You know me. I am in your friendship circle hidden in plain sight. My clothes are still impeccable -- bought in the good years when I was still making money. To look at me you would not know that my electricity was cut off last week for nonpayment, or that I meet the eligibility requirements for food stamps. But if you paid attention, you would see that sadness in my eyes -- hear that hint of fear in my otherwise self-assured voice.
Mă cunoști. Sunt în cercul tău de prieteni ascuns la vedere. Hainele mele sunt încă impecabile: cumpărate în anii buni când încă făceam bani. Uitându-te acum la mine nu ai ști că săptămâna trecută mi-au tăiat curentul pentru neplată sau că îndeplinesc toate condițiile pentru a primi tichete sociale de mâncare. Dar dacă ai fi atent, ai observa tristețe în ochii mei, ai auzi tristețea din vocea mea plină de încredere.
These days I'm buying the $1.99 trial-size jug of Tide to make ends meet. I bet you didn't know laundry detergent came in that size. You invite me to the same expensive restaurants the two of us have always enjoyed, but I order mineral water now with a twist of lemon, not the 12-dollar glass of chardonnay. I am frugal in my menu choices. Meticulous, I count every penny in my head. I demur dividing the table bill evenly to cover desserts and designer coffees and second and third glasses of wine I did not consume.
Zilele astea cumpăr bidonul Tide de mărime mare la 1,99 $ ca să pot supraviețui. Pun pariu că nu știai că detergentul există în această mărime. Mă inviți la aceleași restaurante scumpe care ne-au plăcut amândurora mereu, dar acum comand apă minerală cu un strop de lămâie, și nu un pahar de Chardonnay de 12 dolari. Sunt modestă în alegerile mele de meniu. Meticulos, număr fiecare bănuț în mintea mea. Evit împărțirea egală a notei de plată ce include deserturi și cafea scumpă și un al doilea sau al treilea pahar de vin ce nu l-am consumat.
I am tired of trying to fake appearances. A friend told me that I'm broke not poor, and there is a difference. I live without cable, my gym membership and nail appointments. I've discovered I can do my own hair. There is no retirement savings, no nest egg. I exhausted that long ago. There is no expensive condo to draw equity and no husband to back me up. Months of slow pay and no pay have decimated my credit. Bill collectors call constantly, reading verbatim from a script before expressing polite sympathy for my plight and then demanding payment arrangements I can't possibly meet. Friends wonder privately how someone so well educated could be in economic free fall.
Am obosit încercând să păstrez aparențele. Un prieten mi-a spus că sunt falită, nu săracă, și că e o diferență. Trăiesc fără cablu, abonament la sală sau programări la unghii. Am învățat să-mi fac singură părul. Nu am economii de pensii, niciun ban pus deoparte. Am cheltuit tot acum mult timp. Nu am niciun apartament scump pe care să-l valorific și niciun soț care să mă susțină. Lunile în care am plătit cu întârziere sau deloc mi-au decimat economiile. Colectorii de credite mă sună constant, citind fiecare cuvânt dintr-un scenariu înainte de a-și exprima compasiunea politicoasă pentru situația mea și apoi solicitând aranjamente de plată pe care nu le pot respecta. Prietenii se întreabă în privat cum cineva atât de bine educat poate fi într-o cădere economică liberă.
I'm still as talented as ever and smart as a whip, but work is sketchy now, mostly on and off consulting gigs. At 55 I've learned how to fake cheeriness, but there are not many opportunities for work anymore. I don't remember exactly when it stopped, but I cannot deny now having entered the uncertain world of formerly and used to be. I'm not sure anymore where I belong. What I do know is that dozens of online job applications seem to just disappear into a black hole. I'm wondering what is to become of me. So far my health has held up, but my body aches -- or is it my spirit? Homeless women used to be invisible to me but I appraise them now with curious eyes, wondering if their stories started like mine.
