Most of us go through life trying to do our best at whatever we do, whether it's our job, family, school or anything else. I feel that way. I try my best. But some time ago, I came to a realization that I wasn't getting much better at the things I cared most about, whether it was being a husband or a friend or a professional or teammate, and I wasn't improving much at those things even though I was spending a lot of time working hard at them. I've since realized from conversations I've had and from research that this stagnation, despite hard work, turns out to be pretty common.
Mulţi dintre noi ne străduim să dăm ce avem mai bun în noi în orice facem, fie că e vorba de muncă, familie, şcoală sau orice altceva. Eu așa simt. Mă străduiesc din greu. Dar acum ceva timp, mi-am dat seama că nu deveneam mai bun la lucrurile la care țineam cel mai mult, de la a fi soț sau prieten până la a fi profesionist sau coleg, şi nu deveneam mai bun la lucrurile acestea deși petreceam mult timp muncind din greu la ele. De atunci, mi-am dat seama din conversaţii şi studii de cercetare că stagnarea aceasta, în ciuda muncii asidue, e, de fapt, destul de comună.
So I'd like to share with you some insights into why that is and what we can all do about it. What I've learned is that the most effective people and teams in any domain do something we can all emulate. They go through life deliberately alternating between two zones: the learning zone and the performance zone.
Deci, aş vrea să vă dezvălui câteva cauze ale acestei stagnări și ce am putea face cu toţii. Am învățat că cei mai eficienți oameni și echipe din orice domeniu fac ceva ce noi toți putem imita. Își trăiesc viața alternând în mod voit între două zone: zona învățării și zona prestației.
The learning zone is when our goal is to improve. Then we do activities designed for improvement, concentrating on what we haven't mastered yet, which means we have to expect to make mistakes, knowing that we will learn from them. That is very different from what we do when we're in our performance zone, which is when our goal is to do something as best as we can, to execute. Then we concentrate on what we have already mastered and we try to minimize mistakes.
Ne aflăm în zona învățării când scopul nostru e optimizarea. Atunci facem activități de îmbunătățire, concentrându-ne pe ce nu stăpânim încă. Asta înseamnă că trebuie să ne așteptăm la greșeli, știind că vom învăța din ele. Asta e foarte diferit de ce facem când suntem în zona prestaţiei, adică atunci când scopul e să facem ceva cât de bine posibil, să executăm. Apoi ne concentrăm pe ce am stăpânit deja și încercăm să minimalizăm greșelile.
Both of these zones should be part of our lives, but being clear about when we want to be in each of them, with what goal, focus and expectations, helps us better perform and better improve. The performance zone maximizes our immediate performance, while the learning zone maximizes our growth and our future performance. The reason many of us don't improve much despite our hard work is that we tend to spend almost all of our time in the performance zone. This hinders our growth, and ironically, over the long term, also our performance.
Ambele zone ar trebui să facă parte din vieţile noastre, dar știind exact în ce zonă ne dorim să fim, cu ce scop, viziune și așteptări, ne ajută să avem o prestație mai bună şi să ne optimizăm. Zona prestaţiei maximizează performanţa noastră imediată. Zona învățării ne maximizează creșterea și prestațiile viitoare. Mulți dintre noi nu devenim mai buni în ciuda muncii asidue fiindcă tindem să stăm aproape tot timpul în zona performanţei Asta ne afectează creşterea, şi, ironic, în timp, şi prestaţia.
So what does the learning zone look like? Take Demosthenes, a political leader and the greatest orator and lawyer in ancient Greece. To become great, he didn't spend all his time just being an orator or a lawyer, which would be his performance zone. But instead, he did activities designed for improvement. Of course, he studied a lot. He studied law and philosophy with guidance from mentors, but he also realized that being a lawyer involved persuading other people, so he also studied great speeches and acting. To get rid of an odd habit he had of involuntarily lifting his shoulder, he practiced his speeches in front of a mirror, and he suspended a sword from the ceiling so that if he raised his shoulder, it would hurt.
