15th century Europeans believed they had hit upon a miracle cure: a remedy for epilepsy, hemorrhage, bruising, nausea, and virtually any other medical ailment. This brown powder could be mixed into drinks, made into salves or eaten straight up. It was known as mumia and made by grinding up mummified human flesh.
Europenii secolului XV credeau că au găsit un leac miraculos: un remediu pentru epilepsie, hemoragii, vânătăi, greață și orice altă boală. Această pudră maro putea fi folosită în băuturi, transformată în alifii sau chiar putea fi mâncată. Era cunoscută drept „mumia” și se obținea măcinând carne umană mumificată.
The word "cannibal" dates from the time of Christopher Columbus; in fact, Columbus may even have coined it himself. After coming ashore on the island of Guadaloupe, Columbus' initial reports back to the Queen of Spain described the indigenous people as friendly and peaceful— though he did mention rumors of a group called the Caribs, who made violent raids and then cooked and ate their prisoners. In response, Queen Isabella granted permission to capture and enslave anyone who ate human flesh. When the island failed to produce the gold Columbus was looking for, he began to label anyone who resisted his plundering and kidnapping as a Caribe. Somewhere along the way, the word "Carib" became "Canibe" and then "Cannibal." First used by colonizers to dehumanize indigenous people, it has since been applied to anyone who eats human flesh.
Cuvântul „canibal” datează din vremea lui Cristofor Columb; de fapt, e posibil ca el însuși să-l fi inventat. După ce a debarcat pe insula Guadelupa, Columb i-a scris reginei Spaniei, descriind poporul indigen ca fiind prietenos și pașnic — deși a menționat zvonuri despre un grup de oameni numiți Caribi, care atacau, apoi își găteau și mâncau prizonierii. Ca răspuns, regina Isabella a permis capturarea și înrobirea oricărei persoane ce consuma carne de om. Când insula nu i-a oferit aurul așteptat, Columb a numit Carib pe oricine se împotrivea jafurilor și răpirilor lui. De-a lungul timpului, cuvântul „Carib” a devenit „Canib” și apoi „Canibal”. Folosit pentru prima dată de colonizatori pentru a dezumaniza indigenii, a fost de atunci aplicat oricui om ce mănâncă carne de om.
So the term comes from an account that wasn't based on hard evidence, but cannibalism does have a real and much more complex history. It has taken diverse forms— sometimes, as with mumia, it doesn't involved recognizable parts of the human body. The reasons for cannibalistic practices have varied, too. Across cultures and time periods, there's evidence of survival cannibalism, when people living through a famine, siege or ill-fated expedition had to either eat the bodies of the dead or starve to death themselves. But it's also been quite common for cultures to normalize some form of eating human flesh under ordinary circumstances. Because of false accounts like Columbus's, it's difficult to say exactly how common cultural cannibalism has been— but there are still some examples of accepted cannibalistic practices from within the cultures practicing them.
Așadar, termenul provine dintr-o poveste care nu se baza pe dovezi concrete, dar canibalismul are o istorie reală și mult mai complexă. A luat diverse forme — uneori, ca în cazul mumiei, nu presupune părți ale corpului ce pot fi recunoscute. Motivele practicilor canibalistice variază și ele. În fiecare cultură și perioadă de timp, există dovezi ale canibalismului, când oamenii înfometați, asediați sau aflați în expediții nefericite trebuiau fie să se hrănească cu cadavre, fie să moară de foame. Dar pentru unele culturi a fost un lucru obișnuit să normalizeze o formă de a consuma carne de om în condiții normale. Din cauza unor născociri precum cea a lui Columb, e greu de spus cât de comun a fost canibalismul cultural — dar încă există câteva exemple de practici canibalistice acceptate din interiorul culturilor ce le adoptă.
Take the medicinal cannibalism in Europe during Columbus's time. Starting in the 15th century, the demand for mumia increased. At first, stolen mummies from Egypt supplied the mumia craze, but soon the demand was too great to be sustained on Egyptian mummies alone, and opportunists stole bodies from European cemeteries to turn into mumia. Use of mumia continued for hundreds of years. It was listed in the Merck index, a popular medical encyclopedia, into the 20th century. And ground up mummies were far from the only remedy made from human flesh that was common throughout Europe. Blood, in either liquid or powdered form, was used to treat epilepsy, while human liver, gall stones, oil distilled from human brains, and pulverized hearts were popular medical concoctions.
Să luăm ca exemplu canibalismul medicinal din Europa pe timpul lui Columb. Începând cu secolul al XV-lea, cererea pentru mumia a crescut. La început, mumii furate din Egipt hrăneau nebunia legată de mumia, dar curând cererea a devenit prea mare pentru a fi obținută doar din acestea, iar oportuniști au furat cadavrele cimitirelor europene pentru a le mumifica. Folosirea mumiei a continuat sute de ani. A fost trecută în Merck Index, o enciclopedie medicală cunoscută, în secolul al XX-lea. Iar mumiile măcinate erau departe de a fi singurul remediu făcut din carne umană care era comun în întreaga Europă. Sângele, în stare lichidă sau ca pudră, era folosit pentru a trata epilepsia, în timp ce ficatul uman, pietrele biliare, uleiul distilat din creiere umane și inimi pulverizate erau preparate medicale populare.
In China, the written record of socially accepted cannibalism goes back almost 2,000 years. One particularly common form of cannibalism appears to have been filial cannibalism, where adult sons and daughters would offer a piece of their own flesh to their parents. This was typically offered as a last-ditch attempt to cure a sick parent, and wasn't fatal to their offspring— it usually involved flesh from the thigh or, less often, a finger.
În China, înregistrarea scrisă a acceptării canibalismului datează aproape 2000 ani. O formă deosebit de comună de canibalism pare să fi fost canibalismul filial, în care fii și fiice ajunși la maturitate ofereau o bucată din propriul lor trup părinților lor. Aceasta era de obicei oferită ca ultimă încercare de a vindeca părintele și nu era fatală urmașilor lor — De obicei presupunea carne de pe coapsă sau, mai rar, un deget.
Cannibalistic funerary rites are another form of culturally sanctioned cannibalism. Perhaps the best-known example came from the Fore people of New Guinea. Through the mid-20th century, members of the community would, if possible, make their funerary preferences known in advance, sometimes requesting that family members gather to consume the body after death. Tragically, though these rituals honored the deceased, they also spread a deadly disease known as kuru through the community.
Ritualurile funerare canibalistice sunt o altă formă de canibalism acceptat. Poate cel mai bun exemplu vine din partea oamenilor Fore ai Noii Guineei. Pe la mijlocul secolului XX, membrii comunității își anunțau, dacă era posibil, preferințele funerare în avans, uneori solicitând ca membrii familiei să se adune pentru a consuma cadavrul. În mod tragic, deși ritualurile îi onorau pe cei care decedau, au răspândit în comunitate o boală mortală cunoscută drept kuru.
Between the fictionalized stories, verifiable practices, and big gaps that still exist in our knowledge, there's no one history of cannibalism. But we do know that people have been eating each other, volunteering themselves to be eaten, and accusing others of eating people for millennia.
Printre poveștile ficționale, practici verificabile și mari lacune care încă există în cunoștințele noastre, nu există o singură istorie a canibalismului. Știm însă că de-a lungul mileniilor, oamenii s-au mâncat unii pe alții, oferindu-se voluntari să fie mâncați și acuzându-i pe alții că se hrăneau cu oameni.