There are more Chinese restaurants in this country than McDonald's, Burger King, Kentucky Fried Chicken and Wendy's, combined -- 40,000, actually. Chinese restaurants have played an important role in American history, as a matter of fact. The Cuban missile crisis was resolved in a Chinese restaurant called Yenching Palace in Washington, DC, which unfortunately is closed now, and about to be turned into Walgreen's. And the house where John Wilkes Booth planned the assassination of Abraham Lincoln is also now a Chinese restaurant called Wok and Roll, on H Street in Washington.
În această țară există mai multe restaurante chinezești decât localuri McDonald's, Burger King, Kentucky Fried Chicken și Wendy's la un loc - mai exact, 40.000. De fapt, restaurantele chinezești au jucat un rol important în istoria Americii. Criza rachetelor cubaneze a fost soluționată într-un restaurant chinezesc pe nume Yenching Palace din Washington, D.C., care, din păcate, s-a închis și e pe cale să fie transformat într-o farmacie Walgreens. Iar în casa în care John Wilkes Booth a plănuit asasinarea lui Abraham Lincoln s-a deschis tot un restaurant chinezesc numit Wok 'n Roll, pe Strada H din Washington.
(Laughter)
(Râsete)
And it's not completely gratuitous, because "wok" and "roll" -- Chinese food and Japanese foods, so it kind of works out. And Americans love their Chinese food so much, they've actually brought it into space. NASA, for example, serves thermostabilized sweet-and-sour pork on its shuttle menu for its astronauts.
Și nu e complet întâmplător - tigaia wok și ruloul - mâncare chinezească și mâncare japoneză, așa că merge. Iar americanii iubesc atât de tare mâncarea chinezească, încât au dus-o cu ei și în spațiu. NASA, de exemplu, oferă porc dulce-acrișor stabilizat termic în meniul astronauților din naveta spațială.
So, let me present the question to you: If our benchmark for Americanness is apple pie, you should ask yourself: how often do you eat apple pie, versus how often do you eat Chinese food?
Permiteți-mi să vă pun o întrebare: Dacă punctul de referință pentru cât de americani suntem, este plăcinta cu mere, gândiți-vă cât de des mâncați plăcintă cu mere în comparație cu frecvența cu care mâncați mâncare chinezească. Nu?
(Laughter)
(Râsete)
And if you think about it, a lot of the foods that we or Americans think of as Chinese food are barely recognizable to Chinese. For example: beef with broccoli, egg rolls, General Tso's Chicken, fortune cookies, chop suey, the take-out boxes. For example, I took a whole bunch of fortune cookies back to China, gave them to Chinese to see how they would react.
Și, dacă stați să vă gândiți, multe dintre mâncărurile pe care le considerați sau le considerăm sau americanii le consideră chinezești sunt doar vag cunoscute chinezilor. De exemplu: vită cu broccoli, rulouri cu ou, puiul Generalului Tso, prăjiturele cu răvașe, chop suey, cutiile luate la pachet. De exemplu, am dus mai multe prăjiturele cu răvașe în China și le-am dat câtorva chinezi, ca să văd cum vor reacționa.
[What is this?]
Ce-i asta?
[Should I try it?]
Să gust?
[Try it!]
Gustă!
[What is this called?]
Cum se cheamă?
[Fortune cookie.]
Prăjiturică cu răvașe.
(Laughter)
[There's a piece of paper inside!]
Are o bucățică de hârtie înăuntru!
(Laughter)
(Râsete)
[What is this?]
Ce-i asta?
[You've won a prize!]
Ai câștigat un premiu!
[What is this?]
Ce-i asta?
[It's a fortune!]
E o comoară!
[Tasty!]
Gustos!
So where are they from? The short answer is, actually, they're from Japan. And in Kyoto, outside, there are still small family-run bakeries that make fortune cookies, as they did over 100 years ago, 30 years before fortune cookies were introduced in the United States. If you see them side by side, there's yellow and brown. Theirs are actually flavored with miso and sesame paste, so they're not as sweet as our version. So how did they get to the US? Well, the short answer is, the Japanese immigrants came over, and a bunch of the bakers introduced them -- including at least one in Los Angeles, and one here in San Francisco, called Benkyodo, which is on the corner of Sutter and Buchanan. Back then, they made fortune cookies using very much the similar kind of irons that we saw back in Kyoto.
