The stories we tell about each other matter very much. The stories we tell ourselves about our own lives matter. And most of all, I think the way that we participate in each other's stories is of deep importance. I was six years old when I first heard stories about the poor. Now I didn't hear those stories from the poor themselves, I heard them from my Sunday school teacher and Jesus, kind of via my Sunday school teacher. I remember learning that people who were poor needed something material -- food, clothing, shelter -- that they didn't have. And I also was taught, coupled with that, that it was my job -- this classroom full of five and six year-old children -- it was our job, apparently, to help. This is what Jesus asked of us. And then he said, "What you do for the least of these, you do for me." Now I was pretty psyched. I was very eager to be useful in the world -- I think we all have that feeling. And also, it was kind of interesting that God needed help. That was news to me, and it felt like it was a very important thing to get to participate in.
Poveştile pe care le spunem unii despre alţii contează foarte mult. Poveştile pe care ni le spunem despre vieţile noastre contează. Și mai ales, cred că felul în care participăm în poveștile celorlalți are o însemnătate profundă. Aveam șase ani când am auzit pentru prima oară povești despre cei săraci. Ei bine, eu nu auzisem acele povești direct de la cei săraci, le auzisem duminica de la profesorul de religie și de la Iisus, într-un fel prin profesorul de religie. Îmi amintesc că am învățat că cei care erau săraci aveau nevoie de ceva material -- mâncare, haine, adăpost -- ceva ce nu aveau. Și am fost învățată, în acel context, că era treaba mea -- a acestei clase de copii de cinci şi șase ani -- era treaba noastră, aparent, să ajutăm. Asta este ceea ce ne cerea Iisus. Iar apoi el a spus, "Ce faci pentru cel mai mic dintre aceştia, faci pentru mine." Acum, eram foarte entuziasmată. Eram foarte nerăbdătoare să îmi aduc folosul în lume. Cred că toți avem acel sentiment. Și, în plus, era destul de interesantă ideea că Dumnezeu avea nevoie de ajutor. Era ceva nou pentru mine, și aveam senzația că era ceva foarte important să participi la asta.
But I also learned very soon thereafter that Jesus also said, and I'm paraphrasing, the poor would always be with us. This frustrated and confused me; I felt like I had been just given a homework assignment that I had to do, and I was excited to do, but no matter what I would do, I would fail. So I felt confused, a little bit frustrated and angry, like maybe I'd misunderstood something here. And I felt overwhelmed. And for the first time, I began to fear this group of people and to feel negative emotion towards a whole group of people. I imagined in my head, a kind of long line of individuals that were never going away, that would always be with us. They were always going to ask me to help them and give them things, which I was excited to do, but I didn't know how it was going to work. And I didn't know what would happen when I ran out of things to give, especially if the problem was never going away. In the years following, the other stories I heard about the poor growing up were no more positive. For example, I saw pictures and images frequently of sadness and suffering. I heard about things that were going wrong in the lives of the poor. I heard about disease, I heard about war -- they always seemed to be kind of related. And in general, I got this sort of idea that the poor in the world lived lives that were wrought with suffering and sadness, devastation, hopelessness.
Dar am învățat de asemenea, la foarte scurt timp după aceea că Iisus a mai spus, și parafrazez, cei săraci vor fi mereu printre noi. Asta mă frustra și mă deruta. Mă simțeam de parcă tocmai mi s-a dat o temă pentru acasă pe care trebuia să o fac, și abia așteptam să o fac, dar oricum, orice făceam era sortit eșecului. Deci mă simțeam confuză, puțin frustrată și supărată, de parcă aș fi înțeles ceva greșit din chestia asta. Și mă simțeam copleșită. Și pentru prima oară, am început să mă tem de acest grup de oameni și am început să am emoții negative față de un întreg grup de oameni. Mi-am imaginat un fel de șir lung format din indivizi care nu vor pleca niciodată, care vor rămâne mereu alături de noi. Ei vor continua mereu să îmi ceară ajutorul și să îmi ceară să le dau lucruri, eu eram încântată să fac asta, dar nu-mi dădeam seama cum va funcționa chestia asta. Și nu știam ce s-ar întâmpla când mi s-ar termina lucrurile de dăruit, mai ales dacă problema nu va dispărea niciodată. În anii ce au urmat, celelalte povești pe care le-am auzit despre săraci în timp ce creşteam nu erau cu nimic mai pozitive. De exemplu, am văzut frecvent imagini pline de tristețe și de suferință. Auzisem despre acele lucruri care nu mergeau bine în viețile acestor săraci. Auzisem despre boală. Auzisem despre război. Întotdeauna mi s-au părut înrudite cumva. Și, în general, am ajuns la ideea că săracii din întreaga lume trăiau vieți care erau pline de suferință și de tristețe, devastare și lipsă de speranță.
