When Dorothy was a little girl, she was fascinated by her goldfish. Her father explained to her that fish swim by quickly wagging their tails to propel themselves through the water. Without hesitation, little Dorothy responded, "Yes, Daddy, and fish swim backwards by wagging their heads."
Când Dorothy era mică, era fascinată de carasul ei auriu. Tatăl ei i-a explicat că peștele înoată mișcându-și cu repeziciune coada pentru a se propulsa în apă. Fără ezitare, micuța Dorothy a răspuns: „Da, tati, și peștii înoată înapoi prin mișcarea rapidă a capului".
(Laughter)
(Râsete)
In her mind, it was a fact as true as any other. Fish swim backwards by wagging their heads. She believed it.
Pentru ea era un adevăr ca oricare altul. Peștii înoată înapoi dând rapid din cap. Ea a crezut.
Our lives are full of fish swimming backwards. We make assumptions and faulty leaps of logic. We harbor bias. We know that we are right, and they are wrong. We fear the worst. We strive for unattainable perfection. We tell ourselves what we can and cannot do. In our minds, fish swim by in reverse frantically wagging their heads and we don't even notice them.
Viețile noastre sunt pline de pești care înoată înapoi. Facem presupuneri și salturi greșite ale logicii. Avem prejudecăți. Știm că noi avem dreptate, iar ceilalți nu. Ne e frică de ce e mai rău. Luptăm să obținem perfecțiunea irealizabilă. Ne spunem ce putem face și ce nu. În mintea noastră, peștii înoată înapoi dând din cap cu frenezie și nici măcar nu-i observăm.
I'm going to tell you five facts about myself. One fact is not true. One: I graduated from Harvard at 19 with an honors degree in mathematics. Two: I currently run a construction company in Orlando. Three: I starred on a television sitcom. Four: I lost my sight to a rare genetic eye disease. Five: I served as a law clerk to two US Supreme Court justices. Which fact is not true? Actually, they're all true. Yeah. They're all true.
Vă voi spune 5 lucruri despre mine. Unul nu este adevărat. 1. Am absolvit Harvard la vârsta de 19 ani cu o diplomă în matematică. 2. Conduc o companie de construcții în Orlando. 3. Am jucat într-un serial TV. 4. Mi-am pierdut vederea din cauza unei boli genetice rare de ochi. 5. Am fost referent juridic pentru 2 judecători de la Curtea Supremă SUA. Care lucru este fals? Sunt toate adevărate. Da, toate.
(Applause)
(Aplauze)
At this point, most people really only care about the television show.
Acum, toată lumea se gândește la serialul TV.
(Laughter)
(Râsete)
I know this from experience. OK, so the show was NBC's "Saved by the Bell: The New Class." And I played Weasel Wyzell, who was the sort of dorky, nerdy character on the show, which made it a very major acting challenge for me as a 13-year-old boy.
Știu asta din experiență. Serialul era „Salvat de clopoțel: clasa nouă" pe NBC. Și l-am jucat pe Weasel Wyzell, personajul tocilar din serial, o mare provocare pentru mine ca băiat la 13 ani.
(Laughter)
(Râsete)
Now, did you struggle with number four, my blindness? Why is that? We make assumptions about so-called disabilities. As a blind man, I confront others' incorrect assumptions about my abilities every day. My point today is not about my blindness, however. It's about my vision. Going blind taught me to live my life eyes wide open. It taught me to spot those backwards-swimming fish that our minds create. Going blind cast them into focus.
Ați avut probleme cu numărul 4, faptul că nu văd? De ce? Facem presupuneri despre dizabilități. Ca nevăzător, zilnic mă confrunt cu presupunerile incorecte ale altora despre abilitățile mele. Astăzi nu am să vorbesc despre faptul că nu văd. Voi vorbi despre viziunea mea. Orbirea m-a făcut să-mi trăiesc viața cu ochii larg deschiși. M-a făcut să văd acei pești care înoată înapoi. creați de mintea noastră. Orbirea mea i-a scos în evidență.
What does it feel like to see? It's immediate and passive. You open your eyes and there's the world. Seeing is believing. Sight is truth. Right? Well, that's what I thought.