Așadar, de unde se trag, de fapt? Pe scurt, de fapt, sunt din Japonia. Și în Kyoto mai sunt încă mici brutării de familie care fac prăjiturele cu răvașe, la fel ca acum mai bine de o sută de ani, cu 30 de ani înainte ca prăjiturelele cu răvașe să apară și în Statele Unite. Dacă le pui una lângă alta, o prăjiturică este galbenă, iar cealaltă, maronie. Cele japoneze conțin miso și pastă de susan, așa că nu sunt atât de dulci ca ale noastre. Cum au ajuns însă în Statele Unite? Ei bine, pe scurt, imigranții japonezi au venit aici și câteva brutării le-au introdus în ofertă - printre ei numărându-se cel puțin una din Los Angeles și una de aici, din San Francisco, pe nume Benkyo-do, la intersecția străzilor Sutter și Buchanan. Pe atunci, făceau prăjiturelele cu răvașe folosind cam aceleași unelte pe care le-am văzut în Kyoto.
The interesting question is: How do you go from fortune cookies being something that is Japanese to being something that is Chinese? Well, we locked up all the Japanese during World War II, including those that made fortune cookies. So that's when the Chinese moved in, saw a market opportunity and took over.
Așadar, întrebarea interesantă este cum se trasnformă prăjiturelele cu răvașe din ceva japonez în ceva chinezesc? Ei bine, pe scurt, răspunsul e că am băgat toți japonezii la închisoare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv pe cei care făceau prăjiturele cu răvașe, așa că atunci le-au luat locul chinezii: au sesizat ocazia de pe piață și au profitat de ea.
(Laughter)
(Râsete)
So, fortune cookies: invented by the Japanese, popularized by the Chinese, but ultimately consumed by Americans. They're more American than anything else.
Prăjiturelele cu răvașe: inventate de japonezi, popularizate de chinezi, dar, în cele din urmă, mâncate de către americani. Sunt, de fapt, mai mult americane.
Another of my favorite dishes: General Tso's Chicken -- which, by the way, in the US Naval Academy is called Admiral Tso's Chicken.
Încă unul dintre felurile mele preferate de mâncare: puiul Generalului Tso - care, apropo, în Academia Navală a SUA se numește puiul Amiralului Tso.
(Laughter)
Îmi place la nebunie felul acesta de mâncare.
I love this dish. The original name of my book was "The Long March of General Tso." And he has marched very far indeed, because he is sweet, he is fried, and he is chicken -- all things that Americans love.
Numele original din cartea mea era de fapt Lungul Marș al Generalului Tso și a mărșăluit într-adevăr foarte departe, pentru că e dulce, e prăjit și e pui - toate lucrurile pe care le iubesc americanii.
(Laughter)
(Râsete)
He has marched so far, actually, that the chef who originally invented the dish doesn't recognize it; he's kind of horrified.
De fapt, a mărșăluit atât de departe, încât bucătarul care a inventat această mâncare n-o mai recunoaște; e chiar oripilat.
Video: (In Chinese)
Audience: (Laughter)
În acest moment, locuiește în Taiwan.
He's in Taiwan right now. He's retired, deaf and plays a lot of mah–jongg. After I showed him this, he got up, and says, "mòmíngqímiào," which means, "This is all nonsense," and goes back to play his mah-jongg game during the afternoon.
S-a retras, e surd și joacă mult Mahjong. Așdar, după ce i-am arătat, s-a ridicat și a zis ”Mominqimiao”, ceea ce înseamnă ”Astea-s numai prostii.” și s-a întors la jocul lui de Mahjong de după-amiază.
Another dish, one of my favorites: beef with broccoli. Broccoli is not a Chinese vegetable; in fact, it is originally an Italian vegetable. It was introduced into the United States in the 1800s, but became popularized in the 1920s and the 1930s. The Chinese have their own version of broccoli, called Chinese broccoli, but they've now discovered American broccoli, and are importing it as a sort of exotic delicacy.
Un alt fel de mâncare. Unul dintre preferatele mele. Vită cu broccoli. Broccoli nu e o legumă chinezească; de fapt, la origini, e o legumă italienească. A fost adus în Statele Unite în anii 1800, dar a devenit cunoscut în anii 1920-1930. De fapt, chinezii aveau propria versiune de broccoli, care se cheamă broccoli chinezesc, dar acum au descoperit broccoli american și îl importă ca fiind un fel de delicatesă exotică.