Sunt la fel de talentată ca întotdeauna și deșteaptă brici, dar munca e puțină acum, majoritatea mici job-uri de consultanță. La vârsta de 55 de ani am învățat cum să mimez veselia, dar nu mai sunt multe oportunități de muncă pentru mine. Nu îmi amintesc exact când au încetat, dar nu pot nega că am intrat acum în lumea incertă a vechiului și a ceea ce obișnuia să fie. Nu mai sunt sigură unde mă încadrez. Ce știu însă e că multitudinea de aplicații online pentru locuri de muncă pare să dispară într-o gaură neagră. Mă întreb ce se va alege de mine. Până acum, starea mea de sănătate s-a menținut bine, dar corpul mă doare - sau e oare spiritul? Femeile fără adăpost erau invizibile pentru mine, dar le privesc acum cu ochi curioși, întrebându-mă dacă poveștile lor au început ca și a mea.
I wrote this piece a year ago. It's a composite of my story and other women I know. I wrote it because I was tired of pretending I was all right when I wasn't. I was tired of faking normal. I wasn't seeing myself in the popular press. Nobody I knew was traveling the world or buying a condo in Costa Rica. Very few of my friends had set aside the 15 to 20 percent experts tell us we need to maintain our standard of living in retirement. My friends, many in their 50s and 60s, were looking at a downward mobility, a work-for-life proposition, just a job loss, medical diagnosis or divorce away from insolvency. We may not have hit rock bottom, but many of us saw a sequence of events where rock bottom was possible for the first time.
Am scris această piesă acum un an. E compusă din povestea mea și a altor femei pe care le cunosc. Am scris-o pentru că eram obosită să mă prefac că eram bine când nu eram. Eram obosită încercând să par normală. Nu mă vedeam în presă. Nimeni din cei cunoscuți nu vizitau lumea sau cumpărau un apartament în Costa Rica. Foarte puțini din prietenii mei puseseră deoparte cei 15-20% pe care experții ne spun că ne trebuie ca să menținem nivelul de trai la pensie. Prietenii mei, majoritatea între 50 și 60 de ani se confruntau cu o mobilitate descendentă, o propunere de muncă pe viață, o simplă pierdere a locului de muncă, un diagnostic medical sau divorț situându-i la un pas de faliment. Poate că nu am atins capătul, dar mulți dintre noi au văzut o serie de evenimente unde capătul era posibil pentru prima dată.
And the truth is, it really doesn't take much. The median household in the US only has enough savings to replace one month of income. Forty-seven percent of us cannot pull together 400 dollars to deal with an emergency. That's almost half of us. A major car repair and we're standing on the abyss. You wouldn't know it to look around you -- I'm not the only one in this situation. There are people in this room who are in the same predicament, and if it's not you, it is your parents or your sister or maybe your best friend. We get good at faking normal. Shame keeps us silent and siloed. When I first decided I was going to come out with my story, I did a website and a friend noticed that there were no photos of me -- it was all kind of cartoons like this. Even as I was coming out, I was still hiding.
Și adevărul e că nu e nevoie de mult. În medie, o gospodărie în SUA are destule economii cât să acopere venitul pentru o lună. 47% dintre noi nu pot să adune 400 dolari în caz de urgență. Asta înseamnă aproape jumătate din noi. O reparație costisitoare și suntem în abis. Nu ai avea cum să știi dacă te uiți în jurul tău. Nu sunt singura în această situație. Sunt oameni în această încăpere ce sunt în aceeași situație, și dacă tu nu ești printre ei, atunci sunt părinții sau sora ta sau poate prietenul tău cel mai bun. Devenim buni la a părea normali. Rușinea ne ține tăcuți și izolați. Când am decis prima dată să îmi spun povestea, am creat un website și un prieten a observat că nu sunt poze cu mine. Erau doar desene ca acesta. Chiar și când mă deschideam, încă mă ascundeam.
We live in a world where success is defined by income. When you say that you have money problems, you're announcing pretty much that you're a loser. When you're a graduate of Harvard Business School as I am, you're some kind of double loser.
Trăim într-o lume unde succesul este definit de venit. Când spui că ai probleme cu banii, spui de fapt că ești un pierzător. Când ești absolvent de Harvard Business School, cum sunt eu, ești un fel de dublu pierzător.
