Let's say that it would take you ten minutes to solve this puzzle. How long would it take if you received constant electric shocks to your hands? Longer, right? Because the pain would distract you from the task. Well, maybe not; it depends on how you handle pain. Some people are distracted by pain. It takes them longer to complete a task, and they do it less well. Other people use tasks to distract themselves from pain, and those people actually do the task faster and better when they're in pain than when they're not. Some people can just send their mind wandering to distract themselves from pain. How can different people be subjected to the exact same painful stimulus and yet experience the pain so differently? And why does this matter? First of all, what is pain? Pain is an unpleasant sensory and emotional experience, associated with actual or potential tissue damage. Pain is something we experience, so it's best measured by what you say it is. Pain has an intensity; you can describe it on a scale from zero, no pain, to ten, the most pain imaginable. But pain also has a character, like sharp, dull, burning, or aching. What exactly creates these perceptions of pain? Well, when you get hurt, special tissue damage-sensing nerve cells, called nociceptors, fire and send signals to the spinal cord and then up to the brain. Processing work gets done by cells called neurons and glia. This is your Grey matter. And brain superhighways carry information as electrical impulses from one area to another. This is your white matter. The superhighway that carries pain information from the spinal cord to the brain is our sensing pathway that ends in the cortex, a part of the brain that decides what to do with the pain signal. Another system of interconnected brain cells called the salience network decides what to pay attention to. Since pain can have serious consequences, the pain signal immediately activates the salience network. Now, you're paying attention. The brain also responds to the pain and has to cope with these pain signals. So, motor pathways are activated to take your hand off a hot stove, for example. But modulation networks are also activated that deliver endorphins and enkephalins, chemicals released when you're in pain or during extreme exercise, creating the runner's high. These chemical systems help regulate and reduce pain. All these networks and pathways work together to create your pain experience, to prevent further tissue damage, and help you to cope with pain. This system is similar for everyone, but the sensitivity and efficacy of these brain circuits determines how much you feel and cope with pain. This is why some people have greater pain than others and why some develop chronic pain that does not respond to treatment, while others respond well. Variability in pain sensitivities is not so different than all kinds of variability in responses to other stimuli. Like how some people love roller coasters, but other people suffer from terrible motion sickness. Why does it matter that there is variability in our pain brain circuits? Well, there are many treatments for pain, targeting different systems. For mild pain, non-prescription medications can act on cells where the pain signals start. Other stronger pain medicines and anesthetics work by reducing the activity in pain-sensing circuits or boosting our coping system, or endorphins. Some people can cope with pain using methods that involve distraction, relaxation, meditation, yoga, or strategies that can be taught, like cognitive behavioral therapy. For some people who suffer from severe chronic pain, that is pain that doesn't go away months after their injury should have healed, none of the regular treatments work. Traditionally, medical science has been about testing treatments on large groups to determine what would help a majority of patients. But this has usually left out some who didn't benefit from the treatment or experienced side effects. Now, new treatments that directly stimulate or block certain pain-sensing attention or modulation networks are being developed, along with ways to tailor them to individual patients, using tools like magnetic resonance imaging to map brain pathways. Figuring out how your brain responds to pain is the key to finding the best treatment for you. That's true personalized medicine.
