How many people here would like to live to be at least 80 years old? Yeah. I think we all have this hopeful expectation of living into old age. Let's project out into the future, to your future "you's," and let's imagine that we're all 85. Now, everyone look at two people. One of you probably has Alzheimer's disease.
Câți dintre voi ați vrea să trăiți până la cel puțin 80 de ani? Da. Cred că toți avem această speranță să trăim până la bătrânețe. Să ne gândim în viitor, în viitorul fiecăruia dintre noi și să ne imaginăm că toți avem 85 de ani. Acum, uitați-vă la alte două persoane. Una dintre dumneavoastră probabil are boala Alzheimer.
(Laughter)
(Râsete)
Alright, alright. And maybe you're thinking, "Well, it won't be me." Then, OK. You are a caregiver. So --
Bine, bine. Poate vă gândiți: „Ei bine, nu voi fi eu.” Sigur. Atunci aveți grijă de un bolnav. Așa că...
(Laughter)
(Râsete)
so in some way, this terrifying disease is likely to affect us all.
așa că, într-un fel sau altul, această boală îngrozitoare probabil că ne va afecta pe toți.
Part of the fear around Alzheimer's stems from the sense that there's nothing we can do about it. Despite decades of research, we still have no disease-modifying treatment and no cure. So if we're lucky enough to live long enough, Alzheimer's appears to be our brain's destiny.
O parte din teama din jurul bolii Alzheimer e dată de sentimentul că nu putem face nimic împotriva ei. În ciuda deceniilor de cercetări, nu avem niciun tratament care s-o încetinească și niciun remediu. Așadar, dacă suntem norocoși și trăim mult, boala Alzheimer pare să fie destinul creierelor noastre.
But maybe it doesn't have to be. What if I told you we could change these statistics, literally change our brain's destiny, without relying on a cure or advancements in medicine?
Dar poate că nu trebuie să fie așa. Ce-ați zice dacă v-aș spune că putem schimba aceste statistici, că putem schimba efectiv destinul creierelor noastre, fără a ne baza pe un remediu sau pe progresele medicinei?
Let's begin by looking at what we currently understand about the neuroscience of Alzheimer's. Here's a picture of two neurons connecting. The point of connection, this space circled in red, is called the synapse. The synapse is where neurotransmitters are released. This is where signals are transmitted, where communication happens. This is where we think, feel, see, hear, desire ... and remember. And the synapse is where Alzheimer's happens.
Să începem prin a menționa ce știm în prezent despre știința din spatele bolii Alzheimer. Iată o imagine cu doi neuroni conectați. Punctul de conexiune, acest spațiu încercuit cu roșu, se numește sinapsă. Acesta e locul unde sunt eliberați neurotransmițătorii. Aici se transmit semnalele și are loc comunicarea. Aici gândim, simțim, vedem, auzim, dorim... și aici ne amintim. Sinapsa e și locul unde apare boala Alzheimer.
Let's zoom in on the synapse and look at a cartoon representation of what's going on. During the business of communicating information, in addition to releasing neurotransmitters like glutamate into the synapse, neurons also release a small peptide called amyloid beta. Normally, amyloid beta is cleared away metabolized by microglia, the janitor cells of our brains. While the molecular causes of Alzheimer's are still debated, most neuroscientists believe that the disease begins when amyloid beta begins to accumulate. Too much is released, or not enough is cleared away, and the synapse begins to pile up with amyloid beta. And when this happens, it binds to itself, forming sticky aggregates called amyloid plaques.
S-o detaliem puțin și să ne uităm la o ilustrație a procesului. În timpul comunicării informațiilor, pe lângă faptul că eliberează transmițători ca glutamatul în sinapsă, neuronii eliberează și o mică peptidă numită beta-amiloid. În mod normal, aceasta e curățată și metabolizată de microglie, celulele ce fac curățenie în creier. Deși cauzele moleculare ale bolii Alzheimer sunt încă neclare, majoritatea specialiștilor în neuroștiințe cred că boala începe atunci când beta-amiloidul începe să se acumuleze. Fie se eliberează prea mult, fie nu este eliminat destul, iar sinapsele încep să se umple de beta-amiloid. Iar când se întâmplă acest lucru, el se unește, formând agregate lipicioase numite plăci de amiloid.