We boomers hear a lot about how we have underfunded our retirement; how it's all our fault. Why on earth would we draw down our 401(k) plan to cover the shortfall on our mother-in-law's nursing home care, or to pay for our kid's tuition, or just to survive? We're accused of being poor planners and deadbeats -- all that money we spent on lattes and bottled water. To shame and blame is so deliciously tempting. Many of us don't even wait for others to do it we're so busy doing it to ourselves. I say let's own our part: we all could have saved more. I know I could have saved more, and if you were to rifle through my life over the last 30 years, you would see more than one dumb thing I have done financially. I can't change that now and neither can you, but let's not mix up individual, isolated behavior with the systemic factors that have caused a 7.7-trillion-dollar retirement income gap.
Noi, generația Baby Boomers, auzim multe despre cum ne-am subfinanțat pensiile; cum totul e din cauza noastră. De ce ne-am irosi planul 401(k) pentru a acoperi deficitul cauzat de îngrijirea la domiciliu a soacrei noastre, sau pentru a plăti școlarizarea copilului, sau doar pentru a supraviețui? Suntem acuzați că suntem slabi planificatori și paraziți: toți banii i-am cheltuit pe cafele și apă îmbuteliată. Rușinea și vina sunt atât de delicios de tentante. Mulți dintre noi nu așteaptă ca alții să o facă, suntem atât de ocupați să o facem noi înșine. Zic să ne însușim partea noastră: cu toții am fi putut economisi mai mult. Știu că aș fi putut economisi mai mult, și dacă ai arunca o privire asupra viații mele în ultimii 30 de ani, ai vedea mai mult decât o singură greșeală financiară făcută. Nu pot schimba asta acum, și nu poți nici tu, dar să nu amestecăm comportamentul individual, izolat, cu factorii sistematici ce au cauzat o scădere de 7,7 trilioane $ în veniturile din pensionare.
Millions of boomer-age Americans did not land here because of too many trips to Starbucks. We spent the last three decades dealing with flat and falling wages and disappearing pensions and through-the-roof cost on housing and health care and education. It used to not be like this. We all remember the three-legged retirement income stool which had the savings and pension and social security. Well, that stool has gone wobbly.
Milioane de Baby Boomers americani nu au ajuns în această situaţie din cauza prea multor vizite la Starbucks. Am petrecut ultimele trei decenii luptând cu salariile stagnante și în scădere, cu pensii ce dispar și costuri enorme pentru casă, sănătate și educație. Nu obișnuia să fie așa. Cu toții ne amintim de echilibrul cu venituri de pensii cu trei piloni ce includea economiile, pensia și ajutorul social. Ei bine, echilibrul ăla a devenit șubred.
Take savings -- what savings? For many families, there's just nothing left to save after the bills have been paid. The pension leg of the stool has also gone wobbly. We can remember when many people had pensions. Today only 13 percent of American workers are employed by companies that offer them. So what did we get instead? We got 401(k)-type plans and suddenly responsibility for retirement planning got shifted from our companies to us. We got the reigns but we also got the risk, and it turns out that millions of us just aren't that good at voluntarily investing over 40 years. Millions of us just aren't that good at managing market risk. And really the numbers tell the story. Half of all American households have no retirement savings at all. That would be zero. No 401(k), no IRA, not a dime. Among 55-to-64-year-olds who do have a retirement account, the median value of that account is 104,000 dollars. Now, 104,000 dollars does sound better than zero, but as an annuity, it generates about 300 dollars. I don't have to tell you that you can't live on that.
Să zicem economiile: care economii? Pentru multe familii, nu mai e nimic de economisit după ce facturile au fost plătite. Pilonul de pensie al echilibrului a dispărut de asemenea. Ne putem aminti când mulți oameni aveau pensii. Astăzi doar 13% din muncitorii americani sunt angajați de companiile care le oferă. Deci ce am primit în schimb? Avem planuri de tip 401 (k) și brusc responsabilitatea pentru planificarea pensiilor a trecut de la companiile noastre către noi. Deținem controlul, dar și riscurile, și se pare că milioane dintre noi nu suntem atât de buni la a investi voluntar de-a lungul a 40 de ani. Milioane dintre noi nu suntem atât de buni la gestionarea riscului de piață. Și într-adevăr, cifrele spun povestea. Jumătate din gospodăriile din America nu au deloc economii pentru pensii. Asta ar fi zero. Nu au un plan 401 (k), nici IRA, niciun ban. Printre cei între 55 și 64 de ani ce au un cont de pensionare, valoarea medie a acelui cont este de 104.000 $. 104.000 $ sună mai bine decât zero, dar ca anuitate, generează aproape 300 $. Nu trebuie să vă spun eu că nu puteți trăi din atât.