Deci cum arată zona învăţării? Să-l luăm ca exemplu pe Demostene, un lider politic şi cel mai mare orator şi avocat din Grecia Antică. Pentru a excela, el nu şi-a petrecut timpul fiind doar un orator sau un avocat, adică în zona sa de prestaţie. A făcut, în schimb, activităţi specifice de optimizare. Bineînţeles, a studiat mult. A studiat drept şi filosofie, îndrumat de mentori, dar a și realizat că avocatura înseamnă convingerea altor oameni, deci a studiat discursuri puternice şi actorie. Ca să scape de obiceiul ciudat de a-şi ridica involuntar umărul, şi-a exersat discursurile în faţa unei oglinzi şi a suspendat o sabie de tavan, astfel încât dacă şi-ar fi ridicat umărul, l-ar fi durut.
(Laughter)
(Râsete)
To speak more clearly despite a lisp, he went through his speeches with stones in his mouth. He built an underground room where he could practice without interruptions and not disturb other people. And since courts at the time were very noisy, he also practiced by the ocean, projecting his voice above the roar of the waves.
Ca să vorbească mai clar în ciuda bâlbâielii, a repetat discursurile cu pietre în gură. Şi-a făcut o cameră la subsol unde putea exersa fără întreruperi şi fără să deranjeze pe alții. Şi cum tribunalele erau prea zgomotoase, exersa şi lângă ocean, proiectându-și vocea peste sunetul valurilor.
His activities in the learning zone were very different from his activities in court, his performance zone. In the learning zone, he did what Dr. Anders Ericsson calls deliberate practice. This involves breaking down abilities into component skills, being clear about what subskill we're working to improve, like keeping our shoulders down, giving full concentration to a high level of challenge outside our comfort zone, just beyond what we can currently do, using frequent feedback with repetition and adjustments, and ideally engaging the guidance of a skilled coach, because activities designed for improvement are domain-specific, and great teachers and coaches know what those activities are and can also give us expert feedback. It is this type of practice in the learning zone which leads to substantial improvement, not just time on task performing. For example, research shows that after the first couple of years working in a profession, performance usually plateaus. This has been shown to be true in teaching, general medicine, nursing and other fields, and it happens because once we think we have become good enough, adequate, then we stop spending time in the learning zone. We focus all our time on just doing our job, performing, which turns out not to be a great way to improve. But the people who continue to spend time in the learning zone do continue to always improve. The best salespeople at least once a week do activities with the goal of improvement. They read to extend their knowledge, consult with colleagues or domain experts, try out new strategies, solicit feedback and reflect. The best chess players spend a lot of time not playing games of chess, which would be their performance zone, but trying to predict the moves grand masters made and analyzing them. Each of us has probably spent many, many, many hours typing on a computer without getting faster, but if we spent 10 to 20 minutes each day fully concentrating on typing 10 to 20 percent faster than our current reliable speed, we would get faster, especially if we also identified what mistakes we're making and practiced typing those words. That's deliberate practice.