How many people here are 40 years old or older? You're afraid to admit it now. This initial step into the disease, this presence of amyloid plaques accumulating, can already be found in your brains. The only way we could be sure of this would be through a PET scan, because at this point, you are blissfully unaware. You're not showing any impairments in memory, language, or cognition ... yet. We think it takes at least 15 to 20 years of amyloid plaque accumulation before it reaches a tipping point, then triggering a molecular cascade that causes the clinical symptoms of the disease. Prior to the tipping point, your lapses in memory might include things like, "Why did I come in this room?" or "Oh ... what's his name?" or "Where did I put my keys?"
Câți dintre dvs. aveți peste 40 de ani? Acum vă e teamă să recunoașteți. Acest prim pas, prezența plăcilor de amiloid care se acumulează, poate fi observat deja în creierele voastre. Singurul mod de a ști sigur ar fi prin efectuarea unei scanări PET, deoarece în prezent, din fericire, nu sunteți conștienți de acest lucru. Nu aveți probleme de memorie, de limbaj sau de gândire... încă. Credem că durează cel puțin 15-20 de ani pentru ca placa de amiloid să se acumuleze și să ajungă la punctul limită, declanșând o cascadă moleculară ce cauzează simptomele clinice ale bolii. Înainte de acest punct limită, problemele de memorie pot include lucruri precum: „De ce am venit în camera asta?” sau „O... cum îl cheamă?” sau „Unde mi-am pus cheile?”
Now, before you all start freaking out again, because I know half of you did at least one of those in the last 24 hours -- these are all normal kinds of forgetting. In fact, I would argue that these examples might not even involve your memory, because you didn't pay attention to where you put your keys in the first place. After the tipping point, the glitches in memory, language and cognition are different. Instead of eventually finding your keys in your coat pocket or on the table by the door, you find them in the refrigerator, or you find them and you think, "What are these for?"
Acum, înainte să vă speriați din nou, deoarece știu că jumătate din voi ați făcut măcar unul din aceste lucruri în ultimele 24 de ore, acestea sunt tipuri normale de uitare. De fapt, aș spune chiar că sunt niște exemple care nici nu implică memoria, deoarece nu ați fost atenți unde v-ați pus cheile, în primul rând. După punctul limită, problemele de memorie, limbaj și cogniție sunt diferite. În loc să vă găsiți în final cheile în buzunarul de la haină sau pe masă, le găsiți în frigider sau dați peste ele și gândiți: „Pentru ce sunt astea?”
So what happens when amyloid plaques accumulate to this tipping point? Our microglia janitor cells become hyper-activated, releasing chemicals that cause inflammation and cellular damage. We think they might actually start clearing away the synapses themselves. A crucial neural transport protein called "tau" becomes hyperphosphorylated and twists itself into something called "tangles," which choke off the neurons from the inside. By mid-stage Alzheimer's, we have massive inflammation and tangles and all-out war at the synapse and cell death.
Dar ce se întâmplă atunci când plăcile ating acest punct limită? Celulele microgliale care fac curățenie devin hiperactive, eliberând substanțe chimice ce provoacă inflamație și deteriorări celulare. Credem că pot începe să elimine chiar sinapsele. O proteină esențială de transport neural numită „tau” devine hiperfosforilată și formează un fel de „încurcături”, care sugrumă neuronii din interior. La Alzheimer în stadiu mijlociu, avem inflamație masivă, „încurcături” și un adevărat război la nivelul celulelor, aducând cu sine moartea celulară.