With savings down, pensions becoming a relic of the past and 401(k) plans failing millions of Americans, many near-retirees are dependent on social security as their retirement plan. But here's the problem. Social security was never supposed to be the retirement plan. It's not nearly enough. At best it replaces something like 40 percent of your pre-retirement income.
Cu economiile puse deoparte, pensiile devenind o relicvă a trecutului și planuri 401(k) ce eșuează pentru milioane de americani, mulți oameni în vârstă depind de ajutorul social ca plan de pensionare. Dar aici e problema. Securitatea socială nu a fost niciodată gândită ca un plan de pensii. Nu este destul. În cel mai bun caz înlocuiește aproape 40 la sută din venitul tău înainte de pensionare.
Things have changed a lot from when social security was introduced back in 1935. Then, a 21-year-old male had a 50 percent chance of living until he was 65. So he retired at 60, did a little fishing, kissed his grandkids, got his gold watch -- he'd be dead within five years of receiving benefits. That's not the pattern today. If you're in your late 50s and in good health, you're going to live easily another 20 or 25 years. That's a really long time to make ends meet if you are broke.
Lucrurile s-au schimbat mult de când securitatea socială a fost introdusă în 1935. Atunci, un bărbat de 21 de ani avea o șansă de 50% să trăiască până la 65 de ani. Așadar, se pensiona la 60, pescuia puțin, își iubea nepoții, avea un ceas de aur, ar fi murit după cinci ani de primit beneficii. Acesta nu este modelul de azi. Dacă ești la sfârșitul anilor 50 și ești sănătos, o să mai trăiești cu uşurinţă încă 20 sau 25 de ani, Asta e o perioadă foarte lungă să supraviețuiești, dacă ești falit.
So what's the play if you've landed here and you're 50 or 55 or 60? What's the play if you don't want to land here and you're 22 or 32? Here's what I've learned from my own experience. The cavalry's not coming. There is no big rescue, no prince charming, no big bailout in the works. To have a shot at something other than being old and poor in America, we're going to have to save ourselves and each other. I've had to come out of the shadows, stand here openly, and I'm inviting you to do so as well. I'm not going to tell you that it's not easy. I ventured though to tell my story because I thought it would make it a little easier for people to tell theirs. I think it's only through our strength in numbers that we can begin to change the national "la-la" conversation that we are having on this retirement crisis. With so many of us shell-shocked and adrift about what has happened to us, we're going to have to build up from the grassroots, forming what I think are resilience circles. These are small groups of people coming together to talk about what has happened to them, to share resources and information and to begin to figure out a way forward. I believe from this base that we can find our voices again and sound the alarm -- start pushing our institutions and policymakers to go hard on this retirement crisis with the urgency it deserves.
Deci, care este jocul dacă ați ajuns aici și aveți 50 sau 55 sau 60 de ani? Care este jocul dacă nu vreți să ajungeți aici și aveți 22 sau 32 de ani? Iată ce am învățat din propria experiență. Nu există nicio cavalerie. Nu există nicio salvare mare, niciun prinț fermecător, sau vreo salvare în joc. Pentru a avea o șansă la altceva decât a fi bătrân și sărac în America, va trebui să ne salvăm pe noi înșine și unul pe celălalt. A trebuit să ies din umbră, să mă deschid aici și vă invit să faceți la fel. Nu o să vă spun că e ușor. M-am făcut curaj să îmi spun povestea pentru că am crezut că va deveni mai ușor pentru oameni să o împărtășească pe a lor. Cred că doar prin puterea noastră în cifre putem începe să schimbăm conversația națională „la-la" pe care o avem despre această criză de pensionare. Cu atât de mulți dintre noi, șocați și îndoiți de ceea ce ni s-a întâmplat, va trebui să construim de la bază, formând ceea ce eu numesc cercuri de rezistență. Sunt grupuri mici de oameni ce se adună să vorbească despre ce li s-a întâmplat, să împărtășească resurse și informații, și să se gândească la o cale de a merge înainte. Cred că din această bază ne putem găsi vocile din nou și putem activa alarma: începeți să presați instituțiile și politicienii să răspundă crizei de pensionare cu urgența pe care o merită.
