I am a cultural omnivore, one whose daily commute is made possible by attachment to an iPod -- an iPod that contains Wagner and Mozart, pop diva Christina Aguilera, country singer Josh Turner, gangsta rap artist Kirk Franklin, concerti, symphonies and more and more. I'm a voracious reader, a reader who deals with Ian McEwan down to Stephanie Meyer. I have read the Twilight tetralogy. And one who lives for my home theater, a home theater where I devour DVDs, video on demand and a lot of television. For me, "Law & Order: SVU," Tina Fey and "30 Rock" and "Judge Judy" -- "The people are real, the cases are real, the rulings are final."
Sunt un omnivor cultural, unul al cărui drum zilnic e posibil prin ataşarea la un iPod, un iPod care conține Wagner şi Mozart, diva pop Christina Aquilera, cântărețul de country Josh Turner, artistul gangsta rap Kirk Franklin, concerte, simfonii şi multe altele. Sunt un cititor lacom, un cititor care devorează de la Ian McEwan la Stephanie Meyer. Am citit tetralogia "Amurg". Şi unul care trăieşte pentru sistemul home theater, acolo unde devorez DVD-uri, video-uri la cerere şi multă televiziune. Pentru mine, "Lege şi Ordine: SVU," Tina Fey şi "30 Rock" şi "Judge Judy" -- "Oamenii sunt reali, cazurile sunt reale,
(Laughter)
deciziile sunt finale."
Now, I'm convinced a lot of you probably share my passions, especially my passion for "Judge Judy," and you'd fight anybody who attempted to take her away from us, but I'm a little less convinced that you share the central passion of my life, a passion for the live professional performing arts, performing arts that represent the orchestral repertoire, yes, but jazz as well, modern dance, opera, theater and more and more and more.
Sunt convins că mulți dintre voi aveți aceleaşi pasiuni ca mine, în special cea pentru "Judge Judy," şi că v-ați lupta cu oricine care ar încerca să ne-o răpească, dar sunt mai puțin convins că împărtăşiți pasiunea centrală a vieții mele, o pasiune pentru spectacolele profesionale în direct, artele spectacolului care reprezintă repertoriul orchestral, da, dar şi jazz-ul, dansul modern, opera, teatrul şi altele şi altele.
Frankly, it's a sector that many of us who work in the field worry is being endangered and possibly dismantled by technology. While we initially heralded the Internet as the fantastic new marketing device that was going to solve all our problems, we now realize that the Internet is, if anything, too effective in that regard. Depending on who you read, an arts organization or an artist, who tries to attract the attention of a potential single ticket buyer, now competes with between three and 5,000 different marketing messages a typical citizen sees every single day. We now know, in fact, that technology is our biggest competitor for leisure time. Five years ago, Gen Xers spent 20.7 hours online and TV, the majority on TV. Gen Yers spent even more -- 23.8 hours, the majority online. And now, a typical university-entering student arrives at college already having spent 20,000 hours online and an additional 10,000 hours playing video games -- a stark reminder that we operate in a cultural context where video games now outsell music and movie recordings combined.
Ştiți, sincer acum, e un sector pentru care mulți dintre noi, cei care lucrăm în domeniu, ne facem griji că este pus în pericol şi poate chiar dezmembrat de tehnologie. Deşi inițial am anunțat internetul ca fiind noul instrument fantastic de marketing care urma să ne rezolve toate problemele, ne dăm acum seama că internetul este prea eficace în privința asta. Depinde pe cine citeşti, o organizație artistică, sau un artist care încearcă să atragă atenția unui singur potențial cumpărător de bilete, concurează acum cu între trei şi 5.000 de mesaje de marketing diferite pe care un cetățean obişnuit le vede în fiecare zi. Ştim cu siguranță că tehnologia e cel mai mare concurent al nostru în privința timpului liber. Acum cinci ani, generația X petrecea 20,7 ore online şi la TV, majoritatea la TV. Generația Y petrecea chiar mai mult -- 23,8 ore, majoritatea online. Iar acum, un student tipic care intră la facultate începe aceste studii după ce a petrecut deja 20.000 de ore online şi încă 10.000 ore jucându-se jocuri video, o puternică dovadă a faptului că ne manifestăm într-un context cultural în care jocurile video depăşesc ca vânzări muzica şi filmele la un loc.