And after a while, I developed what I think many of us do, is this predictable response, where I started to feel bad every time I heard about them. I started to feel guilty for my own relative wealth, because I wasn't doing more, apparently, to make things better. And I even felt a sense of shame because of that. And so naturally, I started to distance myself. I stopped listening to their stories quite as closely as I had before. And I stopped expecting things to really change. Now I still gave -- on the outside it looked like I was still quite involved. I gave of my time and my money, I gave when solutions were on sale. The cost of a cup of coffee can save a child's life, right. I mean who can argue with that? I gave when I was cornered, when it was difficult to avoid and I gave, in general, when the negative emotions built up enough that I gave to relieve my own suffering, not someone else's. The truth be told, I was giving out of that place, not out of a genuine place of hope and excitement to help and of generosity. It became a transaction for me, became sort of a trade. I was purchasing something -- I was buying my right to go on with my day and not necessarily be bothered by this bad news. And I think the way that we go through that sometimes can, first of all, disembody a group of people, individuals out there in the world. And it can also turn into a commodity, which is a very scary thing. So as I did this, and as I think many of us do this, we kind of buy our distance, we kind of buy our right to go on with our day. I think that exchange can actually get in the way of the very thing that we want most. It can get in the way of our desire to really be meaningful and useful in another person's life and, in short to love.
După o vreme, am dezvoltat ceea ce, cred eu, mulți dintre noi fac acest răspuns previzibil, în care am început să mă simt prost de fiecare dată când auzeam de ei. Am început să mă simt vinovată pentru relativa mea bogăție, pentru că nu făceam mai mult, se părea, pentru a îmbunătăți lucrurile. Și aveam chiar și un sentiment de rușine din cauza asta. Și în mod natural, am început să mă distanțez. Am încetat să le ascult poveștile cu atâta interes cum o făceam înainte. Și am încetat să mă aștept ca lucrurile să se schimbe cu adevărat. Am continuat să dăruiesc. Privit din afară părea că încă eram destul de implicată. Îmi dăruiam timpul și banii. Dăruiam atunci când soluțiile erau de vânzare. Prețul unei cești de cafea poate salva viața unui copil, așa este. Adică, cine se poate opune acestei idei? Dăruiam când eram forțată, când era greu de evitat, și dăruiam, în general, când emoțiile negative ajungeau la un nivel suficient de înalt încât să dăruiesc pentru a mă elibera de suferința proprie, nu a altuia. Sincer, eu dăruiam din acel loc, și nu dintr-o stare adevărată de speranță și de bucurie de a ajuta şi de generozitate. A devenit o tranzacție pentru mine, a devenit un fel de târg. De fapt cumpăram ceva. Îmi cumpăram dreptul de a continua ziua și de a nu mai fi deranjată de aceste știri neplăcute. Și cred că modul în care trecem prin asta uneori poate, în primul rând, să separe un grup de oameni, sau de indivizi, acolo, undeva în lume. Și se poate transforma şi într-o comoditate, ceea ce e un lucru foarte înfricoșător. Astfel, în timp ce făceam asta, așa cum cred eu, mulți dintre noi facem, într-un fel ne cumpărăm distanța, ne cumpărăm într-un fel dreptul de a ne continua ziua. Cred că acel schimb poate sta de fapt în calea lucrului pe care-l dorim cel mai mult. Poate sta în calea dorinței noastre de a fi cu-adevărat de însemnătate şi de ajutor în viața altei persoane și, pe scurt, de a iubi.
Thankfully, a few years ago, things shifted for me because I heard this gentleman speak, Dr. Muhammad Yunus. I know many in the room probably know exactly who he is, but to give the shorthand version for any who have not heard him speak, Dr. Yunus won the Nobel Peace Prize a few years ago for his work pioneering modern microfinance. When I heard him speak, it was three years before that. But basically, microfinance -- if this is new to you as well -- think of that as financial services for the poor. Think of all the things you get at your bank and imagine those products and services tailored to the needs of someone living on a few dollars a day. Dr. Yunus shared his story, explaining what that was, and what he had done with his Grameen Bank. He also talked about, in particular, microlending, which is a tiny loan that could help someone start or grow a business. Now, when I heard him speak, it was exciting for a number of reasons. First and foremost, I learned about this new method of change in the world that, for once, showed me, maybe, a way to interact with someone and to give, to share of a resource in a way that wasn't weird and didn't make me feel bad -- that was exciting. But more importantly, he told stories about the poor that were different than any stories I had heard before. In fact, those individuals he talked about who were poor was sort of a side note. He was talking about strong, smart, hardworking entrepreneurs who woke up every day and were doing things to make their lives and their family's lives better. All they needed to do that more quickly and to do it better was a little bit of capital. It was an amazing sort of insight for me.
