Around the globe, there are approximately 60 million people who have been forced to leave their homes to escape war, violence, and persecution. The majority of them have become internally displaced persons, which means they have fled their homes but are still within their own countries. Others have crossed a border and sought shelter outside of their own countries. They are commonly referred to as refugees. But what exactly does that term mean? The world has known refugees for millennia, but the modern definition was drafted in the UN's 1951 Convention relating to the status of refugees in response to mass persecutions and displacements of the Second World War. It defines a refugee as someone who is outside their country of nationality, and is unable to return to their home country because of well-founded fears of being persecuted. That persecution may be due to their race, religion, nationality, membership in a particular social group, or political opinion, and is often related to war and violence. Today, roughly half the world's refugees are children, some of them unaccompanied by an adult, a situation that makes them especially vulnerable to child labor or sexual exploitation. Each refugee's story is different, and many must undergo dangerous journeys with uncertain outcomes. But before we get to what their journeys involve, let's clear one thing up. There's a lot of confusion regarding the difference between the terms "migrant" and "refugee." "Migrants" usually refers to people who leave their country for reasons not related to persecution, such as searching for better economic opportunities or leaving drought-stricken areas in search of better circumstances. There are many people around the world who have been displaced because of natural disasters, food insecurities, and other hardships, but international law, rightly or wrongly, only recognizes those fleeing conflict and violence as refugees. So what happens when someone flees their country? Most refugee journeys are long and perilous with limited access to shelter, water, or food. Since the departure can be sudden and unexpected, belongings might be left behind, and people who are evading conflict often do not have the required documents, like visas, to board airplanes and legally enter other countries. Financial and political factors can also prevent them from traveling by standard routes. This means they can usually only travel by land or sea, and may need to entrust their lives to smugglers to help them cross borders. Whereas some people seek safety with their families, others attempt passage alone and leave their loved ones behind with the hopes of being reunited later. This separation can be traumatic and unbearably long. While more than half the world's refugees are in cities, sometimes the first stop for a person fleeing conflict is a refugee camp, usually run by the United Nations Refugee Agency or local governments. Refugee camps are intended to be temporary structures, offering short-term shelter until inhabitants can safely return home, be integrated to the host country, or resettle in another country. But resettlement and long-term integration options are often limited. So many refugees are left with no choice but to remain in camps for years and sometimes even decades. Once in a new country, the first legal step for a displaced person is to apply for asylum. At this point, they are an asylum seeker and not officially recognized as a refugee until the application has been accepted. While countries by and large agree on one definition of refugee, every host country is responsible for examining all requests for asylum and deciding whether applicants can be granted the status of refugee. Different countries guidelines can vary substantially. Host countries have several duties towards people they have recognized as refugees, like the guarantee of a minimum standard of treatment and non-discrimination. The most basic obligation towards refugees is non-refoulement, a principle preventing a nation from sending an individual to a country where their life and freedom are threatened. In reality, however, refugees are frequently the victims of inconsistent and discriminatory treatment. They're increasingly obliged to rebuild their lives in the face of xenophobia and racism. And all too often, they aren't permitted to enter the work force and are fully dependent on humanitarian aid. In addition, far too many refugee children are out of school due to lack of funding for education programs. If you go back in your own family history, chances are you will discover that at a certain point, your ancestors were forced from their homes, either escaping a war or fleeing discrimination and persecution. It would be good of us to remember their stories when we hear of refugees currently displaced, searching for a new home.