So if you were a scientist trying to cure this disease, at what point would you ideally want to intervene? Many scientists are betting big on the simplest solution: keep amyloid plaques from reaching that tipping point, which means that drug discovery is largely focused on developing a compound that will prevent, eliminate, or reduce amyloid plaque accumulation. So the cure for Alzheimer's will likely be a preventative medicine. We're going to have to take this pill before we reach that tipping point, before the cascade is triggered, before we start leaving our keys in the refrigerator. We think this is why, to date, these kinds of drugs have failed in clinical trials -- not because the science wasn't sound, but because the people in these trials were already symptomatic. It was too late. Think of amyloid plaques as a lit match. At the tipping point, the match sets fire to the forest. Once the forest is ablaze, it doesn't do any good to blow out the match. You have to blow out the match before the forest catches fire.
Așadar, dacă ați fi cercetători și ați încerca să vindecați această boală, în ce moment ați dori să interveniți? Mulți specialiști pariază pe soluția cea mai simplă: să împiedice plăcile de amiloid să ajungă la acel punct limită. Asta înseamnă că cercetările farmaceutice se concentrează pe dezvoltarea unui compus care va preveni, va elimina sau va reduce acumularea plăcilor de amiloid. Prin urmare, leacul pentru boala Alzheimer ar putea fi un medicament preventiv. Va trebui să luăm această pastilă înainte să atingem punctul limită, înainte să se declanșeze cascada, înainte să începem să ne lăsăm cheile în frigider. Credem că de aceea, până în prezent, aceste medicamente nu au trecut de studiile clinice -- nu deoarece partea științifică nu era corectă, ci deoarece persoanele eșantionate aveau deja simptome. Era prea târziu. Gândiți-vă la plăcile de amiloid ca la un chibrit aprins. La punctul limită, chibritul aprinde pădurea. Odată început incendiul forestier, nu prea e de ajutor să suflăm în chibrit. Trebuie să stingem chibritul înainte să ia foc pădurea.
Even before scientists sort this out, this information is actually really good news for us, because it turns out that the way we live can influence the accumulation of amyloid plaques. And so there are things we can do to keep us from reaching that tipping point.
Chiar și în lipsa unei soluții, aceste informații sunt, de fapt, vești bune pentru noi, deoarece se pare că modul nostru de viață poate influența acumularea plăcilor de amiloid. Există lucruri pe care le putem face pentru a nu atinge punctul limită.
Let's picture your risk of Alzheimer's as a see-saw scale. We're going to pile risk factors on one arm, and when that arm hits the floor, you are symptomatic and diagnosed with Alzheimer's. Let's imagine you're 50 years old. You're not a spring chicken anymore, so you've accumulated some amyloid plaques with age. Your scale is tipped a little bit.
Să ne imaginăm riscul de Alzheimer ca pe o balanță. Vom aduna factorii de risc de o parte, iar când brațul balanței atinge podeaua, apar simptomele și diagnosticul de boală Alzheimer. Să zicem că aveți 50 de ani. Nu mai sunteți chiar tineri, așa că ați acumulat ceva plăci de amiloid cu trecerea timpului. Balanța înclină puțin într-o parte.
Now let's look at your DNA. We've all inherited our genes from our moms and our dads. Some of these genes will increase our risk and some will decrease it. If you're like Alice in "Still Alice," you've inherited a rare genetic mutation that cranks out amyloid beta, and this alone will tip your scale arm to the ground. But for most of us, the genes we inherit will only tip the arm a bit. For example, APOE4 is a gene variant that increases amyloid, but you can inherit a copy of APOE4 from mom and dad and still never get Alzheimer's, which means that for most of us, our DNA alone does not determine whether we get Alzheimer's. So what does? We can't do anything about getting older or the genes we've inherited. So far, we haven't changed our brain's destiny.