Din fericire, în urmă cu câțiva ani, lucrurile au luat o întorsătură pentru mine pentru că am auzit un discurs al acestui domn, Dr. Muhammad Yunus. Știu că mulți din această încăpere știu probabil cine este el, însă pentru a oferi o versiune pe scurt pentru cei care nu l-au auzit vorbind, Dr. Yunus a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în urmă cu câțiva ani pentru munca lui de pionierat în domeniul microfinanțării moderne. Îl auzisem vorbind cu trei ani înainte de acest eveniment. Însă, de fapt, microfinanțarea -- dacă e ceva nou și pentru voi -- gândiți-vă la ea ca la servicii financiare pentru cei săraci. Gândiți-vă la tot ce primiți din partea băncii voastre și imaginați-vă aceste produse și servicii croite pe măsura nevoilor unor persoane care trăiesc din câțiva dolari pe zi. Dr. Yunus şi-a împărtășit povestea, explicând despre ce e vorba și ce a făcut cu Banca Grameen. A mai vorbit şi, în special, despre microîmprumuturi, care sunt împrumuturi extrem de mici care ar putea ajuta pe cineva să-și pornească sau să-şi dezvolte o afacere. Ei bine, când l-am auzit vorbind, era entuziasmant din mai multe motive. În primul și în primul rând, am învățat despre această nouă metodă de schimbare în lume care, în sfârșit, îmi prezenta, poate, o cale de a interacționa cu cineva și de a dărui, de a împărtăși o resursă într-un mod care nu era ciudat și care nu mă făcea să mă simt prost. Asta mă entuziasma. Dar mai important, a spus niște povești despre săraci care erau diferite față de oricare alte povești pe care le-am auzit înainte. De fapt, comentariul lui despre acei oameni săraci era un fel de idee secundară. El vorbea despre antreprenori puternici, deștepți, care munceau din greu și care se trezeau în fiecare zi și munceau pentru a-și crea, lor și familiilor lor, o viață mai bună. Pentru a o face mai repede și mai bine ei nu aveau nevoie decât de puțin capital. Era un fel de revelație incredibilă pentru mine.
And I, in fact, was so deeply moved by this -- it's hard to express now how much that affected me -- but I was so moved that I actually quit my job a few weeks later, and I moved to East Africa to try to see for myself what this was about. For the first time, actually, in a long time I wanted to meet those individuals, I wanted to meet these entrepreneurs, and see for myself what their lives were actually about. So I spent three months in Kenya, Uganda and Tanzania interviewing entrepreneurs that had received 100 dollars to start or grow a business. And in fact, through those interactions, for the first time, I was starting to get to be friends with some of those people in that big amorphous group out there that was supposed to be far away. I was starting to be friends and get to know their personal stories. And over and over again, as I interviewed them and spent my days with them, I did hear stories of life change and amazing little details of change.
De fapt, am fost atât de profund mișcată de asta, e foarte greu să exprim acum cât de mult m-a afectat chestia asta, însă am fost atât de mișcată încât după doar câteva săptămâni mi-am dat demisia și m-am mutat în Africa de Est pentru a vedea cu ochii mei despre ce era vorba. Pentru prima oară, de fapt, într-o lungă perioadă de timp, mi-am dorit să întâlnesc acele persoane, mi-am dorit să întâlnesc acei antreprenori, și să mă lămuresc singură despre ce era vorba în viețile lor. Astfel încât am petrecut trei luni în Kenya, Uganda și Tanzania intervievând antreprenori care primiseră 100 de dolari pentru a începe sau a dezvolta o afacere. Și de fapt, prin acele interacțiuni, pentru prima oară, am început să mă împrietenesc cu câteva din acele persoane din acel grup mare si amorf de acolo care era privit ca fiind atât de departe. Am început să mă împrietenesc cu ei și am ajuns să le cunosc poveștile personale. Și din nou și din nou, în timp ce îi intervievam și îmi petreceam zilele cu ei, am auzit povestiri despre schimbări radicale ale vieților și detalii incredibile despre schimbare.
So I would hear from goat herders who had used that money that they had received to buy a few more goats. Their business trajectory would change. They would make a little bit more money; their standard of living would shift and would get better. And they would make really interesting little adjustments in their lives, like they would start to send their children to school. They might be able to buy mosquito nets. Maybe they could afford a lock for the door and feel secure. Maybe it was just that they could put sugar in their tea and offer that to me when I came as their guest and that made them feel proud. But there were these beautiful details, even if I talked to 20 goat herders in a row, and some days that's what happened -- these beautiful details of life change that were meaningful to them. That was another thing that really touched me. It was really humbling to see for the first time, to really understand that even if I could have taken a magic wand and fixed everything, I probably would have gotten a lot wrong. Because the best way for people to change their lives is for them to have control and to do that in a way that they believe is best for them. So I saw that and it was very humbling.
