In 1995, the British Medical Journal published an astonishing report about a 29-year-old builder. He accidentally jumped onto a 15-centimeter nail, which pierced straight through his steel-toed boot. He was in such agonizing pain that even the smallest movement was unbearable. But when the doctors took off his boot, they faced a surprising sight: the nail had never touched his foot at all.
În 1995, revista British Medical Journal a publicat un raport uimitor despre un constructor în vârstă de 29 de ani. El a călcat din greșeală pe un cui de 15 cm, care i-a străpuns cizma cu bombeu de oțel. Avea o durere atât de cumplită, încât și cea mai mică mișcare era insuportabilă. Însă când doctorii i-au scos cizma, au fost surprinși de ce au văzut: cuiul nu-i atinsese deloc piciorul.
For hundreds of years, scientists thought that pain was a direct response to damage. By that logic, the more severe an injury is, the more pain it should cause. But as we’ve learned more about the science of pain, we’ve discovered that pain and tissue damage don’t always go hand in hand, even when the body’s threat signaling mechanisms are fully functioning. We’re capable of experiencing severe pain out of proportion to an actual injury, and even pain without any injury, like the builder, or the well-documented cases of male partners of pregnant women experiencing pain during the pregnancy or labor.
Timp de sute de ani, cercetătorii au crezut că durerea e o reacție directă la leziuni. Potrivit acestei logici, cu cât e mai gravă o rană, cu atât mai multă durere ar trebui să provoace. Întrucât am învățat mai multe despre știința durerii, am descoperit că durerea și leziunile țesuturilor nu se află mereu în strânsă legătură, chiar și când mecanismele de amenințare a corpului sunt deplin funcționale. Putem simți o durere puternică, disproporționată, la o rană adevărată, dar și fără nicio rană, precum acel constructor, sau cazurile dovedite în care partenerii femeilor însărcinate simt dureri în timpul sarcinii sau al travaliului.
What’s going on here? There are actually two phenomena at play: the experience of pain, and a biological process called nociception. Nociception is part of the nervous system’s protective response to harmful or potentially harmful stimuli. Sensors in specialized nerve endings detect mechanical, thermal, and chemical threats. If enough sensors are activated, electrical signals shoot up the nerve to the spine and on to the brain. The brain weighs the importance of these signals and produces pain if it decides the body needs protection. Typically, pain helps the body avoid further injury or damage. But there are a whole set of factors besides nociception that can influence the experience of pain— and make pain less useful.
Ce se întâmplă în acest caz? Există două fenomene la mijloc: percepția durerii și un proces biologic, numit nocicepție. Nocicepția face parte din reacția de protecție a sistemului nervos la stimulii dăunători sau potențial dăunători. Senzorii din terminațiile nervoase specializate detectează amenințările mecanice, termice și chimice. Dacă sunt activați suficienți senzori, semnalele electrice sunt transmise prin nerv către coloana vertebrală și apoi către creier. Creierul analizează importanța acestor semnale și provoacă durere dacă consideră că organismul are nevoie de protecție. În mod normal, durerea ajută organismul să evite alte vătămări. Însă în afară de nocicepție, există o mulțime de factori care pot influența percepția durerii și o pot face mai puțin benefică.
First, there are biological factors that amplify nociceptive signals to the brain.
În primul rând, există factori biologici
If nerve fibers are activated repeatedly, the brain may decide they need to be more sensitive to adequately protect the body from threats. More stress sensors can be added to nerve fibers until they become so sensitive that even light touches to the skin spark intense electrical signals. In other cases, nerves adapt to send signals more efficiently, amplifying the message. These forms of amplification are most common in people experiencing chronic pain, which is defined as pain lasting more than 3 months. When the nervous system is nudged into an ongoing state of high alert, pain can outlast physical injury. This creates a vicious cycle in which the longer pain persists, the more difficult it becomes to reverse.
care amplifică semnalele nociceptive transmise creierului. Dacă fibrele nervoase sunt activate în mod repetat, creierul poate considera că ele trebuie să devină mai sensibile pentru a proteja corespunzător organismul de amenințări. La fibrele nervoase pot fi adăugați mai mulți senzori de stres, până când acestea devin atât de sensibile încât și atingerile ușoare ale pielii generează semnale electrice puternice. În alte cazuri, nervii se adaptează pentru a trimite semnale mai eficient, prin amplificarea mesajului. Aceste forme de amplificare sunt cele mai frecvente la persoanele care se confruntă cu durere cronică, fiind definită ca o durere ce persistă mai mult de 3 luni. Atunci când sistemul nervos e supus unei stări de alertă permanentă, durerea poate persista mai mult decât leziunile fizice. Acest lucru duce la un cerc vicios în care, cu cât mai mult persistă durerea, cu atât devine mai dificil de ameliorat.
Psychological factors clearly play a role in pain too, potentially by influencing nociception and by influencing the brain directly. A person’s emotional state, memories, beliefs about pain and expectations about treatment can all influence how much pain they experience. In one study, children who reported believing they had no control over pain actually experienced more intense pain than those who believed they had some control. Features of the environment matter too: In one experiment, volunteers with a cold rod placed on the back of their hand reported feeling more pain when they were shown a red light than a blue one, even though the rod was the same temperature each time. Finally, social factors like the availability of family support can affect perception of pain. All of this means that a multi-pronged approach to pain treatment that includes pain specialists, physical therapists, clinical psychologists, nurses and other healthcare professionals is often most effective.
Și factorii psihologici joacă un rol important pentru durere și pot influența nocicepția și creierul în mod direct. Emoțiile, amintirile, opiniile despre durere și așteptările unei persoane cu privire la tratament pot influența intensitatea durerii pe care o resimt. Potrivit unui studiu, copiii care au susținut că nu pot controla durerea au simțit de fapt o durere mai intensă decât cei care au crezut că o pot controla. Factorii de mediu contează de asemenea. În cadrul unui experiment, voluntarii care aveau o tijă rece plasată pe dosul mâinii au declarat că au simțit o durere mai mare când li s-a arătat o lumină roșie decât în cazul uneia albastre, deși tija avea de fiecare dată aceeași temperatură. În cele din urmă, factorii sociali, precum sprijinul familiei, pot influența percepția durerii. Acestea arată că abordarea durerii pe mai multe planuri, cu specialiști în durere, fizioterapeuți, psihologi clinici, asistenți medicali și alte cadre medicale, e adesea cea mai eficientă metodă.
We’re only beginning to uncover the mechanisms behind the experience of pain, but there are some promising areas of research. Until recently, we thought the glial cells surrounding neurons were just support structures, but now we know they have a huge role in influencing nociception. Studies have shown that disabling certain brain circuits in the amygdala can eliminate pain in rats. And genetic testing in people with rare disorders that prevent them from feeling pain have pinpointed several other possible targets for drugs and perhaps eventually gene therapy.
Abia acum începem să descoperim mecanismele de la baza percepției durerii, dar există unele domenii de cercetare promițătoare. Până nu de mult, credeam că celulele gliale din jurul neuronilor erau doar structuri de sprijin, dar acum știm că au un rol imens în influențarea nocicepției. Studiile au demonstrat că dezactivarea anumitor circuite cerebrale din amigdală poate înlătura durerea la șobolani. Testele genetice efectuate la persoanele ce suferă de afecțiuni rare care le împiedică să simtă durerea au identificat alte câteva posibile ținte pentru medicamente și, în cele din urmă, pentru o eventuală terapie genică.