I guarantee you, General Tso never saw a stalk of broccoli in his life. That was a picture of General Tso. I went to his home town. This is a billboard that says: "Welcome to the birthplace of General Tso." And I went looking for chicken. Finally found a cow -- and did find chicken. Believe it or not, these guys were actually crossing the road.
Vă garantez că Generalul Tso n-a văzut niciun buchețel de broccoli în viața lui - și, într-adevăr, aceea a fost o poză a Generalului Tso. Am fost în orașul lui natal. Acesta este un panou pe care scrie: ”Bine ați venit în locul nașterii Generalului Tso.” Și am căutat pui. În cele din urmă, am găsit o vacă - și am găsit și pui. Vă vine sau nu să credeți, chiar traversau autostrada.
(Laughter)
Și - (Râsete)
And I found a whole bunch of General Tso's relatives who are still in the town. This guy is now five generations removed from the General; this guy is about seven. I showed them the pictures of General Tso Chicken, and they were like, "We don't know this dish. Is this Chinese food?" Because it doesn't look like Chinese food to them. But they weren't surprised I traveled around the world to visit them, because in their eyes he is, after all, a famous Qing dynasty military hero. He played an important role in the Taiping Rebellion, a war started by a guy who thought he was the son of God and baby brother of Jesus Christ. He caused a war that killed 20 million people -- still the deadliest civil war in the world to this day. So, you know, I realized when I was there, General Tso is kind of a lot like Colonel Sanders in America, in that he's known for chicken and not war. But in China, this guy's actually known for war and not chicken.
- am dat chiar și peste niște rude ale Generalului Tso care locuiesc încă în acel orășel. Acest tip e la vreo cinci generații distanță de general; acesta, la șapte. Le-am arătat toate pozele cu puiul Generalului Tso pe care vi le-am arătat și vouă și au zis că nu cunosc acest fel de mâncare. Apoi m-au întrebat: e mâncare chinezească? Pentru că lor nu le părea deloc așa. Dar n-au fost surprinși că am călătorit atât ca să-i vizitez, pentru că în ochii lor el este, la urma urmei, un faimos erou de război al dinastiei Qing. A jucat un rol important în revolta Taiping, un război provocat de un tip care se credea fiul lui Dumnezeu și fratele mai mic al lui Iisus Hristos. Iar asta a provocat războiul cu 20 de milioane de victime - cel mai sângeros război civil care a avut loc vreodată. Pe când mă aflam acolo, mi-am dat seama că Generalul Tso seamănă mult cu americanul Colonel Sanders, cunoscut pentru pui, nu pentru război. Dar în China acest bărbat este de fapt cunoscut pentru război, nu pentru pui.
But the granddaddy of all the Chinese American dishes we probably ought to talk about is chop suey, which was introduced around the turn of the 20th century. According to the New York Times in 1904, there was an outbreak of Chinese restaurants all over town, and "... the city has gone 'chop suey' mad." So it took about 30 years before the Americans realized that chop suey is actually not known in China, and as this article points out, "The average native of any city in China knows nothing of chop suey." Back then it was a way to show you were sophisticated and cosmopolitan; a guy who wanted to impress a girl could take her on a chop suey date. I like to say chop suey is the biggest culinary joke one culture ever played on another, because "chop suey," translated into Chinese, means "jaahp-seui," which, translated back, means "odds and ends." So, these people are going around China asking for chop suey, which is sort of like a Japanese guy coming here and saying, "I understand you have a very popular dish in your country called 'leftovers.'"