Deci auzeam despre crescători de capre care au folosit acei bani primiți pentru a cumpăra mai multe capre. Traiectoria afacerii lor se schimba. Făceau puțin mai mulți bani. Standardul lor de viață se schimba și se îmbunătățea. Și făceau câteva mici schimbări cu adevărat interesante în viețile lor, de exemplu, începeau să își trimită copiii la școală. Puteau să-și cumpere plase împotriva țânțarilor. Poate își permiteau să cumpere un zăvor la ușă pentru a se simți în siguranță. Poate ca pur și simplu puteau să pună zahăr în ceai și să mi-l ofere atunci când mergeam în vizită la ei și asta îi făcea să se simtă mândri. Dar erau aceste detalii minunate, chiar dacă vorbeam cu 20 de crescători de capre unul după altul, iar în unele zile chiar asta s-a și întâmplat -- aceste detalii minunate despre viețile lor schimbate care însemnau atât de mult pentru ei. Asta era o altă chestie care m-a emoționat profund. M-a umplut de smerenie faptul că am văzut pentru prima oară, am înțeles cu-adevărat că, chiar dacă aș fi luat o baghetă magică și aș fi rezolvat totul, probabil aș fi făcut multe greșeli. Pentru că cea mai bună cale ca oamenii să-şi schimbe vieţile este ca ei să aibă controlul și să facă asta așa cum cred ei că e cel mai bine. Așadar am văzut asta și eram plină de smerenie.
Anyway, another interesting thing happened while I was there. I never once was asked for a donation, which had kind of been my mode, right. There's poverty, you give money to help -- no one asked me for a donation. In fact, no one wanted me to feel bad for them at all. If anything, they just wanted to be able to do more of what they were doing already and to build on their own capabilities. So what I did hear, once in a while, was that people wanted a loan -- I thought that sounded very reasonable and really exciting. And by the way, I was a philosophy and poetry major in school, so I didn't know the difference between profit and revenue when I went to East Africa. I just got this impression that the money would work. And my introduction to business was in these $100 little infuses of capital. And I learned about profit and revenue, about leverage, all sorts of things, from farmers, from seamstresses, from goat herders. So this idea that these new stories of business and hope might be shared with my friends and family, and through that, maybe we could get some of the money that they needed to be able to continue their businesses as loans, that's this little idea that turned into Kiva.
În orice caz, s-a mai întâmplat ceva interesant cât timp am fost acolo. Nici măcar o dată nu mi s-a cerut vreo donație, care era cumva setarea mea, așa este. Vezi sărăcie, dai bani pentru a ajuta. Nimeni nu mi-a cerut vreo donație. De fapt, nimeni nu vroia să mi se facă milă de ei. Cel mult își doreau să fie capabili să facă mai mult decât făceau înainte și să construiască pe abilitățile lor. Deci ce auzeam, din când în când, era că oamenii vroiau un împrumut -- mi s-a părut că suna foarte rezonabil și cu-adevărat entuziasmant. Și, apropo, eu am terminat școala cu specalizare în filosofie şi poezie, deci când am ajuns în Africa de Est nu știam care e diferența între profit și venit. Aveam pur și simplu senzația că banii ar funcționa. Și am făcut cunoștință cu afacerile prin aceste mici infuzii de capital de câte 100 de dolari. Și am învățat despre profit și venit, despre pârghii și tot felul de alte chestii, de la țărani, de la croitorese, de la crescători de capre. Astfel ideea că aceste noi povestiri despre afaceri și speranță ar putea fi împărtășite cu familia și prietenii mei, și prin asta, poate am putea să facem rost de banii de care ei aveau nevoie pentru a putea fi în stare să își continue afacerile ca împrumuturi asta e acea idee minusculă care s-a transformat în Kiva.
A few months later, I went back to Uganda with a digital camera and a basic website that my partner, Matthew, and I had kind of built, and took pictures of seven of my new friends, posted their stories, these stories of entrepreneurship, up on the website, spammed friends and family and said, "We think this is legal. Haven't heard back yet from SEC on all the details, but do you say, do you want to help participate in this, provide the money that they need?" The money came in basically overnight. We sent it over to Uganda. And over the next six months, a beautiful thing happened; the entrepreneurs received the money, they were paid, and their businesses, in fact, grew, and they were able to support themselves and change the trajectory of their lives. In October of '05, after those first seven loans were paid, Matt and I took the word beta off of the site. We said, "Our little experiment has been a success. Let's start for real." That was our official launch. And then that first year, October '05 through '06, Kiva facilitated $500,000 in loans. The second year, it was a total of 15 million. The third year, the total was up to around 40. The fourth year, we were just short of 100. And today, less than five years in, Kiva's facilitated more than 150 million dollars, in little 25-dollar bits, from lenders and entrepreneurs -- more than a million of those, collectively in 200 countries.
