I'm a gamer, so I like to have goals. I like special missions and secret objectives. So here's my special mission for this talk: I'm going to try to increase the life span of every single person in this room by seven and a half minutes. Literally, you will live seven and a half minutes longer than you would have otherwise, just because you watched this talk.
Sunt un gamer, deci îmi place să am obiective. Îmi plac misiunile speciale şi obiectivele secrete. Deci uitaţi care e misiunea mea specială pentru această discuţie: voi încerca să măresc durata de viaţă a fiecărei persoane din această încăpere cu şapte minute şi jumătate. Literalmente, veţi trăi cu şapte minute şi jumătate mai mult decât aţi fi făcut-o altfel, doar datorită faptului că aţi vizionat acest discurs.
Some of you are looking a little bit skeptical. That's okay, because check it out -- I have math to prove that it is possible. It won't make much sense now. I'll explain it all later, just pay attention to the number at the bottom: +7.68245837 minutes. That will be my gift to you if I'm successful in my mission.
Bine, câţiva dintre voi păreţi puţin sceptici. E bine, deoarece fiţi atenţi... Am calculul care dovedește că e posibil. Şi nu o să aibă prea mult sens acum. Vă voi explica mai târziu, doar fiţi atenţi la numărul din partea de jos: 7,68245837 minute acesta va fi cadoul meu către voi dacă o să am succes în misiunea mea.
Now, you have a secret mission too. Your mission is to figure out how you want to spend your extra seven and a half minutes. And I think you should do something unusual with them, because these are bonus minutes. You weren't going to have them anyway.
Și voi aveţi o misiune secretă. Misiunea voastră e de a vă da seama cum doriţi să vă petreceţi cele şapte minute și jumătate suplimentare. Şi cred că ar trebui să faceţi ceva neobişnuit cu ele, deoarece acestea sunt minute bonus. Oricum nu le-aţi fi avut. Fiindcă sunt un proiectant de jocuri, vă puteţi gândi:
Now, because I'm a game designer, you might be thinking to yourself, I know what she wants us to do with those minutes, she wants us to spend them playing games. Now this is a totally reasonable assumption, given that I have made quite a habit of encouraging people to spend more time playing games. For example, in my first TED Talk, I did propose that we should spend 21 billion hours a week, as a planet, playing video games.
„Știm ce vrea ea să facem cu acele minute, vrea să le irosim jucând jocuri.” Aceasta e o presupunere total rezonabilă, dat fiind faptul că am încurajat lumea să petreacă mai mult timp jucând jocuri. De exemplu, în primul meu TEDTalk, am propus să petrecem 21 de miliarde de ore pe săptămână ca planetă jucând jocuri video.
Now, 21 billion hours, it's a lot of time. It's so much time, in fact, that the number one unsolicited comment that I have heard from people all over the world since I gave that talk, is this: Jane, games are great and all, but on your deathbed, are you really going to wish you spent more time playing Angry Birds?
21 miliarde de ore e o grămadă de timp. E atât de mult timp, de fapt, încât comentariul nesolicitat numărul unu pe care l-am auzit de la oameni din toată lumea de când am spus asta, e acesta: „Jane, jocurile sunt minunate, dar pe patul tău de moarte, ți-ai fi dorit cu adevărat să fii petrecut mai mult timp jucând Angry Birds?
(Laughter)
(Râsete)
This idea is so pervasive -- that games are a waste of time that we will come to regret -- that I hear it literally everywhere I go. For example, true story: Just a few weeks ago, this cab driver, upon finding out that a friend and I were in town for a game developers' conference, turned around and said -- and I quote -- "I hate games. Waste of life. Imagine getting to the end of your life and regretting all that time."
Această idee e atât de generalizată, că jocurile sunt o pierdere de timp pe care o să ajungem să o regretăm, o aud, literalmente, oriunde mă duc. De exemplu, poveste adevărată: cu doar câteva săptămâni înainte, un taximetrist, după ce a descoperit că eu şi un prieten de-al meu suntem în oraş pentru o conferinţă a proiectanţilor de jocuri, s-a întors şi a spus, şi citez: „Urăsc jocurile. Risipă de viaţă. Imaginaţi-vă ajungând la capătul vieţii şi regretând tot acest timp.”
Now, I want to take this problem seriously. I want games to be a force for good in the world. I don't want gamers to regret the time they spent playing, time that I encouraged them to spend. So I have been thinking about this question a lot lately. When we're on our deathbeds, will we regret the time we spent playing games?
Vreau să iau această problemă în serios. Vreau ca jocurile să fie o forţă a binelui în lume. Nu vreau ca jucătorii să regrete timpul petrecut jucându-se, timp pe care îi încurajez să-l petreacă. Aşa că m-am gândit mult la această întrebare în ultima vreme. Când suntem pe patul nostru de moarte, vom regreta timpul pe care l-am petrecut jucând jocuri?