Acum să analizăm ADN-ul. Cu toții moștenim gene de la mamele și de la tații noștri. Unele dintre acestea ne vor crește riscul, iar altele îl vor diminua. Dacă sunteți ca Alice din „Still Alice”, ați moștenit o mutație genetică rară ce produce beta-amiloid, iar acest lucru va înclina automat brațul balanței până la pământ. Dar, pentru majoritatea, genele moștenite vor avea doar un efect redus. De exemplu, APOE4 este o variantă genetică ce mărește producția de amiloid, dar puteți moșteni câte o copie a genei atât de la mamă, cât și de la tată și totuși să nu faceți niciodată boala. Asta înseamnă că pentru majoritatea, nu doar ADN-ul determină dacă vom avea boala Alzheimer. Ce mai este important? Nu putem face nimic legat de îmbătrânire sau de genele moștenite. Până aici, nu putem schimba destinul creierului.
What about sleep? In slow-wave deep sleep, our glial cells rinse cerebral spinal fluid throughout our brains, clearing away metabolic waste that accumulated in our synapses while we were awake. Deep sleep is like a power cleanse for the brain. But what happens if you shortchange yourself on sleep? Many scientists believe that poor sleep hygiene might actually be a predictor of Alzheimer's. A single night of sleep deprivation leads to an increase in amyloid beta. And amyloid accumulation has been shown to disrupt sleep, which in turn causes more amyloid to accumulate. And so now we have this positive feedback loop that's going to accelerate the tipping of that scale.
Dar cum rămâne cu somnul? În somnul profund, cu unde lente, celulele gliale transportă fluidul spinal prin creier, curățând deșeurile metabolice acumulate în sinapse în perioada de veghe. Somnul profund este ca o curățenie generală pentru creier. Dar ce se întâmplă dacă nu dormiți destul? Mulți oameni de știință cred că o proastă igienă a somnului poate prezice boala Alzheimer. O singură noapte pierdută duce la creșterea nivelului de beta-amiloid. Iar acumularea amiloidului perturbă somnul, făcând să se adune și mai mult din această substanță. Ajungem la o buclă de feedback pozitiv, care va accelera înclinarea balanței.
What else? Cardiovascular health. High blood pressure, diabetes, obesity, smoking, high cholesterol, have all been shown to increase our risk of developing Alzheimer's. Some autopsy studies have shown that as many as 80 percent of people with Alzheimer's also had cardiovascular disease. Aerobic exercise has been shown in many studies to decrease amyloid beta in animal models of the disease. So a heart-healthy Mediterranean lifestyle and diet can help to counter the tipping of this scale.
Ce altceva? Sănătatea cardiovasculară. Hipertensiunea, diabetul, obezitatea, fumatul, colesterolul ridicat, toate sporesc riscul de a dezvolta boala Alzheimer. Unele studii în urma autopsiilor au demonstrat că până la 80% din persoanele cu boala Alzheimer aveau și boli cardiovasculare. Multe studii au arătat că exercițiile aerobice scad nivelul de beta-amiloid în modelele animale ale bolii. Așadar, un stil de viață sănătos pentru inimă și o dietă mediteraneană pot contracara înclinarea balanței.
So there are many things we can do to prevent or delay the onset of Alzheimer's. But let's say you haven't done any of them. Let's say you're 65; there's Alzheimer's in your family, so you've likely inherited a gene or two that tips your scale arm a bit; you've been burning the candle at both ends for years; you love bacon; and you don't run unless someone's chasing you.
Sunt multe lucruri pe care le putem face ca să prevenim sau să întârziem instalarea bolii Alzheimer. Să zicem, însă, că nu ați făcut niciunul dintre ele. Să presupunem că aveți 65 de ani; aveți persoane cu Alzheimer în familie, deci probabil ați moștenit o genă sau două care înclină puțin brațul balanței, ați exagerat cu oboseala ani de zile, vă place costița afumată și nu alergați decât dacă vă urmărește cineva.
(Laughter)
(Râsete)
Let's imagine that your amyloid plaques have reached that tipping point. Your scale arm has crashed to the floor. You've tripped the cascade, setting fire to the forest, causing inflammation, tangles, and cell death. You should be symptomatic for Alzheimer's. You should be having trouble finding words and keys and remembering what I said at the beginning of this talk. But you might not be.