Însă străbunicul tuturor felurilor de mâncare americano-chinezești despre care ar trebui să vorbim este chop suey, care a fost adus aici pe la începutul secolului XX. Potrivit ziarului New York Times, în 1904 în tot orașul au apărut multe restaurante chinezești, iar ”orașul a luat-o razna cu chop suey”. A durat cam 30 de ani până ce americanii și-au dat seama că, uau, chop suey nu e cunoscut în China. După cum subliniază acest articol, ”Locuitorul obișnuit al oricărui oraș din China n-a auzit de chop suey.” Pe vremea aceea, era un mod de a demonstra că ești sofisticat și cosmopolit: dacă erai bărbat și doreai să impresionezi o femeie, o scoteai în oraș să mâncați chop suey. Îmi place să spun că chop suey e cea mai mare farsă culinară pe care o cultură i-a jucat-o alteia, căci chop suey, dacă îl traduci în chineză, înseamnă tsap sui, adică ”rămășițe”. Așadar, oamenii străbat China și întreabă de chop suey, ca și cum un japonez ar veni aici și ar spune: ”Înțeleg că în țara voastră e un fel de mâncare foarte apreciat” ”care se cheamă resturi și este deosebit de -”
(Laughter)
(Râsete)
Right?
”- bun?”
(Laughter)
”Și nu numai atât:”
And not only that: "This dish is particularly popular after that holiday you call 'Thanksgiving.'"
”acest fel de mâncare este foarte popular” ”după sărbătoarea pe care voi o numiți Ziua Recunoștinței.”
(Laughter)
(Râsete)
So, why and where did chop suey come from? Let's go back to the mid-1800s, when the Chinese first came to America. Back then, Americans were not clamoring to eat Chinese food. In fact, they saw these people who landed at their shores as alien. These people weren't eating dogs, they were eating cats. If they weren't eating cats, they were eating rats. In fact, The New York Times, my esteemed employer, in 1883 ran an article that asked, "Do Chinese eat rats?" Not the most PC question to be asked today, but if you look at the popular imagery of the time, not so outlandish. This is actually a real advertisement for rat poison from the late 1800s. And if you see under the word "Clears" -- very small -- it says, "They must go," which refers not only to the rats, but to the Chinese in their midst, because the way that the food was perceived was that these people who ate foods different from us must be different from us.
Așadar, de ce - de ce și de unde - a apărut chop suey? Să revenim la mijlocul secolului al XIX-lea, când chinezii au venit pentru prima oară în America. Pe vremea aceea, americanii nu ardeau de nerăbdare să mănânce mâncare chinezească. De fapt, îi considerau pe cei sosiți pe țărmurile lor ca fiind niște extratereștri. Oamenii aceștia nu mâncau câini - ci pisici - și nu mâncau pisici - ci șobolani. De fapt, New York Times, stimatul meu angajator, a publicat în 1883 un articol care punea următoarea întrebare: ”Chinezii mănâncă oare șobolani?” Nu e tocmai o întrebare corectă politic, dar dacă luați în considerare mentalul colectiv al vremii, nu e neobișnuit. Iată o reclamă reală la otravă pentru șobolani de la sfârșitul anilor 1800; puteți vedea, sub cuvintele ”Te scapă de” - scris foarte mic - ”Trebuie să dispară”, care nu se referă doar la șobolani, ci și la chinezii din rândurile lor, pentru că mâncarea era percepută în asemenea fel încât oamenii aceia, care mâncau diferit de noi, trebuie să fie diferiți de noi.
Another way that you saw this antipathy towards the Chinese is through documents like this. This is in the Library of Congress. It's a pamphlet published by Samuel Gompers, hero of our American labor movement. It's called, "Some Reason for Chinese Exclusion: Meat versus Rice: American Manhood against Asiatic Coolieism: Which shall survive?" And it basically made the argument that Chinese men who ate rice would necessarily bring down the standard of living for American men who ate meat. And as a matter of fact, then, this is one of the reasons we must exclude them from this country. So, with sentiments like these, the Chinese Exclusion Act was passed between 1882 and 1902, the only time in American history when a group was specifically excluded for its national origin or ethnicity. So in a way, because the Chinese were attacked, chop suey was created as a defense mechanism.
Și o altă manifestare a acestui gen de antipatie față de chinezi este reprezentată de asemenea documente. Acesta este în Biblioteca Congresului; e un pamflet publicat de Samuel Gompers, eroul mișcării muncitorești americane, și se numește ”Motive pentru excluderea chinezilor: carne versus orez: masculinitatea americană față în față cu muncitorii necalificați din Asia: Care va supraviețui? De fapt, susținea că bărbații chinezi, care mâncau orez, aveau să coboare inevitabil standardul de viață al bărbaților americani, care mâncau carne. Și, de fapt, pe atunci, acesta a fost unul dintre motivele pentru care trebuia să-i excludem din această țară. Așadar, având în vedere asemenea sentimente, Actul de Excludere a Chinezilor a fost oarecum promulgat între 1882 și 1902, singura dată în istoria SUA când un grup a fost exclus anume din cauza originii și etniei. Într-un fel, deoarece chinezii au fost atacați, chop suey a luat naștere ca un mecanism de apărare.
