When Reverend Jim Jones founded the Peoples Temple in 1955, few could have imagined its horrifying end. This progressive religious movement rose in popularity and gained support from some of San Francisco's most prominent politicians. But in 1977, amidst revelations of brainwashing and abuse, Jones moved with several hundred followers to establish the commune of Jonestown in Guyana. Billed as a utopian paradise, the colony was more like a prison camp, and when a congressional delegation arrived to investigate its conditions, Jones executed his final plan. On November 18, 1978, 909 men, women, and children died after being forced to drink poisoned Flavor Aid. That grizzly image has since been immortalized as shorthand slang for single-minded cult-like thinking, "They drank the Kool-aid." Today, there are thousands of cults around the world. It's important to note two things about them. First, not all cults are religious. Some are political, therapy-based, focused on self-improvement, or otherwise. And on the flip side, not all new religions are what we're referring to as cults. So what exactly defines our modern understanding of cults, and why do people join them? Broadly speaking, a cult is a group or movement with a shared commitment to a usually extreme ideology that's typically embodied in a charismatic leader. And while few turn out as deadly as Jonestown or Heaven's Gate, which ended in a mass suicide of 39 people in 1997, most cults share some basic characteristics. A typical cult requires a high level of commitment from its members and maintains a strict hierarchy, separating unsuspecting supporters and recruits from the inner workings. It claims to provide answers to life's biggest questions through its doctrine, along with the required recipe for change that shapes a new member into a true believer. And most importantly, it uses both formal and informal systems of influence and control to keep members obedient, with little tolerance for internal disagreement or external scrutiny. You might wonder whether some of these descriptions might also apply to established religions. In fact, the world "cultus" originally described people who cultivated the worship of certain gods by performing rituals and maintaining temples. But in time, it came to mean excessive devotion. Many religions began as cults, but integrated into the fabric of the larger society as they grew. A modern cult, by contrast, separates its members from others. Rather than providing guidelines for members to live better lives, a cult seeks to directly control them, from personal and family relationships, to financial assets and living arrangements. Cults also demand obedience to human leaders who tend to be highly persuasive people with authoritarian and narcissistic streaks motivated by money, sex, power, or all three. While a cult leader uses personal charisma to attract initial followers, further expansion works like a pyramid scheme, with early members recruiting new ones. Cults are skilled at knowing whom to target, often focusing on those new to an area, or who have recently undergone some personal or professional loss. Loneliness and a desire for meaning make one susceptible to friendly people offering community. The recruitment process can be subtle, sometimes taking months to establish a relationship. In fact, more than two-thirds of cult members are recruited by a friend, family member, or co-worker whose invitations are harder to refuse. Once in the cult, members are subjected to multiple forms of indoctrination. Some play on our natural inclination to mimic social behaviors or follow orders. Other methods may be more intense using techniques of coercive persuasion involving guilt, shame, and fear. And in many cases, members may willingly submit out of desire to belong and to attain the promised rewards. The cult environment discourages critical thinking, making it hard to voice doubts when everyone around you is modeling absolute faith. The resulting internal conflict, known as cognitive dissonance, keeps you trapped, as each compromise makes it more painful to admit you've been deceived. And though most cults don't lead members to their death, they can still be harmful. By denying basic freedoms of thought, speech, and association, cults stunt their members' psychological and emotional growth, a particular problem for children, who are deprived of normal developmental activities and milestones. Nevertheless, many cult members eventually find a way out, whether through their own realizations, the help of family and friends, or when the cult falls apart due to external pressure or scandals. Many cults may be hard to identify, and for some, their beliefs, no matter how strange, are protected under religious freedom. But when their practices involve harassment, threats, illegal activities, or abuse, the law can intervene. Believing in something should not come at the cost of your family and friends, and if someone tells you to sacrifice your relationships or morality for the greater good, they're most likely exploiting you for their own.