În întreaga lume, aproximativ 60 de milioane de persoane au fost forțate să-și abandoneze casele pentru a scăpa de război, violență și persecuție. Majoritatea au devenit persoane strămutate în interiorul țării, adică și-au părăsit locuințele, dar sunt încă pe teritoriul țării lor. Alții au traversat o graniță și au căutat adăpost în afara propriilor lor țări. Aceștia sunt numiți generic refugiați. Dar ce înseamnă mai precis acest termen? Lumea a cunoscut refugiați timp de milenii, dar definiția modernă a fost elaborată în timpul Convenției ONU din 1951 cu privire la statutul refugiaților, ca răspuns la persecuțiile în masă și dislocările din al Doilea Război Mondial. Refugiatul e definit ca persoană ce se află în afara țării de origine și nu se poate reîntoarce în propria țară deoarece există o teamă bine întemeiată de a fi persecutat. Persecuția poate fi din cauza rasei lor, a religiei, a naționalității, apartenenței la un anumit grup social, sau opiniei politice, și are adesea legătură cu războiul și violența. Astăzi, aproape jumătate din refugiații din lume sunt copii, unii dintre ei neînsoțiți de un adult, situație ce îi face extrem de vulnerabili la exploatarea prin muncă sau la exploatarea sexuală. Fiecare poveste a refugiaților este diferită și mulți trebuie să înfrunte călătorii periculoase cu rezultate incerte. Dar înainte de a vedea ce implică aceste călătorii, să lămurim un lucru. Există o mare confuzie în ceea ce privește diferența dintre termenii „migrant” și „refugiat.” De obicei, „migranți” se referă la cei care își lasă țara, dar nu din cauza persecuției, ci pentru a căuta oportunități economice mai bune sau pentru a pleca din zone afectate de secetă în căutarea unei sorți mai bune. În lume, există mulți oameni care au fost dislocați din cauza dezastrelor naturale, a insecurității alimentare și a altor greutăți, dar legea internațională, fie că e corect sau nu, îi recunoaște ca refugiați doar pe cei ce fug de conflicte sau violență. Așadar, ce se întâmplă când cineva fuge din țară? Cele mai multe călătorii ale refugiaților sunt lungi și primejdioase cu acces limitat la adăpost, apă sau hrană. Deoarece plecarea poate fi bruscă și neașteptată, bunurile ar putea fi lăsate în urmă și oamenii ce fug de conflicte adesea nu au documentele necesare, cum ar fi viza, pentru a lua avionul și intra legal în alte țări. De asemenea, factorii financiari și politici îi pot împiedica să călătorească pe rutele standard. Asta înseamnă că pot călători doar pe pământ sau mare și trebuie să-și încredințeze viețile contrabandiștilor pentru a putea trece granițele. Unii caută siguranța împreună cu familiile lor, alții încearcă să treacă singuri și îi lasă în urmă pe cei dragi, sperând să se reunească mai târziu. Această separare poate fi traumatizantă și insuportabil de lungă. Deși mai mult de jumătate din refugiați sunt în orașe, uneori prima oprire pentru cine fuge de conflict este o tabără de refugiați, de obicei condusă de Agenția de Refugiați a Națiunilor Unite sau guvernele locale. Taberele de refugiați trebuie să fie structuri temporare, ce oferă adăpost pe termen scurt până când se pot întoarce acasă în siguranță, pot fi integrați în țara gazdă sau se pot restabili într-o altă țară. Dar opțiunile de reinstalare și integrare pe termen lung sunt adesea limitate. Numeroși refugiați nu au de ales și rămân în tabere ani de zile, uneori chiar și zeci de ani. Când ajunge într-o țară nouă, primul pas legal pentru o persoană dislocată este cererea de azil. În această etapă, persoana este un solicitant de azil și nu e recunoscută oficial ca refugiat până când nu se acceptă cererea. Deși țările sunt în mare măsură de acord cu definiția refugiatului, fiecare țară gazdă este responsabilă pentru examinarea cererilor de azil și poate decide dacă solicitanților le poate fi acordată condiția de refugiat. Țările pot avea orientări diferite ce variază în mod substanțial. Țările gazdă au mai multe obligații față de persoanele recunoscute drept refugiați, cum ar fi garantarea unui standard minim de tratament și nediscriminare. Obligația de bază față de refugiați este nereturnarea, un principiu ce împiedică o națiune să trimită o persoană într-o țară unde viața și libertatea îi sunt amenințate. În realitate însă, refugiații sunt frecvent victimele unui tratament inconsistent și discriminatoriu. Sunt tot mai des obligați să-și reconstruiască viața înfruntând xenofobia și rasismul. Și mult prea des, nu le este permis să intre în forțele de muncă și sunt complet dependenți de ajutoarele umanitare. În plus, prea mulți copii refugiați nu se duc la școală din cauza lipsei fondurilor pentru programele educaționale. Dacă te uiți la istoria ta de familie, s-ar putea să afli că la un moment dat, strămoșii tăi au fost nevoiți să-și lase în urmă casele, fie fugind de un război sau de discriminare și persecuție. Ar fi bine să ne amintim poveștile lor când auzim de refugiații dislocați din prezent, aflați în căutarea unei case noi.