I bring you greetings from the 52nd-freest nation on earth. As an American, it irritates me that my nation keeps sinking in the annual rankings published by Freedom House. I'm the son of immigrants. My parents were born in China during war and revolution, went to Taiwan and then came to the United States, which means all my life, I've been acutely aware just how fragile an inheritance freedom truly is. That's why I spend my time teaching, preaching and practicing democracy.
Vă prezint salutările celei de-a 52-a cea mai liberă națiune de pe Pământ. Ca american, mă supără că țara mea continuă să se scufunde în topul anual publicat de Freedom House. Sunt fiul unor imigranți. Părinții mei s-au născut în China în timpul războiului și revoluției, au plecat în Taiwan, iar apoi în SUA, ceea ce înseamnă că toată viața am fost conștient cât de fragilă este o libertate moștenită. De aceea mi-am petrecut timpul predând, predicând și practicând democrația.
I have no illusions. All around the world now, people are doubting whether democracy can deliver. Autocrats and demagogues seem emboldened, even cocky. The free world feels leaderless.
Nu mă mint singur. Peste tot în lume oamenii au dubii dacă democrația va reuși. Autocrații și demagogii par încurajați, chiar încrezuți. Lumea liberă se simte fără lideri.
And yet, I remain hopeful. I don't mean optimistic. Optimism is for spectators. Hope implies agency. It says I have a hand in the outcome. Democratic hope requires faith not in a strongman or a charismatic savior but in each other, and it forces us to ask: How can we become worthy of such faith? I believe we are at a moment of moral awakening, the kind that comes when old certainties collapse. At the heart of that awakening is what I call "civic religion." And today, I want to talk about what civic religion is, how we practice it, and why it matters now more than ever.
Dar eu încă sper. Nu mă refer la optimism. Optimismul e pentru spectatori. Speranța implică acțiune. Spune că te implici în proces. Speranța democratică necesită credința nu într-un om puternic sau într-un salvator carismatic, ci în noi toți, și ne face să ne întrebăm: cum putem deveni vrednici de o așa credință? Cred că suntem într-un moment de trezire morală, precum cea care are loc când vechile credințe se prăbușesc. În inima acestei treziri e ceva ce eu numesc „religie civică”. Și astăzi vreau să vă povestesc ce e religia civică, cum o practicăm și de ce contează acum mai mult decât oricând.
Let me start with the what. I define civic religion as a system of shared beliefs and collective practices by which the members of a self-governing community choose to live like citizens. Now, when I say "citizen" here, I'm not referring to papers or passports. I'm talking about a deeper, broader, ethical conception of being a contributor to community, a member of the body. To speak of civic religion as religion is not poetic license. That's because democracy is one of the most faith-fueled human activities there is. Democracy works only when enough of us believe democracy works. It is at once a gamble and a miracle. Its legitimacy comes not from the outer frame of constitutional rules, but from the inner workings of civic spirit.
Voi începe cu ce înseamnă. Definesc religia civică drept un sistem de credințe comune și practici colective prin care membrii unei comunități libere aleg să trăiască ca cetățeni. Când spun „cetățean” nu mă refer la documente sau pașapoarte. Mă refer la un concept etic mult mai profund și cuprinzător de a fi un contribuitor în comunitate, un membru din organism. A vorbi de religia civică ca religie nu e doar o licență poetică. Deoarece democrația e una dintre activitățile umane cele mai pline de credință. Democrația funcționează doar atunci când suficienți oameni cred că funcționează. E în același timp un joc de noroc și un miracol. Legitimitatea ei nu vine din cadrul extern al regulilor constituționale, ci din munca internă a spiritului civic.
Civic religion, like any religion, contains a sacred creed, sacred deeds and sacred rituals. My creed includes words like "equal protection of the laws" and "we the people." My roll call of hallowed deeds includes abolition, women's suffrage, the civil rights movement, the Allied landing at Normandy, the fall of the Berlin Wall. And I have a new civic ritual that I'll tell you about in a moment.
Religia civică, ca orice altă religie, conține un crez sacru, fapte sacre și ritualuri sacre. Crezul meu include cuvinte ca „protecție egală în fața legii” și „noi, oamenii”. Lista de fapte bune include drepturi egale, votul femeilor, mișcarea civilă pentru drepturi, debarcarea Aliaților în Normandia, căderea Zidului Berlinului. Și am un nou ritual civic despre care vă voi vorbi imediat.