Moreover, we're afraid that technology has altered our very assumptions of cultural consumption. Thanks to the Internet, we believe we can get anything we want whenever we want it, delivered to our own doorstep. We can shop at three in the morning or eight at night, ordering jeans tailor-made for our unique body types. Expectations of personalization and customization that the live performing arts -- which have set curtain times, set venues, attendant inconveniences of travel, parking and the like -- simply cannot meet. And we're all acutely aware: what's it going to mean in the future when we ask someone to pay a hundred dollars for a symphony, opera or ballet ticket, when that cultural consumer is used to downloading on the internet 24 hours a day for 99 cents a song or for free? These are enormous questions for those of us that work in this terrain. But as particular as they feel to us, we know we're not alone.
Ba mai mult, ne temem că tehnologia a modificat chiar şi presupunerile noastre despre consumul de cultură. Datorită internetului, credem că putem obține orice vrem, oricând vrem, livrat chiar la uşa noastră. Putem face cumpărături la trei dimineața sau opt seara, comandând jeanşi croiți după formele unice ale trupurilor noastre. Acestea sunt aşteptări de personalizare şi adaptare pe care spectacolele -- care au ore fixe de desfăşurare, locații stabilite, inconveniențe legate de călătorie, parcare şi altele de genul acesta -- pur şi simplu nu le pot satisface. Şi de fapt ştim cu toții: ce va însemna în viitor când cerem cuiva să plătească o sută de dolari pentru un bilet la o simfonie, la operă sau la balet, dacă acel consumator de cultură e obişnuit să descarce de pe internet 24 de ore pe zi un cântec pentru 99 de cenți sau gratis? Acestea sunt întrebări enorme pentru aceia dintre noi care lucrează în domeniu. Dar chiar dacă nouă ni se par specifice, ştim că nu suntem singuri.
All of us are engaged in a seismic, fundamental realignment of culture and communications, a realignment that is shaking and decimating the newspaper industry, the magazine industry, the book and publishing industry and more. Saddled in the performing arts as we are, by antiquated union agreements that inhibit and often prohibit mechanical reproduction and streaming, locked into large facilities that were designed to ossify the ideal relationship between artist and audience most appropriate to the 19th century and locked into a business model dependent on high ticket revenues, where we charge exorbitant prices. Many of us shudder in the wake of the collapse of Tower Records and ask ourselves, "Are we next?" Everyone I talk to in performing arts resonates to the words of Adrienne Rich, who, in "Dreams of a Common Language," wrote, "We are out in a country that has no language, no laws. Whatever we do together is pure invention. The maps they gave us are out of date by years." And for those of you who love the arts, aren't you glad you invited me here to brighten your day?
Cu toții suntem implicați într-o realiniere seismică, fundamentală a culturii şi a comunicațiilor, o realiniere care zguduie şi decimează industria presei, a revistelor, a cărților şi a editurilor şi nu numai. Aşa înşeuați în lumea spectacolelor cum suntem, prin înțelegeri sindicale învechite care inhibă şi adesea interzic reproducerea şi difuzarea mecanică, încuiați în structuri menite să osifice relația ideală dintre artist şi public cea mai potrivită secolului 19 şi prinşi într-un model de business care depinde de încasări mari din bilete, unde cerem prețuri exorbitante, pe mulți dintre noi îi trece un fior gândindu-se la prăbuşirea Tower Records şi ne întrebăm, "Noi urmăm?" Toţi cei din artele spectacolului cu care vorbesc rezonează cu vorbele lui Adrienne Rich, care, în "Visurile unei limbi comune" scria, "Ne aflăm într-o țară care nu are nici limbă, nici legi. Orice facem împreună este pură invenție. Hărțile date de ei sunt depăşite de ani de zile." Şi pentru aceia dintre voi care iubesc arta, nu vă bucurați că m-ați invitat aici să vă fac ziua mai frumoasă?
(Laughter)
(Râsete)
(Applause)
(Aplauze)
Now, rather than saying that we're on the brink of our own annihilation, I prefer to believe that we are engaged in a fundamental reformation, a reformation like the religious Reformation of the 16th century. The arts reformation, like the religious Reformation, is spurred in part by technology, with indeed, the printing press really leading the charge on the religious Reformation. Both reformations were predicated on fractious discussion, internal self-doubt and massive realignment of antiquated business models. And at heart, both reformations, I think, were asking the questions: who's entitled to practice? How are they entitled to practice? And indeed, do we need anyone to intermediate for us in order to have an experience with a spiritual divine?