Să ne imaginăm că plăcile de amiloid au ajuns la punctul limită. Brațul balanței s-a prăbușit pe podea. Cascada a pornit, pădurea a luat foc, cauzând inflamația, „încurcăturile” și moartea celulară. Ar trebui să aveți simptome de Alzheimer. Ar trebui să nu vă puteți găsi cuvintele și cheile și să nu vă mai amintiți ce am spus la începutul discursului. Dar e posibil să nu fie așa.
There's one more thing you can do to protect yourself from experiencing the symptoms of Alzheimer's, even if you have the full-blown disease pathology ablaze in your brain. It has to do with neural plasticity and cognitive reserve. Remember, the experience of having Alzheimer's is ultimately a result of losing synapses. The average brain has over a hundred trillion synapses, which is fantastic; we've got a lot to work with. And this isn't a static number. We gain and lose synapses all the time, through a process called neural plasticity. Every time we learn something new, we are creating and strengthening new neural connections, new synapses.
Mai puteți face un lucru pentru a vă proteja de simptomele bolii Alzheimer, chiar dacă patologia bolii e prezentă deja la nivelul creierului. E vorba de plasticitatea neuronală și de rezerva cognitivă. Nu uitați, simptomele bolii Alzheimer sunt, în final, un rezultat al pierderii sinapselor. Un creier obișnuit are peste o sută de trilioane de sinapse. E fantastic; avem cu ce lucra. Iar numărul nu e static. Realizăm și pierdem sinapse permanent, printr-un proces numit plasticitate neuronală. De fiecare dată când învățăm ceva nou, creăm și consolidăm noi conexiuni neurale, noi sinapse.
In the Nun Study, 678 nuns, all over the age of 75 when the study began, were followed for more than two decades. They were regularly given physical checkups and cognitive tests, and when they died, their brains were all donated for autopsy. In some of these brains, scientists discovered something surprising. Despite the presence of plaques and tangles and brain shrinkage -- what appeared to be unquestionable Alzheimer's -- the nuns who had belonged to these brains showed no signs of having the disease while they were alive.
În Studiul Maicilor, 678 de călugărițe, toate trecute de 75 de ani la începerea studiului, au fost urmărite pentru mai bine de două decenii. Li s-au efectuat controale fizice și teste cognitive regulate, iar când au murit, creierele lor au fost donate pentru autopsie. La unele dintre acestea, cercetătorii au descoperit ceva surprinzător. În ciuda prezenței plăcilor, a „încurcăturilor” și atrofiei cerebrale, semne clare ale bolii Alzheimer, femeile cărora le aparțineau creierele nu prezentaseră semne ale bolii pe parcursul vieții.
How can this be? We think it's because these nuns had a high level of cognitive reserve, which is a way of saying that they had more functional synapses. People who have more years of formal education, who have a high degree of literacy, who engage regularly in mentally stimulating activities, all have more cognitive reserve. They have an abundance and a redundancy in neural connections. So even if they have a disease like Alzheimer's compromising some of their synapses, they've got many extra backup connections, and this buffers them from noticing that anything is amiss.
Cum se poate? Credem că motivul este că maicile aveau un nivel ridicat de rezerve cognitive, un alt mod de a spune că aveau mai multe sinapse funcționale. Oamenii cu mai mulți ani de educație formală, cu un grad mai ridicat de alfabetizare, care se implică regulat în activități ce stimulează mintea, toți au rezerve cognitive mai mari. Aceștia prezintă o abundență și o redundanță a conexiunilor neurale. Astfel, chiar dacă au o boală precum Alzheimer, care le compromite o parte din sinapse, au multe conexiuni de rezervă, care-i împiedică să observe că ceva nu e în regulă.