După câteva luni, m-am întors în Uganda cu o cameră foto digitală și un site web simplu de tot pe care l-am construit cumva împreună cu Matthew, partenerul meu și am fotografiat șapte dintre prietenii mei, le-am postat poveştile pe site, aceste poveşti despre antreprenoriat, am trimis spam către prieteni și familie și am scris "Noi credem că e legal. Nu am primit încă răspuns de la SEC în legătură cu toate detaliile, dar ce părere aveți, nu ați dori să participați oferind banii de care au nevoie?" Banii au intrat efectiv în aceeași noapte. I-am trimis în Uganda. Și în decursul următoarelor șase luni, s-a întâmplat un lucru minunat; antreprenorii au primit banii, au fost plătiți, și afacerile lor au crescut de fapt, și ei au reușit să se întrețină și să schimbe traiectoriile vieților lor. În octombrie 2005, după ce aceste prime împrumuturi au fost plătite, șapte la număr, Matt și cu mine am șters de pe site cuvântul "beta". Am spus, "Micul nostru experiment a fost un succes. Haideți să începem cu adevărat." Asta a fost lansarea noastră oficială. Și apoi în acel prim an, din octombrie 2005 până în 2006, Kiva a facilitat împrumuturi în valoare de 500.000 dolari. În cel de-al doilea an, era un total de 15 milioane. În cel de-al treilea an, totalul s-a urcat la 40. În cel de-al patrulea an, eram aproape la 100. Iar azi, cu mai puțin de cinci ani experiență Kiva a facilitat peste 150 de milioane de dolari, în bucăţele a câte 25 de dolari, primite de la creditori și antreprenori -- peste un milion de oameni din 200 de țări.
So that's where Kiva is today, just to bring you right up to the present. And while those numbers and those statistics are really fun to talk about and they're interesting, to me, Kiva's really about stories. It's about retelling the story of the poor, and it's about giving ourselves an opportunity to engage that validates their dignity, validates a partnership relationship, not a relationship that's based on the traditional sort of donor beneficiary weirdness that can happen. But instead a relationship that can promote respect and hope and this optimism that together we can move forward. So what I hope is that, not only can the money keep flowing forth through Kiva -- that's a very positive and meaningful thing -- but I hope Kiva can blur those lines, like I said, between the traditional rich and poor categories that we're taught to see in the world, this false dichotomy of us and them, have and have not. I hope that Kiva can blur those lines. Because as that happens, I think we can feel free to interact in a way that's more open, more just and more creative, to engage with each other and to help each other.
Și aici este situată Kiva astăzi, doar pentru a vă aduce în prezent. Iar în timp ce acele numere și acele statistici sunt cu adevărat amuzante și interesante, pentru mine, Kiva se centrează de fapt pe povestiri. Se referă la repovestirea poveștilor celor săraci. și despre a ne dărui nouă înșine o oportunitate de a ne implica care le validează acestora demnitatea, validează o relație de parteneriat, și nu o relație care e bazată pe ciudata idee tradițională de donator - beneficiar care se poate întâmpla adesea. În locul acesteia, o relație care poate promova respectul și speranța și acest optimism în ideea că împreună putem înainta. Așadar speranța mea este că, nu doar că prin Kiva vor continua să curgă banii -- acesta este un lucru pozitiv și important -- dar sper că Kiva va reuși să șteargă acele limite, așa cum am spus, între categoriile tradiționale ale bogaților și săracilor așa cum am fost învățați să vedem lumea, această falsă dihotomie de noi și ei, de a avea și a nu avea. Eu sper că Kiva va reuși să șteargă aceste limite. Pentru că, odată ce se întâmplă acest lucru, cred că ne putem simți liberi să interacționăm într-un fel mai deschis, mai drept și mai creativ, să ne implicăm și să ne ajutăm unii pe alții.
Imagine how you feel when you see somebody on street who is begging and you're about to approach them. Imagine how you feel; and then imagine the difference when you might see somebody who has a story of entrepreneurship and hard work who wants to tell you about their business. Maybe they're smiling, and they want to talk to you about what they've done. Imagine if you're speaking with somebody who's growing things and making them flourish, somebody who's using their talents to do something productive, somebody who's built their own business from scratch, someone who is surrounded by abundance, not scarcity, who's in fact creating abundance, somebody with full hands with something to offer, not empty hands asking for you to give them something. Imagine if you could hear a story you didn't expect of somebody who wakes up every day and works very, very hard to make their life better. These stories can really change the way that we think about each other. And if we can catalyze a supportive community to come around these individuals and to participate in their story by lending a little bit of money, I think that can change the way we believe in each other and each other's potential.
