Any reality we are given is not set in stone, it can be changed. I come from Costa Rica, a country known for our deep commitment to peace, our high level of education and our far-sighted stewardship of nature. But it wasn't always like that.
Orice realitate care ni se dă nu este pusă în piatră, poate fi schimbată. Eu vin din Costa Rica, o țară cunoscută pentru angajamentul nostru profund pentru pace, nivelul nostru înalt de educație și grija nostră prudentă pentru natură. Dar nu a fost întotdeauna așa.
Way back in the '40s, my father, José Figueres Ferrer, was a young farmer, tilling the soil of these mountains, and cultivating his vision of a country grounded in social justice and guided by the rule of law. His vision was tested, when in 1948, the government refused to accept the result of democratic elections and brought in the military.
Cu mult timp în urmă în anii '40, tatăl meu, José Figueres Ferrer, era un tânăr fermier, ce cultiva solul acestor munți, și cultiva viziunea lui a unei țări bazată pe justiția socială și ghidată de lege. Viziunea lui a fost testată, când în 1948, guvernul a refuzat să accepte rezultatul alegerilor democratice și a introdus armata.
My father could have been indifferent, but he chose to do what was necessary to restore democracy, surviving the burning of his home and his farm. From here, he launched a revolutionary army of a few courageous men and women, who against all odds, defeated the government forces. Then he disbanded his army, outlawed the national army, and redirected the military budget to establish the basis of the unique country Costa Rica is today. From my father, I learned stubborn optimism, the mindset that is necessary to transform the reality we're given into the reality we want.
Tatăl meu ar fi putut fi indiferent, dar a ales să facă ceea ce era necesar pentru a restaura democrația, supraviețuind arderii casei și fermei sale. De aici, a lansat o armată revoluționară formată din câțiva bărbați curajoși și câteva femei curajoase, care în ciuda tuturor obstacolelor a învins forțele guvernului. După și-a desființat armata, a scos din lege armata națională, și a redirecționat bugetul militar pentru a stabili baza țării unice care este astăzi Costa Rica. De la tatăl meu, am învățat optimismul încăpățânat, modul de gândire necesar pentru a transforma realitatea care ne e dată în realitatea pe care o vrem.
Today, at the global level, we face a rapidly accelerating climate emergency, daunting because we have procrastinated way too long. We now have one last chance to truly change our course. This is the decisive decade in the history of humankind. That may sound like an exaggeration, but it's not. If we continue on the current path, we condemn our children and their descendants to a world that is increasingly uninhabitable, with exponentially growing levels of disease, famine, and conflict, and irreversible ecosystem failures.
Astăzi, la nivelul global, ne confruntăm cu o urgență climatică care accelerează rapid, intimidantă pentru că am amânat pentru prea mult timp. Acum avem o ultimă șansă să ne schimbăm cu adevărat direcția. Acesta este deceniul decisiv în istoria omenirii. Ar putea suna ca o exagerare, dar nu este. Dacă vom continua pe calea actuală, ne condamnăm copiii și urmașii lor la o lume din ce în ce mai nelocuibilă, cu niveluri în creștere exponențială de boli, foamete și conflict, și daune ireversibile ale ecosistemului.
Conversely, if we cut our current greenhouse gas emissions in half over the next 10 years, we open the door to an exciting world where cities are green, the air is clean, energy and transport are efficient, jobs in a fair economy are abundant, and forests, soil and waters are regenerated. Our world will be safer and healthier, more stable and more just than what we have now.
Dimpotrivă, dacă reducem emisiile actuale de gaze cu efect de seră la jumătate în următorii 10 ani, deschidem ușa unei lumi captivante unde orașele sunt verzi, aerul este curat, energia și transportul sunt eficiente, locurile de muncă într-o economie cinstită sunt abundente, și pădurile, solul și apele sunt regenerate. Lumea noastră va fi mai sigură și mai sănătoasă, mai stabilă și mai justă decât ce avem acum.
This decade is a moment of choice unlike any we have ever lived. All of us alive right now share that responsibility and that opportunity. There are many changes to make over the next 10 years, and each of us will take different steps along the way. But all of us start the transformation in one place, our mindset. Faced with today's facts, we can be indifferent, do nothing and hope the problem goes away. We can despair and plunge into paralysis, or we can become stubborn optimists with a fierce conviction that no matter how difficult, we must and we can rise to the challenge.
Acest deceniu e un moment de alegere cum nu am mai trăit vreodată. Toți cei în viață acum împărtășim această responsabilitate și această oportunitate. Sunt multe schimbări de făcut în următorii 10 ani și fiecare dintre noi va face pași diferiți pe parcurs. Dar toți începem transformarea într-un singur loc, mentalitatea noastră. În fața faptelor de astăzi, putem fi indiferenți, putem să nu facem nimic și să sperăm că problema va dispărea. Putem să disperăm și să ne afundăm în stagnare, sau putem deveni optimiști încăpățânați cu o convingere acerbă că oricât de greu ar fi, trebuie și putem să ne ridicăm la înălțimea provocării.
Optimism is not about blindly ignoring the realities that surround us, that's foolishness. It's also not a naive faith that everything will take care of itself, even if we do nothing. That is irresponsibility. The optimism I'm speaking of is not the result of an achievement, it is the necessary input to meeting a challenge. It is, in fact, the only way to increase our chance of success. Think of the impact of a positive mindset on a personal goal you have set yourself. Running a marathon, learning a new language, creating a new country, like my father, or like me, reaching a global agreement on climate change.
Optimismul nu înseamnă ignorarea exagerată a realităților care ne înconjoară, asta e o nebunie. Nu este nici credința naivă că totul se va rezolva de la sine, chiar dacă nu facem nimic. Asta este lipsă de răspundere. Optimismul de care vorbesc nu este rezultatul unei realizări, este aportul necesar pentru a face față unei provocări. E, de fapt, singura modalitate de a ne mări șansele de succes. Gândește-te la impactul gândirii pozitive asupra unui scop personal. Alergarea unui maraton, învățarea unei noi limbi, crearea unei țări noi, ca tatăl meu, sau ca mine, ajungând la un acord global privind schimbările climatice.
The Paris Agreement of 2015 is hailed as a historical breakthrough. What we started in utter gloom when I assumed leadership of the international climate change negotiations in 2010, six months after the failed Copenhagen meetings, the world was in a very dark place on climate change. No one believed we would ever agree on global decarbonization. Not even I believed it was possible. But then I realized, a shared vision and a globally agreed route toward that vision was indispensable. It took a deliberate change of mindset, first in me, and then in all other participants, who gradually but courageously moved from despair to determination, from confrontation to collaboration, until we collectively delivered the global agreement. But we have not moved fast enough.
Acordul de la Paris din 2015 e apreciat ca un progres istoric. Ceea ce am început într-un întuneric total când mi-am asumat conducerea negocierilor internaționale din 2010 pentru schimbarea de climă, șase luni după ședințele eșuate de la Copenhaga, lumea era într-un loc întunecat privind schimbarea climatică. Nimeni nu credea că vom fi vreodată de acord asupra decarbonizării globale. Nici eu nu credeam că era posibil. Dar apoi am realizat, o viziune comună și o cale convenită la nivel global către această viziune era indispensabilă. A fost nevoie de o schimbare intenționată de mentalitate, mai întâi în mine, și după în toți ceilalți participanți, care treptat, dar curajos, au trecut de la disperare la determinare, de la confruntare la colaborare, până când am livrat colectiv acordul global. Dar nu ne-am mișcat destul de repede.
Many now believe it is impossible to cut global emissions in half in this decade. I say, we don't have the right to give up or let up. Optimism means envisioning our desired future and then actively pulling it closer. Optimism opens the field of possibility, it drives your desire to contribute, to make a difference, it makes you jump out of bed in the morning because you feel challenged and hopeful at the same time.
Mulți cred acum că este imposibil să reducem emisiile globale la jumătate în acest deceniu. Eu spun, nu avem dreptul să renunțăm sau să ne oprim. Optimismul înseamnă vizionarea viitorului nostru dorit și apoi trăgându-l în mod activ mai aproape. Optimismul deschide câmpul posibilităților, îți stimulează dorința de a contribui, de a face o diferență, te face să sari din pat dimineața pentru că te simți provocat și plin de speranță în același timp.
But it isn't going to be easy. We will stumble along the way. Many other global urgencies could temper our hope for rapid progress, and our current geopolitical reality could easily dampen our optimism. That's where stubbornness comes in. Our optimism cannot be a sunny day attitude. It has to be gritty, determined, relentless. It is a choice we have to make every single day. Every barrier must be an indication to try a different way. In radical collaboration with each other, we can do this.
Dar nu va fi ușor. Ne vom împiedica pe drum. Multe alte urgențe globale ar putea să ne modereze speranța de progres rapid și realitatea noastră geopolitică actuală ne-ar putea atenua cu ușurință optimismul. Aici intervine încăpățânarea. Optimismul nostru nu poate fi o atitudine de zi însorită. Trebuie să fie curajos, hotărât, neobosit. E o alegere pe care trebuie să o facem în fiecare zi. Fiecare barieră trebuie să fie un semn pentru a încerca un mod diferit. Într-o colaborare radicală între noi, putem face asta.
For years, I had a recurring nightmare in which I saw seven pairs of children's eyes, the eyes of seven generations, staring back at me, asking, "What did you do?" Now, we have millions of children in the streets, asking us adults the same question, "What are you doing?" And we have to respond.
De ani de zile am avut un coșmar recurent în care am văzut șapte perechi de ochi de copii, ochii a șapte generații, privind înapoi la mine, întrebându-mă: „Ce ai făcut?” Acum, avem milioane de copii în străzi, întrebându-ne pe noi, adulții, aceeași întrebare, „Ce faceți?” Și trebuie să răspundem.
Like our fathers and mothers before us, we are the farmers of the future. I invite each of you to ask yourself: What is the future you want, and what are you doing to make that future a reality? You will each have a different answer, but you can all start by joining the growing family of stubborn optimists around the world. Welcome to the family.
Ca tații și mamele noastre dinaintea noastră, suntem fermierii viitorului. Invit pe fiecare dintre voi să vă întrebați: Care este viitorul pe care îl vreți și ce faceți pentru ca acel viitor să devină o realitate? Fiecare dintre voi va avea un răspuns diferit, dar toți puteți începe prin a vă alătura familiei în creștere de optimiști încăpățânați din întreaga lume. Bun venit în familie!