Now, this may surprise you, but it turns out there is actually some scientific research on this question. It's true. Hospice workers, the people who take care of us at the end of our lives, recently issued a report on the most frequently expressed regrets that people say when they are literally on their deathbeds. And that's what I want to share with you today -- the top five regrets of the dying.
Asta v-ar putea surprinde, dar se dovedeşte că există de fapt cercetări ştiinţifice pe tema aceasta. E adevărat. Lucrătorii din aziluri, oamenii care au grijă de noi la sfârşitul vieţii noastre, au eliberat recent un raport cu privire la cele mai frecvent exprimate regrete pe care oamenii le spun când sunt, literalmente, pe patul de moarte. Şi asta e ceea ce vreau să împart cu voi astăzi, cele cinci principale regrete ale muribunzilor.
Number one: I wish I hadn't worked so hard. Number two: I wish I had stayed in touch with my friends. Number three: I wish I had let myself be happier. Number four: I wish I'd had the courage to express my true self. And number five: I wish I'd lived a life true to my dreams, instead of what others expected of me.
Numărul unu: mi-aș fi dorit să nu fi muncit atât de mult. Numărul doi: mi-aș fi dorit să fi rămas în contact cu prietenii mei. Numărul trei: mi-aș fi dorit să-mi fi permis să fiu mai fericit. Numărul patru: mi-aș fi dorit să fi avut curajul să-mi exprim adevăratul sine. Şi numărul cinci: mi-aș fi dorit să fi trăit o viaţă conform viselor mele, în loc de ceea ce așteptau alţii de la mine.
Now, as far as I know, no one ever told one of the hospice workers, "I wish I'd spent more time playing video games," but when I hear these top five regrets of the dying, I can't help but hear five deep human cravings that games actually help us fulfill.
Din câte știu, nimeni nu a spus lucrătorilor de la azil, „mi-aș fi dorit să fii petrecut mai mult timp jucând jocuri video”, dar când aud aceste top cinci regrete ale muribunzilor, înţeleg că nu sunt altceva decât cinci nevoi omeneşti profunde pe care jocurile ne ajută să le satisfacem.
For example, I wish I hadn't worked so hard. For many people, this means, I wish I'd spent more time with my family, with my kids when they were growing up. Well, we know that playing games together has tremendous family benefits. A recent study from Brigham Young University School of Family Life reported that parents who spend more time playing video games with their kids have much stronger real-life relationships with them.
De exemplu, îmi doresc să nu fi lucrat aşa de mult. Pentru mulţi oameni, asta înseamnă că vreau să petrec mai mult timp cu familia mea, cu copiii atunci când aceştia creșteau. Știm că jucatul împreună are beneficii extraordinare asupra familiei. Un studiu recent al Universităţii Brigham Young a raportat că părinţii care petrec mai mult timp jucând jocuri video cu copii lor au o relaţie mai strânsă cu aceştia în viaţa reală.
"I wish I'd stayed in touch with my friends." Hundreds of millions of people use social games like FarmVille or Words With Friends to stay in daily contact with real-life friends and family. A recent study from the University of Michigan showed that these games are incredibly powerful relationship-management tools. They help us stay connected with people in our social network that we would otherwise grow distant from, if we weren't playing games together.
Aș fi vrut să fi rămas în contact cu prietenii mei. Sute de milioane de oameni folosesc jocuri sociale ca FarmVille sau Words With Friends pentru a fi în contact zilnic cu prietenii din viaţa reală şi familia. Un studiu recent al Universităţii din Michigan a arătat că aceste jocuri sunt nişte unelte incredibil de puternice pentru managementul relaţiilor. Ele ne ajută să păstrăm legătura cu oamenii din reţeaua noastră socială de care altfel ne-am fi îndepărtat , dacă nu jucam jocuri împreună.
"I wish I'd let myself be happier." Well, here I can't help but think of the groundbreaking clinical trials recently conducted at East Carolina University that showed that online games can outperform pharmaceuticals for treating clinical anxiety and depression. Just 30 minutes of online game play a day was enough to create dramatic boosts in mood and long-term increases in happiness.
Aș fi vrut să-mi fii permis să fiu mai fericit. Aici nu mă pot abţine să nu mă gândesc la studiile clinice inovatoare efectuate recent la Universitatea East Carolina care au arătat că jocurile online pot să surclaseze produsele farmaceutice pentru tratarea anxietăţii clinice şi a depresiei. Doar 30 de minute pe zi de jucat jocuri online au fost suficiente pentru a îmbunătăţi semnificativ starea de spirit şi a creşte nivelul fericirii pe termen lung.
