When I was little, I thought my country was the best on the planet. And I grew up singing a song called "Nothing To Envy." And I was very proud. In school, we spent a lot of time studying the history of Kim Il-Sung, but we never learned much about the outside world, except that America, South Korea, Japan are the enemies. Although I often wondered about the outside world, I thought I would spend my entire life in North Korea, until everything suddenly changed.
Când eram mică credeam că țara mea e cea mai bună de pe planetă, și am crescut cântând un cântec numit „Nimic de invidiat” și eram foarte mândră. La școală petreceam mult timp studiind istoria lui Kim-Il-Sung, dar n-am învățat nimic despre lumea de dincolo de granițe, în afară de faptul că America, Japonia și Coreea de Sud sunt dușmanii. Deși m-am întrebat adesea despre acea lume, am crezut că îmi voi petrece toată viața în Coreea de Nord, până când totul s-a schimbat brusc.
When I was seven years old, I saw my first public execution. But I thought my life in North Korea was normal. My family was not poor, and myself, I had never experienced hunger.
Când aveam șapte ani, am văzut prima execuție publică, dar credeam că viața mea în Coreea de Nord era normală. Familia mea nu era săracă, iar eu însămi n-am cunoscut niciodată foamea.
But one day, in 1995, my mom brought home a letter from a coworker's sister. It read, "When you read this, our five family members will not exist in this world, because we haven't eaten for the past three weeks. We are lying on the floor together, and our bodies are so weak, we are waiting to die."
Dar, într-o zi, în 1995, mama a adus acasă o scrisoare de la sora unei colege de serviciu, în care scria: „Când veți citi scrisoarea asta, toți cei cinci membri ai familiei vor fi deja plecați din lumea asta, pentru că n-am mai mâncat de trei săptămâni. Stăm întinși pe podea împreună, iar corpurile noastre sunt atât de slabe, suntem gata să murim."
I was so shocked. This was the first time I heard that people in my country were suffering. Soon after, when I was walking past a train station, I saw something terrible that to this day I can't erase from my memory. A lifeless woman was lying on the ground, while an emaciated child in her arms just stared helplessly at his mother's face. But nobody helped them, because they were so focused on taking care of themselves and their families.
Am fost atât de șocată. Era prima dată când auzeam că oamenii din țara mea sufereau. Curând după asta, pe când treceam pe lângă o gară, am văzut ceva îngrozitor, ce nu-mi pot șterge din memorie. O femeie fără viață era întinsă pe pământ, în timp ce un copil schilod din brațele ei stătea și privea neajutorat chipul mamei sale. Dar nimeni nu-i ajuta, fiindcă toți erau preocupați să aibă grijă de ei și de familiile lor.
A huge famine hit North Korea in the mid-1990s. Ultimately, more than a million North Koreans died during the famine, and many only survived by eating grass, bugs and tree bark. Power outages also became more and more frequent, so everything around me was completely dark at night, except for the sea of lights in China, just across the river from my home. I always wondered why they had lights, but we didn't. This is a satellite picture showing North Korea at night, compared to neighbors.
O foamete imensă a lovit Coreea de Nord în mijlocul anilor 1990. În cele din urmă, mai mult de un milion de nord coreeni au murit în timpul foametei, și mulți au supraviețuit doar mâncând iarbă, insecte și coajă de copac. Întreruperile de curent au devenit și ele din ce în ce mai frecvente, așa că totul în jurul meu era complet întunecat noaptea, cu excepția mării de lumini din China, care era doar peste râu față de casa mea. Întotdeauna m-am întrebat de ce ei aveau lumini, iar noi nu. Asta e o imagine din satelit în care se vede Coreea de Nord noaptea în comparație cu vecinii.
This is the Amnok River, which serves as a part of the border between North Korea and China. As you can see, the river can be very narrow at certain points, allowing North Koreans to secretly cross. But many die. Sometimes, I saw dead bodies floating down the river. I can't reveal many details about how I left North Korea, but I only can say that during the ugly years of the famine, I was sent to China to live with distant relatives. But I only thought that I would be separated from my family for a short time. I could have never imagined that it would take 14 years to live together.
