(Music)
(Muzică)
[Sanskrit] This is an ode to the mother goddess, that most of us in India learn when we are children. I learned it when I was four at my mother's knee. That year she introduced me to dance, and thus began my tryst with classical dance. Since then -- it's been four decades now -- I've trained with the best in the field, performed across the globe, taught young and old alike, created, collaborated, choreographed, and wove a rich tapestry of artistry, achievement and awards. The crowning glory was in 2007, when I received this country's fourth highest civilian award, the Padma Shri, for my contribution to art.
(Sanscrită) Aceasta este o odă dedicată Zeiței Mamă, pe care majoritatea dintre noi, cei din India, o învățăm în copilărie. Eu am învățat-o când aveam patru ani stând la genunchiul mamei. Anul acela ea mi-a prezentat dansul. Și astfel am început să cochetez cu dansul clasic. Începând de atunci - au trecut deja patru decenii - m-am antrenat cu cei mai buni în domeniu, am avut spectacole peste tot in lume, i-am învățat pe cei tineri și pe cei în vârstă deopotrivă, am creat, am colaborat, am coregrafiat, și am împletit o bogată tapiserie, a artei, reușitei și premiilor. Cea mai mare reușită a fost în anul 2007, atunci când am primit a patra cea mai înaltă distincție pentru civili a acestei țări, Padmashri, pentru contribuția mea la artă.
(Applause)
(Aplauze)
But nothing, nothing prepared me for what I was to hear on the first of July 2008. I heard the word "carcinoma." Yes, breast cancer. As I sat dumbstruck in my doctor's office, I heard other words: "cancer," "stage," "grade." Until then, Cancer was the zodiac sign of my friend, stage was what I performed on, and grades were what I got in school. That day, I realized I had an unwelcome, uninvited, new life partner. As a dancer, I know the nine rasas or the navarasas: anger, valor, disgust, humor and fear. I thought I knew what fear was. That day, I learned what fear was.
Însă nimic, nimic nu m-a pregătit pentru ce aveam să aud în prima zi a lunii iulie, 2008. Am auzit cuvântul "carcinom." Da, cancer la sân. Stând șocată în biroul doctorului meu, am auzit și alte cuvinte, "cancer", "stagiu", "grad." Până atunci, cancerul era doar zodia prietenului meu, scena (n.t. cuvântul englezesc "stage" înseamnă atât "stagiu", cât și "scenă") era locul pe care obișnuiam să dansez, și gradul (n.t. cuvântul englezesc "grade" este de asemenea, polisemantic, însemnând atât "grad", cât și "notă") era ceea ce primeam la școală. În ziua aceea am realizat că aveam un nou partener de viață nebinevenit și neinvitat. Ca dansatoare, cunoșteam cele nouă rasa sau navarasele: furie, valoare, dezgust, umor și frică. Credeam că știam ce e frica. În ziua aceea, am învățat ce însemna cu adevarat frica.
Overcome with the enormity of it all and the complete feeling of loss of control, I shed copious tears and asked my dear husband, Jayant. I said, "Is this it? Is this the end of the road? Is this the end of my dance?" And he, the positive soul that he is, said, "No, this is just a hiatus, a hiatus during the treatment, and you'll get back to doing what you do best."
Copleșită de enormitatea tuturor faptelor și de sentimentul că am pierdut total controlul, am plâns din belșug și mi-am întrebat dragul soț, pe Jayant, i-am spus, "Asta e tot? Acesta e sfârșitul drumului? Acesta e sfârșitul dansurilor mele?" Iar el, având un suflet pozitiv, a spus, "Nu, aceasta e doar o pauză, o pauză pe durata tratamentului, și te vei întoarce să faci ceea ce știi să faci tu cel mai bine."
I realized then that I, who thought I had complete control of my life, had control of only three things: My thought, my mind -- the images that these thoughts created -- and the action that derived from it. So here I was wallowing in a vortex of emotions and depression and what have you, with the enormity of the situation, wanting to go to a place of healing, health and happiness. I wanted to go from where I was to where I wanted to be, for which I needed something. I needed something that would pull me out of all this. So I dried my tears, and I declared to the world at large ... I said, "Cancer's only one page in my life, and I will not allow this page to impact the rest of my life."