Cum se simte să vezi? Este imediat și pasiv. Deschizi ochii și vezi lumea. Să vezi este să crezi. Vederea e adevărul. Nu-i așa? Așa am crezut și eu.
Then, from age 12 to 25, my retinas progressively deteriorated. My sight became an increasingly bizarre carnival funhouse hall of mirrors and illusions. The salesperson I was relieved to spot in a store was really a mannequin. Reaching down to wash my hands, I suddenly saw it was a urinal I was touching, not a sink, when my fingers felt its true shape. A friend described the photograph in my hand, and only then I could see the image depicted. Objects appeared, morphed and disappeared in my reality. It was difficult and exhausting to see. I pieced together fragmented, transitory images, consciously analyzed the clues, searched for some logic in my crumbling kaleidoscope, until I saw nothing at all.
Apoi de la vârsta de 12 până la 25 de ani, retina mea s-a deteriorat progresiv. Vederea mea devenea din ce în ce mai bizară, o sală a oglinzilor și a iluziilor. Vânzătoarea pe care mă bucuram să o văd în magazin, era doar un manechin. Încercând să mă spăl pe mâini, mi-am dat seama că atingeam un pisoar și nu o chiuvetă, când am pipăit adevărata formă. Un prieten mi-a descris fotografia din mână. Abia atunci am „văzut” imaginea descrisă. Obiectele apăreau, se metamorfozau și dispăreau în realitatea mea. Era dificil și obositor să văd. Adunam imagini fragmentate și tranzitorii, analizam indiciile, căutând logica în caleidoscopul meu deteriorat, până nu am mai văzut nimic.
I learned that what we see is not universal truth. It is not objective reality. What we see is a unique, personal, virtual reality that is masterfully constructed by our brain.
Am învățat că ceea ce vedem, nu este adevărul universal. Nu este o realitate obiectivă. Ce vedem e o realitate unică, personală, virtuală, construită cu măiestrie de creierul nostru.
Let me explain with a bit of amateur neuroscience. Your visual cortex takes up about 30 percent of your brain. That's compared to approximately eight percent for touch and two to three percent for hearing. Every second, your eyes can send your visual cortex as many as two billion pieces of information. The rest of your body can send your brain only an additional billion. So sight is one third of your brain by volume and can claim about two thirds of your brain's processing resources. It's no surprise then that the illusion of sight is so compelling. But make no mistake about it: sight is an illusion.
Să vă explic apelând la neuroștiință de amator. Cortexul vizual ocupă 30% din creier, comparativ cu 8% pentru pipăit și 2 sau 3 % pentru auz. În fiecare secundă, ochii transmit cortexului două miliarde de informații. Restul corpului transmite doar un miliard. Vederea reprezintă doar 1/3 ca volum, necesitând 2/3 din resursele de procesare. Nu mai e o surpriză că iluzia vederii este necesară. Nu e o greșeală, vederea este o iluzie.
Here's where it gets interesting. To create the experience of sight, your brain references your conceptual understanding of the world, other knowledge, your memories, opinions, emotions, mental attention. All of these things and far more are linked in your brain to your sight. These linkages work both ways, and usually occur subconsciously. So for example, what you see impacts how you feel, and the way you feel can literally change what you see. Numerous studies demonstrate this. If you are asked to estimate the walking speed of a man in a video, for example, your answer will be different if you're told to think about cheetahs or turtles. A hill appears steeper if you've just exercised, and a landmark appears farther away if you're wearing a heavy backpack. We have arrived at a fundamental contradiction. What you see is a complex mental construction of your own making, but you experience it passively as a direct representation of the world around you. You create your own reality, and you believe it. I believed mine until it broke apart. The deterioration of my eyes shattered the illusion.