Acesta e râul Amrok, care formează o parte din granița dintre Coreea de Nord și China. Cum puteți vedea, râul poate fi foarte îngust pe alocuri, permițând nord coreenilor să treacă în secret. Dar mulți dintre ei mor. Uneori am văzut cadavre plutind în jos pe râu. Nu pot dezvălui multe detalii despre cum am părăsit Coreea de Nord, dar pot doar să spun că în timpul urâților ani de foamete am fost trimisă în China, să stau cu niște rude îndepărtate. Însă am crezut că mă voi despărți de familia mea doar pentru scurt timp. Nu mi-aș fi putut imagina că vor trece 14 ani până când urma să fim iar împreună.
In China, it was hard living as a young girl without my family. I had no idea what life was going to be like as a North Korean refugee. But I soon learned it's not only extremely difficult, it's also very dangerous, since North Korean refugees are considered in China as illegal migrants. So I was living in constant fear that my identity could be revealed, and I would be repatriated to a horrible fate, back in North Korea.
În China, traiul era greu pentru mine - o fetiță fără familia ei. Nu știam cum va fi viața ca refugiat nord-coreean, dar am înțeles curând că nu e doar extrem de dificilă, dar și foarte periculoasă, fiindcă în China refugiații nord-coreeni sunt considerați imigranți ilegali. Așa că trăiam mereu cu frica să nu-mi fie dezvăluit identitatea, și să nu fiu repatriată pentru a avea o soartă oribilă, înapoi în Coreea de Nord.
One day, my worst nightmare came true, when I was caught by the Chinese police, and brought to the police station for interrogation. Someone had accused me of being North Korean, so they tested my Chinese language abilities, and asked me tons of questions. I was so scared. I thought my heart was going to explode. If anything seemed unnatural, I could be imprisoned and repatriated. I thought my life was over. But I managed to control all the emotions inside me, and answer the questions. After they finished questioning me, one official said to another, "This was a false report. She's not North Korean." And they let me go. It was a miracle.
Într-o zi, cel mai urât coșmar al meu a devenit realitate, când am fost prinsă de poliția chineză și dusă la secția de poliție pentru a fi interogată. Cineva m-a acuzat că sunt nord-coreeană, așa că mi-au testat abilitățile de limbă chineză și mi-au pus tone de întrebări. Eram atât de speriată, încât credeam că îmi va exploda inima. Dacă ceva li s-ar fi părut ciudat, aș fi putut fi închisă și repatriată. Credeam că viața mea se sfârșise, dar am reușit să îmi controlez toate emoțiile din interior și să răspund la întrebări. După ce au terminat interogatoriul, un funcționar i-a spus altuia, „A fost o informare falsă. Nu e nord-coreeană.” Și m-au lăsat să plec. A fost un miracol.
Some North Koreans in China seek asylum in foreign embassies. But many can be caught by the Chinese police, and repatriated. These girls were so lucky. Even though they were caught, they were eventually released, after heavy international pressure. These North Koreans were not so lucky. Every year, countless North Koreans are caught in China and repatriated to North Korea, where they can be tortured, imprisoned, or publicly executed.
Unii nord-coreeni din China cer azil în ambasadele străine, dar mulți pot fi prinși de poliția chineză și repatriați. Fetele acestea au fost foarte norocoase. Deși au fost prinse, au fost eliberate până la urmă, după presiuni internaționale serioase. Acești nord-coreeni nu au fost așa norocoși. În fiecare an, nenumărați nord-coreeni sunt prinși în China și repatriați în Coreea de Nord, unde pot fi torturați, încarcerați sau executați public.
Even though I was really fortunate to get out, many other North Koreans have not been so lucky. It's tragic that North Koreans have to hide their identities and struggle so hard just to survive. Even after learning a new language and getting a job, their whole world can be turned upside down in an instant. That's why, after 10 years of hiding my identity, I decided to risk going to South Korea. And I started a new life yet again.
Deși am fost foarte norocoasă să scap, mulți alți nord-coreeni nu au fost atât de norocoși. E tragic că nord-coreenii trebuie să-și ascundă identitatea și să se lupte atât de tare doar ca să supraviețuiască. Chiar și după ce învață o limbă nouă și după ce își găsesc o slujbă, întreaga lor lume poate fi dată peste cap într-o clipă. Acesta e motivul pentru care, după 10 ani în care mi-am ascuns identitatea, am decis să îmi asum riscul plecării în Coreea de Sud, și am început o viață nouă din nou.