Dar decât să spunem că suntem pe marginea prăpastiei propriei noastre anihilări, prefer să cred că suntem implicați într-o reformare fundamentală, o reformare precum Reforma religioasă a secolului 16. Reforma artei, precum Reforma religioasă, e stimulată parțial de tehnologie, având, într-adevăr, presa scrisă conducător de ofensivă asupra Reformei religioase. Ambele reforme au fost afirmate prin discuții agitate, îndoială internă de sine şi realinieri masive ale modelelor de afaceri învechite. Iar în fond, cred că ambele reforme adresau aceste întrebări: cine are dreptul să profeseze? Cum au ei dreptul să profeseze? Şi într-adevăr, avem nevoie de cineva care să intermedieze pentru noi pentru a avea o experiență cu o trăire spirituală divină?
Chris Anderson, someone I trust you all know, editor in chief of Wired magazine and author of The Long Tail, really was the first, for me, to nail a lot of this. He wrote a long time ago, you know, thanks to the invention of the Internet, web technology, minicams and more, the means of artistic production have been democratized for the first time in all of human history. In the 1930s, if any of you wanted to make a movie, you had to work for Warner Brothers or RKO, because who could afford a movie set and lighting equipment and editing equipment and scoring, and more? And now who in this room doesn't know a 14 year-old hard at work on her second, third, or fourth movie?
Chris Anderson, pe care bănuiesc că îl ştiți cu toții, redactor şef al revistei Wired şi autor al "The Long Tail," a fost pentru mine primul care a înțeles o mare parte din toate astea. Acesta a scris, acum multă vreme, datorită inventării internetului, a tehnologiei web, a minicamerelor şi altele, că mijloacele de producție artistică au fost democratizate pentru prima dată în întreaga istorie a omenirii. În anii 1930, dacă doreai să faci un film, trebuia să lucrezi pentru Warner Bros. sau RKO căci cine îşi permitea un platou de filmare şi echipament de iluminare şi editare sau pentru muzica din fundal şi altele? Iar acum cine din sala asta nu cunoaşte un copil de 14 ani care lucrează din greu la al doilea, al treilea sau al patrulea film?
(Laughter)
(Râsete)
Similarly, the means of artistic distribution have been democratized for the first time in human history. Again, in the '30s, Warner Brothers, RKO did that for you. Now, go to YouTube, Facebook; you have worldwide distribution without leaving the privacy of your own bedroom.
În mod asemănător, mijloacele de distribuire a artei au fost democratizate pentru prima dată în istoria omenirii. Din nou, în anii 1930, Warner Bros., RKO făceau asta pentru noi. Acum intri pe YouTube, Facebook; obții distribuție în întreaga lume fără a părăsi intimitatea dormitorului.
This double impact is occasioning a massive redefinition of the cultural market, a time when anyone is a potential author. Frankly, what we're seeing now in this environment is a massive time, when the entire world is changing as we move from a time when audience numbers are plummeting. But the number of arts participants, people who write poetry, who sing songs, who perform in church choirs, is exploding beyond our wildest imaginations. This group, others have called the pro-ams, amateur artists doing work at a professional level. You see them on YouTube, in dance competitions, film festivals and more. They are radically expanding our notions of the potential of an aesthetic vocabulary, while they are challenging and undermining the cultural autonomy of our traditional institutions. Ultimately, we now live in a world defined not by consumption, but by participation.
Acest dublu impact a prilejuit o redefinire masivă a pieții culturale, o vreme când oricine este un potențial autor. Sincer, ceea ce vedem acum în acest mediu este o perioadă masivă, în care întreaga lume se schimbă, depărtându-ne de vremea în care audiențele scad dramatic. Dar numărul celor ce se implică în arte, oameni care scriu poezii, care cântă, care fac parte din corurile bisericilor, explodează mai puternic decât ne putem imagina. Acest grup, numit de alții cei "pro am", artişti amatori care lucrează la un nivel profesionist. Îi vedeți pe YouTube, în competiții de dans, festivaluri de film şi altele. Aceştia extind în mod radical noțiunile noastre despre potențialul unui vocabular estetic, în timp ce provoacă şi subminează autonomia culturală a instituțiilor noastre tradiționale. Până la urmă, trăim într-o lume definită nu de consum ci de participare.
But I want to be clear, just as the religious Reformation did not spell the end to the formal Church or to the priesthood; I believe that our artistic institutions will continue to have importance. They currently are the best opportunities for artists to have lives of economic dignity -- not opulence, of dignity. And they are the places where artists who deserve and want to work at a certain scale of resources will find a home. But to view them as synonymous with the entirety of the arts community is, by far, too shortsighted. And indeed, while we've tended to polarize the amateur from the professional, the single most exciting development in the last five to 10 years has been the rise of the professional hybrid artist, the professional artist who works, not primarily in the concert hall or on the stage; but most frequently around women's rights, or human rights, or on global warming issues or AIDS relief for more -- not out of economic necessity, but out of a deep, organic conviction that the work that she or he is called to do cannot be accomplished in the traditional hermetic arts environment.