"I wish I'd had the courage to express my true self." Well, avatars are a way to express our true selves, our most heroic, idealized version of who we might become. You can see that in this alter ego portrait by Robbie Cooper of a gamer with his avatar. And Stanford University has been doing research for five years now to document how playing a game with an idealized avatar changes how we think and act in real life, making us more courageous, more ambitious, more committed to our goals.
Aș fi vrut să fi avut curajul să-mi exprim adevăratul sine. Avatarele sunt un mod de a ne exprima adevăratul nostru sine, versiunea noastră cea mai eroică, idealizată a ceea ce putem noi să devenim. Puteţi vedea asta în acest portret alter ego al lui Robbie Cooper, unui jucător cu avatarul său. Şi Universitatea Standford a realizat cercetări de cinci ani pentru a documenta cum jucându-te cu un avatar idealizat modifică felul în care gândim şi acţionăm în viaţa reală, făcându-ne mai curajoşi, mai ambiţioşi, mai implicaţi în atingerea ţelurilor noastre.
"I wish I'd led a life true to my dreams, and not what others expected of me." Are games doing this yet? I'm not sure, so I've left a Super Mario question mark. We're going to come back to this one.
Aș fi vrut să fi trăit o viaţă conform viselor mele, şi nu cum se aşteptau alții de la mine. Fac deja asta jucătorii? Nu sunt sigură, aşa că am lăsat un semn de întrebare, unul marca Super Mario. Şi vom reveni.
But in the meantime, perhaps you're wondering, who is this game designer to be talking to us about deathbed regrets? And it's true, I've never worked in a hospice, I've never been on my deathbed. But recently I did spend three months in bed, wanting to die. Really wanting to die.
Dar între timp, poate vă întrebaţi cine e acest proiectant de jocuri care ne vorbeşte nouă despre regrete pe patul de moarte? Şi e adevărat, nu am lucrat niciodată în aziluri, nu am fost niciodată pe patul de moarte. Dar recent am petrecut trei luni de zile în pat, dorind să mor. Cu adevărat dorind să mor.
Now let me tell you that story. It started two years ago, when I hit my head and got a concussion. The concussion didn't heal properly, and after 30 days, I was left with symptoms like nonstop headaches, nausea, vertigo, memory loss, mental fog. My doctor told me that in order to heal my brain, I had to rest it. So I had to avoid everything that triggered my symptoms. For me that meant no reading, no writing, no video games, no work or email, no running, no alcohol, no caffeine. In other words -- and I think you see where this is going -- no reason to live.
Să vă spun această poveste. A început acum doi ani, când m-am lovit la cap şi am făcut o comoţie. Comoţia nu s-a vindecat corespunzător, aşa că, 30 de zile mai târziu, am rămas cu dureri continue de cap, greaţă, ameţeală, pierdere de memorie, stare de confuzie. Doctorul meu mi-a spus că pentru a mă vindeca, trebuia să mă odihnesc. Astfel, a trebuit să evit orice mi-ar fi putut declanşa simptomele. Pentru mine a însemnat: fără citit, fără scris, fără jocuri video, fără muncă sau email, fără alergat, fără alcool, fără cafeină. Cu alte cuvinte, şi cred că înțelegeţi unde bat, niciun motiv de a trăi.
(Laughter)
(Râsete)
Of course it's meant to be funny, but in all seriousness, suicidal ideation is quite common with traumatic brain injuries. It happens to one in three, and it happened to me. My brain started telling me, "Jane, you want to die." It said, "You're never going to get better." It said, "The pain will never end."
Am vrut să fie amuzant, dar cu toată seriozitatea, ideea de sinucidere e chiar comună printre oamenii cu leziuni traumatice ale creierului. Acest lucru se întâmplă unei persoane din trei, şi mi s-a întâmplat şi mie. Creierul meu a început să-mi spună, „Jane, îţi doreşti să mori”. A spus: „nu o să te faci niciodată bine”. A spus: „durerea nu va înceta niciodată”.
And these voices became so persistent and so persuasive that I started to legitimately fear for my life, which is the time that I said to myself after 34 days -- and I will never forget this moment -- I said, "I am either going to kill myself or I'm going to turn this into a game."
Şi aceste voci au devenit atât de persistente şi persuasive încât am început să mă tem în mod legitim pentru viaţa mea, atunci a fost momentul în care mi-am spus, după 34 de zile, şi nu o să uit niciodată acest moment, am spus, fie o să mă omor fie o să fac din asta un joc.