Imaginați-vă cum vă simțiți atunci când cineva pe stradă cerșește și urmează să vă apropiați de ei. Imaginați-vă cum vă simțiți. Iar apoi imaginați-vă diferența atunci când vedeți pe cineva care are o poveste de antreprenoriat și munca asiduă care vrea să vă povestească despre afacerea proprie. Poate că zâmbesc şi vor să vă vorbească despre ceea ce au făcut. Imaginați-vă că dacă ați vorbi cu cineva care crește lucruri și le face să înflorească, cineva care își folosește talentele pentru a face ceva productiv, cineva care și-a construit afacerea pornind de la zero, cineva care este înconjurat de abundență și nu de sărăcie, cineva care de fapt creează abundența, cineva cu mâinile pline și care are ceva de oferit, nu mâini goale care îți cer să dai ceva. Imaginați-vă dacă ați auzi o poveste la care nu v-ați fi așteptat despre cineva care se trezește în fiecare zi și lucrează foarte, foarte mult pentru a-și îmbunătăți viața. Aceste povești chiar au puterea să schimbe ce credem unii despre alții. Și dacă putem cataliza o comunitate care să susțină aceste persoane și care să participe în povestea acestora împrumutându-le sume foarte mici de bani eu cred că asta ar putea schimba modul în care credem unii în alții și în potențialul fiecăruia.
Now for me, Kiva is just the beginning. And as I look forward to what is next, it's been helpful to reflect on the things I've learned so far. The first one is, as I mentioned, entrepreneurship was a new idea to me. Kiva borrowers, as I interviewed them and got to know them over the last few years, have taught me what entrepreneurship is. And I think, at its core, it's deciding that you want your life to be better. You see an opportunity and you decide what you're going to do to try to seize that. In short, it's deciding that tomorrow can better than today and going after that. Second thing that I've learned is that loans are a very interesting tool for connectivity. So they're not a donation. Yeah, maybe it doesn't sound that much different. But in fact, when you give something to someone and they say, "Thanks," and let you know how things go, that's one thing. When you lend them money, and they slowly pay you back over time, you have this excuse to have an ongoing dialogue. This continued attention -- this ongoing attention -- is a really big deal to build different kinds of relationships among us. And then third, from what I've heard from the entrepreneurs I've gotten to know, when all else is equal, given the option to have just money to do what you need to do, or money plus the support and encouragement of a global community, people choose the community plus the money. That's a much more meaningful combination, a more powerful combination.
Ei bine, pentru mine Kiva este doar începutul. Și pe măsură ce privesc spre ceea ce urmează mi-a fost de mare ajutor să reflectez asupra lucrurilor pe care le-am învățat până acum. Primul este, aşa cum am menționat, antreprenoriatul era o idee nouă pentru mine. Beneficiarii Kiva, pe care i-am intervievat și pe care am ajuns să îi cunosc în ultimii ani, m-au învățat ce înseamnă antreprenoriatul. Și în esență, cred eu, înseamnă să decizi că îți dorești o viață mai bună. Vezi o oportunitate, și decizi ce ai de gând să faci pentru a ajunge acolo. Pe scurt, înseamnă să decizi că mâine poate fi mai bine decât azi și să urmărești să ajungi acolo. Cel de-al doilea lucru pe care l-am învățat e că împrumuturile sunt o unealtă foarte interesantă pentru conectivitate. Așadar acestea nu sunt donații. Mda, poate nu par a fi foarte diferite. Însă, de fapt, atunci când dăruiești ceva unei persoane iar ei spun "Mulțumesc," după care îți povestesc cum au decurs lucrurile înseamnă ceva. Atunci când le împrumuți bani, iar în timp, ei îți plătesc încet înapoi, tu ai această scuză pentru a avea un dialog continuu. Această atenție continuă, această atenție neoprită, înseamnă foarte mult pentru a construi un alt fel de relații printre noi. Iar apoi în al treilea rând, din ce-am auzit de la antreprenorii pe care am ajuns să îi cunosc, atunci când toate celelalte sunt la egalitate, și dacă ți se dă opțiunea să rămâi numai cu banii pentru a face ce ai de făcut sau banii și în plus, susținerea și încurajările unei comunități globale, lumea decide să aleagă comunitatea și banii. Aceasta este o combinație mai plină de sens, o combinație mai puternică.
So with that in mind, this particular incident has led to the things that I'm working on now. I see entrepreneurs everywhere now, now that I'm tuned into this. And one thing that I've seen is there are a lot of supportive communities that already exist in the world. With social networks, it's an amazing way, growing the number of people that we all have around us in our own supportive communities, rapidly. And so, as I have been thinking about this, I've been wondering: how can we engage these supportive communities to catalyze even more entrepreneurial ideas and to catalyze all of us to make tomorrow better than today? As I've researched what's going on in the United States, a few interesting little insights have come up. So one is that, of course, as we all might expect, many small businesses in the U.S. and all over the world still need money to grow and to do more of what they want to do or they might need money during a hard month. But there's always a need for resources close by. Another thing is, it turns out, those resources don't usually come from the places you might expect -- banks, venture capitalists, other organizations and support structures -- they come from friends and family. Some statistics say 85 percent or more of funding for small businesses comes from friends and family. That's around 130 billion dollars a year -- it's a lot. And third, so as people are doing this friends and family fundraising process, it's very awkward, people don't know exactly what to ask for, how to ask, what to promise in return, even though they have the best of intentions and want to thank those people that are supporting them.
