I teach history at Marjory Stoneman Douglas High School. On February 14, 2018, my school experienced one of the worst mass school shootings in American history. People want to know what we saw, what I felt. I don't remember everything, but I do remember I went into crisis mode, mother mode. There was no emotion. I lined up the kids, I held up a sign so they could follow me through the hall, just like a fire drill. I heard shots from one direction. Luckily, we were already moving in the opposite direction.
Predau istorie la liceul Marjory Stoneman Douglas. Pe 14 februarie 2018, școala mea a trecut printr-unul din cele mai tragice masacre din istoria Americii. Lumea vrea să știe ce am văzut, ce am simțit. Nu îmi aduc aminte tot, dar ce îmi amintesc este că am intrat în stare de criză, în starea maternă. Nu simțeam nimic. Am aliniat copiii, ținând în mână un semn ca să mă poată urma pe hol, ca la alarma de incendiu. Am auzit împușcături dintr-o parte. Din fericire, deja mergeam în direcția opusă.
We made it outside. We made it to safety. I called my mother. "I'm OK." I called my husband. "I'm OK." Then my daughter called, my voice cracked, and I knew I had to pull myself together. I sat alone in my thoughts, worried about my colleagues and students. We sat there, only understanding that somehow, Valentine's Day -- We sat there, only understanding that somehow, Valentine's Day had ended up with our babies dead, and we didn't know what to do next.
Am reușit să ieșim. Să fim în siguranță. Am sunat-o pe mama. „Sunt bine." L-am sunat pe soțul meu. „Sunt bine." Apoi a sunat fiica mea, mi-a pierit vocea și am știut că trebuie să-mi revin. Eram doar eu și gândurile mele, îngrijorată de colegii și elevii mei. Stăteam acolo, gândindu-ne că Ziua Îndrăgostiților... Stăteam acolo, gândindu-ne că Ziua Îndrăgostiților s-a încheiat cu moartea copiilor noștri, și nu știam ce să facem mai departe.
It's been two months, and every day I still hear the echoes of the "pop, pop" sound of the gunfire. I remember the fearful faces of my students when we knew it wasn't a drill. Still, there's no constant emotion, except for flashes of pain, grief and anger triggered by the news, or an insensitive comment, or just silence.
Au trecut două luni de atunci, și încă aud în fiecare zi „pop, pop" - sunetul împușcăturilor. Îmi amintesc fețele îngrozite ale elevilor mei când am realizat că nu e o simulare. Cu toate acestea, nu este un sentiment permanent, ci doar frânturi de durere, tristețe și furie generate de știri, sau de comentarii nepăsătoare, sau doar tăcere.
Marjory Stoneman Douglas High School lost 17 precious lives on that horrible day. After, students asked us, the adults the hardest question: How can we stop the senseless violence? This was the most difficult question I've been asked. But it was not the first time I've been humbled by a student's question.
Liceul Marjory Stoneman Douglas a pierdut 17 vieți prețioase în acea zi îngrozitoare. Iar elevii ne-au pus nouă, adulților cea mai grea întrebare: cum putem opri violența fără sens? Aceasta a fost cea mai grea întrebare primită. Dar nu era prima dată când mă plecam în fața unei întrebări puse de un elev.
I've been teaching in the public schools for 33 years, so I know you have to admit what you don't know before you can share what you do know. In fact, there's a method to being an engaged student, teacher, citizen. First, listen closely to the person asking you a question. Second, admit your vulnerability. Admit what you don't know. Third, do your homework. Fourth, humbly share your knowledge.
Predau la o școală publică de 33 de ani, prin urmare știu că trebuie să recunoști ceea ce nu știi înainte să împărtășești ceea ce știi. De fapt, este o modalitate de a fi un elev implicat, profesor sau cetățean. Mai întâi, ascultă atent persoana care te întreabă ceva. Apoi, recunoaște-ți punctele vulnerabile. Admite ceea ce nu cunoști. Trei, fă-ți lecțiile. Patru, împărtășește cu modestie ceea ce știi.
I know all about this process. My students ask really thoughtful questions all the time. They're eager to learn, and sometimes they're eager to prove their smarts. And believe me, they know when I have no idea of the answer, so in those instances, I say to them, "That's a great question. Let me research that and get back to you."
Cunosc foarte bine acest proces. Elevii mei tot timpul pun întrebări serioase. Sunt dornici să învețe și câteodată sunt nerăbdători să-și dovedească deșteptăciunea. Și vă rog să mă credeți, ei știu când nu știu ce să le răspund, așa că în aceste cazuri le spun: „E o întrebare excelentă. Voi căuta un răspuns și vi-l voi spune."
So when my students asked, "How do we stop this senseless violence?" I listened, and then I admitted, "I don't know." And like I always do when I don't know the answer to one of my questions, I began doing my homework. And as a history teacher, I knew I needed to start with the Second Amendment and the NRA.
Așadar, când elevii mei m-au întrebat: „Cum să oprim această violență fără sens?", am ascultat, iar apoi am recunoscut: „Nu știu." Și așa cum fac mereu când nu știu răspunsul la o întrebare, am început să-mi fac lecțiile. Ca profesor de istorie, știam că trebuie să încep cu al doilea amendament și NRA.
In case it's been a while since you've been sitting in a history class, here is what the Second Amendment actually says: "A well regulated Militia, being necessary to the security of a free State, the right of the people to keep and bear arms, shall not be infringed." Meaning, the federal government could not infringe on the rights of citizens to participate in well-regulated militias. The Second Amendment was ratified 226 years ago. It was written in a time before the federal government's armed forces were among the most powerful in the world and when state militias were viewed as necessary to protect the states.
Dacă a trecut mult timp de când nu ați fost la o oră de istorie, al doilea amendament spune așa: „Deoarece o grupare paramilitară bine reglementată, e necesară protecției unui stat liber, dreptul persoanelor de a deține arme nu trebuie îngrădit." Asta înseamnă că guvernul federal nu poate încălca dreptul cetățenilor de a face parte din organizații paramilitare bine reglementate. Al doilea amendament a fost ratificat acum 226 de ani. A fost scris înainte ca forțele armate ale guvernului federal să fie printre cele mai puternice din lume și când grupările paramilitare erau văzute ca necesare pentru protecția statului.
Fast-forward 80 years, to 1871. The American Civil War had ended a few years prior, but a couple of Union officers had witnessed some pretty shoddy marksmanship on the battlefield. So in an attempt to prepare their men for any future conflicts, they founded the National Rifle Association to promote rifle practice.
Mergem 80 de ani mai târziu, în 1871. Războiul Civil American se terminase cu câțiva ani înainte, dar câțiva ofițeri unioniști fuseseră martorii unor practici destul de inferioare pe câmpul de luptă. Așadar, într-o încercare de a-i pregăti pentru viitoarele conflicte, au înființat Asociația Națională a Armelor pentru a încuraja exercițiul armelor.
In short, the Second Amendment was written to ensure that our newly formed and fragile country had access to organized state militias. And the NRA's original mission was to ensure future soldiers had good aim.
Pe scurt, al doilea amendament a fost scris pentru a ne asigura că țara noastră, recent constituită și vulnerabilă, are acces la o grupare paramilitară organizată. Iar scopul primar al NRA era să se asigure că viitorii soldați pot ținti bine.
Someone could teach an entire course on how the next 150 years influenced the gun regulation conversations we're having in the United States and our interpretation of the Second Amendment. Almost every pivotal moment in our nation's history in one way or another influenced how we as a people manufacture, debate, regulate and feel about guns. A lot of change has occurred. As a matter of fact, it wasn't until 2008 that the Supreme Court ruled for the first time the Second Amendment protects an individual right to possess a firearm unconnected with service in a militia and to use that arm for traditionally lawful purposes, such as self-defense within the home. Within the home.
S-ar putea preda un curs întreg de cum au influențat următorii 150 de ani discuțiile despre reglementarea armelor pe care le avem în Statele Unite și interpretarea noastră despre al doilea amendament. Aproape fiecare moment esențial al istoriei noastre într-un fel sau altul a influențat cum noi, oamenii, producem, dezbatem, reglementăm și credem despre arme. Multe schimbări s-au întâmplat. De altfel, abia în 2008 Curtea Supremă a decis pentru prima oară că al doilea amendament protejează dreptul persoanei de a deține arme fără vreo afiliere cu o organizație paramilitară și să le folosească în scopuri legale, cum ar fi legitima apărare în interiorul locuinței. În interiorul locuinței.
This change over time is striking to me, because it reminds us that the interpretation of the Second Amendment and cultural attitudes about guns have changed over time. Which gives me hope they could change again.
Această schimbare de-a lungul timpului e uimitoare pentru mine, pentru că ne aduce aminte că interpretarea celui de-al doilea amendament și părerile despre arme s-au schimbat în timp. Ceea ce îmi dă speranța că se pot schimba din nou.
(Applause)
(Aplauze)
It's an incredibly complex and dynamic history lesson, but it's not the lesson I'm here to teach today, because we don't have time. I'm not talking about time, the time that I have here to stand and speak. I'm talking about the fact we don't have time to lose. According to the CDC, over the last five years, on average, each day 96 people are killed by guns in the United States, and if we don't figure out how to answer my students' question soon, one of us could be next.
Este o lecție de istorie foarte complexă și dinamică, dar nu despre ea vreau să vă vorbesc, pentru că nu avem timp. Nu vorbesc despre timpul pe care îl am acum la dispoziție ca să vorbesc. Ci despre faptul că nu avem timp de pierdut. Potrivit CDC (Centrul de control al bolilor), în ultimii 5 ani, în medie, 96 de oameni sunt uciși zilnic din cauza armelor în Statele Unite, și dacă nu reușim să răspundem la întrebarea elevului meu cât mai repede, unul dintre noi poate fi următorul.
So, if the question is, how do we stop this senseless violence, the best way I can think to answer is to look at multiple choice. You remember multiple-choice questions in high school, don't you? Let's start.
Așadar, dacă întrebarea este cum oprim această violență fără sens, cel mai bine cred că aș putea răspunde analizând mai multe opțiuni. Vă amintiți întrebările cu mai multe răspunsuri de la școală, nu? Să începem.
Choice A: this will end when we hold gun manufacturers responsible for the deadliness of their products. It might surprise you to learn that we've actually thought about this before. Between 1998 and 2000, 30 counties and cities sued gun manufacturers, saying they should make their products safer and do a better job of tracking where their products are sold. In response, manufacturers argued that they had no direct liability for how their products were used. They said the stores who sold the guns and the owners who bought them were responsible should anything bad happen. In response to this and many other lawsuits, the NRA lobbied for the passage of the PLCAA, the Protection of Lawful Commerce in Arms Act. The PLCAA passed with bipartisan support in 2005 and entrusts gun manufacturers to design guns safely, stores to sell those guns responsibly and someone to own and use the gun responsibly. And so when 17 students and faculty die at my school, no one in this chain will assume responsibility.
Opțiunea A: acest lucru se va sfârși când producătorii de arme vor fi responsabili de faptul că produsele lor provoacă moartea. O să vă surprindă să aflați că ne-am mai gândit la asta înainte. Între 1998 și 2000. 30 de județe și orașe au dat în judecată producătorii de arme, afirmând că ar trebui ca produsele lor să fie mai sigure și să facă o treabă mai bună urmărind unde sunt vândute produsele lor. În replică, producătorii au argumentat că nu pot fi răspunzători pentru modul în care sunt folosite produsele lor. Au afirmat că magazinele care au vândut armele și cei care le-au cumpărat sunt responsabili pentru orice rău potenţial. Ca răspuns la acesta și la multe alte procese, NRA a făcut presiuni pentru adoptarea PLCAA, Legea privind Protecția Comerțului Legal al Armelor. PLCAA a fost adoptată cu o susținere de la ambele partide în 2005 și lasă în seama producătorilor să fabrice arme sigure, magazinele să le vândă cu simț de răspundere și posesorii să le folosească în mod responsabil. Prin urmare, când 17 elevi și profesori au murit la școala mea, niciunul din cei de mai sus nu și-a asumat responsabilitatea.
Let's take a look at another option, Choice B: this will end when we hold ourselves accountable and regulate the estimated 300 million guns available in America. Yes, voting is one of the best ways to take personal responsibility for gun violence. Making sure that our lawmakers are willing to pass commonsense gun reform is one of the most effective ways to get those 300 million guns under control. And also, gun owners can take personal initiative. If you own a gun, ask yourself: Do I have an extra gun I don't need? Could it fall into the wrong hands? Have I attended the latest training? Perhaps as a gun owner, you should also ask whether you have been taking care of your mental health? When it comes to gun violence, the mental health argument falls flat if we don't acknowledge our own personal vulnerabilities to mental illness. One in six Americans will struggle with mental illness. If we own a gun, we should be rigorously engaged in the upkeep of our emotional well-being so we don't pull a trigger in times of illness. Otherwise, we should seriously ask ourselves whether we really have the time and attention to own a gun. Perhaps for some of us it's time to lay down our arms.
Să vedem acum altă opțiune, Opțiunea B: acest lucru va lua sfârșit când vom fi responsabili și vom reglementa cele 300 de milioane de arme disponibile în America. Desigur, votul e una din cele mai bune modalități de asumare a responsabilității pentru violența armelor. Asigurarea că parlamentarii noștri doresc legi practice pentru reforma armelor e una din cele mai eficiente căi de a pune sub control cele 300 de milioane de arme. De asemenea, deținătorii de arme pot lua la rândul lor măsuri. Dacă deții o armă, pune-ți întrebarea: am o armă în plus de care nu am nevoie? Ar putea ajunge în mâinile cui nu trebuie? Am luat parte la ultimele instruiri? Ca posesor de armă, probabil ar trebui să te întrebi și dacă ai avut grijă de sănătatea ta mintală. Când vine vorba de violența armelor, argumentul privind sănătatea mintală cade dacă nu ne recunoaștem propriile vulnerabilități în fața acestora. Unul din șase americani se confruntă cu o boală psihică. Dacă deținem o armă, ar trebui să ne preocupe foarte mult starea noastră emoțională astfel încât să nu apăsăm pe trăgaci când suntem afectați de boală. Cu alte cuvinte, să ne punem serios întrebarea dacă avem timpul și atenția pentru a deține o armă. Poate că pentru unii dintre noi e timpul să renunțăm la arme.
Then we have Choice C: this will end when we do a better job of taking care of each other. Many social issues affect why people buy and use guns. Sixty-two percent of US gun fatalities between 2012 and 2016 were suicides, yet we call people maniacs and psychos, shaming them. We are creating barriers for people that need help. Why are we embarrassing each other? Let's make it easier, not harder, for people to access better mental health care. What else? Sexism, racism and poverty affect gun ownership and gun-related fatalities. On average, it's estimated that 50 women were fatally shot each month between 2010 and 2014 due to domestic violence, and women are still dying in their homes. Let's empower women and give our young boys a chance to learn how to work out their conflicts and emotions with words, not weapons. And the "Washington Post" reported that last year, nearly 1,000 people were fatally wounded by on-duty police officers. Talk to Black Lives Matter and the police union about that. We need to tackle this.
Atunci ajungem la opțiunea C: acest lucru se va sfârși când vom avea mai multă grijă unii de alții. Multe probleme sociale stau la baza cumpărării și folosirii armelor. 62% din numărul de decese provocate de arme în America între 2012 și 2016 au fost sinucideri, iar noi îi condamnăm, numindu-i nebuni și psihopați. Noi le punem bariere celor care au nevoie de ajutor. De ce ne rușinăm unii de alții? Haideți să simplificăm, nu să complicăm, ca oamenii să aibă acces la un sistem de sănătate mai bun. Ce-ar mai fi? Discriminarea, rasismul și sărăcia afectează posesorii de arme și decesele datorate armelor. În medie, se estimează că 50 de femei au fost împușcate mortal în fiecare lună în perioada 2010-2014 în violențe domestice și încă sunt omorâte în casele lor. Haideți să dăm putere femeilor și o șansă tinerilor noștri de a învăța cum să stăpânească conflictele și emoțiile cu cuvinte, nu cu arme. „Washington Post” relata că anul trecut aproape o mie de persoane au fost rănite mortal de polițiști în serviciu. Să vorbim cu Black Lives Matter și cu poliția despre acest lucru. Trebuie să abordăm acest subiect.
(Applause)
(Aplauze)
At the end of the day, perhaps people won't feel the need to buy and use a gun when they all equally feel safe, healthy, respected and cared for.
Până la urmă, poate că oamenii nu vor simți nevoia să cumpere și să folosească o armă dacă se simt în aceeași măsură în siguranță, sănătoși, respectați și protejați.
All right, discussion time is over. It's now time to answer the question. How do we stop this senseless violence? Is it Choice A, Choice B, Choice C? Now, I know what you're all thinking. You remember that multiple-choice questions almost never end with just three possibilities. There's always that fourth, Choice D: all of the above. Maybe that's the answer here. Or maybe "all of the above" is too easy, and this is not an easy problem. It requires deep analytical thinking by all of us. So instead, I'm asking you to do your homework, write your own Choice D using supporting detail. And if you're not sure where to start, look to my students as role models. They are armed with incredible communication skills and a sense of citizenship that I find so inspiring.
Timpul dezbaterilor a trecut. Acum e vremea să răspundem la întrebare. Cum oprim această violență fără sens? Este varianta A, varianta B, sau varianta C? Știu la ce vă gândiți. Vă amintiți că întrebările cu răspunsuri multiple aproape niciodată nu au doar trei răspunsuri posibile. Mereu este și a patra opțiune, D: toate variantele de mai sus. Poate că acesta este răspunsul. Sau poate e un răspuns prea simplu, iar aceasta nu e o problemă simplă. E nevoie de o analiză profundă din partea noastră. Așa că am să vă cer să vă faceți tema, scrieți propria variantă D folosind detalii ajutătoare. Și dacă nu știți de unde să începeți, luați-i pe elevii mei ca model. Sunt înarmați cu abilități de comunicare extraordinare și un simț cetățenesc înălțător.
(Applause)
(Aplauze)
These are public school kids engaged in the issue of gun regulation, and their endeavor has moved our hearts. And they shouldn't have to do this on their own. They're asking you, they're asking all of us, to get involved. This isn't a spectator sport.
Sunt elevi din școli publice, angajați în problema reglementării armelor și strădania lor ne-a mișcat profund. Și nu trebuie să facă singuri acest lucru. Ei vă cer, ne cer tuturor să ne implicăm. Nu trebuie să stăm pe margine.
So what's the right answer? I don't know. Listen, I'm no gun control expert. I teach the humanities. To be human is to learn, and to be part of a civilization is to share your knowledge. This kind of honest, brave and sincere engagement is what I ask of my students, what I expect of myself as a teacher and what I demand of you now. Every one of you needs to do your homework. And then what? Humbly share your knowledge with each other. Please teach your family, teach your community, your city council, your state legislature. Teach Congress a lesson.
Și atunci care este răspunsul? Nu știu. Nu sunt expert în controlul armelor. Predau științe umaniste. Să fii uman înseamnă să înveți și să faci parte dintr-o cultură, înseamnă să împărtășești ceea ce știi. Acest mod de implicare onestă, curajoasă și reală este ceea ce le cer elevilor mei, ceea ce aștept de la mine ca profesor și ceea ce vă cer și vouă acum. Fiecare dintre voi trebuie să-și facă lecțiile. Și apoi? Împărtășiți-vă cu modestie cunoștințele unii altora. Vă rog să vă învățați familia, învățați-vă comunitatea, primăria, parlamentarii. Dați Congresului o lecție.
Thank you.
Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)
Thank you. Thank you.
Mulțumesc. Mulțumesc.
(Applause)
(Aplauze)