Who came up with the idea of chop suey? There's a lot of different mysteries and legends, but of the ones I've found, the most interesting is this article from 1904. A Chinese guy named Lem Sen shows up in Chinatown, New York City, and says, "I want you all to stop making chop suey, because I am the original creator and sole proprietor of chop suey. And the way he tells it, there was a famous Chinese diplomat that showed up, and he was told to make a dish that looked very popular and could, quote, "pass" as Chinese. And as he said -- we would never print this today -- but basically, the American man has become very rich. Lem Sen: "I would've made this money, too, but I spent all this time looking for the American man who stole my recipe. Now I've found him and I want my recipe back, and I want everyone to stop making chop suey, or pay me for the right to do the same. So it was an early exercise of intellectual property rights.
Cine a avut ideea de chop suey? Există multe mistere diferite, multe legende diferite, dar, dintre cele pe care le-am găsit eu, cea mai interesantă mi s-a părut a fi acest articol din 1904. Un chinez pe nume Lem Sen a apărut în Chinatown, New York, și a spus: ”Vreau să nu mai facă nimeni chop suey, pentru că eu sunt adevăratul creator și singurul proprietar al felului de mâncare cunoscut sub numele de chop suey. Iar povestea lui este următoarea: era un tip și un faimos diplomat chinez care a venit și care i-a spus să inventeze un fel de mâncare care să pară foarte popular și care, citez, să ”poată trece” drept chinezesc. Și, după cum susținea el - în ziua de azi, n-am publica niciodată așa ceva - dar, pe scurt, americanul s-a îmbogățit. Lem Sen, care e tipul acesta: ”Și eu aș fi făcut atâția bani, dar mi-am petrecut tot acest timp căutându-l pe americanul care mi-a furat rețeta. Acum l-am găsit și îmi vreau rețeta înapoi și vreau ca nimeni să nu mai facă chop suey sau să mă plătească pentru dreptul de a-l găti. A fost un exercițiu timpuriu pentru drepturile de proprietate intelectuală.
The thing is, this idea of Chinese-American food doesn't exist only in America. In fact, Chinese food is the most pervasive food on the planet, served on all seven continents, even Antarctica, because Monday night is Chinese food night at McMurdo Station, which is the main scientific station in Antarctica. You see different varieties of Chinese food. For example, there is French Chinese food, where they serve salt and pepper frog legs. There is Italian Chinese food, where they don't have fortune cookies, so they serve fried gelato. My neighbor, Alessandra, was shocked when I told her, "Dude, fried gelato is not Chinese." She's like, "It's not? But they serve it in all the Chinese restaurants in Italy."
Ideea este că acest gen de mâncare americano-chinezească nu există numai în SUA. De fapt, dacă stați să vă gândiți, mâncarea chinezească este cea mai larg răspândită de pe planetă, mâncată pe toate cele șapte continente, inclusiv Antarctica, căci seara de luni e seara mâncării chinezești în Stația McMurdo, principala stație științifică din Antarctica. Așadar, există diferite variante ale mâncării chinezești. De exemplu, există mâncarea francezo-chinezească, care cuprinde picioare de broască cu piper și sare. Mai e și mâncarea italiano-chinezească, în cadrul căreia nu există prăjiturele cu răvașe, dar e în schimb înghețată prăjită. Vecina mea de dedesubt, Alessandra, a fost complet șocată când i-am spus: ”Înghețata prăjită nu e chinezească.” ”Nuuu?” s-a mirat ea. ”Dar e trecută în meniu în toate restaurantele chinezești din Italia.”
(Laughter)
(Râsete)
Even the Brits have their own version. This is a dish called "crispy shredded beef," which has a lot of crisp, a lot of shred, and not a lot of beef. There is West Indian Chinese food, there's Jamaican Chinese food, Middle Eastern Chinese food, Mauritian Chinese food. This is a dish called "Magic Bowl," that I discovered. There's Indian Chinese food, Korean Chinese food, Japanese Chinese food, where they take the bao, the little buns, and make them into pizza versions.
