That people who engage in violent jihadism, that people who are drawn to these types of extremisms, are not that different to everyone else. But I believe such people can change. They can regain their hearts and restore them by filling them with human values that heal.
Ce am învățat? Faptul că cei ce iau parte în jihaduri violente, că cei care sunt atrași de acest tip de extremism, nu sunt atât de diferiți de ceilalți. Însă cred că acești oameni se pot schimba. Își pot recâștiga inimile și le pot umple cu valori umane care vindecă.
When we ignore the realities, we discover that we accept what we are told without critical reflection. And we ignore the gifts and advantages that many of us would cherish even for a single moment in their lives. I engaged in actions I thought were correct. But now I began to question how I knew what I knew. I endlessly told others to accept the truth, but I failed to give doubt its rightful place.
Când ignorăm realitățile, descoperim că acceptăm ce ni se spune fără să analizăm critic. Și ignorăm daruri și avantaje pe care mulți le-ar prețui chiar și pentru un moment în viața lor. Am participat la acțiuni pe care le-am crezut corecte. Dar acum am început să mă întreb cum am aflat ceea ce știam. Le spuneam altora fără încetare să accepte adevărul, însă nu am reușit să ofer îndoielii locul său de drept.
This conviction that people can change is rooted in my experience, my own journey. Through wide reading, reflecting, contemplation, self-knowledge, I discovered, I realized that Islamists' world of us and them is false and unjust. Through considering the uncertainties in all that we had asserted, to the inviolable truths, incontestable truths, I developed a more nuanced understanding.
Convingerea că oamenii se pot schimba își are rădăcini în experiența mea, în propria mea călătorie. Citind mult, analizând, contemplând, autocunoscându-mă, am descoperit, am realizat că lumea islamiștilor este falsă și nedreaptă. Luând în considerare îndoiala în tot ceea ce afirmăm, în privința adevărurilor sacre, a adevărurilor incontestabile, am dobândit o înțelegere mai nuanțată.
I realized that in a world crowded with variation and contradiction, foolish preachers, only foolish preachers like I used to be, see no paradox in the myths and fictions they use to assert authenticity. So I understood the vital importance of self-knowledge, political awareness and the necessity for a deep and wide understanding of our commitments and our actions, how they affect others.
Am realizat că într-o lume plină de variații și contradicții, de predicatori nesăbuiți, precum am fost și eu, nu se află niciun paradox în miturile și ficțiunile pe care ei le folosesc pentru autenticitate. Am învățat așadar importanța vitală a cunoașterii de sine, a conștiinței politice și a necesității unei înțelegeri profunde și cuprinzătoare a angajamentelor și acțiunilor noastre, și cum îi afectează pe ceilalți.
So my plea today to everyone, especially those who sincerely believe in Islamist jihadism ... refuse dogmatic authority; let go of anger, hatred and violence; learn to right wrongs without even attempting to justify cruel, unjust and futile behavior. Instead create a few beautiful and useful things that outlive us. Approach the world, life, with love. Learn to develop or cultivate your hearts to see goodness, beauty and truth in others and in the world. That way we do matter more to ourselves ... to each other, to our communities and, for me, to God. This is jihad -- my true jihad.
Apelul meu către toată lumea, în mod special către cei ce cred sincer în jihadul islamist... este să refuze autoritatea dogmatică; eliberați-vă de furie, ură și violență; învățați să îndreptați răul fără ca măcar să încercați să justificați purtarea nemiloasă, nedreaptă și inutilă. În schimb, creați câteva lucruri frumoase și folositoare, ce trăiesc mai mult ca noi. Abordați lumea, viața, cu dragoste. Învățați să dezvoltați sau să vă cultivați inimile astfel încât să vedeți bunătate, frumusețe și adevăr în ceilalți și în lume. În acest fel, însemnăm mai mult pentru noi înșine... unul pentru celălalt, pentru comunități și, cred eu, pentru Dumnezeu. Acesta este jihadul - adevăratul meu jihad.
Thank you.
Vă mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)