In the meantime -- and there is an "in the meantime" -- we're going to have to adopt a live-low-to-the-ground mindset, drastically cutting back on our expenses. And I don't mean just living within our means. A lot of people are already doing that. What is called for now is to, in a much deeper way, ask ourselves what it really means to live a life that is not defined by things. I call it "smalling up." Smalling up is figuring out what you really need to feel contented and grounded. I have a friend who drives really beat-up, raggedy cars, but he will scrimp and save 15,000 dollars at one point to buy a flute because music is what really matters to him. He smalled up.
În același timp — și există un „același timp" — va trebui să adoptăm o mentalitate de a trăi modest, reducând drastic cheltuielile noastre. Și nu înseamnă doar să trăim modest. O mulțime de oameni fac asta deja. Ce e nevoie acum e, într-un mod mult mai profund, să ne întrebăm ce anume înseamnă să trăim o viață ce nu e definită de lucruri. Eu îl numesc „minimalizare". Minimalizarea este imaginarea a ceea ce aveți cu adevărat nevoie să vă simțiți mulțumiți și împliniți. Am un prieten care conduce mașini foarte uzate, dar va economisi 15.000 $ la un moment dat ca să cumpere un flaut pentru că muzica e ceea ce contează pentru el. A minimalizat.
I've had to also let go of magical thinking -- this idea that if I just was patient enough and tightened my belt that things would go back to normal. If I just sent in one more CV or applied to one more job online or attended one more networking event that surely I'd get the kind of job I was used to having. Surely things would return to normal. The truth is I'm not going back and neither are you. The normal that we knew is over. In this new place that we are, we're going to be asked to do things that we don't want to do. We're going to be asked to take assignments that we think are beneath our station and our talent and our skill. I have had to get off my throne. Last year, a good friend of mine asked me if I would help her with some organization work. I assumed she meant community organizing along the lines of what President Obama did in Chicago. She meant organizing somebody's closet. I said, "I'm not doing that." She said, "Get off your throne. Money is green."
În plus, a trebuit să renunț la gândirea magică: această idee că dacă aș fi fost destul de răbdătoare și aș fi strâns cureaua, lucrurile ar fi revenit la normal. Dacă aș mai fi trimis încă un CV sau aș fi aplicat la încă un job online sau aș fi mers la încă un eveniment de networking, cu siguranță aș fi primit slujba ce obișnuiam să o am. Sigur lucrurile s-ar fi întors la normal. Adevărul este că eu nu mă întorc, și nici tu. Normalul ce îl știam, s-a sfârșit. În acest loc nou în care suntem, vom fi puși să facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Vom fi rugați să preluăm sarcini care credem că sunt sub statutul și talentul nostru și sub abilitățile noastre. A trebuit să mă dau jos de pe tron. Anul trecut, o prietenă bună m-a întrebat dacă o pot ajuta cu niște muncă organizațională. Am presupus că se referea la organizarea comunității așa cum a făcut președintele Obama la Chicago. Se referea la organizarea dulapului cuiva. Am spus: „Nu fac asta." Mi-a spus: „Dă-te jos de pe tron. Banii sunt verzi."
It's not easy being part of the advance team that is ushering in this new era of work and living. First is always hardest. First is before there are networks and pathways and role models ... before there are policies and ways to show us how to go forward. We're in the middle of a seismic shift, and we're going to have to find bridgework to get us through. Bridgework is what we do in the meantime; bridgework is what we do while we're trying to figure out what is next. Bridgework is also letting go of this notion that our worth and our value depend on our income and our titles and our jobs. Bridgework can look crazy or cool depending on how you were rolling when your personal financial crisis hit. I have friends with PhDs who are working at the Container Store or driving Uber or Lyft, and then I have other friends who are partnering with other boomers and doing really cool entrepreneurial ventures. Bridgework doesn't mean that we don't want to build on our past careers, that we don't want meaningful work. We do. Bridgework is what we do in the meantime while we're figuring out what is next.