Am realizat atunci că eu, deși credeam că dețin controlul absolut asupra vieții mele, puteam controla doar trei lucruri: Gândurile mele, mintea mea -- imaginile pe care aceste gânduri le creau -- și acțiunile care le precedau. Așadar aici am ajuns, bălăcindu-mă într-un vârtej de emoții și depresie alături de enormitatea situației, dorindu-mi sa merg într-un loc al vindecării, al sănătății și al fericirii. Voiam să ajung din locul în care mă aflam acolo unde voiam să fiu, iar pentru asta aveam nevoie de ceva. Aveam nevoie de ceva care să mă scoată din toată situația asta. Așa că mi-am șters lacrimile, și am declarat în fața întregii lumi ... Am spus, "Cancerul este doar un episod din viața mea, și nu voi lăsa acest episod să-mi afecteze restul vieții."
I also declared to the world at large that I would ride it out, and I would not allow cancer to ride me. But to go from where I was to where I wanted to be, I needed something. I needed an anchor, an image, a peg to peg this process on, so that I could go from there. And I found that in my dance, my dance, my strength, my energy, my passion, my very life breath. But it wasn't easy. Believe me, it definitely wasn't easy. How do you keep cheer when you go from beautiful to bald in three days? How do you not despair when, with the body ravaged by chemotherapy, climbing a mere flight of stairs was sheer torture, that to someone like me who could dance for three hours? How do you not get overwhelmed by the despair and the misery of it all? All I wanted to do was curl up and weep. But I kept telling myself fear and tears are options I did not have.
Am mai declarat în fața întregii lumi că voi învinge, și că nu voi lăsa cancerul să mă învingă. Dar ca să plec de unde eram și să ajung acolo unde voiam să fiu, aveam nevoie de ceva. Aveam nevoie de o ancoră, o imagine, de un cârlig ca să împiedic acest proces, astfel încât aș putea pleca de acolo. Și am descoperit asta în dansul meu, dansul meu, energia mea, puterea mea, pasiunea mea, adevărata-mi viață. Dar nu a fost ușor. Credeți-mă, chiar nu a fost ușor. Cum să rămâi veselă când devii din frumoasă, o cheală în trei zile? Cum să nu ajungi la disperare când, după ce chimioterapia a făcut ravagii în corpul tău, chiar și să urci niște scări era o adevărată tortură, asta pentru cineva ca mine care putea dansa pentru trei ore? Cum să nu te simți depășit de toată disperarea și mizeria care exista? Tot ce voiam era să mă ghemuiesc și să plâng. Dar am continuat să-mi spun că frica și lacrimile erau niște opțiuni pe care nu le aveam.
So I would drag myself into my dance studio -- body, mind and spirit -- every day into my dance studio, and learn everything I learned when I was four, all over again, reworked, relearned, regrouped. It was excruciatingly painful, but I did it. Difficult. I focused on my mudras, on the imagery of my dance, on the poetry and the metaphor and the philosophy of the dance itself. And slowly, I moved out of that miserable state of mind.
Așa că m-am târât în studioul de dans, corp, minte și spirit, în fiecare zi în studioul meu de dans, și am învățat tot ce învățasem de la patru ani, am început totul din nou, am lucrat din nou, am învățat încă o dată și am regrupat totul. A fost extrem de dureros,dar am făcut-o. Dificil. M-am concentrat asupra mudrelor mele, asupra imaginii dansului meu, asupra poeziei si a metaforei și a filozofiei dansului în sine. Și încet, am ieșit din acea stare mizerabilă.
