An elderly woman named Rosalie was sitting in her nursing home when her room suddenly burst to life with twirling fabrics. Through the elaborate drapings, she could make out animals, children, and costumed characters. Rosalie was alarmed, not by the intrusion, but because she knew this entourage was an extremely detailed hallucination. Her cognitive function was excellent, and she had not taken any medications that might cause hallucinations. Strangest of all, had a real-life crowd of circus performers burst into her room, she wouldn’t have been able to see them: she was completely blind.
O femeie în vârstă numită Rosalie stătea în azil, când încăperea ei prinde deodată viaţă cu materiale încolăcite. Din cortinele cu imprimeu elaborat, putea distinge animale, copii şi personaje costumate. Rosalie era alarmată nu numai de intruziune, ci şi pentru că ştia că acestă companie era o halucinaţie foarte detaliată. Funcţia sa cognitivă era excelentă şi ea nu luase niciun medicament care ar fi putut cauza halucinaţii. Cel mai ciudat, dacă un grup de circari ar fi dat năvală în camera ei, ea nu i-ar fi putut vedea. Era complet oarbă.
Rosalie had developed a condition known as Charles Bonnet Syndrome, in which patients with either impaired vision or total blindness suddenly hallucinate whole scenes in vivid color. These hallucinations appear suddenly, and can last for mere minutes or recur for years. We still don’t fully understand what causes them to come and go, or why certain patients develop them when others don’t. We do know from fMRI studies that these hallucinations activate the same brain areas as sight, areas that are not activated by imagination.
Rosalie dezvoltase o boală numită Sindromul Charles Bonnet, în care pacienţii cu vedere parţială sau cu oribire totală halucinează deodată scene întregi în culori vii. Aceste halucinaţii apar brusc şi pot dura câteva minute sau chiar ani. Încă nu înţelegem complet ce le cauzează declanşarea sau dispariţia sau de ce unii pacienţi dezvoltă sindromul, iar alţii nu. Ştim din studii RMN că aceste halucinaţii activează aceleași părţi ale creierului ca văzul, zone care nu sunt activate de imaginaţie.
Many other hallucinations, including smells, sights, and sounds, also involve the same brain areas as real sensory experiences. Because of this, the cerebral cortex is thought to play a part in hallucinations. This thin layer of grey matter covers the entire cerebrum, with different areas processing information from each of our senses. But even in people with completely unimpaired senses, the brain constructs the world we perceive from incomplete information. For example, our eyes have blind spots where the optic nerve blocks part of the retina. When the visual cortex processes light into coherent images, it fills in these blind spots with information from the surrounding area. Occasionally, we might notice a glitch, but most of the time we’re none the wiser.
Multe alte halucinaţii, inclusiv cele olfactive, vizuale şi auditive presupun aceleași părţi ale creierului precum experiențele senzoriale. Din cauza aceasta, cortexul cerebral este implicat în halucinaţii. Acest strat subţire de materie cenuşie cuprinde întregul creier mare, diferite zone procesând informaţii de la fiecare simţ. Dar chiar şi în cazul oamenilor cu simţuri complet funcţionale, creierul lor construieşte o lume concepută pe baza informaţiilor incomplete. De exemplu, ochii noștri au pete oarbe, unde nervul optic ocupă o parte din retină. Când cortexul vizual procesează lumina drept imagini coerente, completează aceste pete oarbe cu informaţii din zona înconjurătoare. Ocazional, putem observa o eroare, dar adesea nu suntem prea înţelepţi.
When the visual cortex is deprived of input from the eyes, even temporarily, the brain still tries to create a coherent picture, but the limits of its abilities become a lot more obvious. The full-blown hallucinations of Charles Bonnet Syndrome are one example. Because Charles Bonnet Syndrome only occurs in people who had normal vision and then lost their sight, not those who were born blind, scientists think the brain uses remembered images to compensate for the lack of new visual input. And the same is true for other senses. People with hearing loss often hallucinate music or voices, sometimes as elaborate as the cacophony of an entire marching band.
Când corteul vizual este lipsit de date de la ochi, chiar şi temporar, creierul tot încearcă să formeze o imagine coerentă, dar limitele abilităţilor sale devin din ce în ce mai evidente. Halucinațiile sindromului Charles Bonnet sunt doar un exemplu. Pentru că acest sindrom li se întâmplă doar oamenilor care au avut vedere normală, pe care au pierdut-o, nu celor născuţi orbi, oamenii de ştiinţă cred că creierul foloseşte imagini amintite cu scopul de a compensa pentru lipsa contribuţiei vizuale. La fel se întâmplă şi cu celelalte simțuri. Oameni care suferă de pierderea auzului halucinează des muzică sau voci, uneori atât de elaborate precum cacofonia unei fanfare.