Și până și britanicii au propia versiune. E un fel de mâncare numit fărâme de vită crocantă, care conține multe fărâme, e foarte crocantă, dar nu prea are vită. Mai e și mâncarea chinezească din Indiile de Vest, mâncarea jamaicano-chinezească, mâncarea chinezească din Orientul Mijlociu, mâncarea mauritano-chinezească. Am descoperit un fel de mâncare numit Bolul Fermecat. Există mâncare indiano-chinezească, mâncare coreano-chinezească, mâncare japonezo-chinezească, unde bao, micile chifle, sunt făcute în varianta tip pizza, iar felurile de mâncare
(Laughter)
cu tăiței chinezești
And they totally randomly take Chinese noodle dishes, and just ramenize them. This is something that, in the Chinese version, has no soup. So, there's Peruvian Chinese food, which should not be mixed with Mexican Chinese food, where they basically take things and make it look like fajitas.
alese absolut la întâmplare sunt tranformate în varianta cu Ramen - supă cu tăiței. În versiunea chinezească, supa nu este inclusă. Mai există și mâncare peruano-chinezească, iar aceasta nu ar trebui confundată cu mâncarea mexicano-chinezească, unde ingredientele sunt preluate și gătite în formă de fajita.
(Laughter)
Iar apoi
And they have things like risotto chop suey. My personal favorite of all the restaurants I've encountered around the world was this one in Brazil, called "Kung Food."
mai au și mâncăruri precum risotto chop suey. Preferatul meu din toate restaurantele pe care le-am întâlnit în întreaga lume este unul din Brazilia, pe nume ”Kung Food.” (Râsete)
(Laughter)
Așadar, să facem un pas înapoi
So, let's take a step back and understand what is to be appreciated in America. McDonald's has garnered a lot of attention, a lot of respect, for basically standardizing the menu, decor and dining experience in post-World War II America. But you know what? They did so through a centralized headquarters out of Illinois. Chinese restaurants have done largely the same thing, I would argue, with the menu and the decor, even the restaurant name, but without a centralized headquarters. So, this actually became very clear to me with the March 30, 2005 Powerball drawing, where they expected, based on the number of ticket sales they had, to have three or four second-place winners, people who match five or six Powerball numbers. Instead, they had 110, and they were completely shocked.
și să încercăm să înțelegem ce anume merită să fie apreciat în America. Într-un anume fel, McDonald's a atras mult atenția și a câștigat respectul prin faptul că a standardizat meniul, decorul și experiența în sine a luatului mesei în America postbelică. Dar știți ceva? De fapt au făcut asta din sediul central din Illinois, nu? Restaurantele chinezești au făcut în mare același lucru în privința meniului și a decorului - chiar și a numelui restaurantului - dar fără să aibă la dispoziție un sediu central. Mi-am dat seama de acest lucru în cazul extragerii loto din 30 martie 2005, când se așteptau, bazându-se pe numărul de bilete vândute, să fie trei sau patru câștigători la categoria a doua - cei care ghicesc cinci sau șase numere. În loc de asta, au fost 110
They looked all across the country and discovered it couldn't be fraud,
și au fost complet șocați.
since it happened in different states, across different computer systems. Whatever it was, it caused people to behave in a mass-synchronized way. So, OK, maybe it had to do with the patterns on the pieces of paper, like it was a diamond, or diagonal. It wasn't that, so they're like, OK, let's look at television. So they looked at an episode of "Lost." Now, I don't have a TV, which makes me a freak, but very productive --
Au analizat rezultatele din toată țara și au descoperit că nu era neapărat vorba despre fraudă, pentru că asta s-a întâmplat în mai multe state și în mai multe sisteme informatice. Așa că, orice ar fi fost, i-a făcut pe oameni să se comporte într-un mod sincronizat. OK, poate a avut de-a face cu șabloanele de pe bucățile de hârtie - poate în formă de diamant sau o diagonală. Dar n-a fost vorba despre asta. N-a fost asta, așa că au analizat ce s-a întâmplat la televizor și s-au uitat la un episod din ”Lost”. Eu nu am televizor, ceea ce mă transformă într-o ciudată, dar una foarte productivă, și - (Râsete)
(Laughter)
And there's an episode of "Lost" where one guy has a lucky number, but it's not a lucky number, it's why he's on the island, but they looked and the numbers did not match. They looked at "The Young and The Restless." It wasn't that, either. It wasn't until the first guy shows up the next day and they ask him, "Where did you get your number?" He said, "I got it from a fortune cookie." This is a slip one of the winners had, because the Tennessee lottery security officials were like, "Oh, no, this can't be true." But it was true. Basically, of those 110 people, 104 of them or so had gotten their number from a fortune cookie.