Settling down in South Korea was a lot more challenging than I had expected. English was so important in South Korea, so I had to start learning my third language. Also, I realized there was a wide gap between North and South. We are all Korean, but inside, we have become very different, due to 67 years of division. I even went through an identity crisis. Am I South Korean or North Korean? Where am I from? Who am I? Suddenly, there was no country I could proudly call my own.
Stabilirea în Coreea de Sud a fost o provocare mult mai mare decât m-am așteptat. Engleza era atât de importantă în Coreea de Sud, că a trebuit să învăț o a treia limbă. De asemenea, am realizat că e o prăpastie între Nord și Sud. Suntem toți coreeni, dar înăuntru, am devenit foarte diferiți din cauza a 67 de ani de separare. Chiar am trecut printr-o criză de identitate. Sunt sud-coreeancă sau nord-coreeancă? De unde vin? Cine sunt? Subit, nu mai era nicio țară pe care s-o numesc cu mândrie a mea.
Even though adjusting to life in South Korea was not easy, I made a plan -- I started studying for the university entrance exam.
Deși ajustarea la viața din Coreea de Sud nu a fost ușoară, mi-am făcut un plan. Am început să învăț pentru examenul de admitere la facultate.
Just as I was starting to get used to my new life, I received a shocking phone call. The North Korean authorities intercepted some money that I sent to my family, and, as a punishment, my family was going to be forcibly removed to a desolate location in the countryside. They had to get out quickly. So I started planning how to help them escape.
Chiar când începeam să mă obișnuiesc cu noua mea viață, am primit un telefon șocant. Autoritățile nord-coreene interceptaseră niște bani pe care îi trimisesem familiei mele și, drept pedeapsă, familia mea urma să fie mutată forțat într-un loc pustiu de la țară. Trebuiau să plece imediat, așa că am început să plănuiesc să-i ajut să evadeze.
North Koreans have to travel incredible distances on the path to freedom. It's almost impossible to cross the border between North Korea and South Korea. So, ironically, I took a flight back to China and headed toward the North Korean border. Since my family couldn't speak Chinese, I had to guide them somehow through more than 2,000 miles in China, and then into Southeast Asia. The journey by bus took one week, and we were almost caught several times. One time, our bus was stopped and boarded by a Chinese police officer. He took everyone's I.D. cards, and he started asking them questions. Since my family couldn't understand Chinese, I thought my family was going to be arrested. As the Chinese officer approached my family, I impulsively stood up, and I told him that these are deaf and dumb people that I was chaperoning. He looked at me suspiciously, but luckily, he believed me.
Nord-coreenii trebuie să călătorească distanțe incredibile pe drumul către libertate. Este aproape imposibil să treci frontiera între Coreea de Nord și Coreea de Sud, așa că, ironic, am luat un avion înapoi în China și m-am dus spre granița nord-coreeană. Fiindcă familia mea nu vorbea chineza, a trebuit să îi ghidez eu, cumva, de-a lungul a 3.000 km în China și apoi în Asia de sud-est. Călătoria cu autobuzul a durat o săptămână, și aproape că am fost prinși de câteva ori. Într-una dintre dăți, autobuzul a fost oprit și s-a urcat un ofițer din poliția chineză. A luat cărțile de identitate ale tuturor și a început să le pună întrebări. Fiindcă cei din familia mea nu înțelegeau chineza, am crezut că vor fi arestați. Când ofițerul chinez s-a apropiat de familia mea, m-am ridicat impulsiv și i-am spus că ei sunt niște surdomuți pe care îi aveam în grijă. S-a uitat la mine suspicios, dar din fericire m-a crezut.
We made it all the way to the border of Laos. But I had to spend almost all my money to bribe the border guards in Laos. But even after we got past the border, my family was arrested and jailed for illegal border crossing. After I paid the fine and bribe, my family was released in one month. But soon after, my family was arrested and jailed again, in the capital of Laos.
Am ajuns până la frontiera cu Laos, cheltuind aproape toți banii pe care-i aveam ca să mituiesc grănicerii din Laos. Însă deși trecuserăm de frontieră, familia mea a fost arestată și încarcerată pentru trecerea ilegală a frontierei. După ce am plătit amenda și am dat mită, familia mea a fost eliberată într-o lună, pentru ca imediat să fie arestați și încarcerați din nou, în capitala Laos-ului.