Dar vreau să mă fac înțeles, aşa cum Reforma religioasă nu a însemnat sfârşitul bisericii aşa cum o ştiam înainte sau a preoției, sunt de părere că instituțiile noastre artistice vor continua să fie importante. Acestea sunt în prezent cele mai bune ocazii ca artiştii să trăiască demn din punct de vedere economic, nu opulent, ci demn. Sunt locurile unde artiştii care merită şi îşi doresc să lucreze la o anumită scală a resurselor îşi vor găsi o casă. Dar să le consideri sinonime cu întreaga comunitate a artiştilor este de departe o vedere prea limitată. Într-adevăr, în timp ce noi am avut tendința de a polariza amatorul de profesionist, cea mai interesantă evoluţie din ultimii 5-10 ani a fost progresul artistului profesionist de viță nobilă, artistul profesionist care lucrează în primul rând nu în sala de concerte sau pe scenă, ci cel mai adesea în jurul subiectelor ca drepturile femeii, sau drepturile omului, sau încălzirea globală sau ajutorarea bolnavilor de SIDA, nu dintr-o nevoie economică, dar dintr-o convingere adâncă, organică cum că munca pentru care e chemat sau chemată nu poate fi îndeplinită în mediul artistic tradiţional şi ermetic.
Today's dance world is not defined solely by the Royal Winnipeg Ballet or the National Ballet of Canada, but by Liz Lerman's Dance Exchange -- a multi-generational, professional dance company, whose dancers range in age from 18 to 82, and who work with genomic scientists to embody the DNA strand and with nuclear physicists at CERN. Today's professional theater community is defined, not only the Shaw and Stratford Festivals, but by the Cornerstone Theater of Los Angeles -- a collective of artists that after 9/11, brought together 10 different religious communities -- the Baha'i, the Catholic, the Muslim, the Jewish, even the Native American and the gay and lesbian communities of faith, helping them create their own individual plays and one massive play, where they explored the differences in their faith and found commonality as an important first step toward cross-community healing. Today's performers, like Rhodessa Jones, work in women's prisons, helping women prisoners articulate the pain of incarceration, while today's playwrights and directors work with youth gangs to find alternate channels to violence and more and more and more. And indeed, I think, rather than being annihilated, the performing arts are poised on the brink of a time when we will be more important than we have ever been.
Lumea dansului de astăzi nu e definită doar de Baletul Regal din Winnipeg sau de Baletul Naţional al Canadei, ci de compania de dans Dance Exchange a lui Liz Lerman, o companie profesionistă de dans care include mai multe generaţii, ai cărei dansatori au vârste cuprinse între 18 şi 82 de ani şi care lucrează alături de oameni de ştiinţă din domeniul genomicii pentru a încorpora codul ADN şi alături de oameni de ştiinţă de la CERN. În ziua de azi, comunitatea teatrală profesionistă nu e definită doar de festivalurile Shaw şi Stratford, ci şi de Teatrul Cornerstone din Los Angeles, o colectivitate de artişti care, după 11 septembrie, au strâns la un loc 10 comunităţi religioase diferite -- religia Bahia, cea catolică, musulmană, evreiască, chiar şi cea nativ americană şi comunităţile religioase ale homosexualilor şi lesbienelor, ajutându-i să îşi creeze propriile piese şi o piesă principală, în care aceştia explorau diferenţele dintre credinţele lor şi găseau că aspectele comune, ca un prim pas important înspre tămăduirea între comunităţi. Interpreţii de astăzi, ca Rhodessa Jones, lucrează în închisori pentru femei, ajutând prizonierele să articuleze durerea încarcerării, în timp ce dramaturgii şi scenariştii de azi lucrează alături de grupuri tinere pentru a găsi canalele alternative violenţei şi altele şi altele şi altele. Şi într-adevăr, cred că, în loc să fie anihilate, spectacolele sunt surprinse la marginea unor vremuri când vom fi mai importanţi decât am fost vreodată.
You know, we've said for a long time, we are critical to the health of the economic communities in your town. And absolutely -- I hope you know that every dollar spent on a performing arts ticket in a community generates five to seven additional dollars for the local economy, dollars spent in restaurants or on parking, at the fabric stores where we buy fabric for costumes, the piano tuner who tunes the instruments, and more. But the arts are going to be more important to economies as we go forward, especially in industries we can't even imagine yet, just as they have been central to the iPod and the computer game industries, which few, if any of us, could have foreseen 10 to 15 years ago. Business leadership will depend more and more on emotional intelligence, the ability to listen deeply, to have empathy, to articulate change, to motivate others -- the very capacities that the arts cultivate with every encounter.