- am înțeles că acest episod din ”Lost” era despre numărul norocos al unui tip, număr care nu era de fapt norocos, ci reprezenta perioada de când se aflau pe insulă, dar s-au uitat, iar numerele nu se potriveau, așa că s-au uitat la ”Tânăr și neliniștit”, și n-a fost nici aia. Abia când primul câștigător a apărut a doua zi și l-au întrebat ”De unde ai luat numărul?” acesta a răspuns: ”Ah, dintr-o prăjiturică cu răvașe.” Aceasta chiar este un răvaș al unuia dintre câștigători, căci oficialitățile loteriei din Tennessee au zis ”Ah, nu, nu se poate așa ceva.” Însă se putea și, dintre cei 110 câștigători, circa 104 folosiseră numărul de pe răvaș.
(Laughter)
(Râsete)
Yeah. So I went and started looking. I went across the country, looking for these restaurants where these people had gotten their fortune cookies from. There are a bunch of them, including Lee's China in Omaha -- which is actually run by Koreans, but that's another point, and a bunch of them named "China Buffet." What's interesting is that their stories were similar, but different. It was lunch, it was take-out, it was sit-down, it was buffet, it was three weeks ago, it was three months ago. But at some point, all these people had a very similar experience that converged at a fortune cookie and a Chinese restaurant. And all these restaurants were serving fortune cookies, which, of course, aren't even Chinese to begin with. It's part of the phenomenon I called "spontaneous self-organization," where, like in ant colonies, little decisions made on the micro level actually have a big impact on the macro level.
Mda. Așadar, am început să caut. Am străbătut toată țara căutând restaurantele de unde acești oameni cumpăraseră prăjiturelele cu răvașe. Există mai multe, inclusiv ”Lee's China” în Omaha - ai cărui patroni sunt, de fapt, coreeni, dar asta-i altă problemă - și câteva numite ”China Buffet”. Interesant a fost că poveștile lor erau asemănătoare, dar totuși diferite. Le luaseră la masa de prânz, le luaseră la pachet, era cu servire sau cu autoservire, acum trei săptămâni sau cu trei luni în urmă. Dar, la un moment dat, toți acești oameni au avut parte de o experiență foarte asemănătoare care au avut drept puncte comune o prăjiturică cu răvașe și un restaurant chinezesc și toate aceste restaurante chinezești aveau în meniu prăjiturele chinezești, care, după cum știm deja, nici măcar nu sunt chinezești. Face parte din fenomenul pe care l-am numit auto-organizare spontană, în cadrul căruia, la fel ca în coloniile de furnici, micile decizii luate la nivel micro au un impact decisiv la nivel macro.
A good contrast is Chicken McNuggets. McDonald's actually spent 10 years coming out with a chicken-like product. They did chicken pot pie, fried chicken, and finally introduced Chicken McNuggets. And the great innovation of Chicken McNuggets was not nuggifying them, that's kind of an easy concept. The trick was, they were able to remove the chicken from the bone in a cost-efficient manner, which is why it took so long for people to copy them -- 10 years, then within a couple months, it was such a hit, they introduced it across the entire McDonald's system in the country.
Un contrast potrivit îl reprezintă Chicken McNuggets. Lui McDonald's i-au trebuit 10 ani ca să scoată un produs pe bază de carne de pui. Au făcut plăcintă cu pui, pui prăjit, apoi au introdus în sfârșit în meniu Chicken McNuggets. Și marea inovație a Chicken McNuggets nu a fost faptul că au fost făcute astfel, pentru că este un concept destul de facil; secretul din spatele Chicken McNuggets a fost însă că au reușit să dezoseze carnea astfel încât să fie eficient din punct de vedere al costurilor, motiv pentru care a și durat atât până să fie copiați de alții. A durat 10 ani, iar apoi, în câteva luni, a fost un asemenea succes, încât l-au introdus în întreaga rețea McDonald's din țară.