But I needed something else. I needed something to go that extra mile, and I found it in that metaphor which I had learned from my mother when I was four. The metaphor of Mahishasura Mardhini, of Durga. Durga, the mother goddess, the fearless one, created by the pantheon of Hindu gods. Durga, resplendent, bedecked, beautiful, her 18 arms ready for warfare, as she rode astride her lion into the battlefield to destroy Mahishasur. Durga, the epitome of creative feminine energy, or shakti. Durga, the fearless one. I made that image of Durga and her every attribute, her every nuance, my very own.
Dar aveam nevoie de altceva. Aveam nevoie de ceva care să-mi dea un impuls. Și am găsit asta în acea metaforă pe care am învățat-o de la mama mea atunci când aveam patru ani. Metafora Mahishasura Mardhini, a Durgei. Durga, zeița mamă, cea fără de teamă, creată de panteonul zeilor hinduși. Durga, cea plină de splendoare, gătită și frumoasă, cele 18 brațe ale ei gata pentru război, atunci când și-a călărit leul pe câmpul de luptă, pentru a-l distruge pe Mahishasur. Durga, rezumatul energiei creative feminine, sau al shakti. Durga, cea fără de teamă. Mi-am imaginat-o pe Durga și fiecare însușire a ei, fiecare nuanță, ca fiind ale mele.
Powered by the symbology of a myth and the passion of my training, I brought laser-sharp focus into my dance, laser-sharp focus to such an extent that I danced a few weeks after surgery. I danced through chemo and radiation cycles, much to the dismay of my oncologist. I danced between chemo and radiation cycles and badgered him to fit it to my performing dance schedule. What I had done is I had tuned out of cancer and tuned into my dance. Yes, cancer has just been one page in my life.
Având puterea simbolismului mitului ei și pasiunea pentru antrenamentul meu, am început să dansez cu o concentrare de acuratețea laserului. Aducând acuratețea asta la un asemenea nivel încât am reușit să dansez la doar câteva săptămâni după operație. Am dansat în timpul ciclurilor de chimioterapie și iradiere, înspre disperarea oncologului meu. Am dansat în timpul ciclurilor de chimioterapie și iradiere, și l-am bătut la cap să se încadreze în programul meu de dans. Ce am reușit a fost să nu îi mai dau atenție cancerului și să mă concentrez asupra dansului meu. Da, cancerul a fost doar un episod în viața mea.
My story is a story of overcoming setbacks, obstacles and challenges that life throws at you. My story is the power of thought. My story is the power of choice. It's the power of focus. It's the power of bringing ourselves to the attention of something that so animates you, so moves you, that something even like cancer becomes insignificant. My story is the power of a metaphor. It's the power of an image. Mine was that of Durga, Durga the fearless one. She was also called Simhanandini, the one who rode the lion.
Povestea mea este o poveste despre depășirea piedicilor, a obstacolelor și a provocărilor pe care viața ți le pune în cale. Povestea mea este puterea gândului. Povestea mea este puterea alegerii. Puterea concentrării. Puterea de a ne aduce în atenție ceva care ne animează, care ne mișcă, într-un fel încât chiar și cancerul devine nesemnificativ. Povestea mea este despre puterea unei metafore. Puterea unei imagini. A mea a fost cea a Durgei, Durga cea fără de teamă. I se mai spune și Simhanandini, cea care a călărit leul.
As I ride out, as I ride my own inner strength, my own inner resilience, armed as I am with what medication can provide and continue treatment, as I ride out into the battlefield of cancer, asking my rogue cells to behave, I want to be known not as a cancer survivor, but as a cancer conqueror.
Precum am trecut și eu cu bine peste tot, având controlul puterii mele interioare, mobilității mele, înarmată cu tot ceea ce poate oferi medicamentația și tratamentul continuu, străbătând câmpul de bătălie al cancerului, cerându-le celulelor mele maligne să se poarte cum trebuie, vreau să fiu cunoscută, nu precum o supraviețuitoare a cancerului, ci precum o cuceritoare a sa.
I present to you an excerpt of that work "Simhanandini."
Vă prezint un extras din acea muncă ”Simhanandani.”
(Applause)
(Aplauze)
(Music)
(Muzică)
(Applause)
(Aplauze)