Așadar, având acestea în minte, acest incident particular a dus la toate activitățile la care lucrez acum Acum văd antreprenori peste tot, acum că sunt setată pe asta. Și un lucru pe care l-am văzut este că în lume deja există foarte multe comunități care se susțin. Cu rețelele sociale, e o cale fantastică de a crește rapid numărul persoanelor pe care le avem în jurul nostru în comunitățile noastre personale care ne susțin. Și astfel, deoarece mă gândeam la asta mă întrebam: cum am putea implica aceste comunități spre a cataliza chiar mai multe idei antreprenoriale și spre a ne cataliza pe noi toți să facem ca ziua de mâine să fie mai bună decât cea de azi? În timp ce cercetam ce se întâmplă în statele Unite au apărut câteva mici revelații. Una dintre acestea este faptul că, așa cum ne-am fi așteptat, foarte multe afaceri mici din S.U.A. și din lumea întreagă au încă nevoie de bani pentru a crește și pentru a face mai mult din ce-și doresc să facă, sau ar putea avea nevoie bani într-o lună mai grea. Însă întotdeauna este nevoie de resurse prin apropiere. O altă chestie este, se pare, că aceste resurse de obicei nu vin de unde te aștepți să vină -- de exemplu bănci, investitori de risc, sau alte organizații și structuri de susținere -- vin din partea prietenilor și a familiei. Unele statistici spun că 85% sau chiar mai mult din fondurile alocate afacerilor mici vin din partea prietenilor și a familiei. Asta înseamnă în jur de 130 miliarde de dolari anual. Este enorm. Și în al treilea rând, în timp ce oamenii sunt preocupaţi de adunarea de fonduri de la prieteni și familie, e foarte ciudat, oamenii nu știu ce anume să ceară de fapt, cum să ceară, ce să promită în schimb, chiar dacă au cele mai bune intenții și își doresc să mulțumească tuturor acelor persoane care îi susțin.
So to harness the power of these supportive communities in a new way and to allow entrepreneurs to decide for themselves exactly what that financial exchange should look like, exactly what fits them and the people around them, this week actually, we're quietly doing a launch of Profounder, which is a crowd funding platform for small businesses to raise what they need through investments from their friends and family. And it's investments, not donations, not loans, but investments that have a dynamic return. So the mapping of participating in the story, it actually flows with the up and down. So in short, it's a do-it-yourself tool for small businesses to raise these funds. And what you can do is go onto the site, create a profile, create investment terms in a really easy way. We make it really, really simple for me as well as anyone else who wants to use the site. And we allow entrepreneurs to share a percentage of their revenues. They can raise up to a million dollars from an unlimited number of unaccredited, unsophisticated investors -- everyday people, heaven forbid -- and they can share those returns over time -- again, whatever terms they set. As investors choose to become involved based on those terms, they can either take their rewards back as cash, or they can decide in advance to give those returns away to a non-profit. So they can be a cash, or a cause, investor. It's my hope that this kind of tool can show anybody who has an idea a path to go do what they want to do in the world and to gather the people around them that they already have, the people that know them best and that love them and want to support them, to gather them to make this happen.
Astfel pentru a utiliza puterea acestor comunități într-un alt mod și pentru a permite antreprenorilor să decidă pentru ei înșiși cum ar arăta mai exact schimbul acesta financiar ce anume li se potrivește mai bine lor și celor din jur, de fapt chiar săptămâna aceasta, lansăm, fără mare tam-tam, Profounder, care e o platformă pentru adunare de fonduri pentru ca micile afaceri să adune ce au nevoie prin investiții din partea prietenilor și familiei. Și sunt investiții, nu donații, nu împrumuturi, ci investiții care au un ritm dinamic de înapoiere. Astfel încât cartarea participării în poveste curge împreună cu situațiile mai bune sau mai rele. Așadar, pe scurt, este o unealtă de tipul "fă-singur" astfel încât afacerile mici să poată strânge aceste fonduri. Și ce puteţi face este să mergeţi pe site, să vă creaţi un profil, și să creaţi termenii de investiție într-un mod foarte simplu. L-am făcut foarte, foarte simplu pentru mine ca și pentru oricine altcineva care dorește să folosească site-ul. Şi le permitem antreprenorilor să împărtăşească o parte din profitul lor. Ei pot să strângă până la maxim un milion de dolari de la un număr nelimitat de investitori neacreditați, nesofisticați -- oameni de rând, doamne ferește -- și astfel ei pot împărți acele profituri în timp -- din nou, oricare ar fi termenii care au fost deciși. Deoarece investitorii aleg să se implice bazându-se pe acești termeni, aceștia pot fie să își ridice răsplata sub forma unor sume de bani, sau pot decide, în avans, să înapoieze acele profituri unei asociații non-profit. Astfel încât aceștia pot deveni fie investitori financiari, fie investitori într-o cauză. Speranța mea e că o această unealtă poate arăta oricui are o idee o cale de urmat astfel încât să facă ceea ce își doresc în viață și să adune persoanele pe care deja le au în jurul lor, persoanele care îi cunosc bine și care îi iubesc și doresc să îi susțină să îi adune pentru a realiza asta.