In contrast is General Tso's Chicken, which actually started in New York City in the early 1970s, as I was also started in this universe in New York City in the early 1970s.
Spre deosebire de ei, există puiul Generalului Tso, care a apărut în New York la începutul anilor '70, pe vremea când eram studentă la universitate în New York, așa că...
(Laughter)
And this logo! So me, General Tso's Chicken and this logo are all karmicly related. But that dish also took about 10 years to spread across America from a restaurant in New York City. Someone's like, "It's sweet, it's fried, it's chicken -- Americans will love this."
Acest logo! Eu, puiul Generalului Tso și acest logo suntem cu toții conectați la nivel cosmic. Dar acelui fel de mâncare i-au trebuit tot vreo zece ani ca să se răspândească pe tot cuprinsul Americii dintr-un restaurant oarecare din New York. Cineva a spus: ”O Doamne, e dulce, e prăjit, e pui - americanilor o să le placă la nebunie.”
So what I like to say, this being Bay Area, Silicon Valley, is that we think of McDonald's as sort of the Microsoft of dining experiences. We can think of Chinese restaurants perhaps as Linux, sort of an open-source thing, right?
Ceea ce încerc eu să transmit, acest loc fiind un fel de Bay Area, Silicon Valley - este că noi considerăm McDonald's ca pe un fel de Microsoft al meselor în oraș. Iar restaurantele chinezești pot fi un fel de Linux: un fel de open source
(Laughter)
unde ideile unei persoane
Where ideas from one person can be copied and propagated across the entire system, that there can be specialized versions of Chinese food, depending on the region. For example, in New Orleans we have Cajun Chinese food, where they serve Sichuan alligator and sweet and sour crawfish. And in Philadelphia, you have Philadelphia cheesesteak roll, which is like an egg roll on the outside and cheesesteak on the inside. I was surprised to discover that not only in Philadelphia, but also in Atlanta. What had happened was, a Chinese family had moved from Philadelphia to Atlanta, and brought that with them.
pot fi copiate și răspândite în întregul sistem; că pot exista versiuni specializate ale mâncării chinezești, în funcție de regiune. De exemplu, în New Orleans există mâncare chinezească cajun, unde se servește aligator sichuan și raci dulci-acrișori. Iar în Philadelphia există rulouri cu brânză și carne la grătar tip Philadelphia, care pe dinafară arată ca un rolou cu ou, dar au brânză și carne în interior. Am fost foarte surprinsă să descopăr asta, nu doar în Philadelphia, ci și în Atlanta, pentru ca ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost că o familie de chinezi s-a mutat din Atlanta în - pardon, din Philadelphia în Atlanta și a adus acest fel de mâncare cu ea.
So the thing is, our historical lore, because of the way we like narratives, is full of vast characters, such as Howard Schultz of Starbucks and Ray Kroc with McDonald's and Asa Candler with Coca-Cola. But, you know, it's very easy to overlook the smaller characters. For example, Lem Sen, who introduced chop suey, Chef Peng, who introduced General Tso's Chicken, and all the Japanese bakers who introduced fortune cookies. So, the point of my presentation is to make you think twice; that those whose names are forgotten in history can often have had as much, if not more, impact on what we eat today.
Așadar, cunoștințele noastre istorice, datorită faptului că ne plac poveștile, sunt pline de personaje cum ar fi Howard Schultz de la Starbucks și Ray Kroc de la McDonald's și Asa Chandler de la Coca-Cola. Dar, știți, e ușor să treci cu vederea personajele mai puțin importante - ups - ca, de exemplu, Lem Sen, care a răspândit chop suey, Chef Peng, care a răspândit puiul generalului Tso și toți brutarii japonezi care au răspândit prăjiturelele cu răvașe. Scopul prezentării mele este să vă fac să vă gândiți de două ori la faptul că cei ale căror nume istoria nu le-a reținut pot avea adesea același impact, dacă nu unul și mai mare, asupra a ceea ce mâncăm în ziua de azi.
Thank you very much.
Vă mulțumesc mult.
(Applause)