Activităţile lui din zona învăţării erau foarte diferite de activităţile din tribunal din zona prestaţiei lui. În zona învăţării, făcea ceea ce Dr. Anders Ericsson numește <i>practică voită</i>. Asta implică separarea abilităţilor în componente, știind exact la care dintre ele lucrăm pentru optimizare, cum ar fi menținerea poziției umerilor, concentrarea deplină într-o provocare mare din afara zonei noastre de confort. chiar peste ce putem face actualmente, folosind feedback frecvent cu repetiții şi ajustări, și, în mod ideal, sub îndrumarea unui antrenor fiindcă activitățile de optimizare sunt specifice fiecărui domeniu, iar profesorii şi antrenorii buni știu exact care sunt acestea și ne pot da feedback profesionist. Tocmai genul acesta de practică din zona învățării duce la ameliorări substanțiale, nu e vorba doar de timpul dedicat prestării unei sarcini. De exemplu, studiile de cercetare arată că după primii ani de lucru într-o profesie, performanța, de regulă, stagnează. Acest lucru s-a dovedit în învăţământ, în medicina generală, asistență medicală și alte domenii, Stagnarea apare când credem că am devenit destul de buni, apți, atunci nu mai petrecem timp în zona învățării. Ne concentrăm tot timpul să ne facem treaba, să prestăm, ceea ce nu pare să fie calea ideală de optimizare. Oamenii care continuă să petreacă timp în zona învăţării chiar continuă mereu să se îmbunătățescă. Cei mai buni oameni de vânzări fac măcar săptămânal activităţi cu scopul de a se optimiza. Citesc ca să se cultive, consultă colegi sau experţi în domeniu, testează noi strategii, cer feedback şi reflectează. Cei mai buni jucători de şah petrec mult timp nejucând şah, adică în afara zonei prestaţiei, încercând să anticipeze mişcările marilor maeştri şi să le analizeze. Fiecare dintre noi petrecem probabil multe, multe, multe ore tastând la un calculator fără a deveni mai rapizi, dar dacă am petrece 10-20 de minute zilnic concentrându-ne să tastăm cu 10-20% mai repede decât viteza noastră actuală, am deveni mai rapizi, mai ales dacă am afla şi ce greşeli facem şi am exersa tastând acele cuvinte. Asta e practica voită.
In what other parts of our lives, perhaps that we care more about, are we working hard but not improving much because we're always in the performance zone? Now, this is not to say that the performance zone has no value. It very much does. When I needed a knee surgery, I didn't tell the surgeon, "Poke around in there and focus on what you don't know."
În ce alte părţi ale vieţii noastre de care ne pasă poate mai mult muncim din greu, dar fără a excela pentru că suntem mereu în zona prestaţiei? Nu spun că zona prestaţiei e fără valoare. Dimpotrivă. Când mă operau la genunchi, nu i-am zis chirurgului: „Scormonește pe ici pe acolo şi concentrează-te pe ce nu ştii."
(Laughter)
(Râsete)
"We'll learn from your mistakes!" I looked for a surgeon who I felt would do a good job, and I wanted her to do a good job. Being in the performance zone allows us to get things done as best as we can. It can also be motivating, and it provides us with information to identify what to focus on next when we go back to the learning zone. So the way to high performance is to alternate between the learning zone and the performance zone, purposefully building our skills in the learning zone, then applying those skills in the performance zone.
„Vom învăţa din greşelile tale". Am căutat un chirurg care am simţit că o să facă o treabă bună, şi am vrut ca ea să presteze bine. Statul în zona prestaţiei ne permite să acţionăm cât de bine putem. Poate fi şi motivant. şi ne indică pe ce să ne concentrăm mai târziu, când ne întoarcem în zona învăţării. Deci calea spre performanţa înaltă e să alternezi între cele 2 zone, clădind în mod voit abilităţi în zona învăţării, aplicându-le apoi în zona prestaţiei.
When Beyoncé is on tour, during the concert, she's in her performance zone, but every night when she gets back to the hotel room, she goes right back into her learning zone. She watches a video of the show that just ended. She identifies opportunities for improvement, for herself, her dancers and her camera staff. And the next morning, everyone receives pages of notes with what to adjust, which they then work on during the day before the next performance. It's a spiral to ever-increasing capabilities, but we need to know when we seek to learn, and when we seek to perform, and while we want to spend time doing both, the more time we spend in the learning zone, the more we'll improve.
Când Beyoncé e în turneu, în timpul concertului e în zona prestaţiei dar în fiecare noapte, când se întoarce la hotel, revine exact în zona învăţării. Vede un clip al concertului abia încheiat. Identifică oportunităţi de îmbunătăţire, pentru ea însăşi, dansatori şi cameramani. Şi în dimineaţa următoare, toţi primesc pagini de notiţe cu ce să ajusteze, urmând să fie puse în practică în acea zi, înainte de următorul spectacol. E o spirală a capabilităţilor mereu crescânde, dar trebuie să ştim când căutăm să învăţăm şi când căutăm să prestăm. Deşi vrem să le facem pe ambele, cu cât mai mult timp stăm în zona învăţării, cu atât ne vom îmbunătăți.
