For 3 billion people around the world, seafood provides a significant source of protein and nutrition. But recent studies show that 33% of wild fisheries are overfished, while another 60% are fished at their maximum capacity. In fact, over half the seafood we eat– from finfish and shellfish to seaweed and algae– isn’t caught in the wild. It’s grown through aquaculture, or aquatic farming. Farmed seafood is one of the fastest-growing food industries, expanding in volume by 5.8% each year. But different methods of aquaculture come with different advantages and issues– some of which echo the serious problems we’ve seen in industrial agriculture. So how can we avoid repeating the mistakes we’ve made on land, at sea? What aquaculture approaches are we currently using, and what does a sustainable way to farm the ocean really look like?
Pentru trei miliarde de oameni din întreaga lume, peștii și fructele de mare sunt o sursă importantă de proteine și nutriție. Însă studiile recente arată că 33% din zonele de pescuit sunt depopulate, în timp ce 60% sunt pescuite la capacitatea lor maximă. De fapt, peste jumătate din peștii și fructele de mare consumați – de la peștele cu înotătoare și crustacee la plantele marine și alge – nu sunt pescuiți din ocean. Sunt crescuți prin acvacultură sau cultivare acvatică. Cultivarea acvatică e unul dintre domeniile cu cea mai mare creștere, crescând anual cu până la 5,8%. Însă diverse metode de acvacultură vin cu diverse avantaje și probleme – unele dintre ele repetând problemele întâlnite în agricultura industrială. Cum am putea evita repetarea greșelilor făcute în agricultura clasică? Ce metode de acvacultură utilizăm în momentul de față și cum arată o modalitate sustenabilă de cultivare a oceanului?
One of the most common aquaculture methods involves large pens made of nets, where fish are farmed offshore in floating cages roughly 1000 square meters in size. Commonly employed off the coast of Chile and in the fjords of Norway, these fish, like many industrially farmed animals, occupy stressful, overcrowded pens. They produce massive amounts of waste, polluting the surrounding areas and potentially spreading diseases to wild species. Worse still, since the antibiotics employed to fight disease aren’t fully absorbed by the fish, they get excreted back into the environment. Net pens are also susceptible to escapes, unleashing huge numbers of fish which compete for resources and weaken the local gene pool with genes adapted for captivity. Escaped fish can even disrupt local ecosystems as invasive species.
Una din cele mai întâlnite metode de acvacultură sunt țarcurile mari din plase, unde peștii sunt crescuți în larg în cuști plutitoare de aproape 1.000 m². Utilizată de obicei pe coastele din Chile și fiordurile din Norvegia, acești pești, ca multe alte animale crescute în fermă, stau în țarcuri stresante și suprapopulate. Produc cantități mari de deșeuri, ce poluează zonele învecinate și pot răspândi boli speciilor sălbatice. Mai rău, deoarece antibioticele folosite pentru combaterea bolilor nu sunt absorbite complet de către pești, acestea sunt eliminate în mediul înconjurător. Țarcurile din plasă sunt predispuse eliberărilor accidentale, ce pun în libertate un număr enorm de pești ce concurează pentru resurse și slăbesc fondul genetic local cu genele adaptate la captivitate. Peștii evadați pot perturba ecosistemele locale, devenind specii invadatoare.
Other techniques, such as man-made coastal ponds commonly used for shrimp farming in Southeast Asia, create additional environmental problems. Just like net pens, these ponds are prone to spreading pollution and disease. Their construction also frequently destroys important ecosystems like mangroves and marshes, which protect coastal areas from storms, provide habitats, and absorb tons of greenhouse gases.
Alte metode, precum iazurile artificiale de coastă utilizate de obicei pentru creșterea creveților în Asia de Sud-Est, creează probleme adiționale de mediu. Precum țarcurile din plasă, aceste iazuri poluează și răspândesc boli. Construirea lor deseori distruge ecosisteme importante, precum mangrovele și mlaștinile, ce protejează zonele de coastă de furtuni, asigură habitate și absorb tone de gaze cu efect de seră.