So that's what I'm working on now. And to close, I just want to say, look these are tools. Right now, Profounder's right at the very beginning, and it's very palpable; it's very clear to me, that it's just a vessel, it's just a tool. What we need are for people to care, to actually go use it, just like they've cared enough to use Kiva to make those connections. But the good news is I don't think I need to stand here and convince you to care -- I'm not even going to try. I don't think, even though we often hear, you know, hear the ethical and moral reasons, the religious reasons, "Here's why caring and giving will make you happier." I don't think we need to be convinced of that. I think we know; in fact, I think we know so much, and it's such a reality that we care so deeply, that in fact, what usually stops us is that we're afraid to try and to mess up, because we care so very much about helping each other and being meaningful in each other's lives.
Așadar cam la asta lucrez acum. Și pentru a încheia, aș dori doar să spun, uitați-vă la aceste unelte. În momentul de față, Profounder se află chiar la început, și este foarte palpabil, îmi este foarte clar, este doar un recipient, o unealtă. Noi avem nevoie de oameni cărora să le pese, care chiar să o folosească, așa cum le-a păsat suficient de mult să folosească Kiva pentru a face aceste legături. Însă vestea bună e că nu cred că trebuie să stau aici şi să vă conving să vă pese. Nici măcar nu voi încerca. Eu nu cred, deși auzim adesea, știți, auzim adesea motivele etice și morale, motivele religioase, "Uite de ce grija și generozitatea te vor face mai fericit." Eu nu cred că avem nevoie să ne convingă cineva de asta. Eu cred că știm. De fapt, eu cred că știm atât de bine, și este o realitate atât de puternică ideea că ne pasă atât de mult încât, de fapt, ceea ce ne oprește de obicei e că ne este teamă să încercăm și să greșim tocmai pentru că vrem atât de mult să îi ajutăm pe ceilalți și să căpătăm un sens în viețile celorlalți.
So what I think I can do today, that best thing I can give you -- I've given you my story, which is the best I can do. And I think I can remind us that we do care. I think we all already know that. And I think we know that love is resilient enough for us to get out there and try. Just a sec.
Așadar ce cred eu că aș putea să fac astăzi, cel mai bun lucru pe care aș putea să vi-l dăruiesc -- v-am dăruit povestea mea, și cu asta am făcut ce am putut mai bine. Și cred că aș putea să reamintesc faptul că tuturor ne pasă. Eu cred că deja știm cu toții asta. Și cred că știm și că iubirea este suficient de răbdătoare pentru ca noi să facem acel pas și să încercăm pur și simplu. O secundă.
(Applause)
(Aplauze)
Thanks.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)
Thanks.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)
For me, the best way to be inspired to try is to stop and to listen to someone else's story. And I'm grateful that I've gotten to do that here at TED. And I'm grateful that whenever I do that, guaranteed, I am inspired -- I am inspired by the person I am listening to. And I believe more and more every time I listen in that that person's potential to do great things in the world and in my own potential to maybe help. And that -- forget the tools, forget the moving around of resources -- that stuff's easy. Believing in each other, really being sure when push comes to shove that each one of us can do amazing things in the world, that is what can make our stories into love stories and our collective story into one that continually perpetuates hope and good things for all of us. So that, this belief in each other, knowing that without a doubt and practicing that every day in whatever you do, that's what I believe will change the world and make tomorrow better than today.
Pentru mine, cea mai bună cale pentru a mă inspira să încerc este să mă opresc și să ascult povestea unei alte persoane. Și sunt recunoscătoare că am ajuns să fac asta aici la TED. Și sunt recunoscătoare pentru faptul că, de fiecare dată când fac asta, în mod garantat, sunt inspirată, sunt inspirată de către persoana pe care o ascult. Și cred din ce în ce mai mult, pe măsură ce ascult în potențialul acelei persoane de a face lucruri minunate în această lume și în potențialul meu de a ajuta. Și asta -- uitați de unelte, uitați de umblatul după resurse -- chestia asta e ușor de făcut. Având încredere unii în alții, și fiind convinși cu-adevărat că atunci când trebuie să punem umărul că fiecare dintre noi poate face lucruri incredibile în lume, asta este ce poate să ne transforme poveştile în povești de dragoste iar povestea noastră colectivă poate fi transformată într-una care perpetuează speranța și lucrurile bune pentru fiecare dintre noi. Astfel încât, această încredere pe care o avem unii în alții, știind asta fără urmă de îndoială și practicând asta în fiecare zi, în orice situație, asta e ceea ce, cred eu, va schimba lumea și va face ca mâine să fie mai bun decât azi.
Thank you.
Vă mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)