So how can we spend more time in the learning zone? First, we must believe and understand that we can improve, what we call a growth mindset. Second, we must want to improve at that particular skill. There has to be a purpose we care about, because it takes time and effort. Third, we must have an idea about how to improve, what we can do to improve, not how I used to practice the guitar as a teenager, performing songs over and over again, but doing deliberate practice. And fourth, we must be in a low-stakes situation, because if mistakes are to be expected, then the consequence of making them must not be catastrophic, or even very significant. A tightrope walker doesn't practice new tricks without a net underneath, and an athlete wouldn't set out to first try a new move during a championship match.
Deci cum petrecem mai mult timp în zona învăţării? Mai întâi, trebuie să credem şi să înţelegem că putem îmbunătăți ceea ce numim <i>mentalitatea de creştere</i>. În al doilea rând, trebuie să vrem să optimizăm acea abilitate. Trebuie să fie un scop de care ne pasă, pentru că necesită timp şi efort. În al treilea rând, trebuie să avem o idee despre cum să optimizăm, ce putem face să optimizăm, nu așa cum obişnuiam să exersez la chitară în adolescenţă, repetând aceleaşi melodii, ci prin exersare deliberată. În al patrulea rând, trebuie să fim într-o situaţie cu mize mici, pentru că dacă ne aşteptăm la greşeli, atunci consecinţele comiterii lor nu pot fi catastrofale, nici măcar semnificative. Un acrobat pe sârmă nu încearcă exerciţii noi fără plasă de siguranţă şi un atlet nu ar face o mişcare nouă pentru prima dată în timpul campionatului.
One reason that in our lives we spend so much time in the performance zone is that our environments often are, unnecessarily, high stakes. We create social risks for one another, even in schools which are supposed to be all about learning, and I'm not talking about standardized tests. I mean that every minute of every day, many students in elementary schools through colleges feel that if they make a mistake, others will think less of them. No wonder they're always stressed out and not taking the risks necessary for learning. But they learn that mistakes are undesirable inadvertently when teachers or parents are eager to hear just correct answers and reject mistakes rather than welcome and examine them to learn from them, or when we look for narrow responses rather than encourage more exploratory thinking that we can all learn from. When all homework or student work has a number or a letter on it, and counts towards a final grade, rather than being used for practice, mistakes, feedback and revision, we send the message that school is a performance zone.
Un motiv pentru care de-a lungul vieții petrecem aşa mult timp în zona prestaţiei e faptul că mediile noastre adesea conțin, fără a fi necesar, mize mari. Creăm riscuri sociale unul celuilalt, chiar şi în şcoli unde ar trebui doar să se învețe, şi nu mă refer la testele standardizate. Vreau să spun că în fiecare minut din zi, mulţi elevi din şcoala primară până la universitate cred că dacă fac o greşeală, ceilalţi îi vor desconsidera. Nu e de mirare că sunt mereu stresaţi şi că nu îşi asumă riscurile necesare învăţării. În schimb, învaţă că greşelile sunt de nedorit fără să-și dea seama, când profesorii sau părinţii vor să audă doar răspunsuri corecte, şi refuză greşelile în loc să le accepte, să le examineze, și să înveţe din ele, Sau când vrem răspunsuri uşoare fără a încuraja o gândire exploratorie din care am putea învăţa. Când orice temă şi lucrare e notată şi asta contribuie la nota finală, în loc să fie folosite pentru practică, greşeli, feedback şi revizii, sugerăm că şcoala e o zonă a performanţei.
The same is true in our workplaces. In the companies I consult with, I often see flawless execution cultures which leaders foster to encourage great work. But that leads employees to stay within what they know and not try new things, so companies struggle to innovate and improve, and they fall behind.
Acelaşi lucru e valabil la locul de muncă. Firmele cu care lucrez au o cultură a executării pe care liderii o ocrotesc ca să încurajeze munca. Dar asta opreşte angajaţii din a încerca lucruri noi, iar firmele vor să inoveze dar rămân în urmă.
We can create more spaces for growth by starting conversations with one another about when we want to be in each zone. What do we want to get better at and how? And when do we want to execute and minimize mistakes? That way, we gain clarity about what success is, when, and how to best support one another.
Putem crea mai multe spaţii de creştere începând conversaţii între noi despre când vrem să fim în fiecare zonă. La ce vrem să devenim mai buni şi cum? Şi când vrem să executăm şi să minimizăm greşeli? Astfel, ne e mai clar ce e succesul, unde şi cum să ne ajutăm între noi.
But what if we find ourselves in a chronic high-stakes setting and we feel we can't start those conversations yet? Then here are three things that we can still do as individuals. First, we can create low-stakes islands in an otherwise high-stakes sea. These are spaces where mistakes have little consequence. For example, we might find a mentor or a trusted colleague with whom we can exchange ideas or have vulnerable conversations or even role-play. Or we can ask for feedback-oriented meetings as projects progress. Or we can set aside time to read or watch videos or take online courses. Those are just some examples. Second, we can execute and perform as we're expected, but then reflect on what we could do better next time, like Beyoncé does, and we can observe and emulate experts. The observation, reflection and adjustment is a learning zone. And finally, we can lead and lower the stakes for others by sharing what we want to get better at, by asking questions about what we don't know, by soliciting feedback and by sharing our mistakes and what we've learned from them, so that others can feel safe to do the same.
Dar dacă ne aflăm într-o situaţie cu miză uriaşă şi simţim că nu putem începe acele discuţii încă? Iată 3 lucruri pe care le putem face ca indivizi. Întâi creăm insule cu mize reduse în marea de mize uriaşe Acestea sunt spaţii unde greşelile au consecinţe minime. De exemplu, putem găsi mentori sau colegi de încredere cu care să schimbăm idei, să vorbim sau chiar să facem schimb de roluri. Am putea cere feedback pe măsură ce proiectele progresează. Sau să ne facem timp pentru citit. Sau să facem cursuri online. Sunt doar câteva exemple. Doi, putem executa şi performa după aşteptări, dar reflectând la ce am putea face mai bine, cum face Beyoncé şi putem observa şi imita experţii. Observarea, gândirea, ajustarea se găsesc în zona de învăţare. În ultimul rând, putem conduce şi reduce mizele altora, vorbind despre ce vrem să îmbunătățim, punând întrebări despre ce nu ştim, cerând feedback, discutând greşeli şi ce am învăţat din ele, ca ceilalţi să se simtă încrezători să facă la fel.
Real confidence is about modeling ongoing learning. What if, instead of spending our lives doing, doing, doing, performing, performing, performing, we spent more time exploring, asking, listening, experimenting, reflecting, striving and becoming? What if we each always had something we were working to improve? What if we created more low-stakes islands and waters? And what if we got clear, within ourselves and with our teammates, about when we seek to learn and when we seek to perform, so that our efforts can become more consequential, our improvement never-ending and our best even better?
Încrederea reală e despre modelarea învăţării constante. Ce-ar fi dacă în loc să facem, facem, facem, sau să prestăm, prestăm, prestăm, am petrece timpul explorând. punând întrebări, ascultând, experimentând, reflectând, străduindu-ne şi devenind? Ce-ar fi dacă fiecare am avea un lucru la care am lucra pentru a-l optimiza? Ce ar fi dacă am crea mai multe insule cu mize joase şi ape? Şi dacă ne-am clarifica, nouă înşine şi între colegi, când să căutăm să învăţăm, şi când să căutăm să prestăm, pentru ca eforturile noastre să devină mai semnificative, evoluţia noastră să progreseze continuu şi ce avem mai bun în noi să devină și mai bun?
Thank you.
Vă mulţumesc.