Când pastorul Jim Jones a fondat Templul Popoarelor în 1995, puțini și-ar fi putut imagina finalul sfâșietor. Această mișcare religioasă progresistă a câștigat notorietate și sprijin din partea unora dintre cei mai de vază politicieni din San Francisco. Dar în 1977, în toiul revelațiilor despre spălarea de creiere și abuzuri, Jones s-a mutat cu câteva sute de adepți și au pus bazele comunității Jonestown în Guyana. Promovată ca un paradis utopic, așezarea era mai degrabă un lagăr de muncă forțată, iar când o delegație congresională a venit să-i investigheze condițiile, Jones și-a pus în aplicare planul final. Pe data de 19 noiembrie 1978, 909 bărbați, femei și copii și-au pierdut viața după ce au fost forțați să bea Flavour Aid cu otravă. Acea imagine sumbră a rămas în expresia colocvială americană ce descrie mentalitatea îngustă de sectă: „Ți-ai băut Kool-aid-ul.” (n.t. Ți-au spălat creierul.) Astăzi există mii de secte în întreaga lume. E important să observăm două lucruri referitoare la acestea. Primul: nu toate sectele sunt religioase. Unele sunt de natură politică, bazate pe terapie, axate pe dezvoltarea personală sau pe alte aspecte. Pe de altă parte, nu toate religiile noi sunt ceea ce numim secte. Deci, ce anume definește înțelegerea modernă a sectelor și de ce li se alătură oamenii? În general, o sectă e un grup sau o mișcare cu un angajament comun către o ideologie extremă care e întruchipată de un lider carismatic. Deși puține secte se dovedesc a fi letale precum Jonestown sau Poarta Raiului, care a culminat cu suicidul în masă a 39 de persoane în 1997, multe secte împărtășesc câteva caracteristici de bază. O sectă tipică cere un nivel înalt de devotament de la membrii săi și menține o ierarhie strictă, delimitând susținătorii și recruții neavizați de treburile interne. Pretinde că oferă răspunsuri la cele mai mari întrebări ale vieții prin doctrina sa, alături de o rețetă prescrisă pentru schimbare, care modelează un nou membru într-un partizan veritabil. Și cel mai important e că folosește atât mijloace formale cât și informale de influență și control pentru a-și menține membrii obedienți, având puțină toleranță cu dezacordurile interne sau controalele externe. V-ați putea întreba dacă aceste criterii sunt valabile și în cazul religiilor consacrate. De fapt, termenul sectă inițial desemna oamenii care cultivau adorarea anumitor zei prin practicarea de ritualuri și mentenanța templelor. Dar cu timpul a ajuns să însemne devotament excesiv. Multe religii au debutat ca secte, dar pe măsură ce s-au extins au fost asimilate în țesătura societății. O sectă modernă, spre deosebire, își izolează membrii de ceilalți. În loc să le ofere sugestii membrilor pentru o îmbunătățire a stilului de viață, o sectă încearcă să-i controleze direct, începând de la relațiile personale și de familie, până la veniturile financiare și planurile de viață. Sectele cer și obediență în fața liderilor umani ce tind să fie foarte persuasivi, au trăsături autoritariene și narcisiste și sunt motivați de bani, sex, putere sau de toate laolaltă. Deși un lider de sectă își folosește carisma pentru a-și atrage primii adepți, expansiunea continuă sub forma unei scheme piramidale, primii membri recrutând alții noi. Sectele se pricep să-și aleagă țintele, concentrându-se adesea asupra celor nou-veniți într-o zonă, sau care au suferit recent o pierdere personală sau profesională. Singurătatea și dorința de a da sens vieții ne fac receptivi față de persoanele prietenoase care oferă o comunitate. Procesul de recrutare poate fi subtil, și uneori ia luni de zile pentru a stabili o relație. De fapt, peste două treimi din membrii sectelor sunt recrutați de un prieten, un membru de familie sau un coleg de muncă, ale căror invitații sunt greu de refuzat. Odată ce intră în sectă sunt supuși la numeroase forme de îndoctrinare. Unele mizează pe tendința noastră naturală de a imita comportamente sociale sau de a accepta comenzi. Alte metode pot fi mai puternice, precum tehnici de persuasiune coercitivă ce includ învinovățirea, rușinea și frica. În multe cazuri, membrii se pot conforma din dorința de apartenență și de a obține răsplata promisă. Atmosfera de sectă descurajează gândirea critică, ceea ce îngreunează exprimarea îndoielilor când toți cei din jur par un model de credință absolută. Rezultă un conflict intern cunoscut ca disonanță cognitivă care te acaparează, îngreunând, cu fiecare compromis, admiterea faptului că ai fost amăgit. Deși majoritatea sectelor nu-și conduc membrii spre moarte, pot fi totuși dăunătoare. Interzicând libertățile fundamentale de gândire, exprimare și asociere, sectele opresc dezvoltarea psihologică și emoțională a membrilor săi, o problemă relevantă pentru copii, care sunt privați de activitățile și etapele de dezvoltare normală. Totuși, mulți membri ai sectelor găsesc o cale de ieșire, fie prin propriile puteri, cu ajutorul familiei și prietenilor sau când secta se destramă datorită presiunilor externe și a scandalurilor. Multe secte pot fi dificil de identificat, și pentru unii, convingerile lor, indiferent de cât de bizare ar fi, sunt protejate de libertatea religioasă. Dar când practicile acestora presupun hărțuire, amenințări, activități ilegale sau abuz, legea poate interveni. A crede în ceva nu ar trebui să vină cu prețul familiei sau prietenilor, iar dacă cineva vă spune să vă sacrificați relațiile sau moralitatea pentru binele general, cel mai probabil vă exploatează în interes propriu.