Oh, excuse me! Have you ever yawned because somebody else yawned? You aren't especially tired, yet suddenly your mouth opens wide and a big yawn comes out. This phenomenon is known as contagious yawning. And while scientists still don't fully understand why it happens, there are many hypotheses currently being researched. Let's take a look at a few of the most prevalent ones, beginning with two physiological hypotheses before moving to a psychological one. Our first physiological hypothesis states that contagious yawning is triggered by a specific stimulus, an initial yawn. This is called fixed action pattern. Think of fixed action pattern like a reflex. Your yawn makes me yawn. Similar to a domino effect, one person's yawn triggers a yawn in a person nearby that has observed the act. Once this reflex is triggered, it must run its course. Have you ever tried to stop a yawn once it has begun? Basically impossible! Another physiological hypothesis is known as non-conscious mimicry, or the chameleon effect. This occurs when you imitate someone's behavior without knowing it, a subtle and unintentional copycat maneuver. People tend to mimic each other's postures. If you are seated across from someone that has their legs crossed, you might cross your own legs. This hypothesis suggests that we yawn when we see someone else yawn because we are unconsciously copying his or her behavior. Scientists believe that this chameleon effect is possible because of a special set of neurons known as mirror neurons. Mirror neurons are a type of brain cell that responds equally when we perform an action as when we see someone else perform the same action. These neurons are important for learning and self-awareness. For example, watching someone do something physical, like knitting or putting on lipstick, can help you do those same actions more accurately. Neuroimaging studies using fMRI, functional magnetic resonance imaging, show us that when we seem someone yawn or even hear their yawn, a specific area of the brain housing these mirror neurons tends to light up, which, in turn, causes us to respond with the same action: a yawn! Our psychological hypothesis also involves the work of these mirror neurons. We will call it the empathy yawn. Empathy is the ability to understand what someone else is feeling and partake in their emotion, a crucial ability for social animals like us. Recently, neuroscientists have found that a subset of mirror neurons allows us to empathize with others' feelings at a deeper level. (Yawn) Scientists discovered this empathetic response to yawning while testing the first hypothesis we mentioned, fixed action pattern. This study was set up to show that dogs would enact a yawn reflex at the mere sound of a human yawn. While their study showed this to be true, they found something else interesting. Dogs yawned more frequently at familiar yawns, such as from their owners, than at unfamiliar yawns from strangers. Following this research, other studies on humans and primates have also shown that contagious yawning occurs more frequently among friends than strangers. In fact, contagious yawning starts occurring when we are about four or five years old, at the point when children develop the ability to identify others' emotions properly. Still, while newer scientific studies aim to prove that contagious yawning is based on this capacity for empathy, more research is needed to shed light on what exactly is going on. It's possible that the answer lies in another hypothesis altogether. The next time you get caught in a yawn, take a second to think about what just happened. Were you thinking about a yawn? Did someone near you yawn? Was that person a stranger or someone close? And are you yawning right now? (Yawn) (Lip smacking)
Oh, mă scuzați! Ai căscat vreodată pentru că altcineva a căscat? Nu ești neapărat obosit, și totuși, deodată, gura ți se deschide larg și un mare căscat apare. Acest fenomen e cunoscut sub numele de „căscat contagios”. În timp ce oamenii de știință încă nu înțeleg de ce apare, există multe ipoteze în prezent. Să aruncăm o privire la câteva dintre cele predominante, începând cu două ipoteze fiziologice, înainte de a ne referi la una psihologică. Prima noastră ipoteză fiziologică susține că acest căscat contagios e declanșat de un stimul specific, un căscat inițial. Acesta se numește tipar fix de acțiune. Gândiți-vă la un astfel de tipar ca la un reflex. Căscatul tău mă face să casc. Similar cu un efect de domino, căscatul unei persoane atrage după sine căscatul unei persoane din apropiere care a observat acest căscat. Odată ce se declanșează acest reflex, el își urmează propriul curs. Ai încercat vreodată să oprești un căscat odată ce a început? E imposibil! O altă ipoteză fiziologică e cunoscută ca imitația inconștientă, sau efectul cameleon. Apare când încerci să imiți comportamentul cuiva fără să-ți dai seama, un gest subtil și neintenționat de imitare. Oamenii tind să-și imite unul altuia postura. Dacă ești așezat în fața unei persoane care stă cu picioarele încrucișate, s-ar putea să-ți încrucișezi propriile picioare. Această ipoteză sugerează că noi căscăm când vedem pe altcineva căscând pentru că imităm în mod inconștient comportamentul lui sau al ei. Oamenii de știință cred că acest efect cameleon e posibil datorită unui set special de neuroni cunoscuți ca neuroni oglindă. Neuronii oglindă sunt un tip de celulă nervoasă care reacționează similar când executăm o acțiune și când vedem pe altcineva executând aceeași acțiune. Acești neuroni sunt importanți pentru învățare și conștiința de sine. De exemplu, a privi pe cineva care face o activitate fizică, cum ar fi croșetatul, sau rujatul, te poate ajuta să faci mai corect aceleași acțiuni. Studiile de neuroimagistică fMRI, imagistică funcțională prin rezonanță magnetică, arată că văzând pe cineva căscând sau doar când le auzi căscatul, o anumită zonă din creier ce găzduiește acești neuroni oglindă tinde să se activeze, ceea ce, la rândul său, ne face să răspundem cu aceeași acțiune: un căscat. Ipoteza noastră psihologică mai presupune munca acestor neuroni oglindă. O vom numi „căscatul empatic”. Empatia e abilitatea de a înțelege ceea ce simte altcineva și a le împărtăși emoțiile, o abilitate crucială pentru niște animale sociale cum suntem noi. Recent, cercetătorii neurologi au descoperit că o subgrupă de neuroni oglindă ne permite să empatizăm cu sentimentele altora la un nivel mai profund. Oamenii de știință au descoperit acest răspuns empatic la căscat în timp ce testau prima ipoteză, tiparul de acțiune fixă. Acest studiu a fost realizat pentru a arăta cum câinii manifestă un căscat reflex la sunetul unui căscat uman. În timp ce studiul lor a arătat că acest lucru e adevărat, au mai descoperit ceva interesant. Câinii căscau mai frecvent la căscaturi familiare, ca de exemplu al stăpânului, decât la cele nefamiliare, ale unor străini. Urmând această direcție de cercetare, alte studii pe om și primate au arătat că acest căscat contagios apare mai frecvent între prieteni decât între străini. De fapt, căscatul contagios apare pe la vârsta de patru sau cinci ani, când copiii dezvoltă abilitatea de a identifica corect emoțiile celorlalți. Totuși, în timp ce studiile științifice mai noi vor să demonstreze că acest căscat contagios se bazează pe capacitatea de a manifesta empatie, e nevoie de mai multă cercetare pentru a clarifica ce anume se întâmplă. E posibil ca răspunsul să fie într-o altă ipoteză. Data viitoare când vei căsca, stai o clipă să vă gândește-te la ce s-a întâmplat. Vă gândeați la un căscat? A căscat cineva din apropiere? Era un străin sau un apropiat? Cumva caști chiar acum?