Ştiţi, multă vreme am zis că suntem o parte critică a bunăstării comunităţilor economice din oraşul vostru. Şi cu siguranţă. Sper că ştiţi că fiecare dolar cheltuit pe un bilet la o reprezentare artistică dintr-o comunitate generează între cinci şi şapte dolari în plus pentru economia locală, bani cheltuiţi pentru restaurante sau parcări, în fabricile de unde cumpărăm materialele pentru costumele noastre, la cel care ne acordează instrumentele şi tot aşa. Dar artele vor deveni şi mai importante pentru economii în viitor, în special în industrii la care nici nu ne-am gândi acum, la fel cum ele au fost elementul central pentru iPod şi pentru industria jocurilor pe calculator, lucru pe care puţini sau nici unul dintre noi nu l-ar fi putut prevedea acum 10 sau 15 ani. Capacitatea de conducere din afaceri va depinde tot mai mult de inteligenţa emoţională, de capacitatea de a asculta atent, de a empatiza, de a defini schimbarea, de a-i motiva pe ceilalţi -- adică exact capacităţile pe care arta le cultivă cu fiecare ocazie.
Especially now, as we all must confront the fallacy of a market-only orientation, uninformed by social conscience; we must seize and celebrate the power of the arts to shape our individual and national characters, and especially characters of the young people, who all too often are subjected to bombardment of sensation, rather than digested experience. Ultimately, especially now in this world, where we live in a context of regressive and onerous immigration laws, in reality TV that thrives on humiliation, and in a context of analysis, where the thing we hear most repeatedly, day in, day out in the United States, in every train station, every bus station, every plane station is, "Ladies and gentlemen, please report any suspicious behavior or suspicious individuals to the authorities nearest to you," when all of these ways we are encouraged to view our fellow human being with hostility and fear and contempt and suspicion.
În special acum, când toți suntem nevoiți să ne confruntăm cu absurditatea unei orientări numai către piețe, neuniformizată de conştiința socială, trebuie să înțelegem şi sărbătorim puterea artelor de a da contur personalităților noastre individuale şi naționale, dar în special personalitățile celor tineri, care sunt adesea subiectul unui bombardament de senzații, şi nu al unei experiențe digerate. În ultimul rând, în special acum, în lumea aceasta, unde trăim într-un context de legi pentru imigrare regresive şi împovărătoare, de emisiuni TV bazate pe realitate care au succes pe baza umilirilor, şi într-un context al analizei, unde ceea ce auzim cel mai des, în fiecare zi în Statele Unite, în fiecare stație de tren, de autobuz, fiecare aeroport, este "Doamnelor şi domnilor, vă rugăm să semnalați orice comportament sau individ suspect autorităților de lângă dumneavoastră." când toate acestea ne încurajează să îi privim pe ceilalți cu ostilitate şi teamă şi dispreț şi suspiciune.
The arts, whatever they do, whenever they call us together, invite us to look at our fellow human being with generosity and curiosity. God knows, if we ever needed that capacity in human history, we need it now. You know, we're bound together, not, I think by technology, entertainment and design, but by common cause. We work to promote healthy vibrant societies, to ameliorate human suffering, to promote a more thoughtful, substantive, empathic world order.
Artele, oricum s-ar manifesta ele, oricând ne strâng la un loc, ne invită să ne privim semenii cu generozitate şi curiozitate. Dumnezeu ştie că dacă am avut vreodată nevoie de acea capacitate în istoria omenirii, acum este momentul. Ştiți, ceea ce ne uneşte, cred că nu este tehnologia, distracția şi design-ul, ci o cauză comună. Muncim pentru promovarea unor societăți sănătoase, vibrante, pentru a alina suferințe, pentru a promova o orânduire mai grijulie mai substanțială, mai empatică a lumii.
I salute all of you as activists in that quest and urge you to embrace and hold dear the arts in your work, whatever your purpose may be. I promise you the hand of the Doris Duke Charitable Foundation is stretched out in friendship for now and years to come. And I thank you for your kindness and your patience in listening to me this afternoon.
Vă salut pe toți activiştii acestei aventuri şi vă îndemn să îmbrățişați arta şi să o puneți la loc de cinste în munca voastră indiferent care vă este scopul. Vă promit că mâna Fundației Caritabile Doris Duke este întinsă cu prietenie acum şi în anii ce vor veni. Vă mulțumesc pentru amabilitatea şi răbdarea cu care m-ați ascultat în această după masă. Mulțumesc şi succes.
Thank you, and Godspeed.