Now, why a game? I knew from researching the psychology of games for more than a decade that when we play a game -- and this is in the scientific literature -- we tackle tough challenges with more creativity, more determination, more optimism, and we're more likely to reach out to others for help. I wanted to bring these gamer traits to my real-life challenge, so I created a role-playing recovery game called Jane the Concussion Slayer.
De ce un joc? Ştiam din cercetarea psihologiei jocurilor de mai mult de un deceniu că atunci când jucăm un joc şi asta găsiţi în literatura de specialitate, atacăm provocările dificile cu mai multă creativitate, mai multă determinare, optimism, şi suntem mai predispuşi să apelăm la alţii pentru ajutor. Iar eu voiam să aduc aceste trăsături în provocările mele din viaţa reală, aşa că am creat un joc de recuperare numit Jane Ucigătoarea de Comoţii.
Now this became my new secret identity, and the first thing I did as a slayer was call my twin sister -- I have an identical twin sister named Kelly -- and tell her, "I'm playing a game to heal my brain, and I want you to play with me." This was an easier way to ask for help.
Aceasta a devenit noua mea identitate secretă, iar primul lucru pe care l-am făcut în calitate de ucigătoare a fost să-mi chem sora geamănă, am o soră geamănă pe nume Kelly, şi să-i spun că e un joc pentru a-mi vindeca creierul, şi vreau ca ea să joace cu mine. Aceasta a fost o metodă mai simplă de a cere ajutor.
She became my first ally in the game, my husband Kiyash joined next, and together we identified and battled the bad guys. Now this was anything that could trigger my symptoms and therefore slow down the healing process, things like bright lights and crowded spaces. We also collected and activated power-ups. This was anything I could do on even my worst day to feel just a little bit good, just a little bit productive. Things like cuddling my dog for 10 minutes, or getting out of bed and walking around the block just once.
Ea a devenit principalul meu aliat în joc, apoi s-a alăturat soţul meu Kiyash, şi împreună am identificat şi ne-am luptat cu tipii cei răi. Acest lucru putea oricând să-mi provoace simptomele şi să-mi încetinească procesul de vindecare, lucruri ca luminile intense şi spaţiile aglomerate. De asemenea, am colectat şi activat îmbunătăţirile. Asta era tot ce puteam face chiar şi într-o zi proastă, pentru a mă simţi puţin mai bine, doar cu puţin mai productivă. Lucruri ca alintarea câinelui meu pentru 10 minute, sau ieşirea la o plimbare în jurul blocului, doar o singură dată.
Now the game was that simple: Adopt a secret identity, recruit your allies, battle the bad guys, activate the power-ups. But even with a game so simple, within just a couple days of starting to play, that fog of depression and anxiety went away. It just vanished. It felt like a miracle. Now it wasn't a miracle cure for the headaches or the cognitive symptoms. That lasted for more than a year, and it was the hardest year of my life by far. But even when I still had the symptoms, even while I was still in pain, I stopped suffering.
Aşadar, jocul era într-atât de simplu: adoptă o identitate secretă, recutează-ţi aliaţii, luptă cu tipii cei răi, activează îmbunătăţirile. Dar chiar şi cu un joc atât de simplu, în doar câteva zile de când l-am început, acea umbră a depresiei şi anxietăţii a plecat, a dispărut. A fost ca un miracol. Evident, nu a fost un remediu miraculos pentru durerile de cap sau pentru simptomele cognitive. Acestea au durat mai mult de un an, şi a fost, de departe, cel mai greu an din viaţa mea. Dar chiar atunci când aveam încă simptomele, chiar dacă eram încă în durere, am încetat să mai sufăr.
Now what happened next with the game surprised me. I put up some blog posts and videos online, explaining how to play. But not everybody has a concussion, obviously, not everyone wants to be "the slayer," so I renamed the game SuperBetter.
Ce s-a întâmplat mai departe cu jocul m-a surprins. Am urcat câteva posturi pe blog şi videoclipuri online, explicând cum să joci. Dar nu toată lumea are o comoţie, evident, nu toată lumea doreşte să fie „criminalul”, aşa că am redenumit jocul SuperBetter.
And soon, I started hearing from people all over the world who were adopting their own secret identity, recruiting their own allies, and they were getting "super better," facing challenges like cancer and chronic pain, depression and Crohn's disease. Even people were playing it for terminal diagnoses like ALS. And I could tell from their messages and their videos that the game was helping them in the same ways that it helped me. They talked about feeling stronger and braver. They talked about feeling better understood by their friends and family. And they even talked about feeling happier, even though they were in pain, even though they were tackling the toughest challenge of their lives.