This was one of the lowest points in my life. I did everything to get my family to freedom, and we came so close, but my family was thrown in jail, just a short distance from the South Korean embassy. I went back and forth between the immigration office and the police station, desperately trying to get my family out. but I didn't have enough money to pay a bribe or fine anymore. I lost all hope.
A fost unul din cele mai grele momente din viața mea. Făcusem totul ca să îmi duc familia către libertate, și eram atât de aproape, dar au fost aruncați în închisoare la numai câțiva pași de ambasada sud-coreeană. Am făcut multe drumuri între biroul de imigrări și secția de poliție, încercând cu disperare să-mi scot familia de acolo, dar nu mai aveam destui bani să îi mituiesc sau să plătesc amenzi. Îmi pierdusem orice speranță.
At that moment, I heard one man's voice ask me, "What's wrong?" I was so surprised that a total stranger cared enough to ask. In my broken English, and with a dictionary, I explained the situation, and without hesitating, the man went to the ATM, and he paid the rest of the money for my family, and two other North Koreans to get out of jail.
La un moment dat am auzit o voce masculină întrebându-mă: „Ce s-a întâmplat?” Am fost atât de uimită că unui necunoscut i-ar fi păsat suficient încât să întrebe. În engleza mea stricată și cu un dicționar, i-am explicat situația și, fără să ezite, omul s-a dus la bancomat și a plătit restul de bani pentru ca familia mea și încă doi nord coreeni să fie eliberați din închisoare.
I thanked him with all my heart, and I asked him, "Why are you helping me?"
I-am mulțumit din toată inima și l-am întrebat: „De ce mă ajuți?”
"I'm not helping you," he said. "I'm helping the North Korean people."
„Nu te ajut pe tine,” mi-a zis. „Ajut poporul nord-coreean.”
I realized that this was a symbolic moment in my life. The kind stranger symbolized new hope for me and the North Korean people, when we needed it most. And he showed me that the kindness of strangers and the support of the international community are truly the rays of hope we North Korean people need.
Mi-am dat seama că era un moment simbolic în viața mea. Străinul binevoitor simboliza o nouă speranță pentru mine și pentru poporul nord-coreean, când aveam mai multă nevoie de ea, și mi-a arătat că bunătatea necunoscuților și ajutorul comunității internaționale sunt adevărate raze de speranță de care poporul nord-coreean are nevoie.
Eventually, after our long journey, my family and I were reunited in South Korea. But getting to freedom is only half the battle. Many North Koreans are separated from their families, and when they arrive in a new country, they start with little or no money. So we can benefit from the international community for education, English language training, job training, and more. We can also act as a bridge between the people inside North Korea and the outside world. Because many of us stay in contact with family members still inside, and we send information and money that is helping to change North Korea from inside.
Până la urmă, după călătoria cea lungă, eu și familia mea ne-am reunit în Coreea de Sud, dar obținerea libertății este doar jumătate din luptă. Mulți nord-coreeni sunt despărțiți de familiile lor, iar când ajung într-o țară nouă, încep cu bani foarte puțini sau deloc. Putem beneficia, cu ajutorul comunității internaționale, de educație, instruire în limba engleză, pregătire pentru locuri de muncă și multe altele. Putem de asemenea să fim o punte între oamenii din Coreea de Nord și lumea din afară, pentru că mulți dintre noi menținem legătura cu membri ai familiilor care încă sunt înăuntru, și le trimitem informații și bani care ajută la schimbarea Coreei de Nord din interior.
I've been so lucky, received so much help and inspiration in my life, so I want to help give aspiring North Koreans a chance to prosper with international support. I'm confident that you will see more and more North Koreans succeeding all over the world, including the TED stage.
Eu am fost atât de norocoasă, am primit atât ajutor și inspirație în viața mea, așa că vreau să ofer nord-coreenilor ambițioși o șansă de a prospera cu ajutor internațional. Sunt convinsă că veți vedea din ce în ce mai mulți nord coreeni reușind, peste tot în lume, inclusiv pe scena TED.
Thank you.
Mulțumesc!
(Applause)
(Aplauze)