One way to solve these problems is to farm fish on land in completely contained systems. Tanks and raceways can recirculate and filter water to prevent pollution. But even fully contained facilities still contend with another major hurdle: fishmeal. About 10% of the seafood caught globally is used to feed animals, including carnivorous farmed fish. Researchers are working on fish feed made of insects and plant-based proteins, but for now many inland fish farms are connected to overfishing.
Un mod de a rezolva aceste probleme e cultivarea peștelui pe pământ în sisteme izolate complet. Rezervoarele și conductele pot recircula și filtra apa pentru a preveni poluarea. Dar chiar și instalațiile complet izolate se confruntă cu un alt obstacol major: făina de pește. 10% din peștii și fructele de mare prinse sunt utilizate pentru hrănirea animalelor, inclusiv a peștilor carnivori crescuți în ferme. Cercetătorii vor să creeze hrană de pești făcută din insecte și proteine vegetale, însă deocamdată multe ferme continentale de pește cauzează pescuitul excesiv.
All these obstacles can make sustainable aquaculture feel a long way off, but innovative farmers are finding new ways to responsibly farm the seas. The most promising solution of all may be to look lower on the food chain. Instead of cramming large, carnivorous fish into pens, we can work with natural ocean systems to produce huge amounts of shellfish and seaweeds. These low-maintenance flora and fauna don’t need to be fed at all. In fact, they naturally improve water quality, filtering it as they feed off of sunlight and nutrients in the seawater. By absorbing carbon through photosynthesis, these farms help battle climate change, and reduce local ocean acidification while creating habitats for other species to thrive.
Aceste obstacole fac ca acvacultura sustenabilă să pară greu de realizat, însă fermierii inovativi găsesc noi căi de a cultiva mările în mod responsabil. Cea mai promițătoare soluție ar fi orientarea spre lanțul alimentar inferior. În loc să înghesuim pești mari și carnivori în țarcuri, putem folosi sistemele oceanice naturale pentru a produce cantități enorme de creveți și plante marine. Această floră și faună ușor de întreținut nu trebuie hrănită deloc. De fapt, ele îmbunătățesc în mod natural calitatea apei, filtrând-o când se hrănesc cu lumina soarelui și cu nutrienții din apa de mare. Prin absorbția carbonului prin fotosinteză aceste ferme ajută la combaterea schimbărilor climatice și reduc acidificarea locală a oceanului, creând habitate pentru dezvoltarea altor specii.
Shifting to restorative ocean farming could provide good jobs for coastal communities, and support healthy plant and shellfish-based diets that have an incredibly low carbon footprint. In just 5 months, 4,000 square meters of ocean can produce 25 tons of seaweed and 250,000 of shellfish. With the right distribution network, a series of small farms, collectively the size of Washington State could feed the planet. Farms like these are already popping up around the globe, and a new generation of farmers is stepping up to pursue a more sustainable future. Done properly, regenerative ocean farming could play a vital role in helping our oceans, our climate, and ourselves.
Trecerea la fermele oceanice regenerative ar putea asigura locuri de muncă bune pentru comunitățile de coastă și ar susține dietele sănătoase bazate pe plante și crustacee ce au o amprentă de carbon foarte scăzută. În doar cinci luni, 4.000 m² de ocean pot produce 25 de tone de plante marine și 250.000 de crustacee. Cu o rețea de distribuție potrivită, mai multe ferme mici, cu o suprafață colectivă cât a statului Washington, ar putea hrăni planeta. Ferme ca acestea deja apar în întreaga lume și o nouă generație de fermieri face un pas în față spre un viitor mai sustenabil. Amenajate corect, fermele oceanice regenerative ar putea juca un rol vital în ajutarea oceanelor, a climei și a noastră.