Şi imediat am început să aflu de la oameni din toată lumea care au adoptat propria lor identitate secretă, recrutând propriii lor aliaţi şi devenind „superbetter”, înfruntând provocări precum cancerul și durerea cronică, depresia sau boala Crohn. Îl jucau şi cei care aveau un diagnostic terminal ca scleroza amiotrofică laterală. Şi îmi putea da seama din mesajele şi videoclipurile lor că jocul îi ajuta în acelaşi fel precum m-a ajutat pe mine. Vorbeau despre faptul că se simţeau mai puternici şi mai curajoşi. Vorbeau despre faptul că se simţeau mai bine înţeleşi de prieteni şi familie. Şi vorbeau chiar şi despre faptul că se simţeau mai fericiţi, chiar dacă erau în suferinţă, chiar dacă înfruntau cea mai grea provocare a vieţii lor.
Now at the time, I'm thinking to myself, what is going on here? I mean, how could a game so trivial intervene so powerfully in such serious, and in some cases life-and-death, circumstances? I mean, if it hadn't worked for me, there's no way I would have believed it was possible. Well, it turns out there's some science here, too. Some people get stronger and happier after a traumatic event. And that's what was happening to us.
În acel moment m-am întrebat: ce se întâmplă aici? Cum poate un joc trivial să intervină atât de puternic în circumstanţe atât de serioase şi, în anumite cazuri, de viaţă şi de moarte? Dacă nu funcţiona pentru mine, nu se putea în niciun fel să cred că era posibil. Se dovedeşte că există o anumită ştiinţă şi aici. Unii oameni devin mai puternici şi fericiţi după un eveniment traumatic. Iar asta se întâmpla cu noi.
The game was helping us experience what scientists call post-traumatic growth, which is not something we usually hear about. We usually hear about post-traumatic stress disorder. But scientists now know that a traumatic event doesn't doom us to suffer indefinitely. Instead, we can use it as a springboard to unleash our best qualities and lead happier lives.
Jocul ne ajuta să experimentăm ce oamenii de ştiinţă numesc creştere post-traumatică, denumire pe care nu o auzim în mod obişnuit. De obicei auzim de tulburarea de stres post-traumatică. Dar oamenii de ştiinţă ştiu acum că un eveniment traumatic nu ne condamnă la o suferinţă pe termen nedefinit. În schimb, o putem folosi ca o rampă de lansare pentru a elibera cele mai importante calităţi şi a trăi vieţi mai fericite.
Here are the top five things that people with post-traumatic growth say: "My priorities have changed." "I'm not afraid to do what makes me happy." "I feel closer to my friends and family." "I understand myself better. I know who I really am now." "I have a new sense of meaning and purpose in my life." "I'm better able to focus on my goals and dreams."
Uitaţi care sunt principalele cinci lucruri pe care oamenii cu creştere post-traumatică le spun: Priorităţile mele s-au schimbat. Nu îmi mai e frică să fac ceea ce mă face fericit. Mă simt mai aproape de prieteni şi familie. Mă înțeleg mai bine. Ştiu cine sunt cu adevărat acum. Am un nouă înțelegere a ceea ce e important şi cu scop în viaţa mea. Sunt mai capabil să mă concentrez pe ţintele şi visele mele.
Now, does this sound familiar? It should, because the top five traits of post-traumatic growth are essentially the direct opposite of the top five regrets of the dying. Now this is interesting, right? It seems that somehow, a traumatic event can unlock our ability to lead a life with fewer regrets.
Vă sună familiar? Ar trebui, deoarece topul celor cinci trăsături ale creşterii post-traumatice e în esenţă opusul direct al topului celor cinci regrete ale muribunzilor. Interesant, nu-i aşa? Se pare că, într-un fel sau altul, un eveniment traumatic îţi poate debloca abilitatea de a duce o viaţă cu mai puţine regrete.
But how does it work? How do you get from trauma to growth? Or better yet, is there a way to get all the benefits of post-traumatic growth without the trauma, without having to hit your head in the first place? That would be good, right?
Dar cum funcţionează? Cum poţi ajunge de la traumă la creştere? Sau şi mai bine, există oare o cale de a sustrage toate beneficiile unei creşteri post-traumatice fără traumă, fără să fie necesar să-ţi loveşti capul în primă instanţă? Ar fi bine, nu-i aşa?
I wanted to understand the phenomenon better, so I devoured the scientific literature, and here's what I learned. There are four kinds of strength, or resilience, that contribute to post-traumatic growth, and there are scientifically validated activities that you can do every day to build up these four kinds of resilience, and you don't need a trauma to do it.
Am dorit să înţeleg mai bine fenomenul, aşa că am devorat literatura ştiinţifică, şi iată ce am învăţat. Există patru tipuri de rezistenţă sau rezilienţă, care contribuie la creşterea post-traumatică, şi sunt activităţi validate ştiinţific pe care le poţi face zilnic pentru a construi aceste tipuri de rezilienţă, fără a necesita un traumatism.