Let's imagine a simplified example. Let's say you only know one thing about a subject. Let's say it's about me. You know that Lisa Genova wrote "Still Alice," and that's the only thing you know about me. You have that single neural connection, that one synapse. Now imagine you have Alzheimer's. You have plaques and tangles and inflammation and microglia devouring that synapse. Now when someone asks you, "Hey, who wrote 'Still Alice?'" you can't remember, because that synapse is either failing or gone. You've forgotten me forever.
Să ne imaginăm un exemplu simplificat. Să zicem că știți un singur lucru despre cineva. De exemplu, despre mine. Știți că Lisa Genova a scris „Still Alice” și nimic mai mult. Aveți o singură conexiune neurală, o singură sinapsă. Acum imaginați-vă că aveți boala Alzheimer. Aveți plăci, „încurcături”, inflamații și microglii care devorează exact acea sinapsă. Acum, când cineva vă întreabă: „Hei, cine a scris 'Still Alice'?”, nu vă mai amintiți, deoarece sinapsa respectivă a dispărut sau s-a deteriorat. M-ați uitat pentru totdeauna.
But what if you had learned more about me? Let's say you learned four things about me. Now imagine you have Alzheimer's, and three of those synapses are damaged or destroyed. You still have a way to detour the wreckage. You can still remember my name. So we can be resilient to the presence of Alzheimer's pathology through the recruitment of yet-undamaged pathways. And we create these pathways, this cognitive reserve, by learning new things. Ideally, we want these new things to be as rich in meaning as possible, recruiting sight and sound and associations and emotion.
Dar ce-ar fi dacă ați ști mai multe despre mine? Să zicem că știți patru lucruri. Acum, imaginați-vă că aveți Alzheimer și trei dintre aceste sinapse au fost deteriorate sau distruse. Tot mai aveți un mod de a deturna dezastrul. Încă vă mai puteți aminti numele meu. Așadar, putem rezista patologiei Alzheimer prin recrutarea unor căi de comunicare încă nedeteriorate. Pentru a crea aceste căi, această rezervă cognitivă, trebuie să învățăm lucruri noi. În mod ideal, am vrea ca acestea să fie cât mai semnificative cu putință, conectând imaginea, sunetul, asocierile și emoțiile.
So this really doesn't mean doing crossword puzzles. You don't want to simply retrieve information you've already learned, because this is like traveling down old, familiar streets, cruising neighborhoods you already know. You want to pave new neural roads. Building an Alzheimer's-resistant brain means learning to speak Italian, meeting new friends, reading a book, or listening to a great TED Talk.
Deci nu prea e vorba despre cuvinte încrucișate. Nu încercați doar să utilizați informații învățate deja, deoarece e ca și cum ați călători pe străzi vechi și cunoscute, din cartiere pe care le știți deja. Ideea e să pavați noi drumuri neurale. Pentru a construi un creier rezistent la Alzheimer, puteți să învățați limba italiană, să vă faceți prieteni noi, să citiți o carte sau să ascultați un discurs TED interesant.
And if, despite all of this, you are someday diagnosed with Alzheimer's, there are three lessons I've learned from my grandmother and the dozens of people I've come to know living with this disease. Diagnosis doesn't mean you're dying tomorrow. Keep living. You won't lose your emotional memory. You'll still be able to understand love and joy. You might not remember what I said five minutes ago, but you'll remember how I made you feel. And you are more than what you can remember.
Iar dacă, în ciuda acestor lucruri, veți fi cândva diagnosticați cu Alzheimer, iată trei lecții pe care le-am învățat de la bunica mea și de la zecile de oameni pe care i-am cunoscut și care trăiesc cu boala. Diagnosticul nu înseamnă că veți muri mâine. Continuați să trăiți. Nu vă veți pierde memoria emoțională. Veți continua să înțelegeți dragostea și bucuria. Poate că nu vă veți aminti ce-am spus cu cinci minute în urmă, dar vă veți aminti cum v-am făcut să vă simțiți. Sunteți mai mult decât suma lucrurilor pe care vi le amintiți.
Thank you.
Vă mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)