Wherever on earth you're from, you can find or make your own set of creed, deed and ritual. The practice of civic religion is not about worship of the state or obedience to a ruling party. It is about commitment to one another and our common ideals. And the sacredness of civic religion is not about divinity or the supernatural. It is about a group of unlike people speaking into being our alikeness, our groupness.
De oriunde ai fi de pe Pământ, poți găsi sau crea propriul set de credințe, fapte și ritualuri. Practicarea religiei civice nu e despre venerarea statului sau despre obediența față de partidul de la guvernare. E despre angajamentul față de alții și despre idealurile noastre comune. Sfințenia religiei civice nu e despre divinitate sau supranatural. E despre un grup de oameni diferiți ce reprezintă similaritatea noastră, gruparea noastră.
Perhaps now you're getting a little worried that I'm trying to sell you on a cult. Relax, I'm not. I don't need to sell you. As a human, you are always in the market for a cult, for some variety of religious experience. We are wired to seek cosmological explanations, to sacralize beliefs that unite us in transcendent purpose. Humans make religion because humans make groups. The only choice we have is whether to activate that groupness for good. If you are a devout person, you know this. If you are not, if you no longer go to prayer services or never did, then perhaps you'll say that yoga is your religion, or Premier League football, or knitting, or coding or TED Talks. But whether you believe in a God or in the absence of gods, civic religion does not require you to renounce your beliefs. It requires you only to show up as a citizen.
Poate că acum te îngrijorezi puțin că încerc să te bag într-un cult. Relaxează-te, nu încerc asta. Nu e nevoie să te conving. Ca om, ești mereu în căutarea unui cult, dornic de experiențe religioase. Suntem făcuți să căutăm explicații cosmice față de credințe sfinte care ne unesc într-un scop transcendent. Oamenii creează religii deoarece oamenii creează grupuri. Singura alegere pe care o avem e să folosim asta pentru a face bine. Dacă ești o persoană evlavioasă, știi asta. Dacă nu ești, dacă nu mergi să te închini sau nu ai făcut-o niciodată, atunci probabil vei spune că yoga e religia ta, sau Liga Engleză de fotbal sau tricotajul, sau programarea, sau TED Talks. Indiferent dacă crezi într-un Dumnezeu sau în absența Lui, religia civică nu îți cere să renunți la credințele tale. Îți cere doar să fii un cetățean.
And that brings me to my second topic: how we can practice civic religion productively. Let me tell you now about that new civic ritual. It's called "Civic Saturday," and it follows the arc of a faith gathering. We sing together, we turn to the strangers next to us to discuss a common question, we hear poetry and scripture, there's a sermon that ties those texts to the ethical choices and controversies of our time, but the song and scripture and the sermon are not from church or synagogue or mosque. They are civic, drawn from our shared civic ideals and a shared history of claiming and contesting those ideals. Afterwards, we form up in circles to organize rallies, register voters, join new clubs, make new friends.
Și asta mă duce la următoarea temă: cum putem să practicăm religia civică în mod productiv. Lăsați-mă să vă povestesc despre noul ritual civic. Se numește „Sâmbăta Civică” și urmează modelul unei adunări religioase. Cântăm împreună, ne întoarcem către străinii de lângă noi ca să discutăm o problemă comună, ascultăm poezie și scriptură, există o predică ce leagă aceste texte de alegerile etice și controversele vremurilor noastre. Dar cântecul, scriptura și predica nu sunt de la biserică, sinagogă sau moschee. Sunt de natură civică, cu originea în idealurile noastre comune și o istorie comună de revendicare și contestare a acestor idealuri. Ulterior, formăm grupuri, organizăm mitinguri, votăm, intrăm în noi cluburi, creăm prietenii.