Și aici devine interesant. Pentru a crea experiența vederii, creierul apelează la concepția voastră despre lume, amintiri, opinii, emoții. Astea și multe altele sunt legate în creier de vedere. Sunt legături ce funcționează în ambele sensuri în subconștient. De exemplu: vederea are impact asupra a ceea ce simți, și ce simți poate schimba ceea ce vezi. Studiile demonstrează asta. Dacă ești rugat să estimezi viteza cu care merge un om într-un video, răspunsul diferă dacă ne raportăm la ghepard sau la țestoasă. Dealul pare abrupt dacă ești obosit și ținta ta pare mai îndepărtată dacă duci un rucsac greu. Am ajuns la o contradicție. Vederea e o creație complexă a minții tale, dar o experimentezi în mod pasiv ca o reprezentație directă a lumii din jurul tău. Creezi realitatea și o crezi. Și eu am crezut-o până s-a destrămat. Deteriorarea vederii a spulberat iluzia.
You see, sight is just one way we shape our reality. We create our own realities in many other ways. Let's take fear as just one example. Your fears distort your reality. Under the warped logic of fear, anything is better than the uncertain. Fear fills the void at all costs, passing off what you dread for what you know, offering up the worst in place of the ambiguous, substituting assumption for reason. Psychologists have a great term for it: awfulizing.
Vederea e doar un mod de a da formă realității. Ne creăm realitățile în alte moduri. Să luăm de exemplu frica. Frica distorsionează realitatea. Când ți-e frică, orice e mai bun ca necunoscutul Frica umple vidul cu orice preț, înlocuind anxietatea cu ceea ce știi, oferind ce e mai rău în loc de ambiguități, substituind presupunerile cu rațiunea. Psihlogii au un termen pentru asta: prăpăstioși
(Laughter)
(Râsete)
Right? Fear replaces the unknown with the awful. Now, fear is self-realizing. When you face the greatest need to look outside yourself and think critically, fear beats a retreat deep inside your mind, shrinking and distorting your view, drowning your capacity for critical thought with a flood of disruptive emotions. When you face a compelling opportunity to take action, fear lulls you into inaction, enticing you to passively watch its prophecies fulfill themselves.
Nu-i așa? Frica înlocuiește necunoscutul cu ceva îngrozitor. Frica se auto-construiește. Când ai cea mai mare nevoie să te privești critic din exterior, frica se ascunde adânc în mintea ta, îngustând și distorsionând vederea, slăbindu-ți capacitatea de a gândi critic cu un flux de emoții perturbatoare. Când trebuie să treci la acțiune, frica te face să nu acționezi și să privești pasiv cum se îndeplinesc profețiile.
When I was diagnosed with my blinding disease, I knew blindness would ruin my life. Blindness was a death sentence for my independence. It was the end of achievement for me. Blindness meant I would live an unremarkable life, small and sad, and likely alone. I knew it. This was a fiction born of my fears, but I believed it. It was a lie, but it was my reality, just like those backwards-swimming fish in little Dorothy's mind. If I had not confronted the reality of my fear, I would have lived it. I am certain of that.
Când mi-a fost pus diagnosticul, am știut că orbirea îmi va ruina viața. Orbirea era o condamnare la moarte a independenței mele. Era sfârșitul realizărilor mele. Orbirea însemna o viață fără nimic remarcabil meschină și tristă, cel mai probabil solitară. Știam. Era rodul fricii mele, dar îl credeam. Era o minciună, dar era realitatea mea. Ca și peștii care înotau îndărăt din mintea lui Dorothy. Dacă nu aș fi confruntat realitatea fricii mele, aș fi trăit-o. Sunt sigur de asta.
So how do you live your life eyes wide open? It is a learned discipline. It can be taught. It can be practiced. I will summarize very briefly.
Cum trăiești cu ochii larg deschiși? E o disciplină pe care o înveți. Se poate învăța și practica. Am să rezum.
Hold yourself accountable for every moment, every thought, every detail. See beyond your fears. Recognize your assumptions. Harness your internal strength. Silence your internal critic. Correct your misconceptions about luck and about success. Accept your strengths and your weaknesses, and understand the difference. Open your hearts to your bountiful blessings.
Să fii responsabil pentru fiecare moment, gând, fiecare detaliu. Să vezi mai departe de fricile tale. Să eviți presupunerile. Întărește-ți puterea interioară. Redu la tăcere criticul din tine. Fără prejudecăți despre noroc și succes. Acceptă atuurile și slăbiciunile, înțelege diferența. Deschide-ți sufletul pentru binecuvântările tale.