Nu e ușor să faci parte din echipa de pionieri care inaugurează această nouă eră de muncă și de viață. Prima dată e întotdeauna greu. Prima dată e înainte de conexiuni și drumuri pavate și modele... înainte să fie politici și căi care să ne arate cum să mergem înainte. Suntem în mijlocul unei mișcări seismice, și va trebui să găsim punți pentru a ne trece peste. Punțile sunt ce facem între timp; punțile sunt ce facem când încercăm să ne dăm seama ce urmează. O punte este de asemenea renunțarea la această noțiune că meritul și valoarea noastră depind de veniturile noastre și de titlurile și job-urile noastre. O punte poate arăta nebună sau faină, în funcție de felul în care te comporți atunci când criza financiară personală lovește. Am prieteni cu doctorat ce lucrează la magazinul Container sau conduc Uber sau Lyft, și apoi am alți prieteni ce au parteneriate cu alți oameni de succes și fac niște asociații antreprenoriale foarte faine. Punțile nu înseamnă că nu vrem să continuăm carierele începute, că nu vrem muncă semnificativă. Vrem. O punte este ce faci între timp cât ne dăm seama ce urmează.
I've also learned to think strategy not failure when I'm sort of processing all these things that I don't want to do. And I say that that's an approach that I would invite you to consider as well.
De asemenea, am învățat să gândesc strategia, nu eșecul când prelucrez toate aceste lucruri pe care nu vreau să le fac. Și eu zic că asta e abordarea pe care vă invit să o luați în considerare și voi.
So if you need to move in with your brother to make ends meet, call him. If you need to take in a boarder to help you pay your mortgage or pay your rent, do it. If you need to get food stamps, get the darn food stamps. AARP says only a third of older adults who are eligible actually get them. Do what you need to do to go another round. Know that there are millions of us. Come out of the shadows. Cut back, small up; think strategy, not failure; get off your throne and find the bridgework to get your through the lean times.
Deci dacă trebuie să te muți cu fratele tău ca să reușești, sună-l. Dacă ai nevoie să iei un chiriaș ca să îți poți plăti ipoteca sau să îți plătești chiria, fă-o. Dacă ai nevoie de tichete de masă, ia nenorocitele alea de tichete. AARP spune că doar o treime din adulții care sunt eligibili de fapt le obțin. Fă ce trebuie să faci pentru a merge mai departe. Sunt câteva milioane printre noi. Ieși din umbră. Economisește, detaliază, ia-o ca pe o strategie, nu un eșec; dă-te jos de pe tron și găsește puntea care să te treacă peste vremurile grele.
As a country, we have achieved longevity, investing billions of dollars in the diagnosis, treatment and management of disease. It's not enough to just live a long time. We want to live well. We haven't invested nearly as much in the physical infrastructure to ensure that that happens. We need now a new way of thinking about what it means to be old in America. And we need guidance and ideas about how to live a richly textured life on a much more modest income.
Ca țară, am dobândit longevitate, investind miliarde de dolari în diagnostic, tratament sau gestionarea bolii. Nu este de ajuns doar să trăim mult. Vrem să trăim bine. Nu am investit la fel de mult în infrastructura fizică să ne asigurăm că asta se întâmplă. Avem nevoie acum de un nou mod de a gândi despre ce înseamnă să fii bătrân în America. Și avem nevoie de îndrumare și idei despre cum să trăiești o viață îmbogăţită cu un venit mult mai modest.
So I am calling on change agents and social entrepreneurs, artists and elders and impact investors. I'm calling on developers and disrupters of the status quo. We need you to help us imagine how to invest in the services and products and infrastructure that will support our dignity, our independence and our well-being in these many, many decades that we're going to live.
Așadar, apelez la agenții de schimbare și antreprenorii sociali, la artiști, oameni în vârstă, și investitori de impact. Fac apel la dezvoltatori și perturbatori ai status quo-ului. Avem nevoie să ne ajutați să ne imaginăm cum să investim în servicii și produse și infrastructură care vor susține demnitatea noastră, independența noastră și bunăstarea în aceste multe, multe decenii ce le vom trăi.
My journey has taken me from a place of fear and shame to one of humility and understanding. I'm ready now to link shields with others, to fight this fight, and I'm inviting you to join me.
Călătoria mea m-a dus dintr-un loc cu frică și rușine la unul de umilință și înțelegere. Sunt pregătită să-mi unesc puterile cu alții, să purtăm această luptă, și vă invit să-mi fiți alături.
Thank you.
Vă mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)