My colleagues and I started organizing Civic Saturdays in Seattle in 2016. Since then, they have spread across the continent. Sometimes hundreds attend, sometimes dozens. They happen in libraries and community centers and coworking spaces, under festive tents and inside great halls. There's nothing high-tech about this social technology. It speaks to a basic human yearning for face-to-face fellowship. It draws young and old, left and right, poor and rich, churched and unchurched, of all races. When you come to a Civic Saturday and are invited to discuss a question like "Who are you responsible for?" or "What are you willing to risk or to give up for your community?" When that happens, something moves. You are moved. You start telling your story. We start actually seeing one another. You realize that homelessness, gun violence, gentrification, terrible traffic, mistrust of newcomers, fake news -- these things aren't someone else's problem, they are the aggregation of your own habits and omissions. Society becomes how you behave.
Eu și colegii mei am început să organizăm Sâmbăta Civică în Seattle, în 2016. De atunci, s-a răspândit de-a lungul continentului. Uneori cu sute de participanți, alteori cu zeci. Au loc în librării, centre comunitare, spații comune de lucru, sub corturi festive sau în interiorul marilor săli. Nu este nimic high-tech despre această tehnologie socială. Se adresează dorințe umane de interacțiune personală. Atrage tineri și bătrâni, stânga și dreapta, săraci și bogați, credincioși și necredincioși din toate rasele. Atunci când vii la Sâmbăta Civică și ești invitat să dezbați o temă precum: „Pentru ce ești responsabil?” sau „Ce ești dispus să riști sau să dai pentru comunitatea ta?" Atunci când se întâmplă, ceva se mișcă. Tu ești mișcat. Începi să îți spui povestea. Începem să ne vedem unii pe alții. Realizezi că lipsa de adăpost, violența armelor, gentrificarea, traficul teribil, neîncrederea față de străini, știrile false, aceste lucruri nu sunt problemele altora, sunt cristalizarea propriilor obiceiuri și lacune. Societatea devine așa cum te comporți.
We are never asked to reflect on the content of our citizenship. Most of us are never invited to do more or to be more, and most of us have no idea how much we crave that invitation.
Nu am fost niciodată puși să reflectăm asupra rolului de cetățean. Mulți nu suntem niciodată invitați să facem mai mult sau să fim mai mult, și mulți nu avem idee cât de mult ne dorim această invitație.
We've since created a civic seminary to start training people from all over to lead Civic Saturday gatherings on their own, in their own towns. In the community of Athens, Tennessee, a feisty leader named Whitney Kimball Coe leads hers in an art and framing shop with a youth choir and lots of little flags. A young activist named Berto Aguayo led his Civic Saturday on a street corner in the Back of the Yards neighborhood of Chicago. Berto was once involved with gangs. Now, he's keeping the peace and organizing political campaigns. In Honolulu, Rafael Bergstrom, a former pro baseball player turned photographer and conservationist, leads his under the banner "Civics IS Sexy." It is.
Încă de când am creat seminarul civic am început să învățăm oamenii de peste tot să conducă adunările Sâmbetei Civice pe cont propriu, în propriile orașe. În comunitatea din Athens, Tennessee, un lider curajos numit Whitney Kimball Coe a ținut seminarul într-un magazin de artă și cofraj împreună cu un cor tânăr și multe steaguri mici. Un tânăr activist numit Berto Aguayo ține Sâmbăta Civică la colțul străzii în cartierul Back of the Yards din Chicago. Berto a fost implicat în găști. Acum el menține pacea și organizează campanii politice. În Honolulu, Rafael Bergstrom, un fost jucător de baseball profesionist, acum fotograf și ecologist își conduce adunarea sub bannerul „Civismul e sexy". Chiar este.
(Laughter)
(Râsete)
Sometimes I'm asked, even by our seminarians: "Isn't it dangerous to use religious language? Won't that just make our politics even more dogmatic and self-righteous?" But this view assumes that all religion is fanatical fundamentalism. It is not. Religion is also moral discernment, an embrace of doubt, a commitment to detach from self and serve others, a challenge to repair the world. In this sense, politics could stand to be a little more like religion, not less.
Uneori sunt întrebat, chiar de către participați: „Nu este periculos să folosești limbaj religios? Nu va face asta politica și mai dogmatică și ipocrită?” Viziunea asta asumă că toate religiile au o fundație fanatică. Nu este așa. Religia este un discernământ moral, o îmbrățișare a îndoielii, un angajament de detașare față de sine și de a-i servi pe alții, o provocare de a repara lumea. În acest sens, politica poate semăna un pic mai mult cu o religie, nu mai puțin.