In addition to sensory deprivation, recreational and therapeutic drugs, conditions like epilepsy and narcolepsy, and psychiatric disorders like schizophrenia, are a few of the many known causes of hallucinations, and we’re still finding new ones.
Alături de privarea senzorială, medicamentele recreaţionale sau terapeutice, boli ca epilepsia sau narcolepsia şi tulburări psihice precum schizofrenia sunt câteva cauze renumite ale halucinaţiei şi continuăm să descoperim şi altele noi.
Some of the most notorious hallucinations are associated with drugs like LSD and psilocybin. Their hallmark effects include the sensation that dry objects are wet and that surfaces are breathing. At higher doses, the visual world can appear to melt, dissolve into swirls, or burst into fractal-like patterns. Evidence suggests these drugs also act on the cerebral cortex. But while visual impairment typically only causes visual hallucinations, and hearing loss auditory ones, substances like LSD cause perceptual disturbances across all the senses. That’s likely because they activate receptors in a broad range of brain areas, including the cortical regions for all the senses. LSD and psilocybin both function like serotonin in the brain, binding directly to one type of serotonin receptor in particular. While serotonin’s role in the brain is complex and poorly understood, it likely plays an important part in integrating information from the eyes, nose, ears, and other sensory organs. So one theory is that LSD and psilocybin cause hallucinations by disrupting the signaling involved in sensory integration.
Unele dintre cele mai cunoscute halucinaţii sunt asociate cu droguri ca LSD şi psilocibina. Efectele lor includ senzaţii că obiectele uscate sunt umede şi că suprafețele respiră. La doze mai mari, lumea vizuală poate părea că se topeşte, că se dizolvă în vărtejuri sau că devin tipare fractale. Dovezi sugerează că aceste droguri afectează şi cortexul cerebral. Pe când tulburările vizuale cauzează doar halucinaţii vizuale, iar pierderea auzului doar unele auditive, substanţe ca LSD generează percepţii perturbatoare asupra tuturor simțurilor. Asta deoarece ele activează receptori în zone cerebrale vaste, incluzând regiuni cerebrale pentru toate simțurile. Şi LSD-ul, şi psilocibina funcționează ca seretonina în creier, unindu-se direct cu un anumit receptor al seretoninei. Pe când rolul seretoninei în creier este complex şi vag înţeles, este probabil să joace un rol important în integrarea informațiilor de la ochi, nas, urechi şi alte organe senzoriale. Așa că o teorie este că LSD-ul şi psilocibina cauzează halucinaţii, întrerupând semnalizarea inclusă în integrarea senzorială.
Hallucinations associated with schizophrenia may share a similar mechanism with those caused by LSD and psilocybin. Patients with schizophrenia often have elevated levels of serotonin in the brain. And antipsychotic drugs relieve symptoms of schizophrenia by blocking the same serotonin receptors LSD and psilocybin bind to. And, in some cases, these drugs can even relieve the hallucinations of patients with Charles Bonnet Syndrome.
Halucinaţii asociate cu schizofrenia pot avea un mecanism similar cu cele cauzate de LSD şi psilocibină. Pacienţii cu schizofrenie au deseori nivele ridicate de serotonină în creier, iar medicamentele antipsihotice reduc simptomele schizofreniei, blocând aceiaşi receptori ai seretoninei de care se leagă şi LSD şi psilocibina. Şi, în unele cazuri, aceste droguri pot reduce halucinaţiile pacienţilor cu sindromul Charles Bonnet.
We’re still a long way from understanding all the different causes and interconnected mechanisms of hallucinations. But it’s clear that hallucinatory experiences are much more closely tied to ordinary perception than we once thought. And by studying hallucinations, we stand to learn a great deal about how our brains construct the world we see, hear, smell, and touch. As we learn more, we’ll likely come to appreciate just how subjective and individual each person’s island universe of perception really is.
Mai avem o cale lungă până la înțelegerea diverselor cauze şi a mecanismelor interconectate ale halucinaţiilor. Dar este clar că experiențele halucinatorii sunt mult mai strâns legate de percepţia uzuală decât se credea. Studiind halucinațiile, avem de învăţat foarte mult despre cum construiesc creierele noastre lumea pe care o vedem, auzim, mirosim şi atingem. Aflând mai multe, cel mai probabil vom ajunge să apreciem cât de subiectiv şi individual este universul perceptiv al fiecărui om.