Să spunem că îți ia zece minute să rezolvi puzzle-ul acesta. Cât ar dura dacă ai primi constant șocuri electrice la mâini? Mai mult, nu? Pentru că durerea te-ar distrage. Ei bine, poate că nu; depinde de rezistența ta la durere. Unii oameni sunt distrași din cauza durerii. Pentru ei durează mai mult să termine sarcina și o fac mai prost. Alții folosesc sarcini ca să uite de durere, iar aceștia termină sarcina mai repede și mai bine când au dureri, decât când nu au. Unii oameni pot să-și lase mintea să „colinde” pentru a-și distrage atenția de la durere. Cum pot diferiți oameni să fie supuși aceluiași stimul dureros și să simtă durerea atât de diferit? Și de ce contează asta? Întâi, ce e durerea? Durerea e o experiență senzorială și emoțională neplăcută, asociată cu distrugerea sau potențiala distrugere a țesuturilor. Durerea este ceva ce experimentăm, așa că e cel mai bine măsurată după ceea ce spunem. Durerea are intensitate; poți să o descrii pe o scară de la zero, nicio durere, la zece, cea mai mare durere imaginabilă. Dar durerea are și caracter, poate fi ascuțită, surdă, arzătoare sau intensă. Ce creează mai exact percepțiile de durere? Când te rănești, țesutul special al celulelor nervoase ce simt durerea, numite nociceptori, creează și trimit semnale către măduva spinării și mai apoi spre creier. Procesarea acestora se efectuează de către celule: neuroni și celule gliale. Asta este materia cenușie. Autostrăzile creierului duc informații sub formă de impulsuri electrice dintr-o parte către cealaltă. Aceasta este materia albă. Autostrada ce transmite informația durerii de la măduva spinării către creier este calea senzorială ce se termină în cortex, partea creierului care decide ce să facă cu semnalul durerii. Alt sistem de celule ale creierului, numit „the salience network” decide ce o să ia în considerare. Deoarece durerea poate avea consecințe serioase, semnalul dureros activează instant rețeaua. Acum, ești atent. Creierul răspunde și la durere și face față acestor semnale de durere. Căile motorii se activează să-ți tragi mâna de pe cuptorul încins, de exemplu. Dar rețelele modulare sunt activate și livrează endorfine și encefaline, substanțe ce se eliberează când ai dureri sau în timpul antrenamentelor extreme, creând euforia alergătorului. Aceste sisteme chimice ajută la reglarea și reducerea durerii. Toate aceste rețele și căi lucrează împreună la crearea experienței durerii, pentru a preveni distrugerea țesutului, să ne ajute să facem față durerii. Acest sistem e similar pentru toată lumea, dar sensibilitatea și eficacitatea circuitelor creierului determină cât de mult simți durerea și cum îi faci față. De asta unii oameni au dureri mai mari decât alții, și de ce unii dezvoltă dureri cronice ce nu răspund la tratamente, în timp ce alții răspund bine. Variabilitatea în sensibilitatea durerii nu este așa diferită față de alte tipuri de variabilitate ca răspuns la alți stimuli. Cum unor oameni le place montagne russe, dar alții suferă de rău de mișcare. De ce contează că există variabilitate în circuitele creierelor noastre? Există multe tratamente pentru durere, direcționate către diferite sisteme. Pentru durere medie, medicamentele fără prescripție acționează asupra celulelor de unde pornește semnalul durerii. Alte analgezice și anestezice mai puternice lucrează prin reducerea activității în circuitele ce simt durerea sau stimulează sistemul să facă față durerii, sau endorfine. Unii oameni pot face față durerii cu metode cum ar fi distragerea, relaxarea, meditația, yoga, sau strategii ce pot fi învățate, ca terapia cognitiv-comportamentală. Pentru unii oameni care suferă de durere cronică severă, adică durere care nu trece luni întregi după ce rana ar fi trebuit să se vindece, tratamentele obișnuite nu funcționează. Tradițional, medicina testează tratamente pe grupuri mari, ca să determine ce ajută majoritatea pacienților. Dar de obicei, sunt uitați cei pentru care tratamentul nu funcționează sau au efecte secundare. Acum, noile tratamente ce stimulează direct sau blochează anumite rețele senzoriale de durere sau de modulare sunt dezvoltate alături de căi pentru personalizarea lor pentru pacienți individuali, folosind instrumente ca imagistica prin rezonanță magnetică pentru a vedea conexiunile creierului. Pentru a găsi cel mai bun tratament, trebuie aflat cum creierul fiecăruia răspunde la durere. Asta înseamnă medicină personalizată.