Thus, my final topic today: why civic religion matters now. I want to offer two reasons. One is to counter the culture of hyperindividualism. Every message we get from every screen and surface of the modern marketplace is that each of us is on our own, a free agent, free to manage our own brands, free to live under bridges, free to have side hustles, free to die alone without insurance. Market liberalism tells us we are masters beholden to none, but then it enslaves us in the awful isolation of consumerism and status anxiety.
Prin urmare, subiectul meu final de azi: de ce religia civică contează acum. Vreau să vă ofer două motive. Unul este să contracareze cultura hiperindividualismului. Fiecare mesaj pe care îl primim de la ecranele și instrumentele piețelor moderne e că fiecare e pe cont propriu, un agent liber, liber să ne gestionăm propriul brand, liber să trăim sub poduri, liber să avem joburi secundare, liberi să murim singuri fără asigurare. Liberalismul economic ne spune că nu avem obligații față de nimeni, dar apoi ne subjugă sub iluzia îngrozitoare a consumerismului și a anxietății.
(Audience) Yeah!
(Audiența) Da!
Millions of us are on to the con now. We are realizing now that a free-for-all is not the same as freedom for all.
Milioane dintre noi deja sunt contra. Acum realizăm că liber în toate nu este același lucru cu liber de la toate.
(Applause)
(Aplauze)
What truly makes us free is being bound to others in mutual aid and obligation, having to work things out the best we can in our neighborhoods and towns, as if our fates were entwined -- because they are -- as if we could not secede from one another, because, in the end, we cannot. Binding ourselves this way actually liberates us. It reveals that we are equal in dignity. It reminds us that rights come with responsibilities. It reminds us, in fact, that rights properly understood are responsibilities.
Ce ne face cu adevărat liberi e să fim legați de alții în ajutor mutual și obligații, ca să realizăm cel mai bun lucru posibil în cartierele și orașele noastre, ca și cum credințele au fost îmbrățișate, deoarece ele sunt, ca și cum nu ne-am putea separa unul de altul, deoarece, în final, nu putem. Legându-ne în acest mod, de fapt ne eliberăm. Ne arată că suntem egali în demnitate. Ne aduce aminte că drepturile vin cu responsabilități. De fapt, ne amintește că drepturile înțelese corect sunt responsabilități.
The second reason why civic religion matters now is that it offers the healthiest possible story of us and them. We talk about identity politics today as if it were something new, but it's not. All politics is identity politics, a never-ending struggle to define who truly belongs. Instead of noxious myths of blood and soil that mark some as forever outsiders, civic religion offers everyone a path to belonging based only a universal creed of contribution, participation, inclusion. In civic religion, the "us" is those who wish to serve, volunteer, vote, listen, learn, empathize, argue better, circulate power rather than hoard it. The "them" is those who don't. It is possible to judge the them harshly, but it isn't necessary, for at any time, one of them can become one of us, simply by choosing to live like a citizen.
Al doilea motiv pentru care religia civică contează acum e că oferă cea mai sănătoasă poveste despre noi și ei. Astăzi vorbim despre identitate politică ca și când ar fi ceva nou, dar nu este. Toate politicile sunt identitate politică, o luptă nesfârșită ca să definim ceea ce suntem. În locul miturilor nocive de sânge și pământ ce etichetează pe unii ca străini eterni, religia civică oferă oricui o cale către apartenență bazată doar pe credința universală a contribuției, a participării, a incluziunii. În religia civică, „noi" suntem cei care dorim să servim, să fim voluntari, să votăm, să ascultăm, să învățăm, să empatizăm, să dezbatem mai bine, să transmitem puterea decât să o păstrăm. „Ei” sunt cei care nu fac asta. Este posibil să îi judecați aprig, dar nu este necesar, deoarece oricând, unul din ei, poate deveni unul dintre noi, alegând să trăiască ca un cetățean.
So let's welcome them in. Whitney and Berto and Rafael are gifted welcomers. Each has a distinctive, locally rooted way to make faith in democracy relatable to others. Their slang might be Appalachian or South Side or Hawaiian. Their message is the same: civic love, civic spirit, civic responsibility.
Așa că să le urăm bun venit. Whitney, Berto și Rafael sunt niște gazde grozave. Fiecare are o metodă locală, distinctivă, de a face credință în democrație importantă pentru ceilalți. Argoul lor poate fi appalachian, sudic sau Hawaiian. Mesajul lor este același: iubire civică, spirit civic, responsabilitate civică.
Now you might think that all this civic religion stuff is just for overzealous second-generation Americans like me. But actually, it is for anyone, anywhere, who wants to kindle the bonds of trust, affection and joint action needed to govern ourselves in freedom. Now maybe Civic Saturdays aren't for you. That's OK. Find your own ways to foster civic habits of the heart.
Poți crede că toată această religie civică e doar pentru acei americani zeloși de a doua generație ca mine. De fapt e pentru oricine, oriunde, care vrea să întărească legăturile încrederii, afecțiunea și colaborarea necesare pentru a ne conduce în libertate. Poate că Sâmbăta Civică nu e pentru tine. E în regulă. Găsește-ți propriile căi ca să hrănești obiceiurile civice din inima ta.
Many forms of beloved civic community are thriving now, in this age of awakening. Groups like Community Organizing Japan, which uses creative performative rituals of storytelling to promote equality for women. In Iceland, civil confirmations, where young people are led by an elder to learn the history and civic traditions of their society, culminating in a rite-of-passage ceremony akin to church confirmation. Ben Franklin Circles in the United States, where friends meet monthly to discuss and reflect upon the virtues that Franklin codified in his autobiography, like justice and gratitude and forgiveness.
Multe forme de prețuire a comunității civice prosperă acum, în aceste timpuri ale deșteptării. Grupuri ca Organizarea Comunității din Japonia care folosește ritualuri creative de a spune povești pentru a promova egalitatea femeilor. În Islanda, confirmarea civilă, unde tinerii sunt conduși de către seniori ca să învețe istoria și tradiția civică a societății lor, culminând cu ritualul de absolvire asemănător cu confirmarea bisericii. Cercurile Ben Franklin din Statele Unite, unde prietenii se întâlnesc lunar ca să discute și să reflecte asupra virtuții codificate de Franklin în autobiografia sa, ca justiția, recunoștință și iertarea.
I know civic religion is not enough to remedy the radical inequities of our age. We need power for that. But power without character is a cure worse than the disease. I know civic religion alone can't fix corrupt institutions, but institutional reforms without new norms will not last. Culture is upstream of law. Spirit is upstream of policy. The soul is upstream of the state. We cannot unpollute our politics if we clean only downstream. We must get to the source. The source is our values, and on the topic of values, my advice is simple: have some.
Știu că religia civică nu e suficientă ca să remediem inechitățile radicale ale vremurilor noastre. Ne trebuie putere pentru asta. Dar puterea fără caracter e un tratament mai rău decât boala. Religia civică singură nu poate să repare instituții corupte, dar reformele instituționale fără noi norme nu vor dura. Cultura e originea legii. Spiritul e originea politicii. Sufletul e originea statului. Nu putem decontamina politica doar curățând în aval. Trebuie să mergem la sursă. Sursa e valorile noastre, Și pe tema valorilor, sfatul meu e simplu: să ai câteva.
(Laughter)
(Râsete)
(Applause)
(Aplauze)
Make sure those values are prosocial. Put them into practice, and do so in the company of others, with a structure of creed, deed and joyful ritual that'll keep all of you coming back.
Asigură-te că valorile tale sunt prosociale. Pune-le în practică, și fă asta în compania altora, folosind crezul, faptele bune și ritualurile plăcute ce vă vor face pe toți să vă întoarceți.
Those of us who believe in democracy and believe it is still possible, we have the burden of proving it. But remember, it is no burden at all to be in a community where you are seen as fully human, where you have a say in the things that affect you, where you don't need to be connected to be respected. That is called a blessing, and it is available to all who believe.
Aceia dintre voi care cred în democrație și cred că e posibil, avem sarcina grea să dovedim asta. Dar țineți minte, nu e o povară să fim într-o comunitate unde ești văzut ca un om complet, unde ai un cuvânt de spus asupra lucrurilor ce te afectează, unde nu trebuie să fii conectat ca să fii respectat. Asta e o binecuvântare, și e disponibilă tuturor celor care cred.
Thank you.
Vă mulțumnesc!
(Applause)
(Aplauze)