Your fears, your critics, your heroes, your villains -- they are your excuses, rationalizations, shortcuts, justifications, your surrender. They are fictions you perceive as reality. Choose to see through them. Choose to let them go. You are the creator of your reality. With that empowerment comes complete responsibility.
Fricile tale, criticile, eroii tăi, răufăcătorii astea sunt scuze, raționalizări, scurtături, justificări, renunțare. Ficțiune precepută ca realitate. Alege să vezi prin ele. Alege să renunți la ele. Tu îți creezi realitatea. Cu acea putere vine responsabilitatea totală.
I chose to step out of fear's tunnel into terrain uncharted and undefined. I chose to build there a blessed life. Far from alone, I share my beautiful life with Dorothy, my beautiful wife, with our triplets, whom we call the Tripskys, and with the latest addition to the family, sweet baby Clementine.
Am ales să ies din tunelul fricii în teritoriu necunoscut. Am ales să construiesc acolo o viață binecuvântată. Departe de singurătate, îmi împart viața cu Dorothy, frumoasa mea soție, cu tripleții noștri, le spunem Tripskys, și ultima sosită în familie, micuța Clementine.
What do you fear? What lies do you tell yourself? How do you embellish your truth and write your own fictions? What reality are you creating for yourself?
De ce ți-e frică ție? Ce minciuni îți spui? Cum înfrumusețezi adevărul și-ți scrii propria ficțiune? Ce realitate creezi pentru tine?
In your career and personal life, in your relationships, and in your heart and soul, your backwards-swimming fish do you great harm. They exact a toll in missed opportunities and unrealized potential, and they engender insecurity and distrust where you seek fulfillment and connection. I urge you to search them out.
În carieră, viața personală, în relații, în inimă și-n suflet, peștii care înoată îndărăt îți fac rău. Te fac să pierzi oportunități și potențial, sunt sursa nesiguranței, a neîncrederii, acolo unde cauți împliniri și legături. Te somez să-i elimini.
Helen Keller said that the only thing worse than being blind is having sight but no vision. For me, going blind was a profound blessing, because blindness gave me vision. I hope you can see what I see.
Helen Keller spunea că mai rău decât să fii orb, e să vezi, dar să n-ai viziune. Pentru mine orbirea a fost binecuvântare, pentru că orbirea mi-a dat viziunea. Sper că și voi vedeți ce văd eu.
Thank you.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)
Bruno Giussani: Isaac, before you leave the stage, just a question. This is an audience of entrepreneurs, of doers, of innovators. You are a CEO of a company down in Florida, and many are probably wondering, how is it to be a blind CEO? What kind of specific challenges do you have, and how do you overcome them?
Isaac, înainte să pleci, încă o întrebare. În auditoriu sunt antreprenori, inovatori Ești CEO-ul unei companii din Florida, și mulți se întreabă probabil cum e să fii un CEO nevăzător? Ce provocări întâmpini și cum le depășești?
Isaac Lidsky: Well, the biggest challenge became a blessing. I don't get visual feedback from people.
Cea mai mare provocare a devenit binecuvântare. Nu primesc vizual niciun feedback.
(Laughter)
(Râsete)
BG: What's that noise there? IL: Yeah. So, for example, in my leadership team meetings, I don't see facial expressions or gestures. I've learned to solicit a lot more verbal feedback. I basically force people to tell me what they think. And in this respect, it's become, like I said, a real blessing for me personally and for my company, because we communicate at a far deeper level, we avoid ambiguities, and most important, my team knows that what they think truly matters.
BG: Ce se aude? IL: Da. De exemplu, în ședințele echipei mele, nu văd expresii sau gesturi. Am învățat să cer feedback verbal. Forțez oamenii să-mi spună ce cred. Și în acest sens, e o binecuvântare pentru mine și compania mea, deoarece așa comunicăm mai profund, evităm ambiguități, și cel mai important, echipa mea știe că ceea ce gândesc chiar contează.
BG: Isaac, thank you for coming to TED. IL: Thank you, Bruno.
Mulțumesc că ai venit. Mulțumesc, Bruno.
(Applause)
(Aplauze)