I could tell you what these four types of strength are, but I'd rather you experience them firsthand. I'd rather we all start building them up together right now. Here's what we're going to do. We'll play a quick game together. This is where you earn the seven and a half minutes of bonus life that I promised you earlier. All you have to do is successfully complete the first four SuperBetter quests. And I feel like you can do it. I have confidence in you.
V-aş putea spune care sunt aceste patru tipuri de tărie, dar aş prefera să le trăiţi voi mai întâi. Aş vrea să le construim împreună, chiar acum. Aşadar, uitaţi ce o să facem. Vom juca rapid un joc împreună. Acum veți dobândi acele şapte minute şi jumătate de viaţă pe care vi le-am promis mai devreme. Tot ce trebuie să faceţi e să încheiaţi cu succes primele patru misiuni SupperBetter. Şi simt că puteţi. Am încredere în voi.
So, everybody ready? This is your first quest. Here we go. Pick one: Stand up and take three steps, or make your hands into fists, raise them over your head as high as you can for five seconds, go! All right, I like the people doing both. You are overachievers. Very good.
Aşadar, toată lumea e pregătită? Asta e prima voastră misiune. Începem. Alegeţi una: ridicaţi-vă în picioare şi faceţi trei paşi, sau strângeţi pumnii, ridicaţi-i deasupra capului cât de sus puteţi pentru cinci secunde. Începeţi! Îmi plac oamenii care le fac pe amândouă. Sunteţi silitori. Foarte bine.
(Laughter)
(Râsete)
Well done, everyone. That is worth +1 physical resilience, which means that your body can withstand more stress and heal itself faster. We know from the research that the number one thing you can do to boost your physical resilience is to not sit still. That's all it takes. Every single second that you are not sitting still, you are actively improving the health of your heart, and your lungs and brains.
Bravo, toată lumea. Asta a valorat +1 la rezilienţa fizică, ceea ce înseamnă că organismul vostru poate suporta mai mult stres şi se poate vindeca mai repede. Ştim, din cercetări, că primul lucru pe care îl puteţi face pentru a vă creşte rezilienţa fizică e să nu staţi nemişcaţi. Asta e tot ce trebuie să faceţi. În fiecare secundă în care nu staţi nemişcaţi, vă îmbunătăţiţi activ sănătatea inimii, pe cea a plămânilor şi a creierului.
Everybody ready for your next quest? I want you to snap your fingers exactly 50 times, or count backwards from 100 by seven, like this: 100, 93... Go!
Toată lumea e pregătită pentru a doua misiune? Vreau să vă trosniţi degetele de exact 50 de ori, sau să număraţi de la 100 în jos din şapte în şapte, astfel: 100, 93 ... Începeţi!
(Snapping)
(Pocnituri)
Don't give up.
Nu vă lăsaţi.
(Snapping)
(Pocnituri)
Don't let the people counting down from 100 interfere with your counting to 50.
Nu lăsaţi oamenii care numără în jos de la 100 să interfereze cu numărătoarea voastră până la 50.
(Snapping)
(Râsete)
(Laughter)
(Pocnituri)
Nice. Wow. That's the first time I've ever seen that. Bonus physical resilience. Well done, everyone. Now that's worth +1 mental resilience, which means you have more mental focus, more discipline, determination and willpower. We know from the scientific research that willpower actually works like a muscle. It gets stronger the more you exercise it. So tackling a tiny challenge without giving up, even one as absurd as snapping your fingers exactly 50 times or counting backwards from 100 by seven is actually a scientifically validated way to boost your willpower.
Frumos. Uau. E prima oară când văd aşa ceva. Bonus rezilienţă fizică. Bine lucrat, tuturor! Acum aceasta merită +1 la rezilienţa mintală, ceea ce înseamnă că aveţi mai multă concentrare mintală, mai multă disciplină, fermitate şi voinţă. Cercetările ştiinţifice ne-au arătat că voinţa lucrează, de fapt, ca un muşchi. Devine mai puternică cu cât o exersezi mai mult. Aşadar, abordarea unei mici provocări fără sa vă daţi bătut, chiar şi una absurdă ca pocnitul din degete exact de 50 de ori sau numărarea inversă de la 100 din şapte în şapte e de fapt o metodă validată ştiinţific de a-ţi spori voinţa.
So good job. Quest number three. Pick one: Because of the room, fate's really determined this for you, but here are the two options. If you're inside, find a window and look out of it. If you're outside, find a window and look in. Or do a quick YouTube or Google image search for "baby [your favorite animal.]"
Deci bună treabă. Misiunea numărul trei. Alege una: din cauza sălii în care ne aflăm, destinul a ales pentru voi, dar uite cele două opţiuni. Dacă eşti la interior, găseşte un geam şi uită-te prin el. Dacă eşti afară, găseşte un geam şi uită-te prin el. Sau fă o rapidă căutare Youtube sau de imagini pe Google pentru animalul tău preferat.
Do it on your phones, or just shout out some baby animals, and I'll put them on the screen. So, what do we want to see? Sloth, giraffe, elephant, snake. Okay, let's see what we got. Baby dolphin and baby llamas. Everybody look. Got that? Okay, one more. Baby elephant.
Puteţi face asta pe telefoanele, sau puteţi striga câteva animale și voi încerca să găsesc câteva şi le vom pune pe ecran pentru voi. Ce doriţi să vedeţi? Leneş, girafă, elefant, şarpe. Bine, să vedem ce avem. Pui de delfin sau pui de lamă. Toată lumea să privească. Aţi văzut? Bine, încă unul. Pui de elefant.
(Audience) Oh!
(Publicul: Oh!)
We're clapping for that? That's amazing.
Aplaudăm pentru asta? Este uimitor.
(Laughter)
(Râsete)
All right, what we're just feeling there is plus-one emotional resilience, which means you have the ability to provoke powerful, positive emotions like curiosity or love, which we feel looking at baby animals, when you need them most.
Bine, ceea ce am simţit acum e +1 la rezilienţa emoţională, ceea ce înseamnă că aveţi abilitatea de a provoca emoţii puternice, pozitive, cum ar fi curiozitatea sau dragostea, pe care le simţim când privim pui de animale, când ai nevoie de ele cel mai mult.
Here's a secret from the scientific literature for you. If you can manage to experience three positive emotions for every one negative emotion over the course of an hour, a day, a week, you dramatically improve your health and your ability to successfully tackle any problem you're facing. And this is called the three-to-one positive emotion ratio. It's my favorite SuperBetter trick, so keep it up.
Şi iată un secret din literatura ştiinţifică. Dacă puteţi reuşi să experimentaţi trei emoţii pozitive pentru fiecare emoţie negativă în cursul unei ore, o zi, o săptămână, puteţi să vă îmbunătăţiţi dramatic sănătatea şi abilitatea voastră de a aborda cu succes orice problemă pe care o înfruntaţi. Acesta se numeşte raportul de trei la unu a emoţiei pozitive. E trucul meu favorit din SuperBetter, aşa că ţineţi-o tot aşa.
All right, pick one, last quest: Shake someone's hand for six seconds, or send someone a quick thank you by text, email, Facebook or Twitter. Go!
În regulă, alegeţi una, ultima misiune: daţi mâna cu cineva timp de şase secunde, sau transmiteţi-i cuiva un scurt mulţumesc prin text, email, Facebook sau Twitter. Începeţi!
(Chatting)
(Conversaţii)
Looking good, looking good. Nice, nice. Keep it up. I love it! All right, everybody, that is +1 social resilience, which means you actually get more strength from your friends, your neighbors, your family, your community. Now, a great way to boost social resilience is gratitude. Touch is even better.
Arată bine, arată bine. Frumos, frumos. Ţineţi-o tot aşa, îmi place! În regulă, aceasta înseamnă +1 la rezilienţa socială, ceea ce înseamnă că, de fapt, dobândiţi mai multă putere de la prietenii voştri, de la vecini, familie, sau comunitate. Acum, o metodă foarte bună de a stimula rezilienţa socială e recunoştinţa. Atingerea e însă şi mai bună.
Here's one more secret for you: Shaking someone's hand for six seconds dramatically raises the level of oxytocin in your bloodstream, now that's the trust hormone. That means that all of you who just shook hands are biochemically primed to like and want to help each other. This will linger during the break, so take advantage of the networking opportunities.
Iată încă un secret pentru voi: strângând mâna cuiva timp de şase secunde crește nivelul oxitocinei din sânge, acesta fiind hormonul încrederii. Asta înseamnă că toţi cei care aţi dat mâinile sunteţi biochimic pregătiţi să vă placeţi şi să vă ajutaţi reciproc. Acest lucru va persista şi în timpul pauzei, aşa că profitaţi de oportunitatea de a crea legături.
(Laughter)
(Râsete)
Well, you have successfully completed your four quests, let's see if I've successfully completed my mission to give you seven and a half minutes of bonus life. Now I get to share one more little bit of science with you. It turns out that people who regularly boost these four types of resilience -- physical, mental, emotional and social -- live 10 years longer than everyone else. So this is true. If you are regularly achieving the three-to-one positive emotion ratio, if you are never sitting still for more than an hour at a time, if you are reaching out to one person you care about every single day, if you are tackling tiny goals to boost your willpower, you will live 10 years longer than everyone else, and here's where that math I showed you earlier comes in.
Bine, aţi terminat cu succes cele patru misiuni, aşa că haideţi să vedem dacă mi-am încheiat cu succes misiunea de a vă oferi şapte minute şi jumătate de viaţă în plus. Iar acum vă voi mai împărtăşi încă puţină ştiinţă. S-a dovedit că oamenii care îşi stimulează în mod regulat aceste patru tipuri de rezilienţă: fizic, mintal, emoţional şi social, trăiesc cu 10 ani mai mult decât restul. Iar asta e adevărat. Dacă realizezi în mod regulat raportul emoţional pozitiv de trei la unu, dacă nu stai deloc nemişcat pentru mai mult de o oră, dacă vorbeşti cu o persoană la care ţii în fiecare zi, dacă abordezi mici ţeluri pentru a-ţi creşte voinţa, vei trăi cu 10 ani mai mult decât oricine altcineva, şi iată unde intervine acel calcul de mai devreme.
So, the average life expectancy in the U.S. and the U.K. is 78.1 years, but we know from more than 1,000 peer-reviewed scientific studies that you can add 10 years of life by boosting your four types of resilience. So every single year that you are boosting your four types of resilience, you're actually earning .128 more years of life or 46 more days of life, or 67,298 more minutes of life, which means every single day, you are earning 184 minutes of life, or every single hour that you are boosting your four types of resilience, like we just did together, you are earning 7.68245837 more minutes of life.
Speranţa medie de viaţă în SUA şi Marea Britanie e de 78,1 ani, dar ştim din peste o mie de studii revizuite ştiinţifice că poţi adăuga 10 ani de viaţă prin stimularea celor patru tipuri de rezilienţă. Deci în fiecare an în care îți stimulezi cele patru tipuri de rezilienţă, câştigi 0.128 mai mulţi de ani de viaţă sau 46 mai multe zile de viaţă sau 67.298 mai multe minute de viaţă, ceea ce înseamnă că în fiecare zi câştigi 184 de minute de viaţă, cu fiecare oră în care îţi stimulezi cele patru tipuri de rezilienţă, aşa cum tocmai am făcut împreună, aţi câştigat 7,68245837 mai multe minute de viaţă.
Congratulations, those seven and a half minutes are all yours. You totally earned them.
Felicitări, acele şapte minute şi jumătate sunt ale voastre. Le meritaţi pe deplin.
Yeah!
(Aplauze)
(Applause)
Awesome. Wait, wait, wait. You still have your special mission, your secret mission. How are you going to spend these minutes of bonus life?
Staţi, staţi, staţi. (Aplauze) Încă aveţi misiunea voastră specială, misiunea voastră secretă.
Well, here's my suggestion. These seven and a half bonus minutes are kind of like genie's wishes. You can use your first wish to wish for a million more wishes. Pretty clever, right? So, if you spend these seven and a half minutes today doing something that makes you happy, or that gets you physically active, or puts you in touch with someone you care about, or even just tackling a tiny challenge, you're going to boost your resilience, so you're going to earn more minutes.
Cum vă veți petreceţi aceste şapte minute şi jumătate de viață? Acestea sunt sugestiile mele. Aceste şapte minute şi jumătate sunt un fel de dorințe pentru duhul din lampă Îţi poţi folosi prima dorinţă pentru a-ţi pune alte milioane de dorinţe. Foarte isteţ, nu? Aşadar, dacă vă petreceţi aceste şapte minute şi jumătate astăzi făcând ceva care vă face fericiţi, sau care să vă facă activi fizic, sau să vă pună în contact cu cineva la care ţineţi sau doar să abordaţi o mică provocare, vă veți stimulaţi reziliența, şi veți câştigaţi mai multe minute.
And the good news is, you can keep going like that. Every hour of the day, every day of your life, all the way to your deathbed, which will now be 10 years later than it would have otherwise. And when you get there, more than likely, you will not have any of those top five regrets, because you will have built up the strength and resilience to lead a life truer to your dreams. And with 10 extra years, you might even have enough time to play a few more games.
Şi vestea bună e că puteţi continua aşa. În orice oră a zilei, în fiecare zi din viaţa voastră, până pe patul vostru de moarte, care va fi cu 10 ani mai târziu decât ar fi fost altfel. Şi când o să ajungeţi acolo, mai mult decât probabil, nu veți avea niciunul dintre acele cinci regrete, deoarece vă veţi fi construit puterea şi rezilienţa de a trăi o viaţă conform viselor voastre. Şi cu 10 ani în plus, poţi avea destul timp să joci mai multe jocuri.
Thank you.
Vă mulţumesc.
(Applause)
(Aplauze)