Music is the most universal language that we have, way more so than any dialect or tongue. You can play a melody to a child in China and the same melody to a child in South Africa. And despite the huge differences between those two children, they will still draw some of the same truths from that melody.
Muzica este cel mai universal limbaj pe care îl avem, mult mai mult decât orice dialect sau limbă. Îi puteți cânta o melodie unui copil din China și aceeași melodie unui copil din Africa de Sud. Și în ciuda uriașelor diferențe dintre cei doi copii, ei vor deduce câteva din aceleași adevăruri din acea melodie.
Now, I think the reason why music has this universality, this way of speaking to each and every one of us, is that somehow it's capable of holding up a mirror to us that reveals, in some small or large way, a little bit of who or what we are.
Acum, cred că motivul pentru care muzica are această universalitate, acest fel de a vorbi fiecăruia dintre noi, este că într-un fel este capabilă să țină o oglindă îndreptată spre noi care revelează, mai mult sau mai puțin, un pic din cine sau din ceea ce suntem.
By logical extension of this, if music is this universal force, then surely groups of musicians -- let's call them orchestras -- should reflect every aspect of the community. Logical, but not necessarily true.
Prin deducție logică, dacă muzica este această forță universală, atunci sigur grupurile de muzicieni - să le numim orchestre - ar trebui să reflecte fiecare aspect al comunității. Logic, dar nu neapărat adevărat.
At TEDxBrussels today, we've been looking forward to the future -- 50 years from now. Well, I'm going to ask you to go in the other direction for a minute, to come back with me 50 years into the past, the early 1960s to be precise. And if you took a look at all the great orchestras of the world at that time, a snapshot, how many women do you think you would find playing in those orchestras? The answer: virtually none. Well, here we are 50 years on, in 2011, and pretty much every orchestra on the planet has a fantastic and healthy balance between the sexes. "Of course!" I hear you say, "Totally logical."
Azi, la TEDxBruxelles, am privit nerăbdători viitorul - peste 50 de ani. Ei bine, am să vă rog să mergeți un pic în cealaltă direcție, să vă întoarceți cu mine 50 de ani în trecut, mai exact la începutul anilor 1960. Și dacă vă uitați la marile orchestre ale lumii din acea vreme, un instantaneu, câte femei credeți că veți găsi cântând în acele orchestre? Răspuns: practic niciuna. Ei bine, iată-ne peste 50 de ani, în 2011, și aproape fiecare orchestră de pe planetă are un echilibru fantastic și sănătos între sexe. „Bineînțeles!” vă aud spunând, „Perfect logic.”
But how about another aspect of the community? The disabled community. Do we find them well-represented in the great orchestras of our world? Well, I can tell you as a conductor, I work with orchestras around the world all the time, and I can count on the fingers of one hand the number of disabled musicians I've encountered in any orchestra, anywhere. Why is this? You can't tell me that there aren't millions upon millions of prodigiously gifted musicians of disability around the world. Where is their platform? Where is the infrastructure that creates a space for them so that they can collaborate with other great musicians?
Dar ce ziceți de celălalt aspect al comunității? Comunitatea invalizilor. Îi găsim oare bine reprezentați în marile orchestre ale lumii noastre? Ei bine, vă spun în calitate de dirijor, lucrez cu orchestre din toată lumea tot timpul, și pot număra pe degetele de la o mână numărul muzicienilor invalizi întâlniți în orice orchestră, oriunde. De ce? Nu-mi puteți spune că nu sunt milioane și milioane de muzicieni invalizi extraordinar de talentați în lume. Unde este scena lor? Unde este infrastructura care creează un spațiu pentru ei astfel încât să poată colabora cu alți mari muzicieni?
So, ladies and gentlemen, as you can probably tell, I'm on a bit of a mission. And this mission has a personal root to it. I have four children, the youngest of whom was born with cerebral palsy. She's now five, and through her glorious existence, I suppose I have now become a fully paid-up member of the amazing, dizzyingly wonderful disabled community. And I find myself looking at the Paralympics and thinking what an incredible model that is. It's taken a good five decades, actually, but I can say with hand on heart that when the Paralympics comes to London next year, there will not be an intelligent person anywhere on the planet who does not absolutely believe in the validity of disabled sportspeople. What an amazing position to be in!
Doamnelor și domnilor, cum probabil ați observat, sunt un pic în misiune. Și această misiune are o rădăcină personală. Am patru copii, din care cel mai tânăr s-a născut cu paralizie cerebrală. Ea are acum cinci ani, și în glorioasa ei existență, presupun că am devenit acum membru cu drepturi depline al uimitoarei, amețitor de minunatei comunități a invalizilor. Și mă trezesc privind jocurile paralimpice și gândindu-mă ce model incredibil este. Au trecut de fapt cinci decenii, dar pot să spun cu mâna pe inimă că, la jocurile paralimpice de la Londra de anul viitor, nu va fi nicio persoană inteligentă nicăieri pe planetă care să nu creadă în validitatea sportivilor invalizi. Ce poziție uimitoare!
So, ladies and gentlemen, where the hell is music in all this? Apologies to any of you who are sports fans, but music is far more universal than sport. Where is the platform? Where is their voice? So, we in the UK are at the very early stages in forming what will be Britain's first-ever national disabled orchestra. We are going to call it the British Paraorchestra, because with the world's eyes on London next year and particularly on the Paralympics, we want to throw down the gauntlet to every single other country that is represented there, to say to them, "Here's our paraorchestra. Where's yours?" Every country should have a multiplicity of paraorchestras of all shapes and sizes, no question.
Așadar, doamnelor și domnilor, unde naiba este muzica în toate astea? Scuze celor care sunteți fani ai sporturilor, dar muzica este mult mai universală decât sportul. Unde este scena? Unde este vocea lor? Noi în Marea Britanie suntem la începuturile formării primei orchestre naționale britanice a invalizilor. O vom numi Paraorchestra Britanică, căci, cu ochii lumii pe Londra anul viitor și în special pe jocurile paralimpice, vrem să aruncăm mănușa fiecărei țări reprezentate acolo, spunându-le: „Aceasta este paraorchestra noastră. A voastră unde este?” Fiecare țară ar trebui să aibă mai multe paraorchestre de diverse tipuri și mărimi, fără îndoială.
Now, today is a very special day for me, because it is the first time that the first four members of my little embryonic paraorchestra are going to play in public; four extraordinary musicians of which the number will grow and grow. I hope in the end the Paraorchestra could even be as big as 50 musicians. We present to you today a little sonic adventure, a little piece of improvisational whimsy, if you like, a piece on which, of course, the ink is still wet, the clay is still wet. After all, improvisation is never a fixed thing. We decided what we wanted to share with you, at the heart of our improvisation, was a tune which is beloved of British people. It's one of the only folk melodies that we still recognize in our culture. And here's an interesting thing: folk music can tell you an awful lot about the cultural DNA of the country from which it originates. You see, we in Britain are quietly melancholic. You know, the rain ... it does rain. The food's not so good.
Astăzi este o zi specială pentru mine, fiindcă este prima oară când primii noștri patru membri ai micii mele paraorchestre embrionare vor cânta în public; patru muzicieni extraordinari al căror număr va continua să crească. Sper ca în cele din urmă Paraorchestra să ajungă chiar la 50 de muzicieni. Vă prezint astăzi o mică aventură sonică, un mic capriciu improvizat, dacă vreți, o piesă în care, bineînțeles, încă nu s-a uscat cerneala, lutul este încă umed. La urma urmei, improvizația nu e niciodată fixă. Am decis că ceea vrem să împărțim cu voi, din inima improvizației noastre, este o melodie îndrăgită de britanici. Este una din puținele melodii folk pe care încă le recunoaștem în cultura noastră. Și iată ceva interesant: muzica folk vă poate spune foarte mult despre ADN-ul cultural al țării din care provine. Vedeți, noi britanicii suntem liniștitor de melancolici. Știți, ploaia... plouă. Mâncarea nu e așa de bună.
(Laughter)
(Râsete)
Quietly melancholic. Not blackly so, just quietly so. And as Shakespeare put it so brilliantly in "Twelfth Night," he loves music that has "a dying fall."
Liniștitor de melancolici. Nu sumbri, doar liniștiți. Cum spunea Shakespeare atât de frumos în „A douăsprezecea noapte,” iubește muzica ce are „cadență descendentă.”
So this melody, "Greensleeves," is chock-full of "dying fall." You may know this tune.
Iar această melodie, „Greensleeves,” este plină de „cadență descendentă”. Poate știți melodia.
(Singing) Da, da, da da da da, dying fall.
(Cântând) Da, da, da da da da, cadență descendentă.
(Laughter)
(Râsete)
Da da da, da da da da, dying fall.
Da, da, da da da da, cadență descendentă.
Da dee, da da na na ... dying fall ... na na nee, na ah ah ah ah.
Da di, da da na na - cadență descendentă - na na ni, na ah ah ah ah.
Brief burst of sunshine, ladies and gentlemen, the chorus --
Scurtă explozie a soarelui, doamnelor și domnilor, corul -
(Singing) Ya da da da, dying fall ...
(Cântând) Ya da da da, cadență mortală...
(Laughter)
(Râsete)
(Singing) Da da dee, da da da da, dying fall ...
(Cântând) Da da di, da da da, cadență descendentă...
Ya da da da, dying fall ...
Ya da da da, cadență descendentă...
OK? It's like we need some melodic Viagra in our culture, ladies and gentlemen.
OK? Ca și când ne trebuie puțină Viagra melodică, doamnelor și domnilor.
(Laughter)
(Râsete)
(Applause)
(Aplauze)
It goes without saying that we are very much at the starting gates with this project. We need your help, we need the global community to help us deliver this dream, so that this orchestra can be full steam ahead by summer 2012. If you think there's any way that you can help us, please, please, get in touch.
Nu încape vorbă că suntem abia la începutul acestui proiect. Avem nevoie de ajutorul vostru, de comunitatea globală, să ne ajutați să îndeplinim acest vis, pentru ca această orchestră să poată fi funcțională până în vara lui 2012. Dacă credeți că ne puteți ajuta în vreun fel, vă rog, vă rog, contactați-ne.
And so, ladies and gentlemen, it gives me enormous pride, pleasure and joy to introduce to you, with a short improvisation upon that most melancholic tune, "Greensleeves," the first four members of the British Paraorchestra.
Așadar, doamnelor și domnilor, am enorma mândrie, plăcere și bucurie, să vă prezint, cu o scurtă improvizație, cu cea mai melancolică melodie, „Greensleeves,” primii patru membri ai Paraorchestrei britanice.
(Applause) (Cheers)
(Aplauze) (Ovații)
(Music)
(Muzică)
(Applause)
(Aplauze)
(Cheers) (